Limitation of cassation review to legal errors in civil liability and evidentiary assessment

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2017, la data de 22.11.2017, precizată ulterior la data de 06.12.2017 reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune materiale şi morale.

În motivarea acţiunii, a arătat că daunele materiale sunt în cuantum de 369.323,57 RON, iar daunele morale în sumă de 130.676,43 RON.

În drept, a invocat prevederile art. 1349 şi următoarele C. civ., O.U.G. nr. 86/20106, Legea nr. 85/2006.

Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 679/20 iunie 2018 a admis excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în privinţa capătul de cerere privind suma de 38750,9 RON; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei menţionate anterior, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins, ca neîntemeiată acţiunea precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.. şi a dispus ca suma de 11016,77 RON, reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru cu privire la care reclamantul a fost exonerat prin încheierea din data de 14.02.2018, să rămână în sarcina Statului.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a formulat apel.

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă prin decizia nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, a luat act de renunţarea apelantului la motivul de apel vizând daunele morale; totodată, a respins apelul civil formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 679/20.06.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul B.., având ca obiect pretenţii.

Împotriva deciziei nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă reclamantul A., a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă că, analizând materialul probator administrat, instanţa de apel a apreciat în mod corect că în cauză lichidatorul judiciar a săvârşit o fapta ilicită, materializată în prezentarea unei situaţii nereale fata de judecătorul sindic, care a condus la radierea firmei C. S.R.L., în condiţiile în care avea obligaţia de a insista în soluţionarea cauzei nr. 4744/327/2014.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a reţinut, în mod eronat, că în cauză nu este îndeplinită condiţia prejudiciului, apreciind că prejudiciul material nu este cert şi că societatea C. S.R.L. nu avea nicio şansă de câştig în dosarul x/2014

În opinia recurentului -reclamant, această soluţie a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 1357 şi urm., art. 1532 C. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că, în mod eronat, şi doar în urma unei analize superficiale a probatoriului, instanţa de apel a apreciat că probele din dosarul x/2004 conduceau, în mod indubitabil la respingerea acţiunii, având in vedere că în dosarul respectiv nu s-a administrat întreg probatoriul propus (interogatoriul paratei, expertiza contabila judiciara).

Mai mult, Curtea de Apel Bacău a ignorat poziţia paratei D. în acel dosar, care recunoaşte parţial creanţa societăţii C. S.R.L..

Prin urmare, a susţinut recurentul-reclamant, este clar ca existau şanse de câştig, aşa cum acestea au fost prevăzute de art. 1532 C. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, "atitudinea duplicitara cu privire la cesiunea de creanţa către E. S.R.L., care naşte serioase dubii cu privire la buna-credinţă a apelantului.", instanţa ajungând la această concluzie ignorând perioada de timp ce a trecut de la semnarea contractului de cesiune şi până la termenul de judecată şi faptul că reclamantul nu s-a ocupat în mod direct de derularea acestui contract.

Recurentul-reclamant a mai arătat că a fost declarat nul contractul pentru lipsa formei autentice, Judecătoria Tulcea nemaianalizând îndeplinirea celorlalte condiţii, cum ar fi stingerea obligaţiilor faţă de cesionarul creanţei.

Recurentul reclamant consideră că, în mod neîntemeiat, instanţa de apel a apreciat ca fiind credibila afirmaţia reprezentantului lichidatorului judiciar că nu a găsit în actele contabile ale societăţii vreo dovadă a datoriei către E. S.R.L. şi nici a stingerii sale prin plată, având în vedere numeroasele contraziceri ale acestuia cu ocazia interogatoriului luat de instanţa la termenul din data de 20.02.2019, dar şi pe tot parcursul derulării prezentului proces.

Totodată, a susţinut că, în mod eronat, s-a reţinut şi culpa reclamantului, constând în aceea că nu a atacat măsurile luate de lichidatorul judiciar şi nici hotărârea de închidere a procedurii.

În privinţa acestui aspect recurentul-reclamant a susţinut că, în calitate de asociat al societăţii debitoare, nu a avut calitate procesuală în cadrul dosarului de faliment, astfel că nu a avut posibilitatea de a avea o "atitudine activă" în derularea procedurii, susţinând că nu i-au fost comunicate acte procedurale sau citaţii, iar, prin urmare, "lipsa de interes'" reţinută de instanţa de apel în sarcina sa nu este întemeiată.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului având în vedere că recurentul nu aduce critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părţilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 28 noiembrie 2019.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor Decretului nr. 195/2020 şi a Decretului nr. 240/2020 privind instituirea şi prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar analizei recursului trebuie menţionat faptul că argumentarea motivelor de recurs invocate a fost redactată cu nerespectarea unor minime exigenţe procedurale, recurentul-reclamant indicând nemulţumirile sale privind administrarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt privind îndeplinirea condiţiei prejudiciului.

Or, trebuie subliniat că, în această cale extraordinară de atac, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

Deşi redă dispoziţiile art. 1532 C. civ. şi menţionează art. 1357 şi urm. C. civ., redarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuţie o reapreciere a modului în care instanţa de apel a înţeles să administreze probatoriul în cauză şi a stabilit situaţia de fapt.

Astfel, din redarea criticilor pe care recurentul -reclamant şi-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind interpretarea probelor, a susţinerilor din interogatoriul reprezentantului lichidatorului judiciar.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

Prin urmare, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurentul-reclamant şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurentul-reclamant s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente Înalta Cure, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.