Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the insolvency court over a claim to exercise a right of option against defective assets in a reorganization plan.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Specialized Tribunal Cluj, ruling that the insolvency judge (syndic judge) has exclusive competence to adjudicate the case. The dispute arose from an action by a state authority creditor seeking to exercise its right of option under Article 1492(2) of the Civil Code, alleging hidden defects in functional assets offered in satisfaction of a debt pursuant to a judicial reorganization plan confirmed by a prior court order; the claimant sought to revert to the initial monetary obligation instead of accepting the defective assets. While the first-instance civil tribunal referred the case to the syndic judge, arguing it was incidental to the insolvency procedure, the specialized tribunal declined jurisdiction, contending it was a common law liability claim independent of the insolvency proceedings. The Supreme Court held that because the claim effectively sought to modify measures already established by the syndic judge regarding the reorganization plan, it constituted a request incidental to the insolvency procedure under Article 11(2) of Law No. 85/2006, thereby requiring resolution by the specialized commercial court managing the debtor's insolvency file to prevent disruption of the reorganization process.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 20 alin. (2) C. proc. civ, art. 22 alin. (5) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the insolvency court over a claim to exercise a right of option against defective assets in a reorganization plan: The dispute arose from an action by a state authority creditor seeking to exercise its right of option under Article 1492(2) of the Civil Code, alleging hidden defects in functional assets offered in satisfaction of a debt pursuant to a judicial reorganization plan confirmed by a prior court order; the claimant sought to revert to the initial monetary obligation instead of accepting the defective assets. While the first-instance civil tribunal referred the case to the syndic judge, arguing it was incidental to the insolvency procedure, the specialized tribunal declined jurisdiction, contending it was a common law liability claim independent of the insolvency proceedings. The Supreme Court held that because the claim effectively sought to modify measures already established by the syndic judge regarding the reorganization plan, it constituted a request incidental to the insolvency procedure under Article 11(2) of Law No. 85/2006, thereby requiring resolution by the specialized commercial court managing the debtor's insolvency file to prevent disruption of the reorganization process.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 24.04.2019, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în continuare A.A.A.S.) a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B.., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate dreptul de opţiune al reclamantei ca urmare a existenţei viciilor bunurilor ce alcătuiesc activul funcţional al pârâtei, raportat la scopul operaţiunii de dare în plată, astfel cum a fost menţionată în planul de reorganizare modificat, confirmat prin sentinţa civilă nr. 123/23.02.2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2007.
În drept, a invocat art. 1.492 alin. (2) teza a doua C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1526/17.10.2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş, judecător sindic.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pârâta se află în procedură de reorganizare judiciară, în cadrul dosarului nr. x/2007 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Mureş şi că prin sentinţa civilă nr. 473/11.07.2017, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2007 se stabileşte că reclamanta din cauza de faţă, A.A.A.S., este obligată să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actului de dare în plată a activului funcţional, astfel cum prevede planul de reorganizare al pârâtei.
Instanţa a mai reţinut că, prin prezenta cerere de chemare în judecată precizată, reclamanta, invocând art. 1.492 alin. (2) teza a doua C. civ., solicită să nu se mai procedeze la darea în plată stabilită prin hotărâre judecătorească, ci să se revină la prestaţia iniţială ce-i era datorată de pârâta-debitoare, prin executarea obligaţiei pecuniare, întrucât bunurile oferite de pârâtă pentru acoperirea creanţei nu mai sunt cele existente la data adoptării modificării planului de reorganizare.
Prin urmare, în mod evident, reclamanta tinde la o modificare a efectelor sentinţei civile nr. 473/2017, iar o astfel de solicitare, care este de natură să determine o schimbare a cursului procedurii de reorganizare judiciară a pârâtei-debitoare, modificând cadrul stabilit în acest sens de judecătorul sindic, trebuie să fie analizată tot de judecătorul sindic învestit cu procedura de insolvenţă în ansamblul său, chiar dacă reclamanta îşi întemeiază cererea pe normele de drept comun, ceea ce, aparent, ar atrage competenţa instanţei civile de drept comun.
