Valuation of moral and future material damages for permanent disability and concurrent fault defense in road traffic accident compensation

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti- sectia a V-a Civilă la data de 04.07.2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. C. (Corespondent AL SOC. ASIG. D. Germania) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 660.000 Euro, daune materiale; 1.500.000 Euro daune morale; penalităţi in cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga suma de despăgubire cuvenita de la data de 08.12.2016 si pana la achitarea integrala a debitului, in conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Norma nr. 23/2014; plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu judecarea prezentei cauze.

Prin încheierea din data de 30.01.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâtul D. şi a trimis cauza spre soluţionare secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 12.02.2018 sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa civilă nr. 2044/21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. C.. Respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia pentru reţinerea lipsei legitimităţii procesuale pasive. Admite în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate. Obligă reclamanta la plata sumei de 1000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de această pârâtă, reprezentând onorariu avocaţial redus. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta D. a. G, prin corespondent în România - B. S.R.L. C.. Obligă pârâta prin corespondent la plata sumei de 1090 RON şi 338896 euro cu titlul de daune materiale. Obligă pârâta prin corespondent la plata sumei de 500.000 euro cu titlul de daune morale. Ia act că reclamanta solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, aspect arătat în cadrul concluziilor pe fond."

Împotriva sentinţei civile nr. 2044/21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat apel pârâta D..

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel incident reclamantă A..

Prin decizia civilă nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul principal declarat de către apelanta pârâtă D. împotriva sentinţei civile nr. 2044/21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.R.L. C. şi intimatul intervenient E..

Totodată, a admis apelul incident declarat de către apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2044/21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.R.L. C. şi intimatul intervenient E., în sensul că a schimbat în parte sentinţa apelată.

A obligat pe pârâtă prin corespondent la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând salariul de cadru didactic nursing, grad didactic I la Colegiul Romano-Catolic "Sf. Iosif" Bucureşti, dacă solicitanta ar fi fost în activitate, sănătoasă.

A obligat pe pârâtă prin corespondent la plata către reclamanta A. a sumei de 600.000 euro la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Prin încheierea nr. 19 din 8 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 253/11.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, formulată de petenta B. S.R.L. C. în contradictoriu cu apelanta pârâtă D., apelanta reclamantă A. şi intimatul intervenient E..

A lămurit dispozitivul deciziei civile mai sus-menţionată, în sensul că se va trece: "Obligă pe pârâta D. prin corespondent în România B. S.R.L. C. la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând salariul de cadru didactic, nursing, grad didactic I la Colegiul Romano-Catolic "Sf. Iosif" Bucureşti, dacă solicitanta ar fi fost în activitate, sănătoasă.

Obligă pe pârâta D. prin corespondent în România B. S.R.L. C. la plata către reclamanta A. a sumei de 600.000 euro la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale".

Prin încheierea nr. 22 din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale a încheierii de şedinţă din 8 aprilie 2019, formulată de petenta A..

Împotriva deciziei civile nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a formulat recurs pârâta D. - PRIN CORESPONDENT S.C. B. S.R.L., indicând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă că instanţa a omis să se pronunţe asupra unor motive de apel, lipsind astfel apelanta de eficienta căii de atac, câtă vreme a analizat selectiv argumentele de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate şi că acest fapt este de natura sa conducă la nulitatea hotărârii conform art. 175 C. proc. civ. raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că apelul asigurătorului a vizat trei critici şi că, dintre cele trei motive de apel, numai motivele 2 si 3 au fost analizate de instanţă, cu privire la motivul nr. 1 neexistând nicio menţiune în hotărâre.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că, prin hotărârea pronunţată în apel s-a admis cererea reclamantei de acordare a sumei de 40.000 euro cu titlu de venituri nerealizate pe o perioada de 10 ani şi s-a menţinut hotărârea de la fond în privinţa acordării sumei de 338.896 euro reprezentând costul protezării pe o perioada de 20 de ani, dar soluţia nu este motivată în drept sub aspectul perioadei pentru care au fost stabilite aceste categorii de prejudicii, iar singura prevedere legală menţionată în considerentele hotărârii este art. 50 din Norma 23/2014, în care sunt enumerate generic categoriile de prejudicii pentru care se acorda despăgubiri de către asigurătorii RCA.

