Cassation Appeal Dismissed: No Error in Interpreting Reconventional Claim as Unjust Enrichment Under Old Civil Code, Excluding Commercial Code Property Claim

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială la 09.07.2003, sub nr. x/2003, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Banca Română de Scont S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de credit nr. x/09.02.2001 pentru lipsa totală a consimţământului la încheierea acestuia; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe art. 948 şi urm. C. civ., art. 111 şi art. 274 C. proc. civ.

Intimata a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să îl oblige pe reclamantul A. să-i plătească intimatei suma de 13.000.000.000 RON, cu titlu de desdăunare, precum şi dobânda legală aferentă, până la stingerea integrală a datoriei.

În drept, a invocat art. 992 şi art. 998 C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa comercială nr. 117/14.11.2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2004.

Prin încheierea din 29.01.2004, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a suspendat judecata cauzei, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., iar la 01.10.2004 a repus cauza pe rol; ulterior, la termenul din 24.02.2005 a suspendat pricina, în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei penale nr. 13/P/2004, aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La 25.08.2014, pârâta a formulat cerere de redeschidere a judecăţii, care a fost respinsă, prin încheierea din 13.01.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 469/R/31.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării cererii de repunere pe rol.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 14.11.2016.

Prin încheierea din 13.12.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de repunere pe rol şi a menţinut măsura suspendării judecăţii.

La 02.04.2018, pârâta a formulat cerere de redeschidere şi continuare a judecăţii cauzei, iar prin încheierea din 24.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a redeschis judecata, ca urmare a soluţionării definitive a cauzei penale, prin decizia nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1823/20.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea principală şi a constatat nulitatea absolută a contractului de credit nr. x/09.02.2001 emis de Banca Română de Scont S.A. şi a respins cererea reconvenţională.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este lovit de nulitate absolută contractul de credit nr. x/09.02.2001, deoarece nu a fost semnat de către reclamant, în calitate de împrumutat, aşa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică nr. 120/06.05.2019 efectuat de către I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, că nu a fost încheiat pentru o cauză licită, având în vedere că prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată în dosarul penal nr. x/2010, s-a stabilit că în sumele de bani ce au constituit prejudiciul B.R.S. produs prin delapidare, intră şi sumele ce fac obiectul prezentului contract, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 948 C. civ. pentru validitatea actului.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, tribunalul a reţinut în esenţă că din probatoriul administrat a rezultat că nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, având în vedere că plăţile din 09.02.2001 nu au fost efectuate din eroare, ci prin alimentarea conturilor lui B. şi C., sume ce au fost ulterior utilizate pentru rambursarea de credite acordate fără respectarea normelor legale de creditare, paguba nefiind identificată în final în patrimoniul B.R.S.

Prima instanţă a mai reţinut că pârâta nu a probat îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului şi nici legătura de cauzalitate între îmbogăţirea reclamantului şi sărăcirea pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe civile pârâta a declarat apel, criticând exclusiv dispoziţia dată asupra cererii reconvenţionale.

Prin decizia civilă nr. 734A/08.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul pârâtei.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că cererea reconvenţională a fost analizată în temeiul normelor legale referitoare la plata nedatorată, astfel cum această instituţie era reglementată în vechiul C. civ., la art. 992, aplicabil faţă de data încheierii contractului de credit şi că prin apelul declarat nu au fost invocate critici sub acest aspect.

Instanţa de apel a mai reţinut că principala critică a apelantei se referă la aprecierea eronată a probelor administrate, respectiv a raportului de expertiză întocmit în dosarul penal, care învederează fără dubiu că suma de bani ce a făcut obiectul creditului acordat reclamantului a fost rambursată băncii, context în care aceasta nu îi mai poate fi solicitată din nou.

Faptul că, în desfăşurarea unei activităţi ilicite complexe, alte persoane, reprezentanţi ai apelantei însăşi la acel moment, au direcţionat sumele de bani respective către acoperirea altor credite fictive, reprezintă un aspect distinct de raporturile juridice născute între pârâtă şi reclamant în urma acordării creditului pe temeiul unui contract lovit de nulitate.

În acest sens, patrimoniul băncii a fost lezat nu prin utilizarea de către reclamant a sumei de bani ce a format obiectul creditului identificat cu nr. 43, ci prin operaţiunile ilicite subsecvente, de care sunt responsabili chiar reprezentanţii apelantei, aspect ce excedează obiectului prezentului dosar.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că art. 370 Codul comercial nu este aplicabil în speţă, acesta având în vedere efectele contractului de cont curent, iar sub acest aspect cererea de apel nu conţine un raţionament juridic coerent, apelanta invocând textul de lege în sprijinul criticii cu privire la o pretinsă concluzie a instanţei de fond, în sensul că parţial suma de bani aparţine F.R.G.C. şi nu B.R.S. Or, sentinţa apelată nu conţine o asemenea afirmaţie.

