Effect of debt assumption and debtor release on advance payment guarantee insurance liability

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 09.12.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. şi Societatea C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B., în calitate de Asigurător (Garant), în favoarea reclamantei, în calitate de Beneficiar, în valoare totală de 86.075,07 EURO (în echivalent RON la data efectuării plăţii), sumă reprezentând diferenţă avans nerestituit de către Asiguratul (Garantat), C., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, sumă a cărei restituire a fost asigurată (garantată) prin încheierea Poliţei de garantare a avansului seria x nr. x din 11.03.2013, modificată prin Suplimentul de asigurare nr. 1 din 31.10.2013, precum şi obligarea pârâtei B. la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 13/2011 calculată de la data scadenţei obligaţiei de despăgubire prevăzută în Poliţa de garantare a avansului descrisă mai sus, şi până la plata integrală a debitului datorat (modul de calcul al dobânzilor penalizatoare şi al taxei de timbru sunt calculate în anexa nr. 1 a prezentei cereri de chemare în judecată). Solicită şi obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 2721 de la 04.07.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 86.075,07 euro în echivalentul în RON la data efectuării plăţii, reprezentând diferenţă avans nerestituit, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumei de 86.075,07 euro de la data de 23.12.2013 până la plata efectivă a debitului principal. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9294,19 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Împotriva acestei sentinţe pârâta B. S.A. a formulat apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 291 din 18 februarie 2019 a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanta - pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2721/04.07.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. S.A. şi intimata pârâtă C. S.R.L. prin administrator judiciar CII D..

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine că instanţa a pronunţat decizia atacată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât A. S.A. a acceptat preluarea de datorie ce a rezultat ca urmare a contractului nr. x/21.10.2015 (art. 1.599,1.600, 1.602, 1.605 C. civ.), prin care C., asiguratul recurentei, a fost liberat de obligaţiile asumate faţă de creditoarea A. până la concurenţa sumei de 647.395,07 Euro.

Conform art. 2 din contractul indicat mai sus, noua debitoare E. S.R.L. preia obligaţia de a achita către creditoarea A. S.A. suma de 647.395,07 Euro, prin emiterea de bilete la ordin scadente în perioada 06.11.2015- 31.08.2016, pe care C. o are faţă de creditoarea A. S.A. conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 şi nr. y/11.03.2013.

Conform art. 5 din contractul nr. x/21.10.2015 debitoarea C. S.R.L. este liberată de obligaţiile asumate faţă de creditoarea A. S.A. până la concurenţa sumei de 647.395,07 Euro cu condiţia ca noua debitoare să fie solvabilă la data încheierii contractului.

Efectul preluării de datorie este reglementat expres de art. 1600 C. civ., conform căruia prin încheierea contractului de preluare a datoriei, noul debitor îl înlocuieşte pe cel vechi, care, dacă nu s-a stipulat altfel, şi sub rezerva art. 1601, este liberat.

Rezerva prevăzută de art. 1601 C. civ. face referire la faptul că debitorul iniţial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă se dovedeşte că noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimţit la preluare, fără a cunoaşte aceasta împrejurare.

Recurenta arată că un număr de 8 dintre biletele la Ordin menţionate în anexa la contractul de tranzacţie nr. 3927 din data de 30.09.2015 au fost achitate, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de intimata-reclamantă la cererea de chemare în judecată introductivă de instanţă. Prin urmare, la data perfectării contractului de preluare de datorie nr. 572/21.10.2015, noul debitor E. era solvabil, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 1600 şi 1601 C. civ., pentru liberarea asiguratului C..

Prin intermediul deciziei atacate, instanţa de apel a reţinut faptul că nu prezintă relevanţă operaţiunile de preluare a datoriei de restituire a avansului şi respectiv liberarea debitorului iniţial de către creditor astfel cum susţine apelanta asigurătoare, întrucât poliţa de avans seria x nr. x/11.03.2013 a asigurat, astfel cum rezultă din articolul 1 din clauza de garanţie de returnare, îndeplinirea corectă a obligaţiilor decurgând din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 respectiv a obligaţiei de restituire a avansului în limitele sumei asigurate de 499.720 euro în strictă concordanţă cu termenele şi condiţiile stipulate în contract.

