Nullity of corporate mandate contract clause for supplementary remuneration without shareholder assembly approval under special company law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 4.3 din contractul de mandat nr. x din 4 februarie 2013 şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2622 RON reprezentând plată remuneraţie aferentă desfăşurării activităţii în cadrul comitetului de nominalizare şi remunerare, remuneraţie aferentă lunilor aprilie şi iulie 2013.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1243 din 4 septembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa în contradictoriu cu pârâta A. ca nefondată şi a obligat reclamanta în favoarea pârâtei la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa a declarat apel reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 166 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1243 din 4 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimată a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

E.Considerentele instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Textul de lege, respectiv art. 15318 din Legea nr. 31/1990 nu interzice acordarea unor remuneraţii suplimentare pentru exercitarea unor funcţii specifice în cadrul organului de conducere sau supraveghere ci stabileşte exigenţele legale pentru acordarea acestora, în speţă aprobarea acestor indemnizaţii suplimentare prin hotărâre AGOA.

Reclamanta a semnat contractul de mandat prin reprezentantul său legal, astfel încât lipsa aprobării AGOA pentru acordarea acestei remuneraţii (aceasta fiind singura cauză de nulitate invocată) nu poate atrage nulitatea absolută a contractului încheiat, fiind în realitate, o situaţie de depăşire a mandatului de către reprezentantul legal, care poate fi opusă cocontractantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 "Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate".

Reprezentantul legal al reclamantei, cu depăşirea limitelor puterilor acordate, respectiv fără acordul AGOA, a acordat intimatei-pârâte o indemnizaţie suplimentară, indemnizaţie care nu este interzisă de lege. În mod temeinic s-a reţinut că interesul urmărit nu este unul general, câtă vreme legea permite reclamantei să aprecieze asupra oportunităţii acordării acestor indemnizaţii raportat la "situaţia economică a societăţii", de unde rezultă că în discuţie este profitul societăţii şi nu un interes general. Chiar dacă parte din acest profit ar reveni statului, ca acţionar majoritar al societăţii, nu se poate pune semnul egalităţii între interesul general - prin statul român şi interesul societăţii, la care statul este acţionar, în obţinerea unui profit mai mare.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că reclamanta îşi invocă propria culpă (ea fiind cea care a convenit clauza contractuală fără a avea acordul adunării generale a acţionarilor) şi că nu poate fi primită cererea de constatare a nulităţii contractului formulată de partea în culpă faţă de cocontractantul care nu a cunoscut această cauză.

F.Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.246 C. civ., potrivit cărora:

"Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune".

În contractul de mandat nr. x din 4 februarie 2013 a fost inserat art. 4.3 prin care se stabileşte o indemnizaţie suplimentară administratorului, fără aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor CN APM şi deci în afara cadrului legal. Sancţiunea nulităţii absolute operează în privinţa efectelor contractului care contravin legii, astfel că recurenta susţine că art. 4.3 este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, astfel cum prevede art. 1246 C. civ.

În decizia nr. 2214 din 13 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a reţinut că indemnizaţia suplimentară prevăzută la art. 4.3 din contractul de mandat "a fost acordată în lipsa unei hotărâri de aprobare emise de adunarea generală a acţionarilor (AGA) societăţii comerciale recurente, condiţie impusă expres de dispoziţiile art. 15318 din Legea nr. 31/1990 şi art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, precum şi de prevederile art. 18 pct. 42 din statutul recurentei".

În cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 1247 alin. (2) C. civ. potrivit cărora:

"Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie".

Art. 1247 alin. (2) C. civ. stabileşte o unică condiţie pentru invocarea nulităţii absolute şi anume cea a interesului personal nu şi condiţia neinvocării propriei culpe, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Recurenta susţine că interesul său rezultă din calitatea de parte în contractul de mandat nr. x din 4 februarie 2013.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

G.Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază criticile ca fiind neîntemeiate, iar recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1246 alin. (1) C. civ. şi respectiv art. 1247 alin. (2) C. civ.

În realitate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 15318 din Legea nr. 31/1990 şi art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 care prevăd faptul că remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie este stabilită de consiliul de administraţie şi se acordă în baza unei hotărâri de aprobare emise de adunarea generală a acţionarilor societăţii comerciale, această condiţie fiind impusă expres.

Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi respectiv O.U.G. nr. 109/2011 reprezintă legea specială faţă de dispoziţiile C. civ., care este legea generală.

Specialia generalibus derogant este principiul juridic potrivit căruia norma specială este cea care derogă de la norma generală. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale.

Art. 15318 din Legea nr. 31/1990 şi art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 nu prevăd sancţiunea nulităţii absolute pentru nerespectarea dispoziţiilor privind acordarea unei indemnizaţii suplimentare prin hotărârea adunării AGA.

Legea nu interzice acordarea unei indemnizaţii suplimentare, ci instituie cerinţa de a fi aprobată prin hotărâre AGA.

Recurenta solicită a se constata nulitatea absolută a unei dispoziţii contractuale edictate cu încălcarea legii, însă încalcă principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Astfel, reprezentantul legal al reclamantei-recurente, cu depăşirea limitelor puterilor acordate, respectiv fără acordul AGOA, a stabilit prin contractul încheiat cu intimata-pârâtă acordarea unei îndemnizaţii suplimentare acesteia din urmă, indemnizaţie care nu este interzisă de lege.

În realitate, intenţia recurentei este de a recupera prejudiciul reprezentat de indemnizaţiile suplimentare pentru a respecta decizia organului de control.

Clauza contractuală prin care s-a stabilit indemnizaţia suplimentară fără o hotărâre AGA a încălcat dispoziţiile legii speciale anterior arătate.

Aceste dispoziţii nu prevăd sancţiunea nulităţii absolute, iar pe de altă parte nu rezultă neîndoielnic faptul că interesul ocrotit este unul general.

Potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990:

"Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege".

Conform art. 55 din aceeaşi lege:

"(1) În raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii.

(2) Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate".

Aşa fiind, dispoziţiile contractuale invocate nu sunt lovite de nulitate absolută. Având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, clauza contractuală prin care s-a stabilit indemnizaţia suplimentară fără o hotărâre AGA a încălcat dispoziţiile legale din Legea nr. 31/1990, dar sancţiunea nu este nulitatea absolută, ci nulitatea relativă deoarece legea nu prevede sancţiunea nulităţii absolute şi nici nu rezultă neîndoielnic faptul că interesul este unul general.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Faţă de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, către intimata-pârâtă, cheltuieli reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME" S.A. împotriva deciziei civile nr. 166 din 22 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28 ianuarie 2021.