Împotriva acestei decizii, pârâta Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

După prezentarea situaţiei de fapt cu privire la condiţiile în care a fost obţinut creditul de către reclamant, arătând caracterul ilicit al faptelor reclamate, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat întregul probatoriu administrat, cu referire la expertiza care confirmă prejudiciul nerecuperat, determinat din cauza plăţilor ilicite din creditul 43 efectuate de reclamant, ci transmis către alte credite ale B.R.S., nerambursate.

În continuare, recurenta a relevat că prejudiciul produs de intimat nu a fost recuperat şi că acesta este actual şi cert, rezultând că instanţele de fond au interpretat greşit probele de la dosar, cererii reconvenţionale înseşi, ca act juridic, fiindu-i schimbată natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, fapt ce atrage admiterea recursului şi, în consecinţă, a cererii reconvenţionale, dată fiind incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a mai invocat şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia a arătat că instanţa de apel avea obligaţia legală de a administra probatoriul necesar în cauză şi de a analiza pe fond temeiul de drept reprezentat de art. 998 C. civ. de la 1864.

De altfel, a mai relevat recurenta că instanţa de apel doar a reţinut că prima instanţă a analizat corect cererea reconvenţională prin prisma art. 992 C. civ., însă nu este suficient, având în vedere că tribunalul nu face o analiză, potrivit probelor din dosar, a admisibilităţii cererii pârâtei şi prin prisma art. 998 C. civ., iar ambele motive trebuia să fie tratate ca atare în funcţie de probatoriul administrat, mai ales că la nivelul anului 2003 nu exista expertiza judiciară contabilă din dosarul penal şi nici decizia penală nr. 424/A/22.03.2018.

Prin urmare, apreciază recurenta că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, conform art. 295 C. proc. civ. de la 1865, fiind incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care reglementează sancţiunea procesuală în condiţiile de la art. 105 alin. (2) din acelaşi Cod.

A mai relevat că analiza probatorie a fost insuficientă, că este nefondată prezumţia instanţei cu privire la inexistenţa prejudiciului, fiind contrară stării de fapt reclamate şi probate, precum şi în contradicţie cu art. 1003 C. civ., referitor la răspunderea solidară a persoanelor participante la prejudiciu.

Ultima critică invocată de recurentă vizează incidenţa art. 370 Codul comercial, în baza căruia a revendicat proprietatea sumelor de bani aflate în discuţie, fiind relevante şi deciziile nr. 4/04.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi nr. 285/18.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.

Intimatul a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţia în care instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii sau înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Cenzura instanţei de recurs, în cazul în care se invocă acest motiv de nelegalitate nu poate interveni decât atunci când se demonstrează că s-a denaturat adevăratul înţeles al termenilor cuprinşi în act, astfel încât s-a ajuns la o calificare greşită din punct de vedere legal al actului dedus judecăţii, interpretare care nu este conformă legii şi intenţiei părţilor.

Or, recurenta, prin argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs, se referă la înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al cererii reconvenţionale şi a interpretării greşite a probelor, cu scopul de a repune în discuţie concludenţa acestora, aspecte care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a fost argumentat din perspectiva neanalizării pe fond a cererii reconvenţionale cu privire la incidenţa art. 998 C. civ. de la 1864, astfel că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de la art. 295 C. proc. civ. Critica recurentei nu poate fi reţinută.

Din actele de la dosar reiese că recurenta a învestit prima instanţă cu o cerere reconvenţională, întemeiată pe art. 992 şi art. 998 C. civ. de la 1864. Dincolo de împrejurarea că cele două temeiuri se exclud şi nu pot constitui concomitent fundamentul aceleiaşi acţiuni, tribunalul a făcut o analiză a cererii fundamentată exclusiv pe dispoziţiile art. 992 C. civ., iar această soluţie nu a fost contestată cu ocazia apelului declarat, context în care temeiul juridic s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, ca fiind art. 992 C. civ., chestiune ce nu mai poate fi repusă în discuţie.

Susţinerile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la insuficienta analiză a probatoriului, cu privire la demonstrarea existenţei prejudiciului, nu pot fi primite, întrucât sunt aspecte de netemeinicie ce nu se încadrează în prevederile şi exigenţele acestei căi de atac, prin care se analizează doar nelegalitatea deciziei recurate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte ultima critică referitoare la încălcarea art. 370 Codul comercial, se reţine că instanţa de apel în mod corect a justificat inaplicabilitatea textului de lege evocat, arătând că apelul nu se raportează la o dezlegare dată de prima instanţă, ci este o reaşezare a fundamentului juridic al cererii, inaplicabil în cauză.

Aşadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare împotriva deciziei civile nr. 734A/08.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.