Moral damages quantification in traffic accident claims; nullity of cassation appeals for failure to articulate valid legal grounds

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov din data de 10.08.2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata despăgubirilor civile constând în daune morale în cuantum de 100.000 euro şi plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 136/1995 din Norma CSA 23/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 2054/03.07.2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenienta C. în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 45.000 euro, în echivalent RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 3.647,25 RON, reprezentând taxă de timbru; totodată, a obligat pârâta la plata către martora D. a sumei în cuantum de 522,86 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta A., cât şi pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2529A/2018 din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii A. şi B. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 2529A/2018 din 13 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă atât reclamanta A., cât şi pârâta B. S.A. au declarat fiecare recurs.

1) Recursul recurentei-reclamante A.:

Recurenta-reclamantă a indicat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia, aplicând/interpretând greşit normele de drept material incidente în cauza pendinte, respectiv Norma nr. 23/2014, Legea nr. 136/1995 (în vigoare la data producerii accidentului rutier), precum şi a dispoziţiilor art. 1385 şi art. 1391 C. civ.

Astfel, s-a susţinut că este adevărat că nu există criterii legale pentru determinarea întinderii despăgubirilor morale, însă, dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară stabilesc că, daunele morale se acorda "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii, procedând la o analiză superficială a jurisprudenţei. în general, precum si a celei depuse la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, instanţa de apel nu a avut în vedere criterii instituite de practica judiciară, cum ar fi: intensitatea şi durata suferinţelor fizice şi psihice încercate, impactul psihologic al evenimentului rutier asupra reclamantei, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, împrejurarea că a trebuit să stea internată în spital, apoi perioada infernală de recuperare, suferinţa determinată de imposibilitatea de a desfăşura activităţile curente, necesitatea deplasărilor la spital, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

De asemenea, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1391 C. civ. care instituie acordarea de despăgubiri morale ca urmare a restrângerii posibilităţilor de viaţă familială şi socială, în urma vătămării integrităţii corporale.

Întinderea daunelor morale se stabileşte prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel prejudiciat, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate etc.

Daunele morale trebuie acordate într-un cuantum suficient si necesar pentru a se uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele, nicidecum nu trebuie limitate la împrejurarea că "vătămarea corporală nu i-a pus în pericol viaţa si nu a rămas cu nicio infirmitate fizică temporară sau permanentă".

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut că efectele producerii evenimentului rutier au fost deosebit de grave, totuşi acestea nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Mai mult decât atât, au fost nesocotite dispoziţiile art. 1385 C. civ. ce instituie principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, doctrina a statuat că, pentru a da eficienţă acestui principiu, trebuie să se aibă în vedere protejarea intereselor victimelor, prin repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a celui de natură morală.

Cu alte cuvinte, o reparaţie stabilită în temeiul răspunderii delictuale nu poate fi decât integrală, pentru a da satisfacţie deplină celui care a suferit un prejudiciu.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a dat eficienţă acestui principiu, nefiind acordată o sumă de bani care să conducă la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin evenimentul rutier din data de 9 martie 2016.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dovedire, recurenta-reclamantă a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe se vor dovedi utile şi concludente justei soluţionări a cauzei.

2) Recursul recurentei-pârâte B. S.A.:

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., având în vedere decizia instanţei de apel referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A..

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a nesocotit jurisprudenţa în materie (jurisprudenţă care, chiar daca nu a fost ataşata cererii de apel este obligatoriu de a fi cunoscuta şi aplicată de instanţe).

Recurenta a solicitat că, în caz de casare, despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial ce vor fi acordate să fie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie

Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere şi faptul că daunele acordate reclamantei exced limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale ce oferă criterii obiective de cuantificare raportat la jurisprudenţa instanţelor.

În acest sens, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat în suficienta măsura jurisprudenţa naţională precum şi cea indicată de către pârâtă - prin hotărârile depuse în faţa instanţei de apel - astfel cum impun dispoziţiile art. 50 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 23/2014, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

Recurenta a mai susţinut că instanţele de judecată au arătat că "alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor - jurisprudenţa este un reper in stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanţe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptăţite" (extras din decizia nr 422/2018 a I.C.C.J., secţia I civilă).

Se apreciază că instanţa de apel nu numai că nu reţine dar, în mod eronat, nu face referire la jurisprudenţa ataşată apelului, deşi jurisprudenţa este unicul criteriu oferit de lege iar instanţele au obligaţia de a face o corecta aplicare a acestuia.

