Limits of challenge for annulment: rejection of alleged material error and omitted grounds as mere re-argumentation of merits

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 1913/24.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 27.10.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., solicitând anularea şi judecarea recursului.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa inversând ordinea încheierilor din 27.10.2017, criticate în recurs, din eroare materială a reţinut că cererile de recuzare au fost soluţionate, prin admiterea declaraţiei de abţinere formulată de domnul judecător B. şi, pe cale de consecinţă solicitările de recuzare au fost respinse ca rămase fără obiect (pag. 7 alin. ultim din decizie).

În realitate, a arătat că numai una din cererile de recuzare a fost soluţionată prin admiterea declaraţiei de abţinere, nu ambele cereri de recuzare formulate de petentă, şi de care s-a luat act prin încheierea din 28.06.2016, cu un an şi trei luni în urmă, respectiv cea care îl priveşte pe autorul abţinerii.

Cu această formulare neechivocă, dată fiind şi ordinea inversată a încheierilor criticate, apreciază contestatoarea că din eroare materială s-a reţinut că şi cererea de recuzare privind pe celălalt judecător, formulată la aceeaşi dată şi de care s-a luat act prin aceeaşi încheiere din 28.06.2016, ar fi fost soluţionată în modalitatea reţinută în motivarea deciziei, deoarece, cu privire la cealaltă cerere de recuzare nu există nicio soluţionare, în nicio modalitate, şi, în consecinţă, dezlegarea dată recursului este rezultatul acestei erori materiale.

Cu privire la motivul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze motivele de casare invocate.

Sub acest aspect, a relevat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind considerentul care referă la cererea de recuzare a doamnei judecător C., întemeiat pe neîndeplinirea cerinţelor de la art. 51 alin. (5) C. proc. civ.

Totodată, a omis să cerceteze şi motivul de casare privind lipsa de incidenţă a art. 46 C. proc. civ., pe care încheierea îl evocă pentru a reţine lipsa de obiect a cererii de recuzare raportat la art. 47 alin. (4), cât şi critica constând în faptul că admisibilitatea recuzării în baza art. 46 C. proc. civ. a fost stabilită conform art. 47 alin. (4) C. proc. civ., prin încheierea de dezînvestire din 28.06.2016, paragrafele 10, 11 din cererea de recurs.

Contestatoarea a mai susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind necompetenţa completului din apel de a reţine vreo situaţie de fapt cu privire la cererea de recuzare a d-nei judecător C., faţă de dezînvestirea lui prin trimiterea cererilor de recuzare pentru soluţionare la completul următor prin dispozitivul încheierii de şedinţă din 28.06.2016.

Referitor la încheierea din 27.10.2017, prin care completul a respins ca rămasă fără obiect cererea de recuzare a judecătorului care s-a abţinut, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind necompetenţa completului 5 apel de a soluţiona prin încheierea din 27.10.2017 cererea de recuzare înregistrată la 27.06.2016, întrucât acest complet s-a dezînvestit prin trimiterea cererilor de recuzare pentru soluţionare la completul următor, prin dispozitivul încheierii de şedinţă din 28.06.2016, competenţa de soluţionare a lor fiind câştigată acestuia în baza art. 50 alin. (1) C. proc. civ. (paragrafele 15, 17 din cererea de recurs).

A mai relevat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind încălcarea, prin încheierea recurată, procedurii de declarare a recuzării şi abţinerii, în mod concomitent, raportat la dispoziţiile art. 48, art. 51 alin. (1) şi (2), cu trimitere la art. 47 alin. (4), respectiv art. 37 alin. (2) şi art. 48 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., paragrafele 16-18 din recurs.

În final, a mai arătat că, deşi îl evocă, instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind nulitatea absolută a dispoziţiei încheierii recurate de soluţionare a cererii de recuzare în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., neexistând nicio motivare de înlăturare a lor în raport de obiectul reglementării şi de dispoziţiile la a căror încălcare au fost raportate (paragraf 19 din recurs).

Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Obiectul contestaţiei în anulare deduse judecăţii este reprezentat de decizia nr. 1913/24.10.2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 27.10.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Demersul procesual este întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatoarea susţinând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi că instanţa respingând recursul a omis cerceteze mai multe motive de recurs.