Potrivit dispoziţiilor art. 1602 C. civ., creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată, în cauza de faţă inclusiv de poliţa de asigurare încheiată între părţile iniţiale.

Prin urmare, raportat la această argumentaţie, instanţa de apel nu a mai analizat susţinerile recurentei în ceea ce priveşte existenţa acordului A. cu privire la preluarea de datorie de către E..

În opinia recurentei, acest acord din partea intimatei-reclamante a existat şi a avut drept consecinţă preluarea de datorie şi liberarea vechiului debitor.

Astfel, prin contractul de tranzacţie nr. 3927 încheiat în data de 30.09.2015, A. a acceptat în mod expres ca plata sumelor datorate de C. să se facă prin introducerea succesivă la plată a celor 19 bilete la Ordin emise de E., bilete la Ordin menţionate în anexa la Contractul de tranzacţie.

Biletele la ordin indicate în anexa la contractul de tranzacţie nr. 3927 urmau să fie scadente în perioada cuprinsă între 10.11.2015 si 11.08.2016, or aceasta este exact perioada menţionată şi în Contractul de preluare a datoriei nr. 572/21.10.2015.

Biletele la Ordin emise de E. au fost în parte încasate de intimata-reclamantă, ca urmare a introducerii acestora la plată. Contractul de preluare a datoriei nr. 572 a fost încheiat în data de 21.10.2015, tocmai ca o consecinţă a faptului că prin Contractul de tranzacţie nr. 3927 încheiat în data de 30.09.2015, deci cu mai puţin de 30 de zile înainte, intimata-reclamantă agrease această preluare de datorie.

Actul adiţional la contractul de tranzacţie nr. x/30.09.2015 a fost perfectat la data de 8 februarie 2016, adică ulterior contractului de preluare a datoriei nr. 572, ocazie cu care s-a confirmat faptul că intimata-reclamantă cunoştea şi acceptase aceasta operaţiune.

Nu în ultimul rând, o dovadă de necontestat a luării la cunoştinţă a operaţiunii de preluare de datorie este faptul că, după ce instanţa de fond i-a pus în vedere acest lucruri, intimata-reclamantă a fost cea care a depus la dosarul cauzei contractul de preluare a datoriei nr. 572/21.10.2015.

În aceste condiţii, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1599 coroborat cu art. 1605 din C. civ. pentru a opera preluarea de datorie şi liberarea vechiului debitor, respectiv C., aspect care lasă fără obiect Poliţa nr. 003522 şi solicitarea de obligare la plată a recurentei.

Recurenta arată că, în conformitate cu prevederile art. 1602 C. civ., creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată care nu are niciun efect asupra existenţei garanţiilor creanţei, afară de cazul când acestea nu pot fi despărţite de persoana debitorului.

Or, în situaţia de faţă Poliţa nr. 003522 reprezintă un contract de asigurare, care a fost încheiat de intuitu personae, în considerarea persoanei asiguratului recurentei. Prin urmare, Poliţa nr. 003522 este tipul de contract referit de art. 1602 C. civ. teza finală, care nu poate fi despărţit de persoana debitorului C..

Pentru ca intimata-reclamantă să se poată prevala în contra noului debitor (E.) de toate drepturile pe care le avea în legătură cu datoria preluată, în considerarea vechiului debitor C. în temeiul Poliţei nr. 003522, ar fi fost necesar ca acesta să fi fost la rândul sau cesionată de la C. la E., însă, în situaţia de faţă, o astfel de cesiune nu a avut loc.

Situaţia în care nu este necesar acordul asigurătorului pentru cesiunea asigurării este expres prevăzută de lege şi se limitează la situaţia creditului ipotecar pentru investiţii imobiliare. Pentru toate celelalte tipuri de asigurări, pentru a putea opera cesiunea contractului trebuie să existe o clauza specială care să descrie procedura de realizare a cesiunii. Or, în Poliţa nr. 003522 nu este prevăzută o astfel de posibilitate pentru C., ca atare nu poate să fie transmisă.

