Reimbursement of Forestry Code charges under unconstitutional expropriation exemption Law 255/2010

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă la 13 noiembrie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - prin Sucursala de Transport Timişoara în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Reşiţa - prin Primar, a solicitat obligarea acestuia la restituirea sumei de 4.705.341,91 RON - suma fiind încasată de către pârât cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetaţie pe anul 2015 - 332.370,84 RON conform factură nr. x/03.11.2015 achitată cu OP nr. x/10.11.2015; pierdere creştere pe anul 2015 - 1.695.742,79 conform factura nr. x/03.11.2015 achitată cu OP nr. x/10.11.2015; chirie pe anul 2016 - 547.462,42 RON conform nota nr. 12861/20.]2.2016 achitată cu OP nr. x/20.12.2016; chirie pe anul 2017 - 2.129.765,86 RON conform factura nr. x/06.01.2017 achitată cu OP nr. x/09.03.2017; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale datorată de la data achitării sumelor şi până la data restituirii sumei de la petitul 1; precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1341, art. 1344, art. 1635-1640 C. civ. şi art. 148, 192, 194 şi urm. C. proc. civ.

Tribunalul Caraş-Severin, secţia I Civila, prin încheierea nr. 37 din 16 noiembrie 2018 a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin şi a trimis cauza secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin - complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 101/2019 din 18 martie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - prin Sucursala de Transport Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Reşiţa - prin Primar.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - prin Sucursala de Transport Timişoara a declarat apel.

Prin decizia nr. 761/A din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - prin Sucursala de Transport Timişoara împotriva sentinţei nr. 101/2019 din 18 martie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - prin Sucursala de Transport Timişoara.

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea şi schimbarea în tot a deciziei atacate şi în principal, trimiterea spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, dispunând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.705.341,91 RON.

În continuare, recurenta formulează cerere de repunere în termenul de recurs.

Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 485 C. proc. civ., se solicită admiterea cererii de repunere, a recurentei, în termenul de formulare şi depunere a cererii de recurs împotriva deciziei atacate, pentru următoarele motive:

Aşa cum rezultă din actele dosarului de fond şi apel, Transelectrica S.A. a solicitat instanţei de judecată să realizeze transmiterea tuturor actelor de procedură la adresa de corespondenţă şi pentru comunicarea actelor de procedură de la punctul de lucru situat în Bucureşti, str. x, aleasă de Transelectrica S.A..

In considerarea prevederilor art. 158 C. proc. civ., deşi s-a învederat instanţei că a fost ales locul citării şi s-a solicitat ca actele de procedură să fie comunicate la adresa de corespondenţă şi pentru comunicarea actelor de procedură de la punctul de lucru situat în Bucureşti, str. x sector 3 s-a precizat totodată, că persoana desemnată pentru primirea corespondentei este doamna A., funcţionar administrativ însărcinat cu primirea corespondenţei, instanţa de apel nu a respectat aceasta solicitare a Transelectrica S.A. comunicând atât citaţia emisă pentru primul termen, cât şi decizia recurată - la adresa din Bd. x.

Potrivit prevederilor art. 165 C. proc. civ., referitor la procedura de înmânare a citaţiei sau a oricărui act de procedura, se stabileşte că:

"procedura se socoteşte îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164 indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal; 2. în cazul citării ori comunicării altui act de procedură efectuate prin postă sau curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (4) şi (5), procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării de către parte a confirmării de primire ori a consemnării, potrivit art. 163, de către funcţionarul poştal sau de către curier a refuzului acesteia de a primi corespondenta; 3. în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit art. 154 alin. (6), procedura se socoteşte îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea".

În acest context, recurenta solicită să se constatate că niciuna din menţiunile prevăzute la art. 163 şi 164 C. proc. civ., privind eventualul refuz al Transelectrica S.A. de a primi actele de procedură transmise de instanţa de judecată sau depunerea la cutia poştala sau afişarea la uşa imobilului a actelor procedurale transmise de instanţa la adresa din Magheru nr. 33, nu se poate regăsi pe dovezile de comunicare, agentul procedural arătând faptul că nu s-au comunicat actele pentru că nu a fost găsit destinatarul Transelectrica S.A. la adresa indicată, menţionând pe dovezile de comunicare "destinatar mutat".

