Cassation dismissed for merely rehashing facts: Unjust enrichment subsidiary claims and lack of just cause in enforcement reversals

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecata pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei: obligarea pârâtei la plata sumei de 194.110,47 euro, pe care a încasat-o necuvenit în anul 2013; obligarea pârâtei la plata sumei de 134.686,71 RON pe care, în luna aprilie 2013, a încasat-o de două ori de la reclamantă; obligarea pârâtei la plata sumelor de 10.993,02 RON şi 43.569,68 RON, consemnate în încheierea din 11.06.2013 emisă de B.E.J.A. C., ca fiind rezultate din actualizarea până la data executării silite a sumelor solicitate în capătul 1 şi 2 al cererii de chemare în judecată. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 619 din 29 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.602,63 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 281 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 29 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj; a fost obligată apelanta să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 5.665,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1.345-1.348 noul C. civ.

Recurenta-reclamantă arată că înţelege să critice hotărârea instanţei de apel pentru o analiză parţială, trunchiată şi sumară a aplicării principiului îmbogăţirii fără justă cauză în speţa dedusă judecăţii, respectiv a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Arată recurenta-pârâtă că, în raport de art. 1.345 noul C. civ., îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic şi că îmbogăţitul este ţinut să restituie însărăcitului valoarea cu care s-a îmbogăţit.

Potrivit recurentei-reclamante, raţionamentul juridic al instanţei de apel este eronat, reţinându-se efectele hotărârilor judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care acţiunea fondată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel nu a avut în vedere un aspect esenţial, respectiv că din cauţiunea în sumă totală de 226.945,67 euro, executorul judecătoresc B.E.J. D. şi-a reţinut cheltuielile de executare silită în sumă de 134.686,71 RON, iar diferenţa de 194.110,47 euro a fost redistribuită intimatei S.C. B. S.R.L.

Totodată, recurenta-reclamantă face ample trimiteri la situaţia de fapt, la istoricul executărilor silite care au avut loc între părţi, la concluziile expertizei întocmite în cauză, la răspunsul la obiecţiuni, precum şi la înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze dacă şi în ce măsură au intrat în patrimoniul său sume de bani şi dacă da, în ce cuantum, din cauţiunea consemnată la CEC BANK de către S.C. B. S.R.L., cauţiune ce a fost distribuită în dosarul de executare silită nr. x/2010 al B.E.J. D. şi să observe că nu a intrat nicio sumă de bani în patrimoniul reclamantei.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine că patrimoniul intimatei s-a majorat cu sume de bani necuvenite, obţinute în modalitatea arătată mai sus, că s-a produs o diminuare a propriului patrimoniu şi că între îmbogăţirea intimatei-pârâte şi însărăcirea reclamantei există o corelaţie directă, cele două fenomene având aceeaşi origine, respectiv o cauză comună.

Recurenta-reclamantă susţine că sunt îndeplinite şi condiţiile juridice ale acţiunii în restituire, sens în care expune dispozitivul deciziei civile nr. 434 din 17 martie 2011 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. x/2010, susţinând că această hotărâre nu poate reprezenta un just titlu pentru recuperarea aceleiaşi sume de două ori.

Arată, totodată, recurenta-reclamantă că, potrivit art. 404 indice 1 din vechiul C. proc. civ., în procedura întoarcerii executării silite, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea, se vor restitui celui îndreptăţit şi că, din moment ce S.C. B. S.R.L. a primit deja din cauţiune suma de 194.110,47 euro, nu este îndreptăţită să o pretindă din nou de la reclamantă.

Potrivit recurentei-reclamante, sintagma «întoarcerea executării» nu poate fi aplicată în orice situaţie, întrucât există cazuri în care executarea nu poate fi întoarsă, aşa cum este în speţa dedusă judecăţii.

Arată recurenta-reclamantă că, prin întoarcerea executării silite, nu se poate recupera de la aceasta cauţiunea, ce nu a intrat niciodată în patrimoniul său, şi că instanţa de fond trebuia să verifice dacă din acea cauţiune, în sumă totală de 226.945,67 euro, pârâta a recuperat deja o mare parte şi, în măsura în care se constată că a primit deja 194.110,47 euro, nu se mai poate considera că este îndreptăţită să o "recupereze" de la reclamantă şi nici nu se poate aprecia că decizia de întoarcere a executării silite reprezintă un temei al obligaţiei.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă arată că nu a existat niciun temei pentru întoarcerea executării silite cu privire la plata voluntară a debitului în sumă de 803.076,84 RON, executorul judecătoresc B.E.J. D. fiind informat de către creditoare că debitoarea a plătit în mod voluntar suma datorată, astfel încât această sumă nu a făcut obiectul executării silite, motiv pentru care, prin simetrie, nu putea să facă obiectul întoarcerii executării silite.