Recurenta apreciază că, în speţă, ne găsim în situaţia de excepţie reglementată de art. 1602, respectiv "(...) afara de cazul când acestea nu pot fi despărţite de persoana debitorului" şi, pe cale de consecinţă, creditorul A. nu se poate prevala în contra noului debitor E. de drepturile pe care le avea faţă de vechiul debitor C..

Printr-o altă critică se arată că instanţa a pronunţat decizia cu aplicarea greşita a normelor de drept material şi nu a analizat aplicabilitatea art. 1608 C. civ., invocat de recurentă.

Recurenta consideră că principalul efect al preluării de datorie constă în înlocuirea debitorului iniţial cu noul debitor însă, indiferent dacă creditorul a acceptat sau nu preluarea de datorie, efectul obligaţiei de plată a datoriei subzistă în raporturile dintre debitorul iniţial şi noul debitor, acesta din urmă fiind obligat în continuare să îl elibereze pe debitorul iniţial, prin plata la timp a obligaţiei. În acest sens, art. 1608 C. civ. prevede că, atâta timp cât creditorul nu şi-a dat acordul sau dacă a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligaţia.

Prin urmare, datoria asiguratului recurentei a fost preluată de o altă persoană, respectiv E., acesta fiind exonerat de plata sumelor ce rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013.

Într-o astfel de situaţie, art. 1.1 din Condiţiile generale aferente Poliţei nr. 003522 prevede în baza prezentei poliţe de asigurare, Asigurătorul, în calitate de Garant, în schimbul primei de asigurare plătite de Asigurat şi în limita sumei asigurate, garantează acoperirea pierderilor înregistrate de Beneficiar ca urmare a producerii în perioada asigurată a evenimentelor asigurate, pe care Asiguratul nu le poate onora/acoperi la data solicitării de plată a obligaţiilor transmise de Beneficiar, în conformitate cu prevederile contractului de bază.

Or, în condiţiile în care asiguratul recurentei a fost liberat de obligaţiile asumate faţă de creditoarea A. până la concurenţa sumei de 647.395,07 Euro, poliţa nr. 003522 rămâne fără obiect.

Astfel, având în vedere că altă societate a preluat datoria asiguratului recurentei şi acesta a fost liberat de plată, nu mai există obligaţia subscrisei de a efectua vreo plată a despăgubirii.

În condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că nu prezintă relevanţă operaţiunile de preluare a datoriei, toate aceste aspecte legate de consecinţele incidenţei art. 1608 C. civ., raportat la art. 1.1 din Condiţiile generale aferente Poliţei nr. 003522 au rămas neanalizate.

Printr-o altă critică se susţine că instanţa a pronunţat decizia atacată cu aplicarea greşită a normelor de drept material conţinute de art. 1.270 C. civ.

În acest sens se arată că potrivit Poliţei nr. 003522 s-a stipulat că Poliţa de asigurare, Certificatul de garantare, Condiţiile Generale de Asigurare şi orice alt document semnat de către Asigurător şi Asigurat, fac parte integrantă din Contractul de Asigurare emis de S.C. B. S.A. Art. 1.1 din Condiţiile generale aferente Poliţei nr. 003522 prevede că în baza poliţei de asigurare, Asigurătorul, în calitate de Garant, în schimbul primei de asigurare plătite de Asigurat şi în limita sumei asigurate, garantează acoperirea pierderilor înregistrate de Beneficiar ca urmare a producerii în perioada asigurată a evenimentelor asigurate, pe care Asiguratul nu le poate onora/acoperi la data solicitării de plată a obligaţiilor transmise de Beneficiar, în conformitate cu prevederile contractului de bază.

Prin urmare, răspunderea recurentei este subsidiară răspunderii C., urmând să fie efectuată plata numai în situaţia în care asiguratul nu poate acoperi obligaţiile contractuale, la data solicitării de plata a beneficiarului. Conform art. 8.3 din Condiţiile generale după primirea documentaţiei menţionate la art. 8.2., Asiguratorul are dreptul şi obligaţia de a analiza şi evalua faptele prezentate de Beneficiar şi Asigurat, urmând să efectueze plata numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: solicitarea de plată efectuată de Beneficiar să fie întemeiată şi recunoscută de Asigurat; asiguratul este în imposibilitatea remedierii situaţiei şi/sau situaţia financiară nu-i permit efectuarea plaţii.

