Admissibility of insufficient reasoning in cassation for quantum of moral damages in traffic accident compensation

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 21 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 19.099.89 RON reprezentând despăgubiri materiale, a sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 26 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de B. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 984/PI din 26 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC "B." S.A. Bucureşti şi cu intervenientul forţat C. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.147,76 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la plata către reclamant a sumei de 3.757 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinsă în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE - REASIGURARE B. S.A. BUCUREŞTI, aceasta din urmă şi împotriva încheierii de şedinţă din 26 iunie 2018.

Prin decizia civilă nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 984/PI din 26 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului şi obligă pârâta la plata sumei de 15.016,76 RON, cu titlul de daune materiale către reclamant, precum şi la plata sumei de 200.000 RON, cu titlul de daune morale către reclamant, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că prin decizia atacată s-a admis apelul formulat de asigurător, fiind astfel reduse daunele morale acordate reclamantului de la suma de 400.000 RON la suma de 200.000 RON.

În acest context, recurentul apreciază ca fiind nelegală, în parte, decizia atacată, deoarece hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel făcând doar o motivare cu titlu generic, în sensul că motivele lipsesc sau sunt insuficiente.

Această motivare a deciziei poate fi asimilată unei soluţionări a procesului fără a intra în judecata fondului, atât timp cât, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă nomele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată în dispozitiv rămâne nesusţinută si pur formală, în niciun caz ea nu este corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând instanţa la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe fond.

Doctrina si jurisprudenţa au statuat, cu caracter unitar, că obligaţia instanţei de a menţiona, în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitate unei decizii şi să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

În mod concret, având în vedere aceste aspecte arătate, recurentul solicită instanţei de recurs să constate faptul că instanţa de apel a făcut o motivare cu totul generică, menţionându-se că reclamantul a suferit atât fizic, cât şi psihic ca urmare a accidentului.

Aceasta motivare sau descriere a stării de fapt, a împrejurărilor care au dus la pronunţarea soluţiei din apel echivalează cu o nemotivare a hotărârii în raport cu probele administrate, instanţa de apel nu a făcut absolut nicio referire la probele administrate, respectiv la expertiza efectuată, la urmările accidentului, arătând că acesta a suferit intervenţii chirurgicale şi este afectat psihic.

Pentru a nu crea un dubiu cu privire la soluţia pronunţată, instanţa trebuia să facă o referire în mod concret la consecinţele şi urmările accidentului, cu atât mai mult cu cât în faza apelului a fost încuviinţată şi administrată proba foarte importantă în soluţionarea prezentei cauze, un nou raport de expertiză medico-legală, prin care s-a constatat o agravarea a stării de sănătate a reclamantului.

În opinia recurentului, instanţa trebuia să motiveze hotărârea pronunţată făcând menţiune despre aceste consecinţe şi urmări ale accidentului, cu atât mai mult cu cât a şi administrat în apel această probă esenţială.

Pentru motivele evocate, recurentul se consideră îndreptăţit a solicita, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 10 decembrie 2019, intimata-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 februarie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 4 martie 2020, acestea depunând puncte de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data 24 septembrie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că prin decizia atacată s-a admis apelul formulat de asigurător, fiind astfel reduse în mod greşit, daunele morale acordate reclamantului de la suma de 400.000 RON la suma de 200.000 RON.

În acest context, recurentul solicită instanţei de recurs să constate faptul că instanţa de apel a făcut o motivare cu titlu generic, iar această descriere a stării de fapt, a împrejurărilor care au dus la pronunţarea soluţiei din apel echivalează cu o nemotivare a hotărârii în raport cu probele administrate, întrucât instanţa nu a făcut absolut nicio referire la probele administrate, respectiv la expertiza efectuată, la urmările accidentului, arătând că acesta a suferit intervenţii chirurgicale şi este afectat psihic.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentului, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă, că sub aspectul cuantumului daunelor morale trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamantului, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată.

Totodată, instanţa de apel a constatat că la stabilirea întinderii despăgubirilor morale acordate, instanţa de fond s-a raportat exclusiv la consecinţele suportate de către reclamant ca urmare a vătămărilor suferite în urma accidentului provocat de intervenient, nu însă şi la criteriul echităţii şi la principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, impunându-se astfel reducerea cuantumului daunelor morale.

Aşa fiind, în raport cu probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente speţei, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la faptul că soluţia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere că în cauză aceasta a stabilit situaţia de fapt şi anume că, în speţa dedusă judecăţii este vorba acordarea daunelor materiale şi morale solicitate de către recurent ca urmare a evenimentului rutier produs la data de 8 iunie 2017 şi soldat cu vătămarea corporală gravă a reclamantului, în timp ce acesta era angajat în traversarea străzii prin loc marcat si semnalizat corespunzător.

Aşadar, repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea aceloraşi raţiuni, pentru care sunt admise şi aşa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deşi nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută şi acordată.

Prin urmare, cu privire la cuantumul daunelor morale, se constată că instanţa de apel a analizat motivele pentru care s-a impus reducerea acestui cuantum cu ocazia examinării apelului pârâtei, astfel cum s-a reţinut prin considerentele deciziei atacate.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii dată de către instanţa de apel se referă la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de recurentă, întrucât conduce în mod logic la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. şi intimatul-intervenient C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.