Constitutional exception to O.U.G. no. 56/2017 inadmissible due to absence of legal nexus and insufficient specification of constitutional violation

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de contestatorul A., în apelul formulat de către contestator, împotriva sentinţei civile nr. 3557 din 02 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2018, intimaţi fiind pârâţii CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, MINISTESRUL APĂRĂRII NAŢIONALE şi COMISIA DE CONTESTAŢII DIN CADRUL MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE.

În motivare, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, curtea de apel a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale, a solicitat anularea deciziei nr. 142331/2 din 23.05.2018 prin care a fost actualizată pensia militară de stat stabilită în favoarea acestuia.

La emiterea deciziei de actualizare a pensiei militare, contestatorul a susţinut că a fost avut în vedere articolul unic din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 56/2017, în care legiuitorul a folosit sintagma de "soldă de bază" în loc de "soldă de funcţie", terminologie de natură să contravină principiilor şi dispoziţiilor constituţionale la care a făcut referire contestatorul.

Instanţa a apreciat că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este suficient de clară în sensul verificării condiţiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă textul de lege invocat are legătură cu soluţionarea cauzei şi care sunt principiile de drept constituţional în contradicţie cu dispoziţiile cuprinse în actul normativ criticat.

Contestatorul în motivarea amplă a cererii se referă în principal la folosirea unei sintagme în conţinutul O.U.G. care nu este suficient de clară pentru a oferi actului normativ claritate şi predictibilitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, este criticată ordonanţa pentru nerespectarea condiţiilor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000.

Astfel, în lipsa unei motivări clare a excepţiei din care să rezulte legătura actului normativ cu obiectul cauzei, curtea de apel a constatat că nu se pot reţine condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, astfel că în baza art. 29 alin. (6) din acest act normativ a respins cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale.

Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 519 C. proc. civ., s-a reşinut că investirea instanţei supreme se face exclusiv de către completul de judecată prevăzut în textul de lege evocat care judecă în ultimă instanţă şi dacă a constatat că o chestiune de drept de care depinde soluţionarea cauzei necesită lămuriri, solicitând instanţei competente să dea o rezolvare de principiu acestei probleme de drept.

Chestiunile de drept incidente în cauză nu necesită lămuriri în condiţiile art. 519 C. proc. civ., motiv pentru care instanţa a apreciat că nu este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie în acest sens.

Împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, recurentul-reclamant A. a declarat recurs.

Recurentul-reclamant susţine nelegalitatea încheierii recurate în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 519 C. proc. civ., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.

Recurentul consideră că se impunea admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a existenţei a unei practici neunitare în legătură cu problema de drept supusă dezbaterii instanţei de judecată, respectiv necesitatea suspendării judecării cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională a României care să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Recurentul consideră că există o incompatibilitate a completului C1-Apel-3 de a se pronunţa pe cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind suspendarea judecării cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională a României care să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, întrucât acest complet era format din judecătorii care compun şi completul C1-Recurs care a pronunţat la 09.09.2019 în dosarul nr. x/2018, o soluţie definitivă de respingere a unui recurs formulat împotriva unei soluţii de admitere a suspendării judecării art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională a României. Invocă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Totodată, recurentul-reclamant a criticat încheierea recurată şi cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016.

Recurentul susţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplinea toate condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu art. 146 lit. d) din Constituţia României, art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, republicată, interpretate coroborat cu dispoziţiile din Decizia CCR nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

Astfel, recurentul arată că a invocat, prin răspunsul la întâmpinare, excepţia de neconstituţionalitate în faţa unei instanţe de judecată, excepţie care are ca obiect articolul unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017, care deşi nu mai este în vigoare produce efecte juridice şi are legătură directă cu soluţionarea recursului.

Totodată, arată că intimatele au invocat faptul că nu au aplicat prevederile legale mai sus invocate pentru a realiza actualizarea solicitată de reclamant, din cauza faptului că în textul legal este utilizată sintagma "solda de bază", în locul sintagmei "soldă de funcţie".

