Mandatory insurance beneficiary designation bars insured from claiming indemnity; decision quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 3 august 2020

Din examinarea actelor din dosar, reţine următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată formulată, înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 26.10.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A. şi POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID), a solicitat instanţei să constate că imobilul situat în localitatea Dej, judeţul Cluj, s-a deteriorat ca urmare a alunecărilor de teren, că acest eveniment este un risc asigurat prin asigurarea facultativă complexă a locuinţei în baza poliţei de asigurare seria x, Nr. 000158006 din 27.12.2013 şi a poliţei de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013, să fie obligate pârâtele la plata de despăgubirii în cuantum de 327904,13 RON reprezentând demolare clădire avariată şi reconstruire şi a dobânzii legale asupra sumei reprezentând despăgubire de la introducerea cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., Legea nr. 136/1995, Legea nr. 260/2008.

Pârâtele au invocat prin întâmpinările formulate în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, au cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar pârâta PAID a invocat în cursul procesului excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia de nelegalitate formulată de pârâta PAID a autorizaţiei de construire nr. x din 7 iunie 2004, emisă de Primăria Municipiului Dej.

În şedinţa din data de 08.02.2017, prim instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, apreciind că nu se poate reţine autoritate de lucru judecat între o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi o acţiune în realizare, unind cu fondul excepţia prescripţiei. Prin încheierea de şedinţă din 4.10.2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. iar prin încheierea de şedinţă din 13.12.2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia de nelegalitate formulată de pârâta PAID a autorizaţiei de construire nr. x din 7 iunie 2004, emisă de Primăria Municipiului Dej. Prin încheierea de şedinţă din 13.05.2018, Tribunalul Specializat Cluj a dispus amânarea pronunţării la 27 iunie 2018.

La 13.06.2018, reclamantul a depus la dosar cerere, prin care şi-a precizat pct. 3 al cererii de chemare în judecată la valoarea integrală a poliţelor.

Prin sentinţa civilă nr. 1249/04.07.2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la actiune, invocată de pârâţi, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCA B. S.A., şi POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID), şi a fost obligată pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCA B. S.A. să plătească reclamantului suma de 30.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 26.10.2016 şi până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID) să plătească reclamantului suma de 20.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 26.10.2016 şi până la data plăţii efective, pârâtele fiind obligate şi la plata cheltuielor de judecată.

2. Împotriva sentinţei şi a încheierilor de şedinţă din data de 04.10.2017, 13.12.2017 şi din data de 13.06.2018 a declarat apel S.C. POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii civile atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca fiind formulată de o persoana fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat apel şi S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA-B. S.A. solicitând modificarea în tot a sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii introductive.

Prin decizia civilă nr. 279/20.05.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelurile pârâtelor declarate împotriva sentiţei civile nr. 1249 din 04.07.2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, precum şi apelurile declarate de pârâta POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID), împotriva încheierilor de şedinţă din 04.10.2017, 13.10.2017 şi 13.06.2018, obligând apelantele la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.

3. Împotriva deciziei civile nr. 279/2019 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pârâta POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea hotărârii.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., respingând în mod nelegal motivul de apel privind greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de recurentă.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamantul A. a chemat în judecată în primul proces, initial, doar pe pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A. şi nu a urmărit realizarea dreptului supus prescripţiei în acţiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2015 În această cauză, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 644/A din 30 mai 2016 a Tribunalului Specializat Cluj, deoarece s-a reţinut că reclamantul avea la îndemână o cerere pentru realizarea dreptului, iar nu acţiunea în constatare. În primul proces reclamantul nu a emis nicio pretenţie faţă de debitorul obligaţiei contractuale, respectiv pârâta PAID S.A. în ceea ce priveşte contractul de asigurare obligatorie încheiat cu această parte.

A arătat recurenta că împrejurarea că pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A. a formulat o cerere de chemare în garanţie a PAID S.A. nu echivalează cu exercitarea de către reclamant a dreptului la acţiune, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

În acest context, s-a arătat că, pentru ca art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. să fie aplicabil, prima cerere de chemare în judecată trebuia să fie îndreptată împotriva debitorului obligaţiei, respectiv pârâta PAID S.A., trebuia să aibă ca obiect cererea în realizarea acelui drept material al cărui drept la acţiune este supus prescripţiei, cererea de chemare în judecată trebuind să îndeplinească toate condiţiile impuse de art. 32, art. 33, art. 35 şi art. 36 C. proc. civ.

