Unjust enrichment award quashed and remanded for appellate court altering legal cause beyond appeal limits

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 01 august 2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului C. la plata sumei de 140.965 euro, reprezentând valoarea cu care s-a mărit patrimoniul pârâtului, în detrimentul reclamanţilor, ca urmare a refuzului de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.08.2008 de către B.N.P. Pană şi Asociaţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 02 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 818 A din 4 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 140.965 euro, precum şi 15.055,40 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru plătită în cursul ambelor grade de jurisdicţie în fond.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, curtea de apel a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 818 A din 4 iulie 2018, în sensul că numele corect al intimatului-pârât este D., nu C..

Împotriva deciziei civile nr. 818 A din 4 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâtul a declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, recurentul-pârât a invocat încălcarea regulilor de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ., nesocotirea dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, în raport de dispoziţiile exprese şi neechivoce ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi", astfel că efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanţă, legea instituind în mod expres interdicţia modificării în calea de atac a elementelor esenţiale ale acţiunii civile, respectiv obiect, cauză şi părţi.

Astfel, recurentul-pârât arată că efectul devolutiv al apelului cunoaşte două limite, respectiv: tantum devolutum quantum appellatum, instanţa de apel rejudecând în fapt şi în drept ceea ce apelantul a înţeles să atace din hotărârea primei instanţe, conform dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ. şi, respectiv, tantum devolutum quantum iudicatum, în sensul că instanţa de apel nu poate soluţiona cereri care nu au fost formulate în faţa primei instanţe, în raport de art. 478 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a arătat că, în condiţiile în care art. 478 alin. (3) C. proc. civ. a fost edictat în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei şi este destinat să ocrotească un interes public, nesocotirea acestei dispoziţii legale atrage nulitatea absolută şi necondiţionată a hotărârii, fiind încălcate normele esenţiale de procedură care asigură buna desfăşurare a procesului şi respectarea dreptului la apărare.

Potrivit recurentului-pârât, instanţa de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, stabilind greşit că restituirea sumei de 140.965 euro se impune în condiţiile răspunderii contractuale a pârâtului, ca efect al rezilierii antecontractului din data de 15.08.2008, iar nu ca efect al îmbogăţirii fără justă cauză.

Potrivit recurentului-pârât, contrar susţinerilor instanţei de apel, nu este vorba despre o simplă explicitare a pretenţiilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, în apel operând o modificare a cauzei juridice, întrucât instituţia îmbogăţirii fără just temei nu este compatibilă cu răspunderea contractuală, între cele două forme de răspundere neexistând complementaritate.

În ce priveşte cauza, recurentul-pârât a susţinut că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei, aspect menţionat în mod expres de către intimaţi şi în apelul declarat.

Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel a schimbat cauza juridică a acţiunii, din îmbogăţire fără just temei în răspundere contractuală.

În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ., apreciind că aceste texte de lege trebuie coroborate şi cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

În opinia recurentului-pârât, instanţa de apel a depăşit limitele judecăţii, întrucât a constatat, ca premisă a restituirii sumei de 140.965 euro, că antecontractul din data de 15.08.2008 a fost rezolvit, deşi nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Astfel, contrar susţinerilor instanţei de apel, recuentul-pârât a susţinut că nu există nici un paragraf în motivele de apel prin care intimaţii să fi solicitat să se constate desfiinţarea antecontractului din data de 15.08.2008 sau prin care să fi invocat desfiinţarea de drept a antecontractului ca un argument în sprijinul tezei lor.

Recurentul-pârât a invocat şi motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează nesocotirea dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, recurentul-pârât susţinând că, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat în cuprinsul tuturor hotărârilor pronunţate între părţi, respectiv în sentinţa civilă nr. 1341 din data de 10 noiembrie 2015 şi în decizia civilă nr. 818A din 04 iulie 2018, raporturile dintre părţi nu sunt guvernate de noul C. civ.

