Cassation annulled for failure to substantiate illegality in moral damages quantum under Romanian civil procedure

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/06.04.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 Euro (900.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale, a sumei de 1.123,41 RON, reprezentând daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2167 din 5 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul forţat C., a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 90.000 de RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2167 din 5 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Recurentul-reclamant se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant critică, în esenţă, decizia instanţei de apel sub aspectul neacordării daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la consecinţele fizice şi psihice cauzate de producerea accidentului rutier.

Arată că, deşi instanţa de apel prezintă în motivarea hotărârii că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial, respectiv consecinţele suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-au fost afectate viaţa familială, socială ori profesională etc., la determinarea în concret a cuantumul daunelor morale, aceasta nu a avut în vedere criteriile arătate şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În opinia recurentului, decizia recurată a fost dată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, care prevăd că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România.

Apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale de instanţa de apel constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă.

Cuantumul daunelor morale, arată recurentul, trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei: intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, degradarea relaţiilor sociale, ale vieţii private, în general, dar şi a prejudiciul estetic, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a terţelor persoane păgubite.

Astfel, deşi instanţa de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale, acestea nu au fost utilizate pentru stabilirea cuantumului sumei acordate.

Mai mult decât atât, consecinţele accidentului asupra vieţii recurentului sunt individualizate în documentele medicale depuse la dosar, iar planşele foto ale accidentului, precum şi cele postaccident, relevă cu exactitate schimbarea sa, atât din punct de vedere fizic, cât şi social.

Regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite în plan fizic şi moral, având în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, ori, este lesne de constatat că instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul echităţii, precum nici la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 mai 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 23 septembrie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Analizând recursul, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentului-reclamant, deşi tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014, relevă de fapt nemulţumirea acestuia privind cuantumul daunelor morale acordate, care nu a fost stabilit în concordanţă cu criteriile aplicabile în materie, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În speţă, recurentul nu indică ce criterii legale au fost interpretate şi aplicate greşit, iar aprecierea instanţei asupra cuantumului despăgubirilor fiind făcută conform criteriilor legale, nu mai poate face obiect de analiză în recurs.

Aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurentului de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În consecinţă, invocând formal încălcarea dispoziţiilor art. art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la nivelul suferinţelor fizice şi psihice cauzate, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul daunelor morale.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurent nu se încadrează în critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE B. S.A. şi intimatul-intervenient D..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2020.