Prin urmare, atât timp cât reclamantul nici măcar nu a formulat prima cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu PAID S.A., nu poate fi reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 2539 C. civ., aşa cum în mod greşit a stabilit instanţa de apel.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a omis dispoziţiile art. 2537 alin. (2) din C. civ., care prevăd în mod expres că întreruperea cursului prescripţiei operează prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ce are ca obiect dreptul a cărui acţiune se prescrie. Prin raportare la art. 2523 C. civ., dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data producerii evenimentului, respectiv 1.05.2014, astfel că, în lipsa vreunui caz de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei, dreptul la acţiune al acestuia împotriva recurentei s-a prescris la 30.04.2016, adică la doi ani de la data producerii evenimentului.

Cea de-a doua critică vizează încălcarea prevederilor art. 2199 C. civ. şi art. 18 alin. (2) pct. l lit. b) din Legea nr. 260/2008, recurenta susţinând că instanţa de apel a respins în mod nelegal apelul cu privire la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că, prin poliţa de asigurare încheiată de reclamant, acesta a desemnat ca beneficiar al asigurării o altă persoană, respectiv pe doamna C., aceeaşi voinţă fiind exprimată şi în contractul de asigurare facultativă încheiat cu S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A.

Aşadar, arată recurenta, titularul dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul contractului de asigurare nu poate fi decât persoana desemnată în acest scop, iar în baza art. 18 din Legea nr. 260/2008 contractantul asigurării nu are vocaţia de a solicita despăgubiri în temeiul contractului de asigurare încheiat pentru asigurarea unui risc câtă vreme a fost desemnată "beneficiar" o altă persoană. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2199 alin. (2) din C. civ. Calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului ce face obiectul asigurării nu îi conferă acestuia şi calitatea de titular al dreptului de a solicita despăgubirea în temeiul contractului de asigurare, de vreme ce acesta a desemnat în mod expres ca beneficiar o altă persoană prin contractul de asigurare încheiat. În concluzie, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa de apel a aplicat greşit norma de drept, pronunţând o soluţie contrară dispoziţiilor imperative ale contractului de asigurare, art. 2199 alin. (1) C. civ., art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 260/2008 şi art. 1270 C. civ.

Cea de-a treia critică se referă la greşita soluţionare a motivului de apel având ca obiect soluţia dată asupra excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. x din 17 iunie 2004, emisă de Primăria Municipiului Dej.

La soluţionarea acestei excepţii, s-a arătat că instanţele de fond au ignorat dispoziţiile H.G. nr. 525/1996, ale Legii nr. 50/1991 care completează Legea nr. 260/2008, potrivit art. 39, existând o probabilitate ca pagubele la imobilul să se fi produs ca urmare a emiterii nelegale a autorizaţiei de construire, astfel că acest lucru este de natură să influenţeze soluţionarea cauzei. În opinia recurentei, autorizaţia aflată în discuţie este emisă cu încălcarea atât a dispoziţiilor H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, cât şi a dispoziţiilor P.U.G. al Municipiului Dej, aprobat prin H.C.L. nr. 147 din 27 decembrie 1999.

A patra critică invocată se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., cu privire la menţinerea soluţiei vizând excepţia tardivităţii precizării temeiului de drept al apărărilor făcute de PAID S.A. Se arată că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 10, art. 12, art. 194 şi art. 150 din C. proc. civ., care îl obligau pe reclamant să depună toate dovezile pe care se sprijină pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată, odată cu cererea, astfel încât pârâtele să-şi poată formula apărările în mod complet în termenul prevăzut de art. 201 C. proc. civ..şi a validat nepermis susţinerile reclamantului, apreciind ca fiind incidente dispoziţiile art. 208 C. proc. civ.

O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 2217 C. civ., cu privire la cuantumul prejudiciului, care nu a fost stabilit, fiind respinsă cererea recurentei de efectuare a unei noi expertize. Sub acest aspect, recurenta a susţinut că instanţa de apel a ignorat probele administrate în cauză, din care reiese care este situaţia reală a imobilului, care se află în construcţie, precum şi faptul că reclamantul nu a respectat autorizaţia de construire. Afirmă recurenta că stabilirea de către un expert a împrejurării dacă au fost respectate documentele tehnice emise în vederea edificării construcţiei prezintă relevanţă şi sub aspectul aplicării dispoziţiilor legale specifice asigurării obligatorii, respectiv art. 11 alin. (2) din Legea nr. 260/2008.

