Director’s constitutional referral refusal quashed for breach of adversarial rights; case remanded for rehearing

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea principală şi cererile conexe înregistrate pe rolul Judecătoriei Constanţa reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1,000 EURO (echivalentul in RON, calculat la cursul valutar valabil din ziua plătii), reprezentând contravaloare parţială a indemnizaţiei de administrator datorată pentru perioada martie, aprilie şi iulie 2014, astfel cum a fost stabilit prin hotărârea AGA adoptată de cei patru asociaţi al societăţii, în subsidiar, a solicitat stabilirea contravalorii remuneraţiei de administrator pentru munca prestată în favoarea societăţii şi obligarea pârâtei la plata remuneraţiei în continuare până la momentul încetării mandatului de administrator, aşa cum rezultă din înregistrările din Registrul Comerţului.

Prin sentinţa civilă nr. 3608/02.04.2018, Judecătoria Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă prin sentinţa civilă nr. 1170 din 02 iulie 2019, în dosarul nr. x, a respins ca nefondată acţiunea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind respinse ca nefondate şi acţiunile conexe.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a declarat recurs, iar ulterior pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel incident.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 643 din 16 decembrie 2019, pronunţată de în dosarul nr. x/2017, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 şi 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

La aceeaşi dată, 16 decembrie 2019, petentul A. a transmis prin fax recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 mai 2020.

În cadrul dosarului de recurs, la termenul de judecată din data de 21 iulie 2020, în raport de excepţia nulităţii recursului, pentru tardivitate, invocată de către instanţă, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) şi art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea din data de 21 iulie 2020 a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În argumentarea acestei încheieri, instanţa a reţinut, în esenţă, că petentul nu a oferit o minimă argumentare în ceea ce priveşte încălcarea unor texte constituţionale prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) şi art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. (a căror neconstituţionalitate o reclamă), ci se mărgineşte la a arăta că invocă neconstituţionalitatea acestora întrucât este imposibil pentru petent să depună motivele recursului în termenul de 48 de ore de la pronunţare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul a susţinut, în esenţă, că în timpul dezbaterilor în dosarul nr. x/2017, instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului pentru pretinsa tardivitate a motivării recursului.

Ca urmare a acestor dezbateri a formulat în timpul şedinţei de judecată excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care nu s-a putut depune în scris în sala de judecată excepţia respectivă.

Recurentul susţine că în motivarea acestei excepţii, a arătat că se încalcă art. 16 al Constituţiei privind principiul egalităţii.

În opinia recurentului motivarea excepţiei nu era posibilă în şedinţă şi procedural, corect ar fi trebuit să se dea termen pentru a formula excepţia în scris, ca instanţa să poată lua cunoştinţă de faptele menţionate.

Totodată, recurentul susţine că în sala de judecată a invocat că se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la egalitate, pentru că se dispun termene diferite privind recursul, iar termenul de motivare în cazul de faţă (2 zile) este mai mult decât insuficient.

Recurentul consideră că prin încheierea recurată, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii sesizării fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme a ales să respingă această sesizare afirmând că este neadmisibilă şi că nu am oferit un minim de argumentare în ceea ce priveşte încălcarea unor texte din constituţie.

În opinia recurentului este eronată susţinerea că "petentul nu oferă nici un argument care să motiveze excepţia", când însăşi instanţa precizează la fila x textul de lege al art. 487, care arată că termenul este acelaşi, de 2 zile, iar acest aspect încalcă principiul egalităţii faţă de alte termene de apel şi recurs şi principiul la un proces echitabil, principiu ce înseamnă ca petentul să poată să îşi formuleze o apărare temeinică.

Mai mult, consideră recurentul, instanţa trebuia să formeze un nou dosar în care a fost invocată excepţia şi să acorde termen pentru a motiva, fiind încălcată şi norma de drept material de a acorda petentului dreptul de a formula apărările sale la excepţiile invocate din oficiu în sală.

Recurentul susţine că instanţa nu s-a pronunţat nici asupra condiţiilor de admisibilitate, invocând doar că nu s-a pus în discuţie o eventuală inadmisibilitate, ca ulterior exact acelaşi motiv să-l găsească pentru respingerea cererii.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi sesizarea Curţii Constituţionale, sau retrimiterea cauzei spre soluţionarea de către instanţa iniţial investită.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având în vedere că cererea a fost respinsă pentru nemotivare şi nu pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Este adevărat că potrivit art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanţei de judecată trebuie să cuprindă motivele pe care se întemeiază, iar potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sesizările (adresate Curţii Constituţionale) trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, însă, în speţă, faţă de circumstanţele factuale ale cauzei acestea nu pot fi reţinute.

Astfel, se constată că, în cauză, ulterior invocării de către instanţă din oficiu a excepţiei nulităţii recursului pentru tardivitatea declarării acestuia, recurentul A. a formulat, oral cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) şi art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., arătând instanţei succint motivele solicitării.

Prin încheierea recurată, instanţa a apreciat că cererea este inadmisibilă, întrucât petentul nu a oferit o minimă argumentare în ceea ce priveşte încălcarea unor texte constituţionale prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) şi art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Or, în lipsa motivării cererii, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot formula puncte de vedere cu privire la excepţia invocată, fiind afectate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Plecând de la această premisă, instanţa trebuia să acorde un termen pentru ca petentul să aibă posibilitatea motivării cererii şi totodată ca cererea să fie comunicată şi celorlalte părţi pentru a-şi putea formula apărările necesare.

Contradictorialitatea, reglementată de legiuitor în art. 14 C. proc. civ. constă în posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil.

Existenţa contradictorialităţii impune cerinţa ca nici o măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părţilor dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a-şi susţine şi de a-şi argumenta cererile sau de a combate susţinerile adversarului.

În ceea ce priveşte conţinutul principiului dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituţională în art. 24 din Constituţie, acesta constă în posibilitatea recunoscută de lege părţilor litigante de a-şi angaja apărător care să le asigure o apărare calificată, precum şi în posibilitatea acestora de a lua cunoştinţă de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii, de a exercita căile legale de atac, precum şi în alte prerogative recunoscute de lege părţilor în scopul susţinerii intereselor lor.

Între dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii există o legătură indisolubilă, instanţa trebuind să asigure părţilor posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta cererile, însă în aplicarea acestor principii, este necesar ca părţile să fie încunoştinţate despre existenţa obiectului litigiului.

Or, neacordarea posibilităţii petentului A. de a motiva cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a condus la imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea încheierii recurate pronunţate în aceste condiţii.

În cauză, nu se poate aprecia că s-a realizat o temeinică cercetare a cererii de sesizare, cât timp dreptul la apărare al uneia dintre părţi a fost încălcat, aspect de natură a atrage incidenţa art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cerinţa din norma invocată, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înţeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces, şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părţilor în cauză.

În raport de analiza prioritară a motivului pentru care se dispune admiterea recursului declarat de recurentul A., care conduce la nulitatea încheierii pronunţate în cauză, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, va casa în încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierea recurată şi trimite la aceeaşi instanţă spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.