Cassation over whether unaddressed evidence and apparent contradictory reasoning constitute illegality warranting reversal of a civil money claim dismissal

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25 august 2015, completată în procedura prealabilă prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2015 şi modificată la termenul de judecată din 08 ianuarie 2016, reclamanta S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la eliberarea sumei de 3.000.359,81 RON, aflată în contul comun de garanţii RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020 şi, în subsidiar, obligarea băncii la eliberarea a 50% din această sumă şi la plata sumei de 1.503.179,9 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării unei operaţiuni neautorizate asupra contului de garanţii ori asupra contului de plăţi curente al Asocierii B. S.A. - Hidroconstrucţia, RO 34 RNCB 0231 0195 2543 0025 şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 1.503.179,9 RON, calculate începând cu data de 09.12.2014 până la data efectuării plăţii debitului principal.

Totodată a depus şi o cerere de intervenţie forţată sub forma cererii de chemare în judecată a unei alte persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, formulată împotriva S.C. B. S.A.

Cererile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 25.08.2015 sub nr. x/2015.

Reclamanta a formulat, la data de 23.11.2015, o a doua cerere de intervenţie forţată sub forma cererii de chemare în judecată a unei alte persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, împotriva societăţii C. S.A.

Prin încheierea de la termenul de judecată din 19 februarie 2016, instanţa a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie forţată formulate de reclamantă, iar prin încheierea de la termenul de judecată din 04 martie 2016 s-a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea căii de atac declarate de reclamantă împotriva încheierii din 19 februarie 2016.

Prin decizia civilă nr. 1422 din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarată de reclamantă şi a schimbat încheierea de la termenul de judecată din 19 februarie 2016, în sensul că au fost încuviinţate în principiu cererile de intervenţie forţată formulate de reclamantă împotriva S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A. A fost înaintată cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1868 din 16 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată; a respins cererea de chemare în judecată precizată şi restrânsă formulată de reclamanta HIDROCONSTRUCŢIA S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A. A admis cererea de chemare în judecată formulată împotriva S.C. B. S.A. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva S.C. C. S.A. A obligat pârâta A. S.A. să restituie chematei în judecată S.C. B. S.A. suma de bani aflată în contul de garanţie RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020, cu excepţia sumei de 58.400 RON, care rămâne în continuare la dispoziţia chematei în judecată S.C. C. S.A. şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei A. S.A. suma de 75.903,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 770 din 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1868 din 16 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017. A fost obligată apelanta la plata sumei de 100.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimata A. S.A.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei şi nici motivele care au dus la înlăturarea cererii sale.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel, limitându-se la consideraţii generale nu a arătat motivele pentru care a respins cererea sa şi că nu se poate considera că instanţa şi-a însuşit argumentele Tribunalului Bucureşti, cât timp curtea de apel nu a argumentat în niciun hotărârea pronunţată.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, deşi învestită cu soluţionarea unei căi de atac devolutive cu privire la întreaga cauză şi nu limitat la anumite soluţii din dispozitivul hotărârii primei instanţe, a respins în mod greşit cererea de probatorii, deşi administrarea acestor probe a fost motivată prin cererea de apel şi era utilă şi necesară soluţionării cauzei.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi sub aspectul nemotivării hotărârii în funcţie de probele administrate.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a admis proba cu înscrisuri (atât cele aflate la dosarul cauzei cât şi înscrisurile noi depuse în faza apelului) însă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii instanţei, nu a ţinut cont de aceste înscrisuri.

Astfel, recurenta-reclamantă afirmă că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reiese constituirea unei ipoteci mobiliare asupra conturilor Asocierii B. S.A. (contul de plăţi curente şi contul escrow) şi că, în lipsa oricărui alt înscris în contraprobă depus de A. S.A., prezumţia care se aplică este că banca s-a îndestulat cu prioritate din prima tranşă eliberată.

Tot la dosarul cauzei, susţine recurenta-reclamantă, se află numeroase adrese transmise de S.C. C. S.A. Mediaş şi de către recurentă cu privire la constituirea acestei ipoteci asupra conturilor comune, prin care au arătat intimatei A. S.A. nelegalitatea unei atare măsuri, adresele constituind şi refuzul celor două de a aproba în orice fel constituirea acestei ipoteci.

Pe de altă parte, cu referire la modalitatea de eliberare a sumelor de bani din contul de garanţii, recurenta-reclamantă arată că nu s-a putut face vreo dovadă deplină a transferului având în vedere refuzul intimatei A. S.A. de a depune istoricul de cont bancar, astfel că instanţa nu avea cum să reţină că A. S.A. şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de cont escrow, respectiv a eliberat prima tranşă din garanţia de bună execuţie în conturile B..

