Recusal of judge: Scope of "same cause" for extraordinary remedies and proof of objective bias in social security pension litigation

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la 04.03.2019, A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 859/18.12.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 6 C. proc. civ.

La 16.05.2019, completată prin cererea depusă la 22.05.2019, A. a formulat cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., în temeiul art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din 23.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A..

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu poate fi reţinută incidenţa cazului de incompatibilitate reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. şi că motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., astfel cum a fost motivat prin cererea de recuzare formulată în scris, vizează nemulţumirea părţii legată de soluţiile procesuale dispuse anterior de judecătorul recuzat, instanţa reţinând, totodată, că în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de incompatibilitate.

Prin decizia civilă nr. 383/13.06.2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Împotriva încheierii din 23.05.2019, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat şi casarea deciziei civile nr. 383/13.06.2019, pronunţată în cadrul aceluiaşi dosar.

În motivarea recursului, a invocat faptul că pe rolul instanţelor de judecată au existat două dosare, nr. x/2016 şi nr. y/2013, având ca obiect recalcularea pensiei, în care reclamantului 3i-au fost respinse cererile ca urmare a ignorării deciziilor nr. 736/2006 şi nr. 466/2014 ale Curţii Constituţionale, precum şi a deciziilor nr. 19/2011, nr. 19/2012 şi nr. 10/2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâri care îi dădeau dreptul recurentului să beneficieze de calcularea pensiei prin raportare la salariile brute obţinute prin munca în acord, conform Legii nr. 57/1974.

Procedând astfel, în cauză, instanţele au încălcat dispoziţiile art. 126, 146, 147 din Constituţia României, art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, art. 3, art. 4, art. 517 şi urm. C. proc. civ.

În continuare, recurentul a susţinut că judecătorii de la nivelul Curţii de Apel Iaşi l-au tratat cu discriminare, în raport cu alte curţi de apel, care au respectat şi jurisprudenţa de la nivelul instanţelor superioare. Din acest motiv, consideră că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat şi că există interese în aceste cauze ale lui, fiind incidente prevederile art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ.

Recurentul a mai relevat că judecătorul recuzat a participat şi la soluţionarea dosarului nr. x/2013, făcând, totodată, dovada judecării cauzei de către acelaşi judecător şi în dosarul nr. x/2019, ce a avut ca obiect contestaţie în anulare împotriva hotărârii date în dosarul nr. x/2016, cererea de recuzare fiind respinsă în mod greşit.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea 06.05.2020, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru soluţionare în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în mod formal, având în vedere că din conţinutul cererii de recurs nu se pot desprinde critici ce ar putea fi subsumate motivelor de casare indicate, astfel că prezenta cale extraordinară de atac exercitată va fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural, sancţionate cu nulitatea.

Chestiunea de drept pusă în discuţie vizează greşita dispoziţie de respingere a cererii de recuzare, întemeiată pe art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., prin prisma căreia recurentul susţine că judecătorul recuzat a participat şi la soluţionarea dosarelor nr. x/2013 şi nr. y/2019 şi că îşi justifică temerea că judecătorii de la nivelul curţii de apel au interese faţă de modul în care i-au fost soluţionate cauzele.

Recurentul a mai invocat şi că, prin ignorarea jurisprudenţei în materia asigurărilor sociale, a fost tratat cu discriminare, astfel că există elemente de îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat, fiind incident art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

În prealabil, se observă că recurentul nu a cerut recuzarea judecătorului pentru motivul de incompatibilitate circumscris art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., temeiul cererii fiind art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., prin prisma căruia instanţa i-a analizat cererea de recuzare.

Sub acest aspect, se reţine că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nefiind permisă invocarea unor noi motive în recurs şi, cu atât mai mult, analizarea lor.

Cazul de incompatibilitate invocat de recurent se referă la participarea judecătorului recuzat şi la soluţionarea dosarului nr. x/2013, caz ce nu a fost reţinut de instanţă faţă de împrejurarea că judecătorul recuzat nu a participat la judecata acelei pricini, că menţionarea numelui său în practicaua încheierii din 08.12.2015 este o eroare materială, de vreme ce completul de judecată care a soluţionat litigiul nu a avut în compunerea sa pe judecătorul recuzat, aspect ce rezultă din încheierea de dezbateri şi decizia nr. 2223/15.12.2015, care a precedat-o.

Privitor la participarea judecătorului recuzat la soluţionarea dosarului nr. x/2019, ce a avut ca obiect contestaţie în anulare împotriva hotărârii date în dosarul nr. x/2016, şi împotriva căreia recurentul a formulat şi revizuire, ce a revenit spre soluţionare aceluiaşi judecător, instanţa a reţinut că nu se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, dispoziţia instanţei este legală şi temeinică, având în vedere că normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică şi, întrucât conţin o restricţie referitoare la compatibilitatea completului, sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolută nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii.

Prin argumentele invocate în motivarea recursului, recurentul susţine că judecătorul recuzat a participat la soluţionarea cauzei, cu nesocotirea normelor în materia incompatibilităţii.

Sintagma "aceeaşi cauză" din perspectiva art. 41 alin. (1) C. proc. civ. presupune acelaşi proces şi instituie o incompatibilitate în sensul că judecătorul nu poate soluţiona o cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri pe care tot el a pronunţat-o, ipoteză care în speţă nu se regăseşte.

Astfel, faptul că două căi extraordinare de atac fundamental diferite, contestaţia în anulare şi revizuirea, formulate împotriva aceleiaşi hotărâri, au fost repartizate spre soluţionare aceluiaşi judecător sau complet de judecată, nu constituie caz de incompatibilitate.

Din perspectiva cazului de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul îşi justifică temerea că judecătorii de la nivelul curţii de apel au anumite interese, având în vedere modul în care i-au fost soluţionate cauzele.

Simpla afirmaţie a existenţei unor împrejurări care ar face justificată temerea că judecătorii recuzaţi, soţul, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă, fără fundament probatoriu în acest sens, reprezintă o temere nejustificată pe aspecte obiective aparente şi nu poate constitui în sine un motiv de recuzare. Potrivit art. 249 C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a respins-o, argumentele invocate de către recurent vizând, în realitate, nemulţumirea legată de soluţiile procesuale dispuse anterior de judecătorul recuzat, ce nu pot fi subsumate cazurilor de incompatibilitate de la art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 23.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.