Articolul 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabileşte că citarea persoanelor juridice de drept privat, se face prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor, adică la adresa punctului de lucru indicat de contestatoare, ca locul unde şi-a desfăşurat activitatea, la adresa din str. x - 4, Bucureşti.

În acest sens, se arată că s-a indicat instanţei de apel că toate actele de procedură să fie comunicate la adresa din Bucureşti, str. x. sector 3; această situaţie de fapt se poate constata şi din următoarele înscrisuri aflate la dosarul cauzei: cererea de apel, cât şi în celelalte acte procedurale depuse de la dosar (concluziile depuse la termenul din 09.10.2019 dosar apel - Curtea de Apel Timişoara), chiar şi în preambulul deciziei nr. 761/A/09.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara fiind menţionate următoarele:

"Reprezentanta reclamantei-apelante învederează faptul că nu i-a fost comunicata întâmpinarea... solicită comunicarea tuturor actelor de procedura către apelanta, la punctul de lucru situat in Bucureşti, str. x, sector 3" (paragraful al 5-lea al primei pagini a deciziei atacate).

Potrivit art. 185 C. proc. civ., neexercitarea şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, alin. (2) partea va îndeplini actul de procedură în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

Având în vedere faptul că sunt întrunite cerinţele legale pentru a fi admisă cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului, în temeiul art. 174-179 C. proc. civ., raportat la prevederile legale menţionate şi la art. 186 C. proc. civ.), recurenta solicită constatarea nulităţii dovezii de comunicare a deciziei atacate, datorită modului viciat de comunicare - având în vedere faptul societatea s-a mutat de la sediul din B-dul x 33, la sediul din Bucureşti, str. x, aspect comunicat instanţei încă de la primul act din dosar - cererea de chemare în judecată, menţionând acest aspect pe tot parcursul judecăţii, inclusiv în apel, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar şi, pe cale de consecinţă să se dispună repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva deciziei atacate.

Pe fondul cererii de recurs, recurenta susţine că hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu recurs, pe de o parte cu greşita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, iar pe de altă parte cu încălcarea acestor prevederi ale art. 14 din Legea nr. 225/2010, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor părţilor din proces, ale art. 20 C. proc. civ.

Prin motivarea avută în vedere de instanţa de apel, pentru respingerea cererii de apel şi menţinerea soluţiei instanţei de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, privind dispoziţiile şi interpretarea Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale, decizia atacată este pronunţată pe de o parte, cu încălcarea normelor de drept material, iar, pe de altă parte este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

In esenţă, instanţa de apel a respins cererea reclamantei pe motiv că "nu îşi însuşeşte interpretarea dată deciziei de neconstituţionalitate de către apelanta-reclamantă, Curtea Constituţională făcând referire la necesitatea stabilirii unui cadru legislativ şi coerent, nerezultând că norma ar fi neconstituţională într-o anumită interpretare" şi că "apelanta-reclamantă îşi întemeiază prezenta acţiune pe un text neconstituţional care, pe cale de consecinţă, nu îşi mai produce efectele juridice până la momentul în care legiuitorul va adopta o soluţie legislativă în concordanţă cu statuările Curţii Constituţionale, astfel încât soluţia primei instanţe de respingere a demersului judiciar este una temeinică şi legală".

În acest context, se solicită a se avea în vedere Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că, dispoziţiile legale cuprinse la art. 14 din Legea nr. 255/2010 potrivit căreia, scoaterea se exceptează de la plată despăgubirile prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b) - d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 cuvenite persoanelor fizice si persoanelor juridice private sunt neconstituţionale.

Astfel, recurenta apreciază că, instanţa de apel nu a înţeles obiectul, dispoziţiile şi practic despre ce este vorba în decizia CCR, interpretând cu încălcarea prevederilor legale Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a Curţii Constituţionale şi încălcând prin decizia pronunţată în apel, prevederile legale aplicabile speţei - art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Un alt motiv de nelegalitate, care dovedeşte că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată, pe de o parte cu greşita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, iar pe de altă parte cu încălcarea acestor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor părţilor din proces, ale art. 20 C. proc. civ., îl constituie faptul că nu a ţinut cont nici de faptul că pretenţiile Transelectrica S.A. erau anterioare publicării Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 adoptată de Curtea Constituţională, în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017.

