Electricity contract termination and adaptation claims rejected; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 04.10.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.. S.A. pronunţarea unei hotărârea prin care să se dispună încetarea Contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe P. C. civ..B.-L.E. nr. 47 din 27 martie 2017 ("Contractul") începând cu data de 09.10.2017, având în vedere dispoziţiile art. 1271 alin. (2) lit. b) C. civ. în subsidiar, a solicitat adaptarea contractului la noile condiţii economice ale pieţei angro de energie electrică, respectiv reducerea cantităţii de energie electrică contractată şi/sau majorarea preţului energiei electrice, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1271 alin. (2) lit. a) C. civ. să se dispună obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 1383 din 08.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.. S.A.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L.a formulat apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2568A din 20 decembrie 2018 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1383/08.05.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., după o prezentare detaliat a situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a precizat modalitatea de încetare a contractului, respectiv dacă acesta a încetat prin acordul părţilor, de drept sau prin intervenţia rezilierii.

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că din redactarea concluziei reiese că încetarea contractului este urmarea acordului părţilor, însă, textele legale şi contractuale invocate sunt aplicabile rezilierii.

În concluzie, recurenta-reclamantă susţine că raţionamentul instanţei de apel este incomplet întrucât nu arată dispoziţia legală sau prevederea contractuală, în aplicarea căreia a încetat contractul la 17.10.2017.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 şi art. 1171 C. civ., apreciind că în pofida celor reţinute în decizia recurată, neexecutarea obligaţiei de a plăti suma de 180.000 RON este nejustificată, iar societatea are dreptul de a cere rezilierea.

Recurenta-reclamantă susţine că aşa cum reiese din textul art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., precum şi din principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor părţilor în contractele sinalagmatice prevăzut de art. 1171 C. civ., dreptul unei părţi de a rezilia contractul trebuie raportat la obligaţia corelativă.

Totodată, consideră că pentru existenţa dreptului de reziliere ar trebui analizate obligaţiile corelative ale părţilor, respectiv livrarea energiei electrice în perioada 01.09.2017 - 16.10.2017 şi obligaţia de plată, aferentă aceluiaşi interval.

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 1516 C. civ., este lipsit de importanţă neîndeplinirea obligaţiei de livrare ulterior datei de 17.10.2017, întrucât aceasta nu este corelativă obligaţiei de plată, neîndeplinite de intimată (neplata preţului energiei livrate în intervalul 01.09.2017- 16.10.2017).

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 255 şi 258 Cod de procedură prin reţinerea nu au fost administrate probe care să ateste o neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate de către cumpărătorul energiei electrice.

Recurenta-reclamantă arată că, aşa cum s-a consemnat în partea introductivă a deciziei atacate, la termenul de judecată din data de 20.12.2018, s-a solicitat administrarea probei cu expertiză în contabilitatea societăţilor, prin care s-a vrut dovedirea faptului că societatea intimată nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a energiei livrate, însă instanţa de apel a respins solicitarea, considerând că proba nu este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.

Recurenta-reclamantă consideră că proba solicitată este utilă pentru soluţionarea cauzei (respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ. privind rezilierea) şi că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 255 şi 258 C. proc. civ. iar în conformitate cu dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., decizia atacată este lovită de nulitate, societatea fiind lipsită de posibilitatea de a dovedi un aspect determinant pentru soluţionarea cauzei.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părţilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 27 noiembrie 2019.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2568 A din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor Decretului nr. 195/2020 şi a Decretului nr. 240/2020 privind instituirea şi prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia susţine că instanţa de apel prin respingerea administrării probei cu expertiza în contabilitatea societăţilor a încălcat dispoziţiile art. 255 şi art. 258 C. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea şi relevanţa probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu şi ţinând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiţiei în cauza de faţă.

De altfel, instanţa de apel este suverană în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Din perspectiva punctului 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a precizat modalitatea de încetare a contractului, respectiv dacă acesta a încetat prin acordul părţilor, de drept sau prin intervenţia rezilierii.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că, în urma analizei efectuate instanţa de apel a constatat că, la momentul soluţionării litigiului în primă instanţă, contractul încheiat între părţi era încetat, ca urmare a adresei nr. x/05.10.2017 emisă de către apelanta reclamantă A. şi ca urmare a acceptării de către cealaltă parte a intervenirii încetării, conform adresei nr. x/02.11.2017, emisă de către intimata pârâta B. S.A.

Or, atâta timp cât contractul mai sus menţionat a încetat de drept ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către reclamantă, acesta nu putea înceta şi ca efect al rezilierii, iar instanţa de apel a prezentat argumentele în susţinerea acestei situaţii de fapt.

Faptul că instanţa de apel a făcut referiri la dispoziţiile art. 1552 alin. (1) şi (3) C. civ. şi la art. 18 alin. (1) lit. c) şi f) din contract, a fost pentru a răspunde criticilor apelantei şi a lămuri modalitatea de încetare a contractului, precizând dealtfel, că o atare apărare ar prezenta relevanţă într-un litigiu având ca obiect dispunerea sau constatarea intervenirii rezilierii contractului din culpa apelantei reclamante ori într-o cerere având ca obiect plata sumelor datorate în temeiul contractului intervenit între părţi, ceea ce excede obiectului cererii de faţă.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte, constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 şi art. 1171 C. civ.

Criticile recurentei-pârâte vor fi înlăturate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., creditorul poate obţine rezilierea contractului dacă debitorul, fără justificare, nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în contextul acceptării intervenirii încetării contractului la data de 17.10.2017, pe baza adresei emise de către reclamantă, pârâta a pretins ea însăşi plata unor compensaţii băneşti ca urmare a încheierii raporturilor contractuale înainte de termenul convenit. În aceste condiţii, neachitarea facturii fiscale privind plata energiei electrice livrate nu reprezintă o neexecutare culpabilă a obligaţiei de a plăti, ci consecinţa faptului că ea însăşi se consideră prejudiciată prin încetarea contractului în temeiul voinţei unilaterale a vânzătorului energiei electrice.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din perspectiva menţionatelor dispoziţii, instanţa de apel a reţinut în mod corect că neplata facturii la scadenţă de către cumpărător are justificare în conduita vânzătorului, care a sistat, fără temei, livrarea energiei electrice.

Nu va fi reţinută nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1171 C. civ., potrivit cărora "contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi."

În speţă, este necontestat că actul juridic încheiat între reclamantă şi pârâtă este o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care ambele părţi, s-au obligat să încheie, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect livrarea energiei electrice ce a făcut obiect al înţelegerii.

Or, analiza instanţelor anterioare nu au schimbat natura contractului de vânzare-cumpărare şi nici obligaţiile interdependente prevăzute de părţile litigante, ci a stabilit, potrivit situaţiei factuale ale cauzei, că încetarea contractului a intervenit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de furnizare a energiei electrice de către reclamantă, constatând ca fiind îndeplinite dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. c) din contract.

În concluzie se constată că instanţa de control nu a încălcat dispoziţiile art. 1516 alin. (2) pct. 2 şi art. 1171 C. civ., iar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACETE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2568 A din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.