Pe cale de consecinţă, recurentul-pârât a susţinut că nici problema prescripţiei nu este guvernată de noul C. civ., ci de Decretul nr. 167/1958, făcând trimitere, în acest sens, la dispoziţiile art. 6 alin. (4) C. civ.

Văzând că atât antecontractul din data de 15.08.2008, cât şi plata sumei de 140.965 euro sunt anterioare datei intrării în vigoare a noului C. civ., recurentul-pârât a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care:

"Instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris".

În raport de aceste argumente, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel a nesocotit obligaţia de a analiza din oficiu problema prescripţiei dreptului material la acţiune al intimaţilor, invocând şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, potrivit recurentului-pârât, intimaţii au cunoscut faptul micşorării patrimoniului lor încă din anul 2008, când au plătit avansurile şi au avut reprezentarea reţinerii lui fără just temei cel târziu la data de 31.03.2009, când imobilul trebuia finalizat, astfel că dreptul material la acţiune întemeiat pe îmbogăţirea fără just temei era prescris la momentul sesizării instanţei de judecată cu cererea dedusă judecăţii.

O altă critică invocată de recurentul-pârât vizează faptul că instanţa de apel a omis să analizeze, în urma recalificării acţiunii, în ce măsura obligaţia neîndeplinită de acesta este aptă să determine rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Recurentul-pârât a susţinut că, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat în considerentele sentinţei civile nr. 1341 din data de 10.11.2015, şi-a executat obligaţiile privind finalizarea structurii la roşu a construcţiei şi a lucrărilor de instalaţii, izolaţie termică, tencuială şi vopsitorii şi că avea obligaţia de a încheia procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi de a efectua formalităţile de întabulare a construcţiei în cartea funciară.

A afirmat recurentul-pârât că a efectuat recepţia imobilului, iar în ceea ce priveşte întabularea construcţiei în cartea funciară, acestă operaţiune nu a mai avut loc, întrucât intimaţilor nu le-a mai fost acordat creditul necesar pentru achitarea diferenţei de preţ.

În opinia recurentului-pârât, în cazul în care instanţa de apel ar fi fost învestită în mod legal cu o cerere de constatare a desfiinţării antecontractului de vânzare-cumpărare, avea obligaţia să analizeze în ce măsură obligaţia neîndeplinită de acesta putea determina rezoluţiunea antecontractului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât, ca neîntemeiat.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 18 martie 2020, a fost admis în principiu recursul şi s-a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 16 septembrie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează calea de atac a apelului.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare. Deşi apelul provoacă o nouă judecată în fond a litigiului, conform art. 476 alin. (1) C. proc. civ., această cale de atac nu reprezintă un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual.

Cererea de apel produce mai multe efecte, printre care învestirea instanţei, precum şi efectul devolutiv.

De regulă, devoluţiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum.

Art. 478 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Prin urmare, cadrul procesual sub aspectul obiectului, cauzei şi al părţilor rămâne cel care a fost stabilit înaintea primei instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de judecată cu o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

În apelul declarat, reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe din perspectiva admisibilităţii unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, în condiţiile existenţei între părţi a unui contract valabil încheiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, motiv pentru care, schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată de către instanţa de apel, în sensul răspunderii civile contractuale, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. şi a limitelor învestirii.

Schimbarea în apel a cauzei acţiunii nu poate fi subsumată unei explicitări a pretenţiilor cererii de chemare în judecată, permisă de dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., în apel, părţile pot să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, fără ca această dispoziţie să reprezinte o derogare de la prevederile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. Astfel, prin intermediul explicitărilor nu se poate ajunge la o modificare a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, nici sub aspectul obiectului, al părţilor şi nici al cauzei.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârâtă cu privire încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ., precum şi cele referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că, având în vedere că se impune casarea deciziei atacate pentru încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., nu vor mai fi analizate motivele de recurs invocate pe aceste aspecte în această etapă procesuală.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei civile nr. 818A din 4 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată şi cu respectarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei civile nr. 818A din 4 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 818A din 4 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.