Cea de-a şasea critică se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 2203 C. civ., ale Legii nr. 260/2008, ale art. 22 şi 23 din Norma nr. 7/2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. În speţă, s-a subliniat faptul că asigurarea obligatorie s-a încheiat ca urmare a declaraţiilor neadevărate ale reclamantului, atât cu privire la imobilul ce urma să fie asigurat, cât şi cu privire la riscul iminent de alunecare de teren. În acest context, s-a arătat că legislaţia aplicabilă în materia asigurărilor şi în special cea aplicabilă asigurării obligatorii sancţionează persoana care face declaraţii nesincere cu privire la starea imobilului ce urmează să fie asigurat, aceasta fiind situaţia aplicabilă şi în speţa dedusă judecăţii, caz în care sunt incidente dispoziţiile art. 22 din Norma nr. 7/2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Ultima critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. şi aplicarea eronată a art. 1535 C. civ., în condiţiile în care pretenţia formulată prin cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispoziţiile C. civ.

Cu privire la motivul de apel privind dobânda legală, instanţa de apel a reţinut că acordarea dobânzilor penalizatoare în baza art. 1535 C. civ. este justificată, chestiune ce excedează limitele stabilite de reclamant; reclamantul nu şi-a întemeiat pretenţia dedusă judecăţii pe dispoziţiile reţinute de instanţa ca fiind incidente, cererea de chemare în judecată a acestuia fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., ale Legii nr. 136/1995 şi ale Legii nr. 260/2008.

A conchis recurenta că instanţa a ignorat norma specială aplicabilă, respectiv dispoziţiile Legii nr. 260/2008, prin care se reglementează limita cuantumului despăgubirii si al penalităţilor de întârziere la suma asigurată de 20.000 Euro.

Pentru considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care, dezvotând pe larg apărările sale, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, susţinând în esenţă că instanţa de apel în mod corect a acordat despăgubirile solicitate pentru riscul asigurat.

S-a întocmit în cauză raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 08.04.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţiile invocate prin întâmpinare si a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru dezbateri în şedinţă publică.

4. Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că motivele acestuia corespund unor critici de nelegalitate încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 5 C. proc. civ., dar şi că acestea pot fi grupate în critici care privesc aplicarea greşită a legii cu privire la evaluarea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii civile, care identifică erori procedurale şi altele, care privesc nelegalitatea fondului.

În această suită, în funcţie de efectele produse, se impune analiza cu prioritare a criticilor referitoare la examinarea de către instanţa de fond a îndeplinirii condiţiilor acţiunii civile, între care are prioritate cea referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A..

În esenţă, recurenta a susţinut că instanţa de apel a greşit respingând motivul de apel referitor la lipsa calităţii procesuale active, în condiţiile în care în poliţa de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013 (în continuare, poliţa PAD) recurentul, parte contractantă şi proprietar al locuinţei asigurate, a desemnat ca beneficiar al indemnizaţiei de asigurare o altă persoană, respectiv C., mama reclamantului.

Pentru a analiza acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că, potrivit art. 32 alin. (1) şi art. 36 C. proc. civ., o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii civile este calitatea procesuală, iar aceasta rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, revenind instanţei de judecată verificarea acestei identităţi, pe baza datelor cauzei. În privinţa subiectului activ al acţiunii civile - reclamantul - acesta trebuie să fie, ca regulă, titularul dreptului subiectiv afirmat în justiţie.

Din examenul cauzei - realizat în limitele determinate de recursul declarat- rezultă că, în relaţia procesuală relevantă pentru acest recurs, reclamantul A. a chemat în judecată în primă instanţă POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. şi, solicitând să se constate că deteriorările produse la imobilul proprietatea sa reprezintă un risc asigurat în baza poliţei PAD, a cerut să fie obligat pârâtul la plata despăgubirii aferente, cu dobândă şi cheltuieli de judecată, detaliind în cuprinsul acţiunii dinamica efectelor contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu pârâtul.

Pentru a aprecia configuraţia acţiunii civile, aşa cum a fost formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea celor două pârâte la plata despăgubirii către sine, afirmându-se, aşadar, titlular al dreptului dedus judecăţii. Acest lucru rezultă cu precădere din modul de explicitare a pretenţiilor în cererea de chemare în judecată şi demersurile efectuate de reclamant în relaţia cu societăţile implicate în asigurare anterior procesului, din actele de procedură efectuate în cauză în faţa instanţelor de fond şi recurs, din modul în care a combătut excepţia prescripţiei, opunând întreruperea acesteia conform art. 2539 alin. (2) C. civ. cu apărarea că şi-a conservat dreptul propriu printr-o acţiune anterioară, acte prin care şi-a declinat constant calitatea de titular al dreptului la plata despăgubirii solicitate.

Pe parcursul litigiului în faţa primei instanţei, POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. a invocat în scris excepţia lipsei calităţii procesuale active întemeiată pe împrejurarea, că titularii dreptului de proprietate asupra imobilului sunt D. şi C. şi astfel, reclamantul nu are calitatea cerută de lege pentru a formula o cerere de despăgubire, iar în dezbaterile asupra excepţiei a adăugat acestui fundament şi argumentul că reclamantul a desemnat un beneficiar al dreptului la despăgubire, distinct de partea contractantă, astfel încât nu poate demonstra că este titularul dreptului afirmat în justiţie pentru sine.

Cu privire la această excepţie, prima instanţă a reţinut exclusiv că reclamantul este proprietarul terenului si al construcţiei edificate pe acesta, că, în baza acestei calităţi, a încheiat poliţa PAD de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale şi că are calitatea de persoană îndreptăţită să încaseze despăgubirea, potrivit art. 3 şi art. 18 lit. a) din Legea nr. 260/2008.

Ulterior, excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost invocată ca motiv de apel, de către S.C. POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE, reiterând în faţa instanţei de prim control judiciar că prin poliţa de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013 contractantul reclamant desemnează un beneficiar al asigurării în persoana dnei. C., astfel că, potrivit art. 18 din Legea nr. 260/2008, completate cu cele ale art. 2199 C. civ., cererea de despăgubire poate fi făcută numai de beneficiar, ca titular al dreptului la plată, iar reclamantul nu are această vocaţie.

În examinarea criticii corespunzătoare, instanţa de apel a stabilit că verificarea calităţii procesuale se realizează în relaţie cu raportul de drept material dedus judecăţii, iar existenţa contractului de asigurare încheiat şi emiterea poliţei PAD confirmă existenţa raportului de drept material. A mai adăugat instanţa de apel că împrejurarea că în poliţă a fost desemnat un beneficiar al asigurării distinct de partea contractantă nu este de natură să infirme calitatea reclamantului în realizarea demersului procesual, câtă vreme prin art. 18 din Legea nr. 260/2008 nu se instituie un drept exclusiv la despăgubire în persoana beneficiarului desemnat în poliţă, oricare dintre persoanele prevăzute în acest articol fiind îndreptăţite la despăgubire, iar această interpretare nu este contrazisă de dispoziţiile art. 2199 C. civ.

Împotriva acestor aspecte, reiterate ca motiv de recurs, intimatul reclamant a susţinut că are calitatea de parte contractantă şi asigurat, concomitenţă care îi conferă dreptul la despăgubire lui, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit, în mod alternativ, având astfel calitatea de titular al dreptului afirmat, dublat de împrejurarea că în procesul anterior judecat la Judecătoria Dej, dosar înregistrat cu nr. x/2015, POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. nu a formulat o apărare de fond referitoare la lipsa îndreptăţirii reclamantului la indemnizaţia de asigurare, deşi avea obligaţia să o facă.

Examinând pe aceste premise motivul de recurs, Înalta Curte subliniază, în primul rând, că nu poate fi valorificată apărarea reclamantului potrivit căreia calitatea procesuală este consolidată în raportul de drept procesual, deoarece excepţia nu a fost invocată în primul dosar disputat în legătură cu poliţa PAD. Dincolo de împrejurarea că primul proces s-a finalizat cu o hotărâre definitivă de respingere ca inadmisibilă a cererii în constatare promovate în dosarul nr. x/2015, iar în acest dosar nu a fost analizată problema calităţii procesuale a reclamantului spre a putea opune o eventuală autoritate de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale active are regim de ordine publică, astfel că, potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ., poate fi invocată oricând în cursul celui de-al doilea proces, în măsura în care nu există o dispoziţie legală care să dispună altfel.

Din examenul poliţei de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013 rezultă în mod necontestat că reclamantul, în calitate de parte a contractului de asigurare obligatorie, a desemnat ca beneficiar al asigurării pe C., persoană determinată ca atare în poliţă.

