Jurisdictional conflict between standard civil section and specialized professional disputes section: mandate contract between natural persons falls under general civil competence

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă la 05.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i restituie reclamantului suma de 56.276 euro, echivalentul în RON a sumei de 250.000 RON la cursul B.N.R din data de 03.03.2015, la care se adaugă dobânda legală actualizată cu rata inflaţiei, până la data efectuării plăţii, sumă ce reprezintă avansul virat de S.C. C. S.A. în contul pârâtului B., mandatar al reclamantei la acea dată, în baza promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/03.03.2015 de Societatea Profesională Notarială D., sumă care nu i-a fost remisă.

În drept, a invocat art. 2.019 pct. (1), coroborat cu art. 2.020 şi art. 2.037 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 213/30.05.2019, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis acţiunea reclamantei şi l-a obligat pe pârât să-i achite reclamantei suma de 56.276 euro despăgubiri, precum şi dobânda legală, începând cu 02.03.2018, data introducerii acţiunii, actualizată cu rata inflaţiei, până la achitarea efectivă; a admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L. şi a obligat-o pe reclamantă să-i achite intervenientei suma de 56.276 euro, despăgubiri avans şi suma de 250.000 RON, despăgubiri din clauza penală, precum şi dobânda legală, începând cu data formulării cererii, 07.03.2018, actualizată cu rata inflaţiei, până la achitarea efectivă; a respins cererea de intervenţie cu privire la pârâtul B.; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă ca neîntemeiată; a obligat-o pe reclamantă să restituie ajutorul public judiciar acordat, constând în taxa judiciară de timbru de care a fost scutită, în sumă de 6.105 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 14.08.2019.

Prin încheierea din 28.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a trimis cauza în vederea soluţionării apelului la secţia specializată a V-a sau a VI-a din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că Tribunalul Teleorman nu are decât secţiile "civilă" şi "penală", iar în cadrul secţiei civile are complete specializate în diferite materii, astfel că apelul declarat în cauză se judecă de secţia corespunzătoare completului specializat care a soluţionat pricina în primă instanţă.

Cum litigiul are ca obiect executarea contractului de mandat încheiat între mandant A. şi mandatarul B. şi promisiunea bilaterală încheiată de mandatar cu S.C. C. S.R.L., în considerarea obiectului sau naturii acestuia, precum şi Decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul specializat în materie "civilă", competenţa de soluţionare a cauzei îi revine unui complet specializat pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii.

Instanţa a mai reţinut că între părţi s-a mai purtat un litigiu, înregistrat pe rolul instanţelor sub nr. x/2016, calificat ca fiind litigiu de competenţa unui complet specializat pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a V-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, la 15.05.2020, iar prin încheierea nr. 34/26.06.2020, a fost admisă excepţia de necompetenţă în soluţionarea cauzei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IV-a civilă din cadrul aceleiaşi curţi de apel; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea pricinii şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În argumentare, instanţa a avut în vedere Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, reţinând că obiectul raportului juridic dedus judecăţii nu intră în domeniul de activitate specific secţiilor specializate, aşa cum este prevăzut de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel că apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Teleorman este de competenţa secţiilor civile ale curţii de apel.

Instanţa a mai reţinut că pentru soluţionarea apelului se analizează raporturile juridice izvorâte din cele două contracte, care au caracter eminamente civil şi, având în vedere lipsa unui criteriu legal de distincţie între profesionişti şi neprofesionişti, s-a constatat că nu se pune problema unei competenţe funcţionale specializate.

Totodată, instanţa a apreciat lipsită de relevanţă raportarea la litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, apreciind că faţă de data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 06.04.2017, acesta nu poate fi avut în vedere nici măcar ca practică judiciară.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 13.08.2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă dintre două secţii sau complete specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ. "dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti…", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135, corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competenţă din C. proc. civ. se aplică instanţelor judecătoreşti enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor şi completelor sau secţiilor specializate din cadrul instanţelor reprezintă excepţia, sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Prin decizia civilă nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 06.04.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Ca principiu de reglementare, în raport cu statutul juridic al acestora, Înalta Curte reţine că profesioniştii sunt supuşi regulilor generale de drept civil şi nu unor reglementări speciale, concepţie reflectată şi în privinţa normelor de drept procesual referitoare la competenţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei sunt cele date de natura şi obiectul cauzei, nu de calitatea de profesionist a părţilor, criterii care operează inclusiv în căile de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 206 alin. (1) C. civ., persoanele juridice cu scop lucrativ pot avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.

Sub acest aspect, se observă că obiectul litigiului nu priveşte valabilitatea ori executarea unui act juridic încheiat de un profesionist.

Litigiul are la origine desocotirea dintre mandant şi mandatar, persoane fizice, cauza fiind de natură civilă, indiferent de eventuale alte cereri incidentale, având în vedere că în temeiul art. 123 C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cereriile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză.

Relevante în pronunţarea regulatorului de competenţă sunt şi dispoziţiile art. 96 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora curţile de apel soluţionează apelurile pronunţate de tribunale, instanţe inferioare ierarhic.

Or, se poate observa că hotărârea apelată a fost pronunţată în fond de secţia Civilă a Tribunalului Teleorman, astfel încât, în aplicarea acestor reguli, instanţa superioară este Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel, iar secţia corespunzătoare este secţia a IV-a civilă unde a fost repartizat iniţial dosarul spre soluţionare.

Având în vedere caracteristicile litigiului cu care a fost învestită instanţa de apel, nu se poate stabili apartenenţa la materia specializată a litigiilor cu profesionişti, care să necesite valorificarea specializării secţiei a V-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.