Or, potrivit adresei cu nr. 4407/20 decembrie 2013, asiguratul recurentei a solicitat să nu dea curs solicitării de plată a beneficiarului pentru că este neîntemeiată şi în susţinerea acestei solicitări prin aceeaşi adresa a fost invocat faptul că neîndeplinirea contractelor mai sus menţionate este generată de culpa exclusivă a Beneficiarului acestei poliţe.

În privinţa celei de a doua condiţii, arată că nici aceasta nu este îndeplinită şi că, din discuţiile purtate cu asiguratul C., rezultă că acesta dispune de resurse financiare care-i permit să efectueze plata sumelor solicitate.

Prin decizia atacată a fost menţinută în mod greşit soluţia instanţei de fond, în sensul că dobânda ar fi datorată începând cu data de 23.12.2013 şi până la data achitării integrale.

Conform cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat instanţei să se dispună obligarea recurentei la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenţei obligaţiei de despăgubire prevăzută în Poliţa nr. 003522 şi până la plata integrală a debitului datorat. În acest sens recurenta arată că în conformitate cu poliţa nr. 003522 emisă de B., plata se va face în termenul menţionat în cerere, dar nu mai devreme de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii cererii, prin urmare, prima solicitare a intimatei-reclamante a fost înregistrată în data de 13.12.2013 la registratura B..

Cu toate acestea, prin tranzacţia din data de 30.07.2014, C. s-a obligat ca, în termen de trei luni de la data semnării tranzacţiei, să stingă datoria în suma de 426.229,32 euro pe care o are faţă de A. prin orice modalitate va crede de cuviinţa (plata sau echivalent).

Prin urmare, data scadentă a obligaţiilor contractului asigurat prin poliţa nr. 003522 s-a prelungit cu trei luni.

Conform tranzacţiei încheiate în data de 30.07.2014, intimata-reclamantă s-a obligat ca pe întreaga perioada de derulare a tranzacţiei precum şi a actelor adiţionale ulterioare, daca va fi cazul, să nu aibă nicio pretenţie asupra sumei garantate de B. în temeiul Poliţei de asigurare şi nici să nu introducă vreo cerere de chemare în judecată cu privire la obiectul tranzacţiei.

Ulterior, întrucât C. nu şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate, s-a formulat o nouă cerere de plată a despăgubirii, care s-a finalizat cu încheierea tranzacţiei din data de 30.09.2015, când recuperarea sumei datorate s-a eşalonat in 19 transe garantate prin emiterea a 19 bilete la ordin care trebuiau introduse la plată şi încasate pe măsură ce ajungeau la termen.

Conform actului adiţional la tranzacţia încheiată în data de 30.09.2015, ultima rată, respectiv scadenţa ultimului dintre cele 19 de bilete la ordin, a fost data de 11.08.2016.

De asemenea, prin intermediul tranzacţiei, A. s-a obligat ca pe întreaga perioadă de derulare a acesteia, să nu aibă nicio pretenţie asupra sumei garantate de recurentă în temeiul Poliţei nr. 003522 şi să nu introducă vreo acţiune pe rolul instanţelor de judecată, cu privire la obiectul tranzacţiei.

Având în vedere că cele două tranzacţii încheiate au prelungit data scadentă de plată a avansului, obligaţia recurentei a fost suspendată până la data de 11.08.2016.

Recurenta susţine că nu a aflat de împrejurarea că C. nu şi-a onorat obligaţiile de a achita sumele garantate prin Biletele la Ordin decât în data de 21.06.2016 când A., pe de o parte, a notificat C. rezoluţiunea unilaterală a contractului de tranzacţie încheiat în data de 30.09.2015 iar, pe de altă parte, a solicitat plata sumei de 86.075,07 euro, reprezentând diferenţa de plata în avans conform Contractului nr. x

Astfel, începând cu data de 21.06.2016, a început să curgă termenul de 15 zile lucrătoare, conform art. 8 din Poliţa nr. 003522, acest termen împlinindu-se în data de 13.07.2016.