Erorile materiale în înţelesul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se referă la greşelile săvârşite în legătură cu dezlegarea dată recursului, acestea trebuie să fie evidente şi involuntare, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, de apreciere a datelor cauzei, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susţinut că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece inversând ordinea încheierilor din 27.10.2017, împotriva cărora a promovat recursul, în cuprinsul hotărârii s-a reţinut că au fost soluţionate ambele cereri de recuzare formulate împotriva celor doi judecători de la curtea de apel, în condiţiile în care numai una dintre cereri a fost soluţionată prin prisma dispoziţiei de admitere a declaraţiei de abţinere.

Prin urmare, contestatoarea impută o eroare de judecată instanţei care a soluţionat recursul, în măsura în care afirmă că această inversiune a determinat o apreciere greşită cu privire la o a doua cerere de recuzare.

Din lecturarea considerentelor deciziei rezultă că instanţa de recurs a analizat modalitatea în care s-au finalizat ambele cereri de recuzare, răspunzând recurentei cu privire la aspectele criticate prin recurs.

Înalta Curte constată că nu se evocă o greşeală materială, evidentă, în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care să fie legată de aspectele formale ale recursului, argumentele contestatoarei fiind legate de modul în care instanţa de recurs a expus circumstanţele privitoare la cererea de recuzare rămasă nesoluţionată de curtea de apel, faţă de modificarea intervenită asupra componenţei completului de judecată C5 şi înlocuirea judecătorului recuzat.

Aceste aspecte relevate de contestatoare nu pot fi analizate în cadrul unei contestaţiei în anulare, deoarece cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost soluţionată conform opiniei contestatoarei.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici incidenţa art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin prisma căruia contestatoarea susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze criticile referitoare la neîndeplinirea cerinţelor de la art. 51 alin. (5) C. proc. civ., lipsa incidenţei în cauză a art. 46 C. proc. civ. şi necompetenţa completului de judecată C5.

Privitor la cealaltă încheiere recurată din 27.10.2017, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a judecătorului a cărui declaraţie de abţinere a fost admisă, contestatoarea a invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele referitoare la necompetenţa completului de a o soluţiona, încălcarea procedurii concomitentei de declarare a recuzării şi abţinerii, în raport cu art. 48, art. 51 alin. (1) şi (2), cu trimitere la art. 47 alin. (4), respectiv art. 37 alin. (2) şi art. 48 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., precum şi motivul referitor la nulitatea absolută, în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei contestate rezultă incontestabil că instanţa de recurs a cercetat pricina sub toate aspectele invocate de către contestatoare, cu privire la criticile expuse în legătură cu cele două cereri de recuzare formulate împotriva judecătorilor aflaţi în componenţa completului de judecată C5 din cadrul curţii de apel, în raport cu normele legale incidente în cauză.

Astfel, în analiza cauzei, instanţa de recurs a explicat raţionamentul pentru care completul de judecată învestit a continuat să judece pricina, chiar dacă cererea de recuzare a doamnei judecător C. nu a mai fost soluţionată, faţă de împrejurarea că aceasta a fost înlocuită cu un alt judecător în urma modificării intervenite în componenţa completului de judecată, iar recuzarea domnului judecător B. a rămas fără obiect, dată fiind dispoziţia de admitere a declaraţiei acestuia de abţinere.

În realitate, sub pretextul omisiunii instanţei de a examina şi a se pronunţa asupra unor motive de recurs, contestatoarea tinde să repună în discuţie aspectele care în opinia sa soluţia din recurs ar fi fost alta, reiterând, în fapt motivele de recurs.

Or, a da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluţionată pricina, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în sistemul C. proc. civ., în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost "bine făcută", ci pentru motivele excepţionale prevăzute de lege.

Tot astfel, pe calea contestaţiei în anulare instanţei de recurs nu i s-ar putea imputa că a făcut o analiză superficială a cauzei, în măsura în care s-a răspuns tuturor motivelor de casare în mod sistematic.

Faţă de aceste considerente, întrucât eroarea la care se referă contestatoarea nu este de natura celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar motivul prevăzut de la pct. 3 din aceeaşi normă, referitor la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul din motivele de recurs, nu este incident, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1913/24.10.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.