Guarantee payment refusal based on non-performance of contractual obligation to submit bill of exchange

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cerereaînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017 la 14 iulie 2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului: la plata sumei de 46.296,47 euro, reprezentând valoarea garanţiei instituite prin Scrisoarea de garantare pentru garanţii acordate din surse proprii nr. 19 SB din 17 martie 2010, calculată la cursul valutar de la data plăţii; la plata penalităţilor de întârziere de 0,15%/zi, calculate la suma menţionată mai sus şi la cursul valutar de la data plaţii, începând cu 24 decembrie 2014 şi până la data plăţii efective; la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 din C. proc. civ., art. 1530 şi următoarele din C. civ.

La 10 august 2018, reclamanta a precizat că suma solicitată cu titlu de penalităţi de întârziere este în cuantum de 294.979 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârât, ca neîntemeiată şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 26 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta A. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 2242 A din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că poate justifica invocarea excepţiei de neexecutare doar neîndeplinirea, în tot sau într-o măsură considerabilă, a unei obligaţii contractuale pe care părţile au considerat-o importantă la data încheierii convenţiei.

În cauză, Curtea a constatat că anexarea la cererea de plată a documentelor stipulate la art. 7.2 lit. e) şi f) din Convenţia nr. 104/02.04.2009, astfel cum a fost amendată prin actul adiţional nr. x, şi la art. 14 lit. e) şi f) din scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, a fost considerată de către părţi ca fiind o obligaţie importantă care revine finanţatorului în legătură cu plata garanţiei, în condiţiile în care, atât la art. 15. alin. 2 din Scrisoarea de garantare, cât şi la art. 7.6 din Convenţie, s-a menţionat că, atât timp cât finanţatorul (banca) nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoţească solicitarea de plată, Fondul este în drept să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi să suspende efectuarea plăţii garanţiei până la îndeplinirea de către finanţator a propriilor obligaţii, iar la art. XVII din actul adiţional la convenţie s-a stipulat că plata garanţiei se face în termenele stabilite, calculate de la primirea cererii de plată însoţite de toate documentele prevăzute la art. 7.2 din Convenţie.

Pe cale de consecinţă, a reţinut Curtea, netransmiterea de către finanţator, odată cu cererea de plată, a unui bilet la ordin care să îndeplinească toate cerinţele stipulate la art. 7.2 lit. e) şi f) din convenţia nr. 104/02.04.2009, astfel cum a fost amendată prin actul adiţional nr. x, şi la art. 14 lit. e) şi f) din scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, reprezintă neîndeplinirea unei obligaţii contractuale pe care părţile au considerat-o importantă la data încheierii convenţiei şi justifică, astfel, invocarea excepţiei de neexecutare de către Fond.

Împotriva deciziei civile nr. 2242 A din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Instanţa de apel nu a examinat motivele de apel invocate, respectiv cele referitoare la excepţia de neexecutare pe care recurenta nu o consideră importantă din perspectiva actului aditional încheiat ulterior, prin care părţile au convenit că prezentarea unui bilet de ordin nu este necesară dacă Banca prezintă Fondului dovada de începere a executării silite.

În opinia recurentei nu se poate reţine argumentul că neexecutarea a fost suficient de importantă întrucât biletul la ordin dădea Fondului dreptul de accedere la modalităţi mai rapide de recuperare a creanţei deoarece potrivit prevederilor Convenţiei,acesta devine parte, după plata garanţiei, în executarea silită începută de Bancă, această executare fiind începută anteriorformulării cererii de plată a garanţiei.

Recurenta susţine că instanţa de apel s-a mărginit în a prelua considerentele pentru care prima instanţa a respins cererea de chemare în judecată, neefectuând o analiză a motivelor de apel invocate, motiv pentru care solicită să se constate lipsa oricăror considerente ale instanţei de apel cu privire la aspectele invocate în motivarea cererii, aspect care atragecasarea hotărârii.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că este greşită interpretarea reţinută de instanţă că netransmiterea de către Finanţator, odată cu cererea de plată, a unui bilet la ordin care sa îndeplinească toate cerinţele stipulate la art. 7.2 lit. e) şi f) din Convenţia nr. 104 din 2 aprilie 2009, astfel cum a fost amendată prin actul adiţional nr. x, reprezintă neîndeplinirea unei obligaţii contractuale pe care părţile au considerat-o importantă la data încheierii convenţiei.

Recurenta arată că dispoziţiile art. 7.6 din Convenţie, care permit pârâtului să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi să suspende plata garanţiei, până la îndeplinirea de către Finanţator a propriilor obligaţii, atâta timp cât cererea de plată nu conţinea toate documentele prevăzute în Convenţie, trebuie coroborate cu regulile care guvernează excepţia de neexecutare, fiind evident că această excepţie va fi considerată întemeiată doar dacă documentele lipsă sunt unele importante în desfăşurarea relaţiilor contractuale dintre Fond şi Bancă, nu şi în situaţia în care aceasta este una neînsemnată, ca în cazul de faţă.

