Finality of appellate decisions in labor disputes under the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la 6 noiembrie 2019 sub nr. x/2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea intimatei la comunicarea contractului individual de muncă, în original, la efectuarea celor 4 zile de concediu de odihnă, la plata contravalorii unor daune morale, a contravalorii zilelor de sărbătoare, respectiv sâmbăta şi duminica, în care a prestat activitate.

Prin sentinţa civilă nr. 3120 din 11 decembrie 2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a formulat apel.

Prin decizia nr. 427 din 9 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost anulat ca tardiv apelul formulat de contestatoarea A., împotriva sentinţei civile nr. 3120 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat recurs solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi depusă la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea, depusă la 9 iulie 2020, intimata S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii şi nulităţii cererii de recurs.

La termenul din 24 septembrie 2020, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Prezenta cerere de recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care, instanţa de apel a anulat ca tardiv formulat, apelul declarat de contestatoarea A., împotriva sentinţei civile nr. 3120 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., prin care a fost a respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea A., împotriva intimatei S.C. B. S.R.L..

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflicte de muncă şi asigurări sociale…"

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011, în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile de muncă, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 427 din 9 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 427 din 9 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.