Pipeline encroachment damages award quashed and remanded for fresh tort assessment.

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 69/18.07.2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. x/2017 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., şi în consecinţă: - pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L., a sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1.09.2015-1.10.2017; -pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; -s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. B. S.A., în contradictoriu cu DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 310/27.05.2019, partea fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2840 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că situaţia de fapt a fost în mod corect şi complet reţinută de prima instanţă, în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat ce reiese din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015 şi parţial din dosarele nr. x/2011 şi y/2014 Se constată că situaţia de fapt, stabilită prin probatoriul administrat în dosarul nr. x/2015 a rămas nemodificată, fapt ce reiese din probaţiunea administrată în prezentul dosar. Astfel, există o conductă de distribuţie gaze naturale (cu presiunea joasă) amplasată pe terenul proprietatea reclamantei s.c. A. s.r.l., înscris în CF nr. x Tăuţii Măgherăuş, provenit din conversia de pe hârtie a CF x-Măgherăuş, care determină diminuarea dreptului de folosinţă asupra terenului. Conducta a fost amplasată conform proiectului întocmit de s.c. Distrigaz Nord s.a., în anul 2001, fără a fi respectat certificatul de urbanism emis în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie