Cassation appeal annulled for insufficient motivation: subrogation claim against former agency head for illegal transport program drafting.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 3 martie 2015 sub nr. x/2015 reclamanta Autoritatea Rutiera Română - A.R.R. a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 421.300,41 RON, la plata dobânzii legale aferente acestei sume până la achitarea efectivă a acesteia, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1384 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4524 din 26 iunie 2015, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat cauza spre soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2016, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declinat competenţa funcţională în favoarea unui complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vâlcea.

Prin încheierea nr. 25 din 1 martie 2016, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 14 aprilie 2016, Tribunalul Vâlcea - Completul specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă invocată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei I Civile - Complet specializat pentru litigii civile al Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 57 din 24 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2016 a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă - Complet specializat în litigii civile, reţinându-se că cererea de chemare în judecată priveşte o acţiune în regres întemeiată pe dispoziţiile C. civ.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 993 din 19 septembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 4.500 RON, cheltuieli de judecată către pârât.

Împotriva sentinţei civile nr. 993 din 19 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declarat apel reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. Bucureşti, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti.

Prin decizia civilă nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Totodată, a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale având în vedere că instanţa de apel a reţinut că reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. Bucureşti este cea care întocmeşte programul de transport şi nu agenţia judeţeană/teritorială şi că întocmirea programului de transport nu putea fi încredinţată pârâtului, astfel că actul decizional aparţine reclamantei. Or, având în vedere dispoziţiile art. 7 din Anexa 1 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. a H.G. nr. 625/1998, referitoare la structura organizatorică a agenţiilor teritoriale, fişa postului intimatului-pârât în care figurează atribuţia de întocmire şi actualizare a programului de transport la nivelul judeţului, în mod eronat a reţinut instanţa de apel că nu putea opera o delegare în ceea ce priveşte întocmirea programului de transport.

Recurentele au mai arătat că, în sarcina intimatului-pârât exista ca şi atribuţie întocmirea programului de transport, astfel că nu se putea invoca o obligaţie a acestuia de a pune la dispoziţie vreun document sau informaţie. Fapta săvârşită de pârât vizează atribuţiile referitoare la întocmirea şi actualizarea programului de transport la nivelul judeţului şi răspunderea acestuia pentru corectitudinea lucrărilor elaborate în cadrul agenţiei, atribuţii ce i-au fost încredinţate prin pct. B lit. d) şi pct. 9 din fişa postului. Prejudiciul stabilit în mod definitiv a vizat întocmirea nelegală a programului de transport prin gruparea traseelor Rm. Vâlcea-Pietrari-Bistriţa şi Drăgăşani-Băbeni-Rm. Vâlcea.

În opinia recurentelor, instanţa de apel a apreciat în mod eronat ca fiind relevante înscrisurile ce constau în adresele nr. x/18.02.2005, nr. y/30.03.2005 şi nr. 18866/19.04.2005 şi că din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite atât condiţiile generale, cât şi cele două condiţii speciale ale răspunderii intimatului.

Instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 12 pct. 17 din Legea nr. 510/2004 nu instituie atribuţii în domeniul configurării traseelor, în condiţiile în care aceste prevederi au fost invocate urmare a faptului că instanţa de apel a considerat că este necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri pentru a se lămuri situaţia licenţelor de traseu eliberate.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut că revocarea din funcţie a intimatului a încetat la 29 iulie 2005 şi că la data eliberării licenţelor pentru traseul 044 Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea pârâtul nu mai conducea agenţia, pentru ca tot instanţa de apel să reţină că "licenţele de traseu emise în perioada în litigiu, şi anume la 14 iunie 2006", dată la care intimatul era prezent la serviciu, aşa cum reiese din pontajul aferent lunii iunie 2006 semnat de intimat, în calitate de sef agenţie.

Intimatul-pârât A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., în argumentarea căreia s-a arătat că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. iar pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia, întrucât prin hotărârile judecătoreşti irevocabile invocate în susţinerea acţiunii s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanta Autoritatea Rutiera Română - ARR este vinovată de cauzarea prejudiciului, astfel că aceasta nu poate recupera despăgubirea care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului, în raport de prevederile art. 1384 alin. (4) din C. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2019, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, fiind prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A. prin întâmpinare. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, ulterior fiind repusă pe rol cauza.

La termenul din 15 septembrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat trebuie să se arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate.

Din analiza argumentelor expuse în susţinerea cererii de recurs se constată că nu se pot desprinde greşelile de nelegalitate imputate instanţei, fiind astfel invocat generic motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului se invocă greşita situaţie de fapt reţinută de către instanţa de apel în ceea ce priveşte persoana juridică care întocmeşte programul de transport şi faptul că nu putea opera o delegare în ceea ce priveşte întocmirea acestuia către intimatul-pârât.

Recurentele au mai arătat că, în sarcina intimatului-pârât, exista atribuţia de întocmire a programului de transport iar fapta săvârşită de acesta vizează modul de întocmire şi actualizarea programului de transport la nivelul judeţului, cu consecinţa răspunderii acestuia pentru corectitudinea lucrărilor elaborate în cadrul agenţiei, atribuţii ce i-au fost încredinţate prin pct. B lit. d) şi pct. 9 din fişa postului.

Este mai mult decât evident că aceste susţineri vizează situaţia de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi şi netemeinicia soluţiei pronunţate nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurentele trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Nu reprezintă motive de nelegalitate nici susţinerile recurentelor că instanţa de apel ar fi apreciat în mod eronat ca fiind relevante înscrisurile ce constau în adresele nr. x/18.02.2005, nr. y/30.03.2005 şi nr. 18866/19.04.2005 şi că din probele administrate în cauză ar rezulta că sunt îndeplinite atât condiţiile generale, cât şi cele două condiţii speciale ale răspunderii intimatului, întrucât pe calea recursului nu se pot reanaliza probele, ci doar aspectele de nelegalitate.

Nici trimiterile recurentelor la prevederile art. 12 pct. 17 din Legea nr. 510/2004 nu reprezintă critici de nelegalitate, întrucât nu se învederează instanţei de control judiciar, dacă şi cum au fost încălcate aceste dispoziţii legale, instanţa de recurs, în absenţa unor critici exprese, neavând posibilitatea să intervină şi să le completeze prin raţionamente deductive.

Aspectele privind revocarea din funcţie a intimatului raportat la momentul când au fost emise licenţele în discuţie reprezintă, de asemenea, apărări pe fond iar nu critici care să intre sub incidenţa controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs.

Or, nu se poate considera că aceste susţineri ale recurentelor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unor critici concrete, de nelegalitate a deciziei recurate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea greşelilor săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate.

Motivul de casare indicat formal de recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea pretenţiilor solicitate, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate, prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, deşi motivele de recurs au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi încadrate nici din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Prin urmare, în raport de criticile formulate de recurentele-reclamante prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât A. şi va anula recursul declarat de recurentele-reclamantele Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Vâlcea.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentelor-reclamante, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele-reclamante la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, dovedit cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât A..

Anulează recursul declarat de reclamantele Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurentele-reclamante la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,15 septembrie 2020.