Insurance Indemnity Dispute: Negative Conflict of Jurisdiction Resolved by Affirming Territorial Competence of Accident Location Court
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the case to be heard by the Timișoara Court, effectively rejecting the Bucharest court’s declination and upholding the plaintiff’s initial choice of venue. The dispute involved a claim for indemnity difference and late payment penalties under an insurance contract, where the first-instance court in Timișoara had erroneously declined territorial competence in favor of the defendant’s domicile, but the receiving court in Bucharest subsequently declined competence back, arguing that the accident site (risk location) was the proper exclusive venue under specific insurance provisions. The decisive legal basis was the combined application of the general rule of alternative territorial competence in insurance matters, which allows the plaintiff to choose among competent courts (including the location where the insured risk occurred), and the principle that such a choice becomes exclusive and final upon filing, thereby prohibiting any subsequent declination or transfer by the defendant or the court ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ; Insurance Indemnity Dispute: Negative Conflict of Jurisdiction Resolved by Affirming Territorial Competence of Accident Location Court: The dispute involved a claim for indemnity difference and late payment penalties under an insurance contract, where the first-instance court in Timișoara had erroneously declined territorial competence in favor of the defendant’s domicile, but the receiving court in Bucharest subsequently declined competence back, arguing that the accident site (risk location) was the proper exclusive venue under specific insurance provisions. The decisive legal basis was the combined application of the general rule of alternative territorial competence in insurance matters, which allows the plaintiff to choose among competent courts (including the location where the insured risk occurred), and the principle that such a choice becomes exclusive and final upon filing, thereby prohibiting any subsequent declination or transfer by the defendant or the court ex officio.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the final dispositive as the legal basis for the court's power to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish competence.
Substantive procedural rule cited in the final dispositive to establish the specific territorial competence of the court where the insured risk occurred.
Substantive procedural rule cited in the final dispositive to justify the exclusivity of the plaintiff's choice of forum among alternatively competent courts.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, la 06.12.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B., reprezentată de B. - Sucursala Bucureşti şi intervenienta C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.804,92 RON, reprezentând diferenţă despăgubire cuvenită conform dosarului de daună x, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, până la achitarea diferenţei de despăgubire; cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispoziţiile Normei 20/2017 şi Legii nr. 132/2017, cele ale art. 1.356 şi urm. C. civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, art. 1.566 - 1.584 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 2996/10.03.2020, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut incidenţa art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar faţă de împrejurarea că sediul pârâtei se află în Bucureşti, a declinat cauza Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, apreciată ca fiind instanţa competentă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la 08.06.2020
Prin sentinţa civilă nr. 4233/21.07.2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În argumentare, instanţa a reţinut că litigiul are ca obiect pretenţii băneşti, reclamanta întemeindu-şi acţiunea pe prevederile contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului şi pârâtă. Prevalându-se de locul producerii riscului asigurat, reclamanta a sesizat Judecătoria Timişoara, instanţă competentă teritorial în temeiul art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
A mai reţinut că Judecătoria Timişoara a omis să analizeze, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., dacă este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din cuprinsul constatării amiabile din 21.07.2019, rezultând că locul producerii accidentului a fost situat în Timişoara.
Pe cale de consecinţă, Judecătoria Timişoara ere competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe deopotrivă competente, întrucât ar încălca art. 116 C. proc. civ. şi voinţa reclamantei, iar pârâta nu putea înlătura competenţa instanţei după alegerea acesteia de către reclamantă, astfel că Judecătoria Timişoara a devenit exclusiv competentă din punct de vedere teritorial să judece prezentul litigiu.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 06.08.2020.
Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, acţiunea în pretenţii este întemeiată pe dispoziţiile contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului şi pârâtă, instanţa sesizată fiind cea de la locul producerii riscului asigurat, respectiv Judecătoria Timişoara, instanţă deopotrivă competentă, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit art. 115 alin. (1) C. proc. civ., în materie de asigurare privitoare la despăgubiri, cererea se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate, locul unde s-a produs riscul asigurat.
Este de reţinut că, prezentul litigiu intră sub incidenţa materiei asigurărilor, întrucât la baza despăgubirilor solicitate se află un contract de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului şi pârâtă
Totodată, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Înalta Curte reţine că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.
Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.
În cauză, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Timişoara, instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat, astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident, conform art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., alegere susţinută de art. 116 C. proc. civ.
Sesizarea Judecătoriei Timişoara, instanţă în circumscripţia căreia s-a produs riscul asigurat, a fost făcută cu respectarea art. 115 alin. (1), raportat la art. 116 C. proc. civ., astfel că aceasta era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe deopotrivă competente, întrucât se încălcă art. 116 C. proc. civ. şi voinţa reclamantei.
Prin urmare, în condiţiile în care Judecătoria Timişoara, instanţă aflată în conflict, este competentă teritorial să soluţioneze cauza, conform argumentelor expuse, Înalta Curte, pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 115 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTUR ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.