Cassation admissibility: nullity of appeal for failure to articulate specific legal errors instead of re-litigating merits

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă la data de 20 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa: să fie obligată pârâta la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului rutier; să fie obligată pârâta la plata sumei de 11.526 RON reprezentând daune materiale; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1391 C. civ. şi prevederile O.U.G. nr. 54/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1071 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte acţiunea. A fost obligată pârâta la plata sumei de 9.220 de RON către reclamant, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 80.000 de euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.063 de RON.

Prin decizia nr. 352/A din 24 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-au respins apelurile promovate de către reclamantul A. şi pârâta B. prin mandatar S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1071 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

La data de 27 mai 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 352/A din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, raportat la faptul că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce priveşte cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale.

Recurentul-reclamant a învederat că la vârsta de 26 de ani a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, pierzându-şi în totalitate capacitatea de muncă. La cuantificarea sumelor acordate, recurentul a precizat că instanţa trebuia să ţină cont şi de durerea psihică a sa, precum şi de prejudiciul estetic, care este imposibil de acoperit printr-o eventuală protezare care să mascheze infirmitatea.

La data de 3 iulie 2019, intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că motivele de casare nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 352/A din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, fiind prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. prin mandatar C. S.R.L. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul din 15 septembrie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ..civv, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a indicat ca temeiuri de drept ale cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă în expunerea motivelor de recurs a reluat integral criticile exprimate în cererea de apel cu privire la starea sa de sănătate şi la pierderea capacităţii de muncă, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Aşadar, susţinerile recurentului-reclamant prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Recurentul-reclamant nu îşi argumentează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul de a preciza în ce ar consta deficienţele motivării deciziei în apel, din modul de formulare rezultînd concluzia că nemulţumirile sunt legate de modul de soluţionarea cauzei, în sensul unei admiteri parţiale a pretenţiilor formulate.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se indică în concret în ce ar fi constat încălcarea dispoziţiilor de drept material, nefiind permis, sub acest aspect, în absenţa unei legale învestiri prin motivarea căii de atac, ca instanţa de recurs să procedeze în sensul unei adăugiri prin raţionamente deductive.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor lui, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, cum este cazul în speţă, când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate, indicate formal. Susţinerile recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii introductive, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va admite excepţia nulităţii recursului invocată de invocată de intimata-pârâtă B. prin mandatar C. S.R.L. şi va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 352/A din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B., prin mandatar C. S.R.L, a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată deintimata-pârâtă B. prin mandatar C. S.R.L.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 352/A din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B., prin mandatar C. S.R.L, a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,15 septembrie 2020.