Share transfer simulation not invoked in principal intervention petition bars judicial requalification under active judge role

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.03.2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. (fostă S.C. E. S.R.L.), solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că reclamantul deţine 33 de părţi sociale, reprezentând 33%, din capitalul social al S.C. C. S.R.L., conform declaraţiei nr. 01/21.09.2006 şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de cesiune a celor 33 de părţi sociale, de hotărâre a asociatului unic al S.C. C. S.R.L. de modificare a structurii asociaţilor, prin includerea reclamantului cu o cotă de 33 % din capitalul social şi de act constitutiv actualizat al S.C. C. S.R.L., care să cuprindă noua structură a asociaţilor şi a capitalului social; de asemenea, a solicitat să se dispună înregistrarea în registrul comerţului a modificărilor cu privire la structura capitalului social al S.C. C. S.R.L. după cum urmează: B. - 67%, reprezentând 67 de părţi sociale şi A. - 33%, reprezentând 33 de părţi sociale, cu obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 44 alin. (2) din Constituţia României, art. 125 alin. (1), art. 193, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 1175, art. 969 şi art. 1073 C. civ. de la 1864.

La data de 22.09.2016, F. a formulat o cerere de intervenţie principală, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale ale S.C. C. S.R.L., încheiat la 04.06.2004 cu S.C. E. S.R.L. şi a actelor subsecvente; nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la 22.09.2009 cu B. şi a actelor subsecvente, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractelor menţionate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 61 lit. a) şi art. 194 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 27.02.2017, intervenientul F. şi-a precizat cererea de intervenţie, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a S.C. E. S.R.L. (actualmente S.C. D. S.R.L.) şi a numitului G..

Prin încheierea din 22.05.2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

La 19.03.2018 reclamantul a formulat o cerere de redeschidere a judecăţii, ca urmare a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2017, iar la termenul de judecată din 07.05.2018, instanţa a dispus repunea pe rol a cauzei şi a decăzut intervenientul din dreptul de a preciza cererea de intervenţie în sensul chemării în judecată în calitate de pârât a numitului G. şi de a propune probe suplimentare.

La termenul de judecată din data de 17.09.2018, reclamantul A. a depus la dosar o cerere de renunţare la dreptul pretins prin acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 408 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 952/NLP/PI/15.10.2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în baza art. 408 C. proc. civ., a respins pe fond cererea de chemare în judecată, ca urmare a renunţării la drept şi a respins cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul F..

Împotriva acestei sentinţe, intervenientul F. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 364/A/07.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă; a fost obligat apelantul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 4.750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, intervenientul F. a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că nu a beneficiat de un proces corect şi echitabil, în condiţiile în care instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală şi pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale; nu a avut un rol activ si nu a fost pe deplin lămurită la închiderea dezbaterilor pe fond, fapt ce a dus la pronunţarea unei hotărâri cuprinzând argumente eronate.

Astfel, în exercitarea rolului activ, instanţa de fond era îndreptăţită sa dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant/intervenient prin cererea de chemare în judecată.

În acest scop, era în drept să le ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu erau menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le considera necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotriveau.

Or, prima instanţă a reţinut că doar cu ocazia cuvântului pe fond intervenientul a susţinut că acţiunea formulată ar trebui analizată şi prin prisma simulaţiei.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Timişoara a reţinut în decizia recurată că a invocat pe alocuri caracterul simulat al contractelor.

În acest context, a susţinut că tribunalul şi instanţa de prim control judiciar nu au observat că în cauză s-a invocat simulaţia, cu toate că pârâtul B. a formulat apărări în acest sens, prin întâmpinarea la cererea de intervenţie principală depusă la dosarul tribunalului.

A subliniat recurentul că respectivele contracte de cesiune de părţi sociale au fost doar formal încheiate, în scopul eludării dispoziţiilor Legii nr. 54/1998, care interzicea cetăţenilor străini să deţină în proprietate terenuri, astfel că nu a încasat preţul părţilor sociale. Pentru a putea demonstra eludarea dispoziţiilor legale era necesară însă administrarea probelor solicitate.

În acest context, a arătat că în motivarea apelului a prezentat distinct cele două contracte de cesiune de părţi sociale şi a raportat contractul din anul 2005 la reclamantul A., însă instanţa a generalizat, având reţineri proprii legate de situaţia de fapt, reţineri care îl prejudiciază.

