Nullity of cassation appeal for failure to specify statutory grounds of illegality against suspension order
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal (recurs) against the appellate court’s suspension order, thereby leaving the suspension of the cassation proceedings in force; the appellant, who had initiated a civil claim for compensation for defective water pumps, failed to satisfy the mandatory formal requirements for the extraordinary appeal. The dispute centered on the procedural validity of the appeal against the suspension of cassation proceedings under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, where the appellant merely requested to be summoned again without specifying the legal errors or illegalities committed by the lower court. Relying on Articles 486(1)(d), 486(3), and 493(5) of the Code of Civil Procedure, the court held that the omission of specific grounds of illegality from the appeal petition resulted in the nullity of the appeal, as a mere narrative of procedural events without legal argumentation is insufficient to constitute a valid appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 lit. b) din Legea nr. 123/2012, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to specify statutory grounds of illegality against suspension order: Prin încheierea din 04.11.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a suspendat judecata recursului, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020
Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, secţia Civilă la 22.08.2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.152 RON, reprezentând contravaloarea a două pompe de apă defectate din vina pârâtei.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 123/2012 şi Ordinului A.N.R.E. nr. 49/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 244/16.01.2018, Judecătoria Piatra Neamţ, secţia Civilă a respins ca nefondată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 188/08.04.2019, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Prin încheierea din 04.11.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a suspendat judecata recursului, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs, în motivarea căruia a arătat că ulterior suspendării judecăţii recursului a solicitat să fie citat din nou, respectiv la 07.11.2019.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.
Examinând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Sancţiunea pentru lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate este nulitatea, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Din analiza cererii de recurs promovate în cauză se poate constata că nu se indică expres niciunul dintre motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., recurentul fiind obligat să îşi configureze criticile de nelegalitate faţă de dispoziţia de suspendare a judecării recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispusă de Curtea de Apel Bacău, în raport cu aceste motive.
Din acest punct de vedere, trebuie subliniat că o simpla relatare a faptului că recurentul a adresat instanţei solicitarea de a fi citat, fără să arate soluţia dispusă de instanţă asupra acesteia şi care au fost dispoziţiile legale încălcate, nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului.
Simpla exercitare a căii extraordinare de atac a recursului, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a analiza din perspectiva nelegalităţii încheierea recurată, lipsa motivelor de recurs fiind sancţionată de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. cu nulitatea cererii.
Faţă de considerentele precedente, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 04.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.