Recourse declared inadmissible in labor dispute over wage differences due to statutory bar on appeals in labor cases

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă la 19 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată şi completată la 21 noiembrie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată intimatul Oraşul Anina, prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata diferenţei salariale brute de la suma de 1844 RON/lună la suma de 2215 RON/lună pentru lunile februarie 2014- august 2015, de la suma de 1844 RON/lună la 2481 RON/lună pentru lunile septembrie - noiembrie 2015, de la suma de 1844 RON/lună la 2729 RON/lună pentru lunile decembrie 2015- februarie 2016, în cuantum de 11.320 RON de cât ar fi trebuit să beneficieze începând cu data de 04.02.2014, dată la care a fost concediat, şi până la data de 19.02.2016, când a depus cerere de suspendare a contractului individual de muncă, conform dispozitivului sentinţelor civile nr. 1084/26.02.2013 şi nr. 352/26.03.2015, obligarea intimatului la plata de dobânzi legale calculate la suma de 37.655 RON (reprezentând suma totală a despăgubirilor pe care angajatorul avea obligaţia să i-o achite, respectiv cele 17 luni începând cu data de 04.02.2014, dată la care a fost concediat, şi 24.06.2015, dată la care a reînceput activitatea, înmulţite cu 2.215 RON salariu de care trebuia să beneficieze conform dispozitivului sentinţei civile nr. 352/26.03.2015) începând cu data de 26.03.2016 până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 169-171 din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1854 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Anina, prin Primar.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 67 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei primei instanţe şi l-a obligat pe apelant la plata către intimatul Oraşul Anina a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON şi la plata sumei de 155,89 RON cu titlu de cheltuieli (ocazionate de comunicarea copiilor certificate după dosarul execuţional) către S.C. P..E.J. B..

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la 8 martie 2019, sub nr. de dosar x/2019

Prin decizia civilă nr. 274 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 67 din 4 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva deciziei instanţei de revizuire, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 27 mai 2019, sub nr. x/2019.

În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de retractare a analizat numai motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deşi prin cererea de revizuire a fost invocat şi motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

În continuare, aceeaşi parte a susţinut că instanţele devolutive s-au pronunţat asupra unui lucru pe care nu l-a cerut, nici în scris şi nici verbal, şi anume stabilirea cuantumului lunar al salariului.

Astfel, recurentul a subliniat că dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect drepturi băneşti, iar nu stabilirea cuantumului lunar al drepturilor salariale.

Totodată, a învederat că acest cuantum a fost stabilit anterior prin două sentinţe definitive, respectiv, prin sentinţa nr. 129 din 11 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi prin sentinţa nr. 2357 din 8 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Reşiţa.

Aceeaşi parte a arătat că instanţele devolutive nu s-au pronunţat asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata diferenţei salariale de la suma de 1.844 RON la suma de 2.215 RON.

Autorul recursului a mai susţinut că aceleaşi instanţe au nesocotit autoritatea de lucru judecat decurgând din hotărârile anterior evocate cu privire la cuantumul salariului lunar de care trebuia să beneficieze.

În acest sens, a arătat că i-a fost stabilit un salariu inferior celui avut înaintea concedierii sale, cu încălcarea celor statuate prin decizia civilă nr. 352 din 26 martie 2015 a Curţii de Apel Timişoara.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

La 24 iunie 2019, intimatul Oraşul Anina, prin Primar, a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, precum şi obligarea recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, anexând, în acest sens, inclusiv dovada efectuării cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanţei 0613 din 20 iunie 2019.

La 4 iulie 2019, recurentul-revizuent A. a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, reiterând concluziile de admitere a căii de atac formulate.

Prin rezoluţia din 10 iulie 2019, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părţilor la 25 mai 2020, respectiv, la 30 iunie 2020, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

La 29 mai 2020, intimata U.A.T. Oraş Anina, prin Primar, şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Achiesând la concluziile raportorului, intimata a reiterat solicitarea de respingere a recursului, ca inadmisibil, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul proces, conform chitanţei de onorariu avocat existentă la dosarul cauzei.

Prin rezoluţia din 21 iulie 2020, s-a stabilit termen în vederea examinării recursului, la data de 22 septembrie 2020, în complet de filtru.

La termenul din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a luat cauza în pronunţare cu privire la inadmisibilitatea recursului, reţinută prin raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, invocată prin întâmpinare de intimata U.A.T. Oraşul Anina, prin Primar, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că, deşi autorul prezentului demers judiciar şi-a întemeiat, iniţial, calea de atac a revizuirii pe motivele prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ., la termenul din 10 aprilie 2019, acesta a precizat în faţa instanţei de revizuire faptul că nu mai susţine incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci doar pe cel corespunzător art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, instanţa supremă constată inclusiv faptul că, prin criticile aduse deciziei instanţei de revizuire, recurentul a vizat numai greşita soluţionare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de manifestarea de voinţă exprimată în faţa instanţei de revizuire, consemnată inclusiv în practicaua deciziei ce face obiectul prezentului recurs, admisibilitatea căii extraordinare de atac declarate în cauză se va stabili exclusiv prin raportare la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 513 alin. (6) teza întâi C. proc. civ.

Totodată, instanţa supremă are în vedere că acţiunea este întemeiată pe Codul Muncii şi are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict individual de muncă.

Conform art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează, aşadar, litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

De asemenea, dată fiind natura litigiului, în cauză, sunt incidente şi dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora, "Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului."

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel nr. 67 din 4 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, atacată cu revizuire, este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 634 alin. (2) C. proc. civ. şi la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Totodată, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire este definitivă, rezultă că şi decizia instanţei de revizuire are acelaşi caracter, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 274 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013, art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata U.A.T. Oraşul Anina prin Primar şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 274 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Cu privire la cererea intimatei U.A.T. Oraşul Anina de obligare a recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Faţă de soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga recurentul-revizuent A., ca parte căzută în pretenţii, la plata către intimata U.A.T. Oraşul Anina a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata U.A.T. Oraşul Anina prin Primar.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 274 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Obligă pe recurentul-revizuent A. la plata către intimata U.A.T. Oraşul Anina a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2000 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.