Prin urmare, A. nu poate solicita plata unor dobânzi calculate pentru întreaga perioadă cuprinsă între data avizării iniţiale a daunei şi data introducerii cererii de chemare în judecată, de aceea, în urma perfectării contractelor de tranzacţie, nu se pot aplica nici termenele de plată din Poliţa nr. 003522, nici scadenţa iniţială a datoriei.

Recurenta susţine că tranzacţiile din 01.08.2014 şi din 30.09.2015 au valoarea unor novaţii prin care a fost schimbat raportul obligaţional iniţial, aşa cum reieşea din poliţa nr. 003522.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului sub raport valoric, susţinând că legea de procedură aplicabilă speţei este cea de la data 9.12.2016, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părţilor.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 291/2019 din 18 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1270, art. 1599, art. 1600, art. 1602, art. 1605 C. civ. şi nu a analizat aplicabilitatea art. 1608 C. civ., având în vedere că A. a acceptat preluarea de datorie ce a rezultat ca urmare a contractului nr. x/21.10.2015.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte instanţa de apel a efectuat analiza raportului juridic dedus judecăţii faţă de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile incidente, stabilind în mod judicios raporturile contractuale dintre părţile litigante şi reţinând corect voinţa părţilor la încheierea actelor juridice în consecinţa contractului nr. x/11.03.2013.

Coroborând dispoziţiile legale cu prevederile stipulate în poliţa de avans seria x nr. x/11.03.2013, se poate observa că instanţa de apel a respectat întru-totul voinţa părţilor şi a reţinut, în mod corect, că poliţa de restituire a avansului plătit de beneficiar vizează restituirea, de către asigurator, a avansului achitat de către beneficiar, în caz de nerespectare, de către asigurat, a obligaţiilor contractuale stipulate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, indiferent de debitorul obligaţiei de restituit.

Potrivit dispoziţiilor art. 1599 C. civ., obligaţia de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie poate fi transmisă de debitor unei alte persoane: a) fie printr-un contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor, sub rezerva dispoziţiilor art. 1605 C. civ. b) fie printr-un contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care acesta din urmă îşi asumă obligaţia.

În acord cu reţinerile instanţei de apel se constată că nu prezintă relevanţă operaţiunile de preluare a datoriei de restituire a avansului şi, respectiv, liberarea debitorului iniţial de către creditor, iar printr-o analiză judicioasă instanţa de apel a dat corect eficienţă art. 1 din clauza de garanţie de returnare în poliţa de avans seria x nr. x/11.03.2013.

Totodată, se reţine că potrivit art. 1605 C. civ. preluarea datoriei convenită cu debitorul îşi produce efecte numai dacă creditorul îşi dă acordul, însă în cauză, astfel cum s-a reţinut de instanţele anterioare, pârâta nu a făcut dovada cererii acordului de către părţile implicate în contractul de preluare a datoriei şi nu există acordul creditoarei reclamante în acest sens.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată este rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi a unei aprecieri convingătoare a faptelor reţinute în cauză.

Totodată, se constată că recurenta-pârâtă prin invocarea unor pretinse încălcări ale normelor de drept material, ca de altfel întreaga argumentare a recursului, tinde la o reanaliză a situaţiei de fapt şi implicit la o soluţionare pe fond a cauzei, omiţând faptul că se află în etapa procesuală a recursului în care se analizează doar aspectele de nelegalitate şi nu cele de netemeinicie.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt stabilită şi de a solicita instanţei de recurs să o reconsidere în ceea ce priveşte fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

În acest context, se constată că analiza deciziei instanţei de apel nu relevă nicio încălcare sau aplicare greşită a legii de natură a conduce la casarea deciziei recurate, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 291/2019 din 18 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata S.C. A. S.A., urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 7500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse la dosar filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 291/2019 din 18 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta - pârâtă B. S.A. la plata sumei de 7500 RON, cheltuieli de judecată către intimata S.C.A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.