Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Iași Tribunal over Suceava Tribunal in military prosecutors' pay dispute.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 10 iulie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., Si O. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale, secţia Parchetelor Militare din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (SPM-PÎCCJ) au solicitat obligarea pârâtelor la:

1) reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 440,154 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, respectiv obligarea pârâţilor Ia plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiei cuvenite potrivit pct. 1, începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data de 15 iulie 2015, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

2) obligarea pârâtului Ministerului Apărării Naţionale la includerea şi asigurarea în bugetul parchetelor militare a sumelor necesare pentru plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiei cuvenite potrivit pct. 1, începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data de 1 ianuarie 2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

La termenul din 11 noiembrie 2019, tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetentei teritoriale a instanţei în soluţionarea litigiului, în considerarea faptului că reclamanţii exercită activitatea de procurori militari şi personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, precum şi a deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 1676/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi, în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor şi grefierilor, sens în care s-a apreciat că nu se poate face o distincţie între procurorii militari şi procurorii care funcţionează în cadrul celorlalte parchete care sunt în subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece legea nu face o astfel de distincţie, context în care a considerat că dispoziţiile legale privind interpretarea art. 127 C. proc. civ. în lumina deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale se aplică şi în speţa de faţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 19 martie 2020, sub acelaşi dosar nr. x/2019.

Tribunalul Suceava, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 434 din 22 iunie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţi, având ca obiect "drepturi salariale", în favoarea Tribunalului Iaşi, reţinând că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Suceava şi Tribunalul Iaşi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 29 iulie 2020, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că reclamanţii aflaţi la poziţiile 1-6 din tabelul anexă la cererea de chemare în judecată au calitatea de procurori militari în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, 7 reclamanţi sunt grefieri în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, aflaţi la poziţiile 9-15 din tabel, iar 2 dintre reclamanţi sunt pensionari, foşti procurori militari aflaţi la poziţiile 7-8 din tabel .

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", raportat la dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor", ci dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 ce prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

În acest context, se reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, conform alin. (3) al articolului evocat anterior.

În acest sens, se reţine că pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamanţii să aibă calitatea de procurori şi personal auxiliar de specialitate la parchetul de pe lângă instanţa competentă, potrivit legii, să judece litigiul său la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze pricina.

Or, în situaţia de faţă această condiţie nu este îndeplinită având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanţii nu funcţionează ca procurori şi personal auxiliar de specialitate la parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza, respectiv, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi nici la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze litigiul, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi (majoritatea), iar doi dintre aceştia fiind pensionari.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că deşi art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant, nu face distincţie, în speţa de faţă se constată că reclamanţii procurori militari funcţionează în cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, având competenţă teritorială extinsă pe linie penală la întreaga ţară în cauzele privind infracţiunile comise de militari, în serviciu sau în afara serviciului, potrivit art. 39 C. proc. pen., astfel că fiind vorba despre o normă specială, de excepţie, aceasta este de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis), ceea ce înseamnă că aceasta nu trebuie extinsă la alte situaţii, pe care norma juridică respectivă nu le prevede, aşa încât, ipoteza reglementată de alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., în cazul procurorilor şi grefierilor din cadrul parchetelor militare nu este similară cu cea a procurorilor ce instrumentează dosare aflate pe rolul parchetelor care nu sunt militare.

În ceea ce priveşte decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, se constată că aceasta nu se aplică şi în speţa de faţă, întrucât la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Iaşi - 11 iulie 2019, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situaţia din cauza pendinte.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.