Recurenta a menţionat că acest text se referă strict la prejudiciile existente la data accidentului, neexistând nicio menţiune cu privire la prejudiciile viitoare.

Or, veniturile nerealizate pe o perioada de 10 ani şi contravaloarea protezelor pe o perioada de 20 de ani reprezintă prejudicii viitoare, iar cu privire la acestea hotărârea instanţei nu este motivată în drept, astfel încât nu se cunoaşte ce prevederi legale a avut în vedere instanţa când a stabilit cuantumul acestor sume.

Recurenta a mai arătat că prin hotărâre a fost majorat cuantumul daunelor morale de la suma de 500.000 euro la suma de 600.000 euro, fără a se motiva corespunzător aceasta majorare şi, implicit, nici respingerea solicitării sale de diminuare a daunelor morale acordate.

Toate menţiunile din considerente referitoare la daunele morale au caracter general, referindu-se în mod abstract la daunele nepatrimoniale, la suferinţa pe care o încearcă o persoana vătămata printr-un accident, or, pentru a se pronunţa asupra cuantumului despăgubirilor acordate, instanţa trebuie să se raporteze la criterii obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Niciunul dintre aceste aspecte nu se regăseşte în cuprinsul hotărârii criticate. Instanţa de apel nu a identificat niciun criteriu obiectiv, de natura a putea fi verificat, inclusiv de instanţa de control judiciar, în raport de care să se reţină, pe de o parte, ca fiind justificată suma daunelor morale în cuantumul acordat, iar pe de altă parte, să permită aprecierea ca orice daune morale acordate în plus s-ar constitui într-o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea a fost pronunţata cu încălcarea prevederilor art. 1.371 alin. (1) C. civ., sub acest aspect opinând că instanţa a înlăturat în mod greşit contribuţia evidentă a reclamantei la producerea/agravarea vătămării suferite în urma accidentului, prin nepurtarea centurii de siguranţă.

Totodată, recurenta a susţinut, în sinteză, că hotărârea a fost pronunţata cu încălcarea prevederilor art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (2) şi (3), art. 1.386 alin. (3), art. 1.387 alin. (2) C. civ., susţinând că, în ce priveşte suma de 40.000 euro, nu există temei legal pentru acordarea sumei în euro, suma acordată nu îşi găseşte corespondent în veniturile realizate din documentele justificative, veniturile nerealizate au fost acordate global, contrar regulii stabilite prin lege.

Recurenta consideră că dacă veniturile au fost acordate global sub formă globală această soluţie trebuia motivată conform art. 1387 alin. (2) teza II C. civ., iar perioada de 10 ani a fost stabilită în mod arbitrar şi fără nicio justificare, având în vedere că nu există nicio dovadă că, în lipsa accidentului, reclamanta ar fi continuat să lucreze până în anul 2025.

Referitor la suma de 338.896 euro reprezentând contravaloarea protezare braţ pentru o perioadă de 20 de ani, recurenta a susţinut, în esenţă, că, prejudiciul a fost supraevaluat, că nu există temei legal pentru acordarea cumulată a sumelor aferente unor proteze pe o perioadă de 20 de ani, criteriul duratei medii de viaţă nu reprezintă un criteriu care să fie avut în vedere la stabilire prejudiciului viitor.

De asemenea, recurenta consideră că instanţa de apel nu a ţinut seama de toţi factorii care influenţează întinderea prejudiciului viitor, iar singurul document pe care s-a întemeiat instanţa în stabilirea acestei sume este raportul de protezare, care însă nu face dovada unui prejudiciu viitor neîndoielnic prezentând în continuarea practica judiciară în cauze similare.