În opinia recurentului, încuviinţarea probatoriului propus ar fi dus la aflarea adevărului legat de caracterul simulat al contractelor de cesiune de părţi sociale, însă instanţa de fond, cu încălcare dispoziţiilor C. proc. civ., l-a decăzut din dreptul de a propune probe, fără a verifica temeinic momentul procesual la care le-a solicitat; deşi această critică a fost formulată şi în apel, instanţa de prim control judiciar nu a avut în vedere încheierea din 07.05.2018 şi s-a raportat doar la cea din 08.06.2018.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel a reţinut că cererea de probaţiune a fost formulată generic "expertiză/înscrisuri/interogatoriu", fără a observa însă, în mod voit, că tribunalul nu a fost preocupat de teza probatorie, ci de decăderea din dreptul de a propune probe.

A susţinut recurentul că cererea în probaţiune a fost formulată în termenul stabilit de legiuitor, în condiţiile în care probele au fost solicitate la 27.01.2017 şi a reiterat cererea şi în precizarea de acţiune din 27.02.2017.

Potrivit recurentului, instanţa a respins fără temei cererea de administrare a probei cu expertiza contabilă şi nu a administrat corect proba cu interogatoriu.

În final, a arătat că, în ceea ce îl priveşte, procesul a fost soluţionat doar prin raportare la susţinerile părţilor, iar nu la probe, care nu au fost administrate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi S.C. C. S.R.L. şi B. au formulat întâmpinare, la data de 24.09.2019, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că motivele invocate şi dezvoltate prin memoriul de recurs nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât se impune anularea recursului. Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 30.10.2019, recurentul a susţinut că motivele de recurs invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 01.07.2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, fiind admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, atât timp cât recurentul nu a indicat normele de drept material încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel şi nu a formulat critici în susţinerea motivului vizând nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârii.

Prima critică se referă la încălcarea rolului activ al judecătorului în soluţionarea cauzei, recurentul susţinând că instanţa are obligaţia de a da cererilor părţilor calificarea exactă, nefiind reală constatarea potrivit căreia simulaţia a fost invocată cu ocazia dezbaterilor pe fond, deoarece chiar intimatul B. subliniază că apărările recurentului privesc simularea.

Argumentele invocate sub acest aspect nu pot fi reţinute, întrucât, în realitate, sub pretextul invocării unei neregularităţi procedurale ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se invocă nemulţumiri cu privire la neanalizarea cererii de intervenţie din perspectiva simulaţiei, în condiţiile în care cererea intervenientului a fost motivată în fapt şi în drept pe temeiuri care privesc nulitatea absolută a contractelor de cesiune din 04.06.2004 şi 22.09.2009 şi a actelor subsecvente, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestora, chestiunea referitoare la simulaţie fiind pusă în discuţie cu ocazia dezbaterilor pe fond.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, prin care voinţa lor de a fixa limitele judecăţii nu trebuie depăşită, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului.

Or, în cauză, atât timp cât instanţa nu a fost învestită cu o cerere în vederea constatării simulaţiei, iar conţinutul cererii de intervenţie nu relevă argumente ce ar putea susţine o astfel de ipoteză, petitul corespunzând pe deplin constatării nulităţii absolute, nu se poate reproşa instanţei încălcarea rolului activ în soluţionarea pricinii, criticile recurentului fiind astfel neavenite. Nu este reală, şi va fi înlăturată, afirmaţia recurentului prin care arată că în faţa primei instanţe, pârâtul B. a formulat apărări împotriva intervenţiei principale fondate pe simulaţie, apărări care clarificau intenţia procesuală a părţii şi temeiurile concrete ale demersului intervenientului.

Recurentul mai invocă încălcarea rolului activ al judecătorului, susţinând că instanţa avea obligaţia de a dispune administrarea probelor pe are le considera necesare şi că în mod greşit a fost respinsă administrarea probei cu expertiza contabilă, iar proba cu interogatoriu nu a fost corect administrată.

Principiul rolului activ al judecătorului trebuie interpretat şi aplicat în corelaţie cu restul principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, printre care cel reglementat de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia şi cu art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia "Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Nesuplimentarea probatoriului nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a rolului activ al instanţei şi nici ca un refuz, întrucât procesul civil reprezintă, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar în acest context, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilităţii şi respectiv cel al contradictorialităţii.

Cu privire la susţinerea decăderii recurentului de a mai propune probe în faţa tribunalului, instanţa de apel a motivat clar şi suficient, reţinând că în faţa primei instanţe proba solicitată a fost respinsă ca nefiind utilă, iar nu ca tardivă.

De altfel, probatoriul solicitat în faţa instanţei de apel a fost respins, cu motivarea că partea nu a indicat teza probatorie, iar referitor la administrarea probei cu expertiza contabilă, respinsă ca nefiind utilă, recurentul nu combate raţionamentul instanţei prin invocarea unor critici adecvate care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pe aceste temeiuri, Înalta Curte constată că motivele recursului nu sunt fondate şi întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor reîncadrate în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intervenient F. împotriva deciziei civile nr. 364/A/07.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.