Întrucât poliţa PAD a fost încheiată în anul 2013, sub auspiciile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 37 din această lege, dispoziţiile sale se completează în mod corespunzător cu legislaţia civilă, comercială şi cu cea din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor. De asemenea, dispoziţiile referitoare la asigurările de bunuri ale Legii nr. 136/1995, în vigoare la data poliţei, fuseseră abrogate prin art. 192 din Secţiunea a 3-a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 297/2009 privind C. civ.. Rezultă, după principiile referitoare la aplicarea în timp a legii civile, că dispoziţiile care au guvernat regimul juridic aplicabil poliţei PAD analizate rămân cele ale Legii nr. 260/2008 completate corespunzător cu cele ale noului C. civ.. La rândul său, art. 4 din Legea nr. 260/2008 prevede că elementele contractuale şi condiţiile de asigurare cuprinse în poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor sunt cele prevăzute de art. 7 din această lege, precum şi cele stabilite prin norme emise prin ordin al preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Finaciară; aşadar, dispoziţiile legii în discuţie trebuie corelate şi cu aceste norme juridice terţiare.

Potrivit art. 7 alin (1)-(3) din Legea nr. 260/2008, poliţa PAD trebuie să cuprindă elemente referitoare, între altele, la denumirea/numele şi sediul/domiciliul părţilor contractante, numele beneficiarului poliţei etc., iar aceste elemente sunt definite la art. 2 din Norma ASF nr. 7/2013. Astfel, este asigurat persoana fizică sau juridică titulară a dreptului de proprietate care face obiectul PAD, contractant al asigurării, persoana fizică sau juridică care încheie PAD pentru locuinţa asiguratului şi se obligă faţă de asigurător la plata primei de asigurare, iar beneficiar PAD este persoana fizică sau juridică, desemnată de proprietar şi menţionată în PAD, îndreptăţită să primească despăgubirea pentru pagubele provocate locuinţei asigurate în urma producerii riscului acoperit, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008.

Prin aceste definiţii legiuitorul terţiar impune distincţia între notiunea de contractant, asigurat şi beneficiar. Poate întruni această calitate una şi aceeaşi persoană, dar şi persoane diferite, cu condiţia ca aceste aspecte să fie determinate în poliţă.

Este adevărat că art. 18 alin. (2) pct. 1 din Legea nr. 260/2008 stabileşte că poate fi beneficiar PAD proprietarul locuinţei asigurate (corespondent definiţiei din norme: asiguratul), persoanele desemnate expres în PAD ca beneficiari de către proprietari (corespondent definiţiei din norme: beneficiarul PAD) sau, după caz, succesorii proprietarului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar, provocând o juxtapunere terminologică a acestei noţiuni cu cea determinată prin Norma ASF.

Într-adevăr, în acest caz, între formularea lingvistică a legii şi conţinutul său, nu există o concordanţă deplină, de aceea, pentru o corectă aplicare a legii trebuie realizată o interpretare restrictivă, logică, sistematică. Aceasta presupune interpretarea legii în sensul eficienţei sale concrete şi stabilirea conţinutului normei prin corelaţia cu alte dispoziţii cu care are legătură ori cu care se completează.

Astfel, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008 nu redefineşte noţiunea de beneficiar PAD şi nu permite confuzia între asigurat şi beneficiar, astfel cum aceste distincţii au fost operate printr-un act juridic cu valoare normativă edictat ulterior Legii nr. 260/2008, mai precis prin Normele ASF nr. 7/2013. Distincţia între asigurat şi beneficiarul asigurării operează şi în legea generală, anume în art. 2199 alin. (1) şi art. 2201 alin. (1) lit. a) C. civ., unde se arată că asiguratul sau contractantul asigurării plăteşte prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare, după caz, asiguratului, beneficiarului sau terţului păgubit, sens în care poliţa trebuie să prevadă expres numele părţilor contractante şi numele beneficiarului, dacă acesta nu este parte contractantă.

A doua problemă determinantă în chestiunea calităţii procesuale analizate este aceea dacă, dincolo de această departajare, dreptul la despăgubire poate fi exercitat, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 260/2008, de asigurat şi/sau de beneficiarul PAD atunci când, cum este cazul analizat, asiguratul a desemnat prin poliţă un terţ beneficiar pentru încasarea indemnizaţiei de asigurare (despăgubirea).