Aşa cum se poate constata, Transelectrica S.A. a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.705.341,91 RON (suma fiind încasată de către pârât cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetaţie pe anul 2015 - 332.370.84 RON, conform facturii nr. x/03.11.2015 achitată cu OP nr. x/10.11.2015: pierdere creştere pe anul 2015 - 1.695.742.79 RON conform factura nr. x/03.11.2015 achitata cu OP nr. x/10.11.2015; chirie pe anul 2016 - 547.462.42 RON conform nota nr. x/20.12.2016 achitata cu OP nr. x/20.12.2016; chirie pe anul 2017 - 2.129.765.86 RON conform factura nr. x/06.01.2017 achitata cu OP nr. x/09.03.2017).

Or, prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010, (care conţine scutirile acordate Transelectrica SA) produceau efecte depline în raport cu datele pretenţiilor Transelectrica S.A., chiar şi dacă s-ar reţine ca întemeiată interpretarea dată de Curtea de Apel Timişoara, în decizia recurată, privind efectele Deciziei nr. 67/2017 adoptată de Curtea Constituţionala, întrucât la acele date art. 14 din Legea nr. 255/2010 nu era nici suspendat şi nici declarat neconstituţional.

Un alt motiv de nelegalitate, care dovedeşte că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu greşita aplicare şi încălcare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010 este faptul că nu a ţinut cont de conţinutul Deciziei nr. 67/2017 adoptată de Curtea Constituţională, întrucât la acele date, art. 14 din Legea nr. 255/2010, prin care s-a stabilit că art. 41 alin. (1) lit. b) - d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, sunt neconstituţionale".

O altă critică de nelegalitate, care dovedeşte că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu greşita aplicare şi încălcare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor părţilor din proces, ale art. 20 C. proc. civ., îl constituie faptul că nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor Transelectrica S.A..

Prin întâmpinarea depusă, la 27 februarie 2020, intimatul Municipiul Reşiţa - prin Primar a solicitat respingerea recursului formulat în cauză, pe cale de excepţie ca tardiv şi netimbrat, iar pe fond ca inadmisibil, netemeinic şi nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatului, depus la 19 martie 2020, recurenta solicită respingerea apărărilor intimatului şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 7 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 12 mai 2020, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 196 din 4 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 21 mai 2020, apoi la 2 iulie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe pronunţând hotărârea atacată, pe de o parte cu greşita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, iar pe de altă parte cu încălcarea acestor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor părţilor din proces, ale art. 20 C. proc. civ.

Aşadar, prin motivarea avută în vedere de instanţa de apel, pentru respingerea cererii de apel şi menţinerea soluţiei instanţei de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, privind dispoziţiile şi interpretarea Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale, recurenta apreciază că decizia atacată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prin demersul judiciar, reclamantă a solicitat restituirea cu dobânda legală aferentă a sumelor în cuantum total de 4.705.341,91 RON achitate pârâtei-intimate în baza art. 41 şi 42 din Legea 46/2008 privind Codul Silvic pentru scoaterea definitivă sau temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional, în vederea realizării obiectivului de interes naţional LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), linie electrică aeriană care traversează 11 unităţi administrativ teritoriale, inclusiv U.A.T. Reşiţa.

În acest context, recurenta apreciază că a efectuat o plată nedatorată, din care a rezultat o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtului-intimat, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea 255/2010, potrivit cărora: scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2017 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b) - d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, este neconstituţională.

Din considerentele instanţei de apel, s-a reţinut că recurenta şi-a întemeiat acţiunea pe un text legal declarat neconstituţional, care nu mai produce efecte juridice până în momentul în care legiuitorul va adopta o soluţie legislativă în concordanţă cu statuările Curţii Constituţionale, aşa încât, Curtea de Apel Timişoara a apreciat soluţia primei instanţe, de respingere a demersului judiciar, ca fiind una temeinică şi legală.

