Cassation annulled for failure to articulate legal nullity grounds in challenge to appellate reduction of moral damages in fatal traffic accident compensation

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. prin reprezentant legal B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligată să plătească despăgubiri constând în prestaţie periodică lunară în cuantum de 1.000 RON şi daune morale în cuantum de 1.000.000 euro.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că la 28 octombrie 2016 mama minorului reclamant a decedat în urma unui accident de circulaţie produs din culpa conducătorului auto D. şi că prin ordonanţa procurorului din data de 19 decembrie 2017 dată în dosarul nr. x/2016 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, întrucât autorul a decedat.

Prin sentinţa civilă nr. 178/2018 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 1.000 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, sub rezerva revizuirii proporţional cu salariul minim pe economie, de la 05.06.2018 şi până la majorat sau împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se va afla în continuarea studiilor; totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500.000 euro, în echivalent RON la curs BNR din ziua plăţii, cu titlu de compensaţie morală şi suma de 3.068 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, atât reclamantul A. prin reprezentant legal B., cât şi pârâta C. S.A.

Dosarul a fost înregistrat la 11 aprilie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, sub nr. x/2018.

Prin încheierea civilă nr. 17 A din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea uneia din secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, specializate în litigiile cu profesionişti.

La data de 16 mai 2019 dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1762/A din 30 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. prin reprezentant legal B. împotriva sentinţei civile nr. 178 din 14.11.2018, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018; s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată, în sensul că s-a diminuat cuantumul daunelor morale, de la 500.000 euro la 100.000 euro.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. prin reprezentant legal B. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs invocat recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14 din 29 noiembrie 2011, având în vedere că nu s-a raportat, în mod corect, la jurisprudenţa din România şi, totodată, a făcut o aplicare greşită a principiului echităţii.

A învederat că potrivit art. 49. pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14 din 29 noiembrie 2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de judecată trebuie să fie suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice speţei, prin raportare la situaţia de fapt şi la probele administrate, ţinând seama, cu caracter strict orientativ, şi de practica judiciară în materie.

A apreciat că hotărârea instanţei de apel, prin care s-a redus cuantumul daunelor morale, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Totodată, recurentul a relevat faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea din speţa de faţă, raportându-se, în mod greşit, la decizia civilă nr. 267 din 09.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă (dosar nr. x/2016) şi la decizia civilă nr. 229 din 07.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă (dosar nr. x/2015), ca reprezentând jurisprudenţă relevantă.

Sub acest aspect, a susţinut că atâta timp cât instanţa de apel s-a raportat la considerentele deciziei nr. 267 din 09.02.2018, ar fi putut, cel mult, să procedeze la diminuarea cuantumului daunelor morale până la nivelul sumei de 150.000 euro.

Din această perspectivă, recurentul-reclamant consideră că hotărârea recurată conţine deficienţe ale motivării, care contravin dezideratelor expuse cu privire la calitatea motivării şi care conduc spre concluzia că instanţa de apel a realizat o apreciere subiectivă, arbitrară, inechitabilă a cuantumului daunelor morale acordate, fără a se apleca asupra situaţiei de fapt şi fără a efectua o analiza comparativă eficientă şi corectă cu speţe similare.

Totodată, a menţionat că instanţa învestită cu soluţionarea apelului s-a raportat la hotărâri judecătoreşti pronunţate cu mai mult de un an înainte de data la care a pronunţat hotărârea recurată, fără a avea în vedere şi hotărâri judecătoreşti cu dată recentă cum ar fi decizia penală nr. 1205/A din 27.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, prin care s-au acordat părinţilor şi surorii victimei despăgubiri morale în cuantum de 175.000 euro.

În acest context, recurentul a opinat că sentinţa Tribunalului Giurgiu este temeinică şi legală, daunele morale acordate de tribunal fiind de natură a oferi o compensaţie decentă pentru pierderea suferită.

Recurentul-reclamant a solicitat să fie avut în vedere faptul că motivarea instanţei de judecată nu face trimitere la situaţia faptică, la aspectele redate în cuprinsul cererii de recurs, care, în opinia sa, nu sunt de natură să determine diminuarea daunelor morale acordate de tribunal sau, în măsura în care s-a procedat la diminuare, aceasta să fie făcută corect şi fără discriminare, în raport de daunele morale acordate altor minori aflaţi în situaţii la fel de grave sau chiar mai puţin grave.

La 15 aprilie 2020 apărătorul E. din cadrul SCP F. a transmis la dosar, prin e-mail, cererea recurentului-reclamant A. prin reprezentant legal B. privind renunţarea la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă .

Cererea de renunţare la judecată a fost depusă, în original, la 16 aprilie 2020 .

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului, ca inadmisibil şi anularea recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., pe fond respingerea ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 22 iunie 2020.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum şi ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, în susţinerile prezentei căi de atac, recurentul şi-a structurat recursul invocând critici de netemeinicie cu privire la modul de evaluare a practicii judiciare, reproşând instanţei de apel faptul că nu a examinat criteriul jurisprudenţial în suficientă măsură astfel cum impun dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ori nu s-a analizat corect situaţia de fapt cu privire la suferinţele directe suportate de către minor privind acordarea daunelor morale acordate, sau în sensul greşitei evaluări a probatoriului administrat, cu referire la criteriile pentru stabilirea cuantumului acordat.

Or, se reţine că sub aspectul daunelor morale, jurisprudenţa din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanţele chemate să se pronunţe în speţe asemănătoare, analiza cauzei fiind făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, nu prin raportare la practica altor instanţe.

Totodată, este de menţionat că instanţa de apel este suverană în a evalua forţa probantă a probatoriului administrat, iar modul în care aceasta a înţeles să dea eficienţă acestuia nu poate fi supus controlului judiciar, întrucât antamează aspecte de netemeinicie.

Astfel, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel recurentul-reclamant nu a reuşit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raţionament juridic, întemeiat pe dispoziţii legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv care sunt textele de lege încălcate de instanţă în soluţionarea apelului.

Indicarea de către recurentul-reclamant a unor dispoziţii legale, respectiv a art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/2011, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

În realitate, prin motivele de recurs se invocă, în esenţă, interpretarea greşită a probelor administrate în cauză, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanţa de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite excepţia nulităţii şi a aplica sancţiunea nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă C. S.A.

Anulează recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal G., împotriva deciziei civile nr. 1762/A din 30 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.