Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1684/2020 AI generated

Revision of a cassation decision rejecting an appeal: inadmissibility because the ruling did not evoke the merits

Case Number Decizia nr. 1684/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the application for revision as inadmissible, thereby upholding the prior decision that rejected the cassation appeal. The dispute involved a company in judicial liquidation seeking to revise a cassation decision based on the argument that the appellate court had ruled on matters not requested and violated the principle of *non reformatio in pejus* by admitting an exception of inadmissibility that was not appealed against in the lower instance. The court held that a decision rejecting a cassation appeal does not evoke the merits of the case within the meaning of the law, as it merely confirms the legal validity of the lower court's reasoning without establishing new facts or applying different legal provisions; consequently, such decisions are not susceptible to revision under the cited procedural norms, rendering the analysis of other specific revision conditions unnecessary.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 481 C. proc. civ, art. 248 alin. (2) C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ; Revision of a cassation decision rejecting an appeal: inadmissibility because the ruling did not evoke the merits: Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece termenul de o lună de la comunicarea hotărârii reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost respectat, având în vedere că revizuirea a fost promovată la 15.06.2020, iar decizia a cărei revizuire se solicită a fost comunicată la 13.04.2020, calcului termenului fiind făcut conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 41 din Decretul nr. 195/2020, referitor la suspendarea de drept a termenului procedural pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, respectiv până la data de 14.05.2020, inclusiv.

Keywords

AI generated
application for revision judicial law new legal argument matter in dispute scope of review in cassation appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin prisma motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 481 C. proc. civ
502, raportat la art. 481 C. proc. civ., potrivit căruia recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată.
art. 248 alin. (2) C. proc. civ
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece termenul de o lună de la comunicarea hotărârii reglementat de art.
art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
civ., Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece termenul de o lună de la comunicarea hotărârii reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ
a fost respectat, având în vedere că revizuirea a fost promovată la 15.06.2020, iar decizia a cărei revizuire se solicită a fost comunicată la 13.04.2020, calcului termenului fiind făcut conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 509 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
În consecinţă, pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire, situaţie în raport cu care analizarea altor condiţii specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 553/05.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 46F/21.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi prin administrator special C. a declarat revizuire, solicitând anularea hotărârii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 510 şi urm. C. proc. civ.

În motivare, a susţinut că revizuirea este admisibilă, deoarece hotărârea a cărei anulare o solicită evocă fondul.

Prin prisma motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a susţinut că, prin respingerea recursului, instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece a reţinut inadmisibilitatea cererii de arbitrare sau acţiunii în anulare, deşi prin încheierea din 31.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, tribunalul arbitral a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, reţinând că "prevederile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. actualizat 2017, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 60/2012, în sensul că dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. sunt aplicabile exclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunţarea la judecată ori s-a constatat perimarea."

Sub acest aspect, revizuenta a arătat că, prin întâmpinarea din recurs, intimata S.C. D. S.A. nu a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitrare sau acţiunii în anulare, instanţa de control judiciar nefiind astfel învestită să verifice legalitatea şi temeinicia sentinţei din această perspectivă.

Revizuenta a mai susţinut că instanţa de recurs a încălcat principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, non reformatio in pejus, consacrat expres prin art. 502, raportat la art. 481 C. proc. civ., potrivit căruia recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată.

De altfel, instanţa de recurs nu a făcut o aplicare corectă şi legală a acestor dispoziţii legale, deşi situaţia de fapt impunea acest lucru.

Astfel, în mod inexplicabil şi în afara oricărei norme legale, instanţa de recurs a admis, indirect, o excepţie a inadmisibilităţii soluţionată în primă instanţă împotriva căreia intimata nu a formulat calea de atac, deşi avea posibilitatea, preferând să stea în pasivitate, soluţia neatacată având putere de lucru judecat.

Prin urmare, se impune admiterea revizuirii, deoarece soluţia pronunţată de către instanţa de recurs excedează limitele învestirii instanţei.

Intimata S.C. D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii revizuirii, iar în subsidiar a solicitat respingerea revizuirii.

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece termenul de o lună de la comunicarea hotărârii reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost respectat, având în vedere că revizuirea a fost promovată la 15.06.2020, iar decizia a cărei revizuire se solicită a fost comunicată la 13.04.2020, calcului termenului fiind făcut conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 41 din Decretul nr. 195/2020, referitor la suspendarea de drept a termenului procedural pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, respectiv până la data de 14.05.2020, inclusiv.

Analizând excepţia inadmisibilităţii revizuirii, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.

Evocarea fondului de către instanţă, ca expresie a uneia din condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. Drept urmare, hotărârile prin care se respinge calea de atac a recursului, nu sunt susceptibile de revizuire.

Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, cale de retractare prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 553/05.03.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 46F/21.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Având în vedere modalitatea în care revizuenta şi-a expus argumentele în motivarea cererii, Înalta Curte reţine că este improprie analiza art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în revizuirea unei decizii pronunţate în recurs cu privire la dezlegarea dată motivelor de recurs, necompatibilă cu afectarea obiectului pricinii.

Pretinsele neconcordanţe indicate în motivarea cererii de revizuire nu pot conduce la concluzia că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, din moment ce obiectul recursului, hotărârea atacată, a constat în verificarea sub aspectul legalităţii a hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile.

Or, prin soluţia de respingere a recursului nu s-a stabilit o altă situaţie de fapt şi nici nu s-au aplicat în cauză alte dispoziţiile legale, revizuenta făcând o confuzie la nivelul instituţiilor procesuale incompatibile, fiind exclus ca prin respingerea unui recurs instanţa să nu se fi pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut.

În consecinţă, pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire, situaţie în raport cu care analizarea altor condiţii specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii revizuirii.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi prin administrator special C., împotriva deciziei nr. 553/05.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.