Potrivit recurentei-reclamante şi cea de a doua condiţie a acţiunii de restituire este îndeplinită, neimputabilitatea îmbogăţirii rezultând din faptul că a existat mai întâi o distribuire a cauţiunii în dosarul de executare silită nr. x/2010; la data de 16.04.2010, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a plătit benevol, în afara procedurii de executare silită, din contul societăţii, suma de 803.076,84 RON (echivalentul a 194.063,10 euro), confirmând cu adresa nr. x/23.04.2010 plata benevolă a datoriei şi solicitând să se sisteze procedura de executare silită iniţiată în dosarul execuţional nr. x/2010 al B.E.J. D. pentru a nu fi obligată să plătească cheltuielile de executare silită în sumă de 134.686,71 RON, calculate de executor; B.E.J. C., în dosarul de executare silită nr. x/2013 a executat silit decizia civilă nr. 434/17.03.2011 a Tribunalului Prahova (dosar nr. x/2011), fără să ţină seama de faptul că din cauţiunea de 226.945,67 euro, S.C. B. S.R.L. a primit deja suma de 194.110,47 euro, distribuită de B.E.J. D. în dosar nr. x/2010.

Prin urmare, recurenta-reclamantă apreciază că este îndeplinită şi cerinţa acţiunii de in rem verso, fundamentul acţiunii neconstând într-o conduită culpabilă a debitorului obligaţiei de restituire, ci în îndatorirea generală de a nu se îmbogăţi în dauna altuia.

În ceea ce priveşte condiţia privitoare la faptul că însărăcitul nu trebuie să aibă la îndemână o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului, recurenta-reclamantă apreciază că şi această cerinţă este îndeplinită, prin faptul că reglarea sumelor încasate de către pârâtă în cadrul celor două executări silite nu s-a putut realiza pe calea contestaţiei la executare, fiind vorba despre două dosare de executare silită diferite.

Mai arată recurenta-reclamantă, de asemenea, că îmbogăţirea fără justă cauză dă naştere unui raport obligaţional între însărăcit şi îmbogăţit, însărăcitul devenind creditor, iar îmbogăţitul debitor al obligaţiei, iar art. 1.347 alin. (2) noul C. civ. face trimitere la regulile restituirii prevăzute de art. 1.639 şi următoarele din acelaşi cod, regulile fiind aceleaşi ca şi la restituirea plăţii nedatorate şi că aceste aspecte nu au fost analizate complet de către instanţa de apel.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea se întemeiază pe motive contradictorii.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, deşi nu a analizat toate condiţiile necesare şi obligatorii pentru existenţa îmbogăţirii fără justă cauză, a conchis că nu a fost identificată o plată care să fie circumscrisă sferei evidenţiate, reţinând că existenţa unei astfel de măriri şi micşorări corelative trebuie să fie raportată la absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, iar aceste aspecte nu au fost demonstrate în prezenta cauză, astfel că verificarea îndeplinirii celorlalte condiţii şi a caracterului subsidiar nu se mai impune.

În opinia recurentei-reclamante, această motivare contradictorie a hotărârii recurate are la bază tocmai neanalizarea îndeplinirii tuturor condiţiilor acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv a caracterului subsidiar al acestei acţiuni.

Contradictorialitatea motivării, potrivit recurentei-reclamante, generează şi o ambiguitate, întrucât din motivare nu rezultă cu certitudine dacă instanţa de apel a apreciat că nu a existat o mărire a patrimoniului pârâtei, respectiv o însărăcire a reclamantei sau dacă a considerat că există o cauză legitimă care ar sta la baza acestor fapte juridice, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al recurentei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. E. ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de societate absorbantă a S.C. B. S.R.L.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 13 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 16 septembrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Un prim motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă este reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs reprezintă ample trimiteri la situaţia de fapt, la istoricul executărilor silite care au avut loc între părţi, la concluziile expertizei întocmite în cauză, la răspunsul la obiecţiuni, precum şi la înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, argumentele ce vizează condiţia ca îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, respectiv de un temei juridic care să le justifice reprezintă o reluare a criticilor din apel, astfel cum au fost expuse în completarea motivelor de apel ce se regăsesc la filele x din volumul I al curţii de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin aceste argumente, recurenta-reclamantă nu dezvoltă motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Nici motivul de casare invocat de către recurenta-reclamantă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi care vizează caracterul contradictoriu al deciziei, nu poate fi reţinut.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare, cerinţe care sunt respectate în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că îmbogăţirea fără justă cauză este acel fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane se măreşte pe seama patrimoniului altei persoane, fără temei juridic, din care rezultă obligaţia celui care şi-a mărit patrimoniul de a restitui celuilalt valoarea intrată în patrimoniul său în mod nejustificat.

Condiţiile acţiunii de in rem verso sunt: mărirea unui patrimoniu, micşoarea altui patrimoniu, existenţa unei legături de cauzalitate între micşorarea şi mărirea celor două patrimonii, inexistenţa unei justificări în drept a măririi şi micşorării celor două patrimonii, condiţia lipsei de vinovăţie, să nu existe un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii de către cel ce şi-a micşorat patrimoniul.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ.

Astfel, în mod legal, curtea de apel, constatând că în cauză nu poate fi reţinută absenţa unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt, nu a mai procedat la analiza celorlalte condiţii menţionate mai sus.

Ca atare, critica recurentei-reclamante, cu privire la motivarea contradictorie, ca urmare a neanalizării îndeplinirii tuturor condiţiilor acţiunii de in rem verso, va fi înlăturată.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 5.447,8 RON către intimata-pârâtă S.C. E. ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de societate absorbantă a S.C. B. S.R.L.), cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 5.447,8 RON către intimata-pârâtă S.C. E. ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de societate absorbantă a S.C. B. S.R.L.), cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.