Despăgubirea băneasca pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial - aşa cum au arătat instanţele de judecată - este, prin însăşi destinaţia sa, menită de a uşura situaţia persoanei lezate, de a i se acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuind sa fie însă, în egală măsură, rezultatul analizei atente a unor elemente obiective care să înlăture posibilitatea ca aceasta să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei. Aceasta cu atât mai mult cu cât-fapta ilicita este săvârşită sub forma culpei-şi nu a intenţiei-directe sau indirecte.

Recurenta-pârâtă a apreciat că daunele acordate reclamantei nu păstrează acel raport de rezonabilitate şi proporţionalitate cu dauna suferită-fiind aproape de limita maximă a despăgubirii acordate in România pentru astfel de cazuri.

Dauna morală, arată de asemenea instanţele, nu trebuie sa fie excesivă ca întindere riscând a se îndepărta de la funcţia compensatorie recunoscută de lege.

Curtea Europeana, în practica sa, a arătat adesea faptul că important este principiul echităţii în materia daunelor morale, astfel încât, pe de o parte fiecare persoana să primească o satisfacţie echitabila, iar, pe de alta parte despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat în suficientă măsură respingerea apelului său raportat la textele de lege invocate, prevăzute de art. 50 alin. (2) pct. 2 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces ca şi la probele administrate în cauză.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă, în baza art. 496 alin. (1) si 2 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate; a solicitat, ca instanţa de recurs să dispună, în cazul în care va admite recursul formulat şi va desfiinţa titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2529/A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 722 C. proc. civ. întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia; totodată, în baza art. 497 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre o noua judecată instanţei de apel, urmând ca în baza art. 501 alin. (1) să indice instanţei de rejudecare diminuarea daunelor morale pe care le va acorda reclamantei A., cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei, întrucât criticile aduse deciziei recurate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat, în esenţă, respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Recurenta-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantei, întrucât criticile aduse deciziei recurate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-pârâtă a solicitat, în esenţă, înlăturarea apărărilor reclamantei şi admiterea recursului pârâtei, astfel cum a fost formulat; instanţa fiind rugată, totodată, să observe că pot fi încadrate criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2020 potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea părţilor a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 20 februarie 2020.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Analizând cu prioritate excepţiile nulităţii recursurilor, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum şi ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nule pentru următoarele considerente:

Precizare: Având în vedere că motivele prezentate în cererile de recurs vizează aceeaşi problematică, respectiv modul de interpretare şi analiză a probelor administrate cu trimiteri la situaţia de fapt a cauzei şi prin raportare la excepţiile invocate, Înalta Curte apreciază că se impune o analiză globală a cererilor de recurs printr-un raţionament comun.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate.

De altfel, simpla relatare a principalelor etape ale procesului, a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi, a unei analize presupus superficiale a jurisprudenţei, a traumelor fizice şi psihice suferite, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursurilor, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurenţii trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Astfel, se constată că deşi recurenta - reclamantă A. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă B. S.A. a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu au formulat critici ce ar putea face o posibilă încadrare a acestora într-unul din motivele de recurs invocate.

De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 488 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În speţă, recurentele, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în susţinerile prezentei căi de atac, recurentele şi-au structurat recursurile invocând critici de netemeinicie cu privire la modul de evaluare a practicii judiciare, reproşând instanţei de apel faptul că nu a examinat criteriul jurisprudenţial în suficientă măsură astfel cum impun dispoziţiile art. 50 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, ori nu s-a analizat corect situaţia de fapt cu privire la traumele fizice şi psihice suferite de reclamantă, care ar fi stat la baza diminuării daunelor morale acordate în primă instanţă, sau în sensul greşitei evaluări a probatoriului administrat, cu referire la criteriile pentru stabilirea cuantumului acordat.

Or, se reţine că sub aspectul daunelor morale, jurisprudenţa din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanţele chemate să se pronunţe în speţe asemănătoare, analiza cauzei fiind făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, nu prin raportare la practica altor instanţe.

Totodată, este de menţionat că instanţa de apel este suverană în a evalua forţa probantă a probatoriului administrat, iar modul în care aceasta a înţeles să dea eficienţă acestuia nu poate fi supus controlului judiciar, întrucât antamează aspecte de netemeinicie.

Astfel fiind, în cuprinsul cererilor de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a apelurilor şi fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele se limitează numai la a-şi arăta nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze probatoriul administrat şi a modului de stabilire a situaţiei de fapt a cauzei.

Or, nu se poate considera că aceste afirmaţii ale recurentelor din cuprinsul cererilor de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursurilor se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la majorarea sau diminuarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurente privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale menţinute de instanţa de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Totodată, deşi motivele de recurs au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi nici încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, va admite excepţiile nulităţii recursurilor invocate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-pârâta B. S.A. şi va anula ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţiile nulităţii recursurilor invocate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-pârâta B. S.A.

Anulează recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2529A/2018 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.