În opinia recurentei, întrucât prin încheierea Actului adiţional nr. x la Convenţie, părţile au convenit că prezentareaunor astfel de documente nu este necesară, în mod evident nerespectarea obligaţiei de prezentare a biletului la ordin nu poate fi considerată una esenţială, aptă să justifice excepţia de neexecutare.

Motivarea instanţei de apel conform căreia prezentarea biletului la ordin ar fi conferit Fondului posibilitatea de a demara o formă de executare silită mai avantajoasă, nu ţine cont de prevederile clauzelor convenite de către părţi, în ceea ce priveşte efectele plăţii de către Fond a garanţiei.

Consideraţiile instanţei de apel, cu privire la faptul că diferitele titluri executorii au diferite modalităţi de executare şi că acest fapt ar justifica neplata garanţiei de către Fond, sunt lipsite de relevanţă faţă de clauza cuprinsă în art. 7.7 din Convenţie, care prevede că Fondul nu va demara o executare silită proprie, ci îşi va valorifica creanţa în procedura de executare silită demarată de către Bancă.

De altfel, este evident că, dacă pentru o procedură similară cu cea care ar fi trebuit urmată anterior intrării în vigoare a Actului adiţional nr. x la Convenţia nr. 104/2009 Fondul a recunoscut că singurul element esenţial îl reprezenta dovada începerii executării silite, fie că aceasta a început în baza biletului la ordin sau a contractului de fidejusiune, acelaşi raţionament este pe deplin aplicabil şi situaţiei de faţă, unde Banca a transmis deja Fondului dovada de începere a executării silite, executare demarată în baza contractului de fidejusiune.

Faptul că timpul necesar executării silite se micşorează în condiţiile în care exista un bilet la ordin, nu poate fi considerat un motiv suficient pentru ca Fondul să nu îşi îndeplinească obligaţia de plată a garanţiei.

Intimatul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A. - I.F.N., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat susţinând că recurenta nu a respectat cerinţele de la art. 7.2 lit. e) şi lit. f) din Convenţie, obligaţie ce nu poate fi considerată de mică însemnătate, aşa cum s-a invocat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2242A din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, cauza fiind repusă pe rol ulterior.

La termenul din 15 septembrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin art. 7.2 lit. e) şi f) din Convenţia nr. 104/02.04.2009 amendată prin Actul adiţional nr. x/12.10.2009 şi prin art. 14 lit. e) şi f) din Scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, s-a stabilit că solicitarea de plată a garanţiei trebuie să fie însoţită de un bilet la ordin emis de beneficiar în favoarea finanţatorului.

În temeiul acestor acte juridice, reclamanta a transmis pârâtului o cerere de plată, înregistrată sub nr. x/24.05.2013, cerere care nu a fost aprobată de către acesta din urmă, pentru motivul că banca nu a transmis un bilet la ordin în original, emis de beneficiar în favoarea finanţatorului şi documentul din care să rezulte prelungirea convenţională a termenului de prezentare la plată a biletului la ordin menţionat (notificarea nr. x/23.12.2014), pârâtul înţelegând astfel să invoce excepţia de neexecutare de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina acesteia prin art. 14 lit. e) şi f) din Scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010 şi prin art. 7.2 lit. e) şi f) din Convenţia nr. 104/02.04.2009.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 46.296,47 euro reprezentând valoarea garanţiei instituite prin scrisoarea de garantare pentru garanţii acordate din surse proprii nr. 19SB/17.03.2010, scrisoare emisă de către pârât în temeiul Convenţiei pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate nr. 104/02.04.2009 semnate de părţi, considerând că neemiterea biletului la ordin nu reprezintă o obligaţie importantă care să justifice invocarea excepţiei de neexecutare de către pârât.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât nu a arătat motivele pentru care a respins argumentele privind caracterul neesenţial al obligaţiei neexecutate, din perspectiva actului aditional încheiat ulterior, prin care părţile au convenit că prezentarea unui bilet de ordin nu este necesară dacă Banca prezintă Fondului dovada de începere a executării silite, dar şi cele privind reţinerea potrivit căreia neexecutarea a fost suficient de importantă, întrucât biletul la ordin dădea Fondului dreptul de accedere la modalităţi mai rapide de recuperare a creanţei.

Criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanţa a respectat exigenţele acestui text de lege, reţinând faptul că, raportat la actele juridice încheiate de părţi, netransmiterea de către finanţator, odată cu cererea de plată, a unui bilet la ordin care să îndeplinească toate cerinţele stipulate la art. 7.2 lit. e) şi f) din Convenţia nr. 104/02.04.2009, astfel cum a fost amendată prin Actul adiţional nr. x, şi la art. 14 lit. e) şi f) din Scrisoarea de garantare nr. 19SB/17.03.2010, reprezintă neîndeplinirea unei obligaţii contractuale pe care părţile au considerat-o importantă la data încheierii convenţiei şi justifică, astfel, invocarea excepţiei de neexecutare de către Fond.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a analizat condiţia ca neexecutarea invocată, chiar parţială, să fie suficient de importantă, reţinând că, atât la art. 15. alin. 2 din Scrisoarea de garantare cât şi la art. 7.6 din Convenţie, s-a menţionat că, atât timp cât finanţatorul (banca) nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoţească solicitarea de plată, Fondul este în drept să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi să suspende efectuarea plăţii garanţiei până la îndeplinirea de către finanţator a propriilor obligaţii, iar la art. XVII din actul adiţional la convenţie s-a stipulat că plata garanţiei se face în termenele stabilite, calculate de la primirea cererii de plată însoţite de toate documentele prevăzute la art. 7.2 din convenţie.

Aşadar raţionamentul instanţei a avut în vedere respectarea principiului reglementat de art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, în cauză părţile stabilind în mod expres obligaţiile ce trebuie îndeplinite pentru plata garanţiei, prin urmare au considerat emiterea biletului la ordin ca obligaţie suficient de importantă pentru efectuarea plăţii.

Argumentele reţinute de instanţă pentru caracterizarea obligaţiei de emitere a biletului ca fiind suficient de importantă, respectiv că această obligaţie vizează garanţii pe care Fondul le are pentru recuperarea creanţei, iar lipsirea pârâtului de una dintre garanţiile aferente creanţei pe care acesta o dobândeşte este suficient de importantă încât să justifice un refuz de plată din partea acestuia, deoarece conferă creditorului accesul la o procedură de executare mai eficace, au caracter susbsidiar faţă de considerentele care fac trimitere la clauzele contractuale exprese care prevăd obligativitatea emiterii biletului la ordin, prin urmare nu sunt de natură să schimbe caracterul suficient de important al obligaţiei care rezultă din aceste clauze.

Recurenta aduce în discuţie un act adiţional încheiat ulterior actelor juridice care impuneau prezentarea biletului la ordin ataşat la cererea de plată a garanţiei şi, deşi recunoaşte că acesta nu are aplicabilitate în cauză, totuşi susţine nelegalitatea deciziei din perspectiva faptului că instanţa nu a ţinut cont de acest act adiţional, în sensul că nu a interpretat obligaţia de prezentare a biletului la ordin ţinând seama că, prin acest act adiţional ulterior, prezentarea biletului la ordin nu mai era considerată esenţială.

Raţionamentul recurentei-reclamante este greşit, având în vedere că prin încheierea actului adiţional la convenţia-cadru, părţile nu au anulat obligaţia de prezentare a biletului la ordin şi pentru înţelegerile anterioare, dovadă fiind faptul că Fondul nu a dat curs plăţii garanţiei fără prezentarea biletului la ordin, ci a înţeles să invoce excepţia de neexecutare; prin urmare acest act adiţional ulterior nu are nicio influenţă asupra obligaţiilor asumate anterior, orice interpretare contrară aducând prejudicii principiului forţei obligatorii a contractelor.

Prin urmare, decizia atacată cu recurs este întemeiată pe un raţionament juridic complet prin care se stabileşte soluţia judicioasă aplicabilă situaţiei de fapt ce a generat litigiul

Recurenta-reclamantă a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din perspectiva căruia a susţinut că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile legale ce guvernează excepţia de neexecutare.

Critica nu este fondată, recurenta reiterând în fapt criticile formulate şi în cadrul motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizat anterior.

Susţinerile recurentei-reclamante nu vizează încălcări ale unor norme de drept material ci reprezintă interpretări, din perspectivă proprie, ale unor aspecte legate de fondul cauzei, care nu au rolul de a determina schimbarea celor statuate de instanţele de fond cu privire la caracterul suficient de important al obligaţiei de prezentare a biletului la ordin, care a generat refuzul de plată al garanţiei de către pârât.

Recurenta-reclamantă a reiterat motivele de apel, în sensul că intimatul-pârât ar fi invocat greşit excepţia de neexecutare, susţinând că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit propriile obligaţii contractuale.

Modul în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

Soluţionarea aspectelor legate de raţiunea neexecutării contractului de către intimatul-pârât au primit o dezlegare corectă, bazată pe interpretarea probatoriilor administrate în cauză şi, pe concluzia că actul adiţional încheiat ulterior, prin care se modificaseră condiţiile plăţii garanţiei, nu era aplicabil şi scrisorii de garantare nr. 19SB/17.03.2010, în legătură cu care s-a solicitat plata valorii garanţiei.

În vederea plăţii garanţiei, recurenta-reclamantă era obligată să pună la dispoziţia intimatului-pârât documentele doveditoare, plata putând fi efectuată numai după prezentarea acestora în integralitate, astfel, cum părţile au convenit. Astfel, în relaţia cu banca, intimatul-pârât avea dreptul să refuze plata garanţiei atunci când banca nu s-a asigurat de respectarea condiţiilor stipulate în contract, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat dereclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2242A din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2242A din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,15 septembrie 2020.