Dimpotrivă, susţine recurenta-reclamantă, la dosarul cauzei se află înscrisuri din care rezultă că obligaţia intimatei A. S.A. potrivit contractului de escrow era de a vira banii în contul de plăţi curente, cont operat numai cu formalitatea dublei semnături din partea reprezentanţilor Hidroconstrucţia şi B., iar Hidroconstrucţia nu şi-a dat niciodată acceptul/semnătura pentru eliberarea banilor.

Recurenta-reclamantă invocă şi faptul că, prin sentinţa din dosarul de insolvenţă (dosar nr. x/2015), instanţa de judecată a constat numai că A. S.A. a debitat contul de garanţii şi că din suma deblocată nu s-a făcut nicio plată către Hidroconstrucţia.

Or, potrivit recurentei-reclamante, fapta culpabilă a intimatei A. S.A. rezidă tocmai în operarea neautorizată de către bancă, în conivenţă cu B., a contului de garanţii şi/sau a contului de plăţi curente şi eliberarea banilor fără acordul Hidroconstrucţia, cu încălcarea drepturilor societăţii, cel mai probabil sumele fiind însuşite de A. S.A. în temeiul unui contract de garanţie mobiliară încheiat cu B. şi care vizează sumele din contractul de lucrări nr. x/2010, deşi aceste sume aparţineau Hidroconstrucţia în cotele părţi stabilite prin contractul de lucrări.

Aşadar, recurenta-reclamantă consideră că a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar şi ignorate de curtea de apel faptul că A. S.A. a operat neautorizat contul escrow, cu încălcarea prevederilor contractului de depozit şi cu încălcarea formalităţii dublei semnături.

Recurenta-reclamantă invocă şi motivarea contradictorie a hotărârii recurate, arătând că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte că, potrivit situaţiei de fapt stabilite, A. S.A. nu are nicio obligaţie faţă de Hidroconstrucţia rezultată din contractul de escrow, iar aceasta din urmă nu are dreptul să solicite eliberarea sumelor din contul de garanţii. Însă, aceeaşi instanţă a constatat faptul că Hidroconstrucţia a încasat suma de 1.501.959,38 RON din contul de garanţii nr. RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020 deschis la A. S.A., reprezentând tranşa a doua de garanţie de bună execuţie.

Or, potrivit recurentei-reclamante, cele două ipoteze se exclud reciproc, dacă Hidroconstrucţia nu avea niciun drept asupra contului de garanţii nu ar fi avut cum să încaseze tranşa a doua de garanţie din contul de garanţii deschis la A. S.A.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a normelor privind principiul reparării integrale şi efective a prejudiciului.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că a solicitat suma de 1.503.179,83 RON, reprezentând prima tranşă din garanţia de bună execuţie de la A.. şi nu de la B..

De asemenea, potrivit recurentei-reclamante, înscrierea în tabelul definitiv de creanţe al B. nu reprezintă o realizare a creanţei, ci doar îi dă posibilitatea de a participa la distribuirea sumelor obţinute în urma lichidării averii debitorului, invocând în acest sens şi dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014.

O altă critică vizează aplicarea greşită a normelor privind forţa obligatorie a contractului, în acest sens recurenta-reclamantă expunând un istoric al relaţiilor contractuale dintre părţi şi a modului de derulare a acestora.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de apel şi în raport de aplicarea legii în timp, arătând că instanţa de apel în mod greşit a considerat că contractul de cont bancar de depozit de garanţie de bună execuţie este guvernat de prevederile vechiul C. civ.

Arată în acest sens că, potrivit prevederilor pct. 3 din Formularul de deschidere al contului de depozit, acesta este încheiat cu termen, având valabilitatea cuprinsă între 02.09.2010 şi 22.10.2013 şi că din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 144 din Legea nr. 71/2011 reiese că sunt supuse legii vechi numai contractele încheiate pe termen nedeterminat.