Această concluzie este nefondată, urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:

Analizând considerentele Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 se reţine că, Curtea Constituţională a stabilit faptul că, Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes naţional, iar Legea nr. 46/2008 cadrul general în materia stabilirii obligaţiilor băneşti în privinţa scoaterii terenurilor din fondul forestier naţional.

Aşadar, critica recurentei, potrivit căreia, decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, motivat de faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere conţinutul Deciziei nr. 67/2017 adoptată de Curtea Constituţională, se constată că este întemeiată, întrucât aceasta nu s-a referit la toate sumele prevăzute de art. 41 şi 42 din Codul Silvic.

Astfel, Codul silvic - Legea nr. 46/2008 cu modificările si completările ulterioare - stabileşte categoriile de obligaţii băneşti, pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporală a terenurilor din fondul forestier naţional, care nu se regăsesc în categoria creanţelor fiscale, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală.

Art. 41 (1) prevede că, "pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 36 şi 37, obligaţiile băneşti sunt următoarele:

a) taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

...e) cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, numai pentru cazurile prevăzute la art. 36 alin. (2) şi la art. 37 alin. (1), sume care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor."

Aşadar, aceste prevederi se constată că nu au fost declarate neconstituţionale, în condiţiile în care Transelectrica S.A. a solicitat restituirea sumei încasate de către pârâtă cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetaţie pe anul 2015 - 332.370.84 RON, conform facturii nr. x/03.11.2015 achitată cu OP nr. x/10.11.2015, pierdere creştere pe anul 2015 - 1.695.742.79 RON, conform facturii nr. x/03.11.2015 achitata cu OP nr. x/10.11.2015, sume care se regăsesc la art. 41 lit. a) şi e) din Legea nr. 46/2008.

Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu greşita aplicare şi încălcare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, întrucât aceasta nu a ţinut cont de faptul că pretenţiile recurentei Transelectrica S.A. erau anterioare publicării Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 adoptată de Curtea Constituţională.

Această susţinere este întemeiată, întrucât aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, se poate constata că, reclamanta Transelectrica S.A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Reşiţa la restituirea sumei de 4.705.341.91 RON, suma fiind încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetaţie pe anul 2015 - 332.370.84 RON, conform facturii nr. x/03.11.2015 achitată cu OP nr. x/10.11.2015; pierdere creştere pe anul 2015 - 1.695.742,79 RON, conform facturii nr. x/03.11.2015 achitată cu OP nr. x/10.11.2015; chirie pe anul 2016 - 547.462.42 RON, conform notei nr. x/20.12.2016 achitată cu OP nr. x/20.12.2016; chirie pe anul 2017 - 2.129.765,86 RON, conform facturii nr. x/06.01.2017 achitată cu OP nr. x/09.03.2017).

În acest context, prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010, care conţin scutirile acordate Transelectrica S.A., produceau efecte depline în raport cu datele pretenţiilor Transelectrica S.A., privind efectele Deciziei nr. 67/2017 adoptată de Curtea Constituţională, întrucât la acele date - art. 14 din Legea nr. 255/2010, prin care s-a stabilit că "art. 41 alin. (1) lit. b) -d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) -d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, sunt neconstituţionale" nu era nici suspendat şi nici declarat neconstituţional.

Prin urmare, aceste prevederi nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, în condiţiile în care Transelectrica S.A. a solicitat restituirea sumei încasate de către pârâtul MUNICIPIUL REŞIŢA cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetaţie pe anul 2015 - 332.370.84 RON, pierdere creştere pe anul 2015 - 1.695.742.79 RON, sume care se regăsesc la art. 41 lit. a) şi e) din Legea nr. 46/2008.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea efectelor Deciziei nr. 67/2017 adoptată de Curtea Constituţională, în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017, pentru a avea o imagine de ansamblu din perspectiva evoluţiei legislative, aspect ce nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condiţiile în care aceasta nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate în cauză.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei nr. 761/A din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei nr. 761/A din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL REŞIŢA.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.