În ce priveşte acordarea daunelor morale, recurenta consideră că suma de 600.000 euro acordată este disproporţionată faţă de natura suferită şi nu se justifică raportat la scopul acestor despăgubiri, instanţa neavând în vedere mod real şi concret starea materială, modul de viaţă şi vârsta reclamantei, considerând că suma acordată excede prejudiciului real suferit de reclamantă, fiind încălcate normele legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului la instanţa de apel pentru rejudecare, cu cheltuieli de judecata.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 26.11.2019.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta D. - prin corespondent S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva menţionatelor dispoziţii recurenta a susţinut că instanţa a omis să se pronunţe asupra unor motive de apel, lipsind astfel apelanta de eficienta căii de atac, câtă vreme a analizat selectiv argumentele de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate şi că acest fapt este de natura sa conducă la nulitatea hotărârii conform art. 175 C. proc. civ. raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte, constată că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare invocat, întrucât recurenta nu a prezentat elementul esenţial în raport de care să poată interveni sancţiunea nulităţii actului de procedură ce poate fi constatată în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se reţine că întreaga argumentare se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, iar invocarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost făcută în mod formal.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi jurisprudenţă, motivarea unei hotărâri este o chestiune de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi să se raporteze la situaţia specifică acelei cauze.

Astfel, instanţa nu trebuie să răspundă fiecărui argument pe care s-a întemeiat o anumită cerere sau apărare, în mod separat, putând folosi un considerent comun pentru înlăturarea mai multor argumente.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest aspect şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1371 alin. (1) C. civ., pentru a invoca culpa comună a reclamantei în producerea accidentului, ca argument pentru care s-a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor.

Pentru a se putea reţine culpa concurentă a reclamantei în producerea accidentului rutier ar fi trebuit să se dovedească contribuţia victimei în apariţia sau mărirea prejudiciului, conform dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Or, recurenta-pârâtă, în argumentarea participării reclamantei la producerea prejudiciului, prezintă aspecte ale situaţiei de fapt ce a fost stabilită de către instanţele anterioare şi care nu mai poate fi reevaluată în calea extraordinară de atac a recursului, ştiut fiind faptul că în recurs se analizează hotărârea atacată numai din perspectiva aspectelor de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

Fapta reclamantei de a nu fi purtat centura de siguranţă nu întruneşte caracteristicile avute în vedere de dispoziţiile art. 1352 C. civ. pentru a putea conduce la exonerarea de răspundere civilă, întrucât nu a fost cauza exclusivă sau determinantă a producerii prejudiciului şi nici nu prezintă elementele faptei majore sau ale cazului fortuit.

Într-adevăr, nepurtarea centurii de siguranţă poate fi considerată o imprudenţă a reclamantei, ca participant la trafic, însă nu poate fi asimilată unei culpe în apariţia faptului ilicit cauzator de prejudicii şi, implicit, a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât nu ar putea fi stabilită, conform art. 1371 alin. (1) C. civ., partea din prejudiciu de care ar fi responsabilă însăşi victima (prin nepurtarea centurii de siguranţă).

Aprecierea în abstract a acelei părţi din prejudiciu la care a contribuit însăşi victima, ar fi, prin urmare, ipotetică şi nu ar putea fi avută în vedere în cadrul raţionamentului juridic, cum corect a reţinut instanţa de apel.

Critica vizând prestaţiile periodice acordate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel este, de asemenea, nefondată.

Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (2) şi (3), art. 1386 alin. (3) şi art. 1387 alin. (2) C. civ.

În condiţiile în care, în urma leziunilor suferite, reclamanta a dobândit o infirmitate fizică permanentă (amputarea braţului stâng) şi a fost încadrată în grad de handicap grav, cu consecinţa pierderii capacităţii de muncă, este evident caracterul cert şi continuu al prejudiciului.

Soluţia instanţei de apel este în concordanţă cu dispoziţiile art. 50 din Norma 23/2014, incident în speţă, care stipulează asupra modului de stabilire a despăgubirilor în cazul vătămării corporale.

Este eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirile acordate.

În aprecierea prejudiciului moral s-a reţinut că trebuie avută în vedere şi vârsta victimei, ca factor determinant în perceperea consecinţelor morale negative determinate de infirmitatea permanentă, în condiţiile în care posibilităţile de viaţă familială şi socială sunt, în mod evident, restrânse considerabil, astfel încât aserţiunile recurentei-pârâte privind cuantumul daunelor morale vor fi înlăturate.

Totodată, Înalta Curte reţine, că sub aspectul daunelor morale, jurisprudenţa din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanţele chemate să se pronunţe în speţe asemănătoare; analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, nu prin raportare la practica altor instanţe.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei pârâta D. - prin corespondent S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. - prin corespondent S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.