Prin urmare, recurentul consideră că de soluţia pe care o va pronunţa Curtea Constituţională a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate menţionată depinde hotărârea pe care o va pronunţa instanţa pe fondul cauzei, fiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de textul legal.

Referitor la faptul că O.U.G. nr. 56/2017 nu mai este în vigoare din 4.11.2017, însă articolul unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 produce încă efecte cu consecinţa blocării dreptului la actualizarea pensiei militare de stat, recurentul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în care s-a reţinut că "sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sesnul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare."

În consecinţă, recurentul susţine că şi O.U.G. nr. 56/2017 este supusă controlului de constituţionalitate, chiar dacă la data formulării excepţiei de neconstituţionalitate, ordonanţa nu mai era în vigoare, deoarece producea în continuare efecte juridice.

Recurentul mai arată şi faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are ca obiect o prevedere legală a cărei neconstituţionalitate să fi fost stabilită printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României.

Totodată, consideră că prin soluţia pronunţată s-a încălcat principiul fundamental consacrat de Constituţie prin art. 21 - Accesul liber la justiţie. Menţionează şi prevederile art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Moniotorul Oficial nr. 826/13.09.2005.

Recurentul susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Asupra recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 519 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În materie civilă, potrivit art. 519 C. proc. civ. "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Art. 520 alin. (1) C. proc. civ. reţine că "Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un incident procedural ivit în cursul soluţionării unui litigiu aflat pe rolul curţii de apel sau al tribunalului, în privinţa căruia instanţa este îndreptăţită să aprecieze asupra întrunirii condiţiilor referitoare la sesizarea Înaltei Curţi, cuprinse în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ.. Or, această apreciere este lăsată la latitudinea instanţei în faţa căreia se invocă această chestiune şi nu poate fi supusă cenzurii în nicio cale de atac, astfel că recursul exercitat în cauză va fi respins, ca inadmisibil.

Asupra recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1)Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii, se atribuie instanţei în faţa cărora a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte primele patru condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, instanţă învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 3557 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, de către una din părţi, respectiv de petent, are în vedere neconstituţionalitatea articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că dispoziţia legală, pretins a fi lovită de neconstituţionalitate, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât litigiului civil nu îi sunt aplicabile dispoziţiile articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017, prevederi au intrat în vigoare la data de 07.08.2017, în condiţiile în care recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată actualizarea pensiei începând cu 30.06.2017, dată la care ordonanţa invocată nu era în vigoare.

De altfel, chiar Curtea Constituţională a României a reţinut prin mai multe decizii (Decizia nr. 43 din 22 ianuarie 2019, Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018), faptul că deschiderea dreptului la pensie este guvernată de principiul tempus regit actum, neputându-se considera că reglementările anterioare acestui moment, referitoare la condiţiile acordării dreptului la pensie, generează o aşteptare legitimă. Astfel, până la momentul pensionării, se pot succeda mai multe reglementări, care stabilesc condiţii de pensionare diferite, relevantă fiind însă doar cea aplicabilă la momentul acordării acestui drept.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, din cuprinsul încheierii recurate rezultând că instanţa nu a putut constata existenţa legăturii dintre dispoziţiile incriminate şi soluţionarea cauzei, având în vedere că petentul, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în realitate, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la forma neadecvată a sintagmei "soldă de bază" în loc de "soldă de funcţie" prevăzută în O.U.G. nr. 56/2017, care în opinia sa nu este suficient de clară pentru a oferi actului normativ claritate şi predictibilitate şi nu respectă condiţiile de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, fără a arăta în concret în ce constă contradicţia dintre normele incriminate şi dispoziţiile constituţionale.

Or, una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru ca instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia să poată aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii, vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituţionale de către dispoziţiile pretins a fi neconstituţionale, cerinţă a cărei neîndeplinire determină imposibilitatea constatării respectării condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi, implicit, a vreunei legături a normelor incriminate cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte invocarea în acest recurs a depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti şi încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul nu a arătat în ce mod instanţa care a pronunţat încheierea atacată a încălcat aceste dispoziţii şi, prin urmare, aceste susţineri nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 519 C. proc. civ.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2017 privind completarea art. 1 din Legea nr. 152/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2020.