Employer's jurisdictional conflict resolved: subsidiary seat in Iași anchors labor damage suit against employees

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 04.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Regia Naţionala a Pădurilor - Direcţia Silvică Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 38.438,40 RON prejudiciu patrimonial produs, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, din care 19.373,29 RON pârâtul A. şi 19.065 RON pârâtul B..

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1746/2019 din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de pârâtul A. şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în domeniul conflictelor de muncă se prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere că reclamanta care a formulat acţiunea este Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, cu sediul în Bucureşti, conform art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 229/2009, iar Direcţia Silvică Iaşi este o unitate fără personalitate juridică din cadrul acesteia, tribunalul a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, în stabilirea competenţei instanţei trebuie avut în vedere sediul reclamantului şi nu sediul reprezentantului reclamantului, motiv pentru care a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 1976 din 17 iunie 2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate s-a reţinut că, potrivit relaţiilor comunicate la dosarul cauzei, Direcţia Silvică Iaşi a formulat cererea de chemare în judecată în nume propriu în aplicarea prevederilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ. şi H.G. nr. 229/2009.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, instanţa a apreciat că revine Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, întrucât sediul reclamantei se află în raza acestui judeţ, astfel cum a indicat acesta în cuprinsul acţiunii introductive şi cererii precizatoare din data de 12.06.2020 . Totodată, în cauză, competenţa teritorială a instanţei în favoarea căreia s-a declinat competenţa de către Tribunalul Iaşi nu poate fi atrasă de criteriul alternativ al locului de muncă al reclamantului, deoarece această condiţiei nu este îndeplinită în cauză.

Instanţa a menţionat şi faptul că Direcţia Silvică Iaşi reprezintă o subunitate fără personalitate juridică a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva S.A., potrivit H.G. nr. 229/2009 şi Regulamentului nr. 24281/31.07.2007, reprezentând un sediu secundar al acesteia.

Textul legal ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă nu cuprinde în mod expres menţiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societăţii reclamante, astfel că, în lipsa unor dispoziţii în sensul de a se avea în vedere sediul principal al angajatorului, de vreme ce unitatea fără personalitate juridică din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva S.A., în aplicarea art. 56 alin. (2) C. proc. civ. a ales să se judece la instanţa în circumscripţia căreia se află sediul acesteia, instanţei respective îi aparţine competenţa de soluţionare a pricinii.

În concluzie, având în vedere că la data introducerii acţiunii reclamanta şi-a indicat sediul din judeţul Iaşi, unde de altfel s-au desfăşurat raporturile de muncă cu pârâţii salariaţi, în raza instanţei ce a fost mai întâi învestită, reţinând şi argumentul subsidiar că sediul subunităţii constituie sediu al RNP-Romsilva, întrucât reprezintă locul unde se desfăşoară activitatea, în teritoriu, rezultă că, fiind prima instanţă investită cu soluţionarea cauzei, s-a apreciat că aparţine Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din legea nr. 62/2011.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii consacră o competenţă teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, norma fiind de ordine publică, astfel că, părţile nu au posibilitatea de a stabili competenţa altei instanţe.

Deşi cele două instanţe aflate în conflict au aplicat aceleaşi texte, soluţia a fost diferită, întrucât reclamanta în cauză Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA îşi are sediul pe raza Municipiului Bucureşti, cererea de chemare în judecată fiind formulată însă prin intermediul Direcţiei Silvice Iaşi, cu sediul pe raza municipiului Iaşi.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea RNP Romsilva şi anexei 2 a aceleiaşi Hotărâri ce conţine Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea RNP, aceasta este persoană juridică având în structura sa unităţi fără personalitate juridică - direcţii silvice, la poziţia 24 fiind indicat sediul din Iaşi al Direcţiei Silvice Iaşi ce îndeplineşte atribuţiile Regiei Naţionale pe raza judeţului Iaşi.

Totodată, art. 6 alin. (9) din H.G. nr. 229/2009 dispune că directorii şi consilierii juridici ai unităţilor fără personalitate juridică din structura RNP - Romsilva, reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unităţi.

Aşadar, RNP Romsilva este autoritatea cu personalitate juridică, titulară a cererii de chemare în judecată, cu sediul în Bucureşti, însă, pe teritoriul municipiului Iaşi, aceasta are un sediu secundar ce coincide cu sediul reprezentantului său în teritoriu, fără personalitate juridică (deci, fără capacitatea procesuală de folosinţă) - Direcţia Silvică Iaşi şi care poate sta în judecată în nume propriu dacă este constituită potrivit legii (excepţie prevăzută de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.).

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanţa competentă să soluţioneze un conflict de muncă este fie cea de la domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantului, fie cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are locul de muncă (ipoteză care nu este aplicabilă în speţă), astfel că în cazul persoanei juridice existenţa unui sediu secundar atrage competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află acesta, sediu ce are o opozabilitate generală prin menţionarea sa în anexa 2 la H.G. nr. 229/2009, ceea ce este şi în interesul unei bune administrări a justiţiei.

În consecinţă, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2020.