Totodată, în ceea ce priveşte ultimul capăt de cerere - îmbogăţirea fără justă cauză - recurenta-reclamantă consideră că sunt aplicabile tot prevederile noului C. civ., întrucât eliberarea primei tranşe din garanţii a avut loc în anul 2014, respectiv după intrarea în vigoare a noului C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă A. S.A. au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 18 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 16 septembrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin încheierea din 18 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Criticile expuse în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor din apel, prin aceste argumente, recurenta nedezvoltând motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Ca atare, cum aceste critici au primit deja o rezolvare prin hotărârea pronunţată în apel, analiza cererii va fi efectuată exclusiv din perspectiva criticilor invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivului de recurs menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a porni de la premisa că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantei şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Aşadar, faptul că instanţa de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raţionamentul primei instanţe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanţa de apel a respins în mod greşit cererea de probatorii, deşi administrarea acestora a fost motivată prin cererea de apel şi era utilă şi necesară soluţionării cauzei, precum şi faptul că instanţa de apel nu a motivat hotărârea în raport de probele administrate, respectiv în raport de înscrisurile aflate la dosar, din care, potrivit recurentei, reiese că A. S.A. a operat neautorizat contul de escrow, cu încălcarea prevederilor contractului de depozit şi cu nerespectarea formalităţii dublei semnături.

Argumentele expuse de către recurentă nu pot fi reţinute.

Potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de prevederile legale mai sus enunţate, reiese că instanţa de apel dispune cu privire la probele pe care le consideră ca fiind necesare soluţionării cauzei, astfel că prin intermediul recursului nu poate fi cenzurată aprecierea instanţei cu privire la probatoriul administrat, acestea fiind aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

De asemenea, argumentele recurentei-reclamante cu privire la faptul că instanţa de apel nu a procedat la motivarea hotărârii în raport de probele administrate, respectiv în raport de înscrisurile aflate la dosar, din care reiese că A. S.A. a operat neautorizat contul de escrow, cu încălcarea prevederilor contractului de depozit şi cu nerespectarea formalităţii dublei semnături, reprezintă critici de netemeinicie, care excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă şi existenţa motivelor contradictorii în cuprinsul hotărârii, raportat la faptul că, pe de o parte instanţa de apel a reţinut că A. S.A. nu are nicio obligaţie faţă de HIDROCONSTRUCŢIA rezultată din contractul de escrow, astfel că aceasta din urmă nu are dreptul să solicite eliberarea sumelor din contul de garanţii, iar pe de altă parte a constat că HIDROCONSTRUCŢIA a încasat suma de 1.501.959,38 RON, reprezentând tranşa a doua de garanţie de bună execuţie, cele două ipoteze excluzându-se reciproc.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a reţinut că HIDROCONSTRUCŢIA nu este parte în contractul de escrow încheiat între A. S.A. şi B., astfel încât A. S.A. nu are faţă de HIDROCONSTRUCŢIA nici o obligaţie rezultată din acest contract şi că, totodată, A.. nu este parte a Acordului de Asociere, astfel încât nu poate să fie ţinută de nici o obligaţie prevăzută în acest contract încheiat între B. şi HIDROCONSTRUCŢIA.

Totodată, instanţa de apel a constat că, în baza sentinţei nr. 407/C din 26 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Sibiu, HIDROCONSTRUCŢIA a încasat suma de 1.501.959,38 RON din contul de garanţii nr. RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020 deschis la A. S.A., reprezentând tranşa a doua de garanţie de bună execuţie.

De asemenea, instanţa de apel a constatat şi că prin sentinţa nr. 408/C din 26 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2015, HIDROCONSTRUCŢIA a valorificat dreptul de creanţă pe care îl deţine împotriva S.C. B. S.A., în suma de 1.503.179,83 RON, reprezentând tranşa întâi de garanţie de bună execuţie, prin depunerea cererii de admitere a creanţelor în cadrul procedurii de insolvenţă a B. S.A., fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor cu această sumă.

Astfel, instanţa de apel a concluzionat că, prin alte sentinţe judecătoreşti s-a dispus cu privire la întreaga creanţă solicitată de către HIDROCONSTRUCŢIA în prezenta cauză, aceasta fiind, de altfel, parţial încasată de către reclamantă.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumente recurentei-reclamante reprezintă o reproducere trunchiată a considerentelor hotărârii recurate, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se motive contradictorii.

Recurenta a invocat, totodată, şi nerespectarea principiului motivării hotărârii, aducând drept argument jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Expunerea unor argumente teoretice sau trimiterea la jurisprudenţă nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în lipsa unor argumente concrete.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 770 din 17 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., privind reducerea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Este notoriu că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Or, în raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările efectuate şi faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., privind reducerea cheltuielilor de judecată şi va obliga recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. la plata sumei de 45.404,33 RON către intimata-pârâtă A. S.A., cheltuieli de judecată, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 770 din 17 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., privind reducerea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. la plata sumei de 45.404,33 RON către intimata-pârâtă A. S.A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.