A mai reţinut că, cererea dedusă judecăţii se încadrează, în realitate, în noţiunea de "cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei" la care face trimitere art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, stabilind atribuţiile judecătorului sindic. Strânsa legătură care există între măsura solicitată de reclamantă şi desfăşurarea procedurii insolvenţei face ca cererea de faţă să fie şi ea în competenţa judecătorului sindic, iar în lipsa procedurii insolvenţei nu s-ar fi născut obligaţia de dare în plată pe care reclamanta doreşte să o anihileze prin cererea de faţă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Mureş la 04.02.2020.
Prin încheierea din 27.02.2020, Tribunalul Specializat Mureş a scos dosarul de pe rol şi l-a înaintat către Tribunalul Specializat Cluj, judecătorului sindic care va soluţiona dosarul de fond cu nr. x/2007
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 04.03.2020.
Prin sentinţa civilă nr. 861/08.07.2020, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei sale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 stabilesc principalele atribuţii ale judecătorului sindic, printre acestea nefiind soluţionarea tuturor cererilor care privesc debitoarea, ci doar a acelor cereri care se subsumează procedurii insolvenţei.
Or, prin cererea formulată reclamanta pune în discuţie modul de executare a unui act juridic, respectiv antrenarea unei răspunderi pentru viciile bunului obiect al actului de dare în plată prevăzut în planul de reorganizare al pârâtei, astfel cum a fost modificat prin sentinţa civilă nr. 123/23.02.2016 a Tribunalului Specializat Mureş.
Instanţa a mai reţinut că analiza existenţei unei răspunderi pentru viciile ascunse ale bunului unui act juridic la care participă o persoană aflată în procedura insolvenţei, chiar prevăzută ca modalitate de reorganizare a acesteia în cadrul procedurii, este de competenţa instanţei de drept comun, iar nu a judecătorului sindic, nefiind o cerere aferentă procedurii insolvenţei, prin raportare la efectele hotărârii de confirmare a unui plan de reorganizare. Mai mult, faptul că un act juridic se încheie în urma unei hotărâri judecătoreşti nu schimbă nici natura acelui act şi nici natura răspunderii pentru executarea acestuia, aspecte independente de desfăşurarea procedurii de insolvenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 18.08.2020.
Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de acţiunea întemeiată pe art. 1.492 alin. (2) teza a doua C. civ., prin care reclamanta solicită constatarea existenţei dreptului său de opţiune ca urmare a existenţei viciilor bunurilor care fac obiectul actului de dare în plată, menţionat în planul de reorganizare modificat al pârâtei, confirmat prin sentinţa civilă nr. 123/23.02.2016 a Tribunalului Specializat Mureş.
Sub acest aspect, se observă că prin planul de reorganizare al pârâtei s-a propus darea în plată către reclamantă a unor active funcţionale constatate între data aprobării planului şi data încheierii contractului de dare în plată, iar prin demersul său, reclamanta urmăreşte reconsiderarea valorii reale a activelor şi declanşarea obligaţiilor de garantare ale pârâtei, având în vedere cele menţionate în sentinţa civilă nr. 123/23.02.2016 a Tribunalului Specializat Mureş.
Astfel, reclamanta solicită să se constate că în aceste condiţii poate cere prestaţia iniţială ce-i era datorată de pârâta-debitoare, prin executarea obligaţiei pecuniare, având în vedere că bunurile oferite de pârâtă pentru acoperirea creanţei nu mai sunt cele existente la data adoptării modificării planului de reorganizare.
Totodată, prin demersul său judiciar, reclamanta solicită de fapt să modifice măsurile statuate deja de către judecătorul-sindic prin sentinţa civilă nr. 123/23.02.2016 a Tribunalului Specializat Mureş, context în care competenţa de a se pronunţa asupra circumstanţelor care ar justifica modificarea măsurilor deja dispuse aparţine tot judecătorului-sindic.
Aşadar, dată fiind strânsa legătură dintre măsura solicitată de reclamantă şi desfăşurarea procedurii insolvenţei pârâtei debitoare, cererea reclamantei se impune a fi analizată tot de judecătorul-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în ansamblul său, deoarece soluţionarea în afara procedurii speciale este de natură a determina o schimbare a cursului procedurii de reorganizare judiciară a pârâtei-debitoare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu aparţine Tribunalului Specializat Cluj, instanţă pe rolul căreia se află înregistrat dosarul de insolvenţă la debitoarei, nr. 2291/99/2007.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.