Insurance liability claims excluded from extraordinary appeal under Law no. 310/2018 rendering appellate decision final

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 600.000 RON, cu titlu de daune materiale şi morale, ca urmare a decesului numiţilor D. şi E., astfel:

l. suma de 300.000 RON, din care suma de 20.000 RON reprezintă prejudiciul material, iar suma de 280.000 RON reprezintă prejudiciul moral, pentru partea civilă A., în calitate de fiu al defuncţilor D. şi E.;

2. suma de 300.000 RON, din care suma de 20.000 RON reprezintă prejudiciul material, iar suma de 280.000 RON reprezintă prejudiciul moral, pentru partea civilă B., în calitate de soră a defunctului D.;

S-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. De asemenea, reclamanţii au relevat faptul că potrivit art. 26 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, conform pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, despăgubiri care urmează să fie acordate inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

3. Plata prejudiciului suferit ca urmare a decesului părinţilor reclamantului A., D. şi E. şi, respectiv, ca urmare a decesului fratelui reclamantei B., în accidentul de circulaţie produs la data de 08.11.2017, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 136/1995, celelalte prevederi legale menţionate în cuprinsul acţiunii şi decizia nr. 29/16.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 3457 din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.748 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanţi, la plata sumei de 15.000 euro (în echivalent RON, la cursul BNR din data plăţii) către reclamantul A., cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 5.000 euro (în echivalent RON, la cursul BNR din data plăţii) către reclamanta B., cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinţei instanţei de fond reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa acordării în integralitate a daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 585 A din 22 iunie 2020, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3457/26.11.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. şi cu intimata-reclamantă B..

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 6 august 2020.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa obligării părţii responsabile civilmente la plata sumei de 280.000 RON, reprezentând prejudiciul moral pentru partea civilă A., în calitate de fiu al defuncţilor D. şi E..

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că aspectele prezentate în cuprinsul cererii de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate; în măsura în care instanţa va aprecia că recursul nu este nul, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează în faţa excepţiei nulităţii, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 18 februarie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 585 A din 22 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.