Astfel, aşa cum s-a arătat, prin Norma nr. 7/2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, beneficiarul PAD este persoana desemnată de proprietar să primească despăgubirea pentru pagubele provocate locuinţei asigurate în urma producerii riscului acoperit prin poliţă.

Prin determinarea beneficiarului PAD, asiguratul reclamant a dispus ca beneficiarul determinat al poliţei să dobândească dreptul de a cere executarea indemnizaţiei de asigurare de la pârât, la nivelul instituţiei de drept corespondente asiguratul realizând o stipulaţie pentru altul. Potrivit normelor de drept aplicabile stipulaţei pentru altul în acest caz, beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere plata despăgubirii de la societatea de asigurare. Şi, întrucât ori de câte ori o regulă stabileşte un anumit efect, neagă contrariul (qui dicit de uno negat de altero), atunci, dacă asiguratul desemnează un terţ beneficiar pentru încasarea despăgubirii ca efect al producerii cazului asigurat, înseamnă că primul nu poate avea drept la despăgubire, această regulă fiind confirmată prin chiar dispoziţiile art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 260/2008.

O atare concluzie, bazată pe mecanismul stipulaţiei pentru altul, este incompatibilă cu interpretarea că, în cazul dat, asiguratul şi beneficiarul determinat al PAD au deopotrivă unul şi acelaşi drept la despăgubire şi că oricare dintre aceştia poate pretinde executarea acestui drept de la asigurător.

Pentru a valida apărarea reclamantului-intimat, care reprezintă excepţia de la regula enunţată, această derogare trebuia să fie expresă, situaţie care nu se identifică în legislaţia relevantă, în măsura în care art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008 nu este decât o reeditare a regulii generale.

De asemenea, s-a arătat în debutul acestor considerente că în analiza condiţiei calităţii procesuale active, ca regulă, reclamantul trebuie să fie titularul dreptului pus în judecată. Prin expunerea de mai sus s-a statuat că în poliţa PAD analizată, prin desemnarea unui beneficiar PAD, asiguratul A. nu este titularul dreptului la despăgubire alternativ sau concomitent cu beneficiarul C..

Din modul de acţiune al reclamantului, rezultă că cererea de chemare în judecată promovată de acesta a avut ca finalitate realizarea dreptului în patrimoniul său şi pentru sine, iar nu ca reprezentant ori gestionar al intereselor persoanei îndreptăţite la încasarea despăgubirii. Coroborat cu împrejurarea că reclamantul nu a evocat o dispoziţie legală particulară care să îi confere dreptul de a acţiona, deşi nu este titularul dreptului de creanţă a cărui executare o cerere, rezultă că reclamantul nu a demonstrat în cauză calitatea de titular al acţiunii civile, ca subiect activ al acesteia.

Aşadar, instanţele de fond au realizat o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008, considerând că despăgubirea se acordă "beneficiarului PAD" care poate fi, alternativ, proprietarul locuinţei asigurate ori beneficiarul determinat de acesta prin poliţă, când, în realitate, prin desemnarea beneficiarului, asiguratul a stipulat în favoarea acestuia dreptul la plata despăgubirii, iar asiguratul, ca proprietar al locuinţei nu poate cere plata pentru sine.

În acest sens, curtea de apel a făcut o interpretare greşită a art. 36 C. proc. civ., prin raportare la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008, deoarece prin configuraţia dată raportului juridic litigios, stipularea pentru altul a dreptului la despăgubire, nu îndreptăţeşte pe asigurat, proprietar al locuinţei asigurate, la încasarea despăgubirii aferente poliţei PAD în această cauză, dreptul aparţinând altei persoane, C..

Prin urmare, acest prim motiv de casare este întemeiat, iar efectele pe care le produce se repercutează originar asupra întregii cauze, lăsând fără orice finalitate analiza celorlalte motive de casare invocate de recurent în memoriul de recurs.

De aceea, pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, iar potrivit dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel a cărei hotărâre a fost casată, cu respectarea limitelor determinate prin recursul promovat.

Astfel, instanţa de apel va judeca din nou numai apelul declarat în cauză de POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A., în considerarea celor stabilite prin această decizie şi în acord cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în configuraţia iniţială a acţiunii, cererea de plată nu s-a întemeiat pe solidaritatea dintre pârâţi iar solidaritatea nu se întemeiază, în acest caz, pe o dispoziţie expresă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (P.A.I.D.) împotriva deciziei civile nr. 279 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 august 2020.