Insolvency administrator liability for corporate tax debts barred by failure to pay judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă, sub nr. x/2014/al, în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei A. S.R.L., reclamanta-creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman i-a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., administratori ai debitoarei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i oblige pe aceştia să suporte întreg pasivul debitoarei, în sumă de 7.649.769,28 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 19 ianuarie 2016, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis în parte acţiunea şi 1-a obligat pe pârâtul C. să suporte în totalitate pasivul debitoarei A. S.R.L. în valoare de 7.649.769,28 RON şi a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului B..

Prin decizia civilă nr. 2026 din 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a admis cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, a respins excepţia tardivităţii apelului, a admis apelul formulat de apelantul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 6 din 19 ianuarie 2016 a Tribunalului Teleorman, secţia Civilă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, prin sentinţa nr. 250 din 17 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta-creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva pârâţilor B. şi C., în calitate de administratori statutari ai debitoarei A. S.R.L.

Împotriva hotărârii sus-menţionate, reclamanta-creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 208 din 31 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâţilor B. şi C., obligând pe intimaţii-pârâţi, în solidar, la plata sumei de 1.309.775 RON, conform Raportului publicat în B.P.I. nr. 14315 din 5 august 2014.

Împotriva deciziei evocate, pârâtul C. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul de recurs, autorul prezentului demers judiciar a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, astfel, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, a susţinut că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod greşit că, în speţă, ar fi îndeplinite condiţiile instituite de art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006.

Detaliind, a arătat că, în ceea ce îl priveşte, curtea a aplicat greşit normele evocate la situaţia de fapt stabilită prin interpretarea coroborată a probelor administrate.

Astfel, din perspectiva art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, recurentul a susţinut că instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în speţă, raportul întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei insolvente relevă că pârâţii administratori nu s-au preocupat de recuperarea creanţelor deţinute de aceasta, în valoare de 1.309,725 RON la nivelul anului 2013, aspect negat de recurent.

Cu referire la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, ce prevede că răspunderea patrimonială a administratorilor poate fi antrenată dacă persoanele responsabile "au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea", recurentul a subliniat că instanţa de apel a notat că, în cauză, săvârşirea unor astfel de fapte rezultă din procesele-verbale întocmite cu ocazia a două inspecţii fiscale - aspecte evidenţiate în cursul urmăririi penale efectuate în dosarul nr. x/2016.

Recurentul apreciază ca fiind eronată această concluzie a curţii, având în vedere că nedepunerea documentelor contabile sau necomunicarea acestora lichidatorului judiciar pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate din Legea insolvenţei, doar atunci când faptele imputate administratorilor au generat starea de insolvenţă a debitoarei, nicidecum în situaţia în care faptele enumerate au fost ulterioare intrării societăţii în insolvenţă.

Totodată, a susţinut că, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit că ar fi ţinut o contabilitate fictivă, că nu ar fi ţinut contabilitatea cu respectarea legii sau că ar fi contribuit la dispariţia unor documente contabile, nedepunerea evidenţelor fiscal contabile, ca faptă omisivă, nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate dintre starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi angajarea răspunderii sale penale.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia răspunderea administratorilor poate fi antrenată atunci când au "determinat (...) o parte din activul persoanei juridice", autorul prezentului demers judiciar a susţinut că înstrăinarea în anul 2010 a două bunuri imobile ale societăţii debitoare către D. S.R.L., pentru preţul de 10.000 RON, neînregistrat în contabilitate, nu impune de plano concluzia că şi-a însuşi valoarea acestor bunuri sustrăgând-o de la plata datoriilor societăţii.

În continuare, a subliniat că, deşi deciziile reprezentanţilor unei societăţi se pot dovedi a fi greşite din punct de vedere economic, managementul defectuos nu se încadrează printre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

A mai precizat că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine doar în cazul în care, prin săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate de textul de lege, administratorul sau organele de conducere au contribuit la starea de insolvenţă a societăţii debitoare.

În considerarea celor expuse, recurentul-pârât C. a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă în data de 18 mai 2018, sub nr. x/2014/a1*.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constatat că recurentul nu a specificat în cererea de recurs numele şi prenumele ori denumirea intimaţilor, domiciliul sau reşedinţa ori sediul acestora şi nici dacă este sau nu de acord cu soluţionarea căii extraordinare de atac exercitate în completul de filtru, în eventualitatea în care ar fi admisibilă în principiu.

Totodată, s-a constatat şi faptul că nu a anexat dovada plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 8.351,38 RON, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici împuternicirea avocaţială a S.C.A. E., reprezentată de avocat F., semnatara cererii de recurs.

În aceste condiţii, prin adresa emisă la 22 mai 2018, i s-a pus în vedere recurentului să complinească lipsurile mai sus arătate, obligaţie căreia acesta s-a conformat depunând la dosar, la 8 iunie 2018, un înscris, în cuprinsul căruia a indicat denumirea şi sediul tuturor părţilor în contradictoriu cu care a fost formulat recursul, şi-a exprimat acordul în sensul soluţionării recursului de completul de filtru, depunând, totodată, şi împuternicirea avocaţială acordată S.C.A. E..

La 4 iunie 2018, recurentul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.

Prin încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a respins cererea formulată de petentul C. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, încheierea având caracter definitiv.

La 25 iunie 2018, intimata-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat în principal, respingerea recursului ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului, care nu a formulat răspuns la aceasta.

Prin rezoluţia completului din 31 iulie 2018, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

La 27 mai 2020, intimata-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport, achiesând la concluziile raportului.

Celelalte părţi nu au formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 21 iulie 2020, Completul de filtru nr. 5 a stabilit termen la 22 septembrie 2020, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

La termenul din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia netimbrării recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu precizarea că, în situaţia în care devine incidentă excepţia netimbrării recursului, instanţa nu se va mai pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, " În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin adresa emisă la 22 mai 2018, comunicată la 31 mai 2018, recurentului i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursului, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.351,38 RON, sub sancţiunea anulării recursului .

La 4 iunie 2018, recurentul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, cerere care a fost respinsă prin încheierea definitivă din 13 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014

Totodată, în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a consemnat că recursul este netimbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 8.351,38 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, reprezentantul convenţional al recurentului-reclamant primind raportul la 28 mai 2020 .

Prin urmare, recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de obligaţia de a depune la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru în cuantumul legal datorat, sub sancţiunea anulării recursului.

În consecinţă, faţă de faptul că taxa de timbru nu a fost achitată până la termenul de judecată acordat în cauză, iar partea nu a făcut nici cerere de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii", prin raportare la art. 494 C. proc. civ., în temeiul cărora "Dispoziţiile de procedură privind judecata în prima instanţă şi în apel se aplică şi în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

În consecinţă, în raport de dispoziţiile legale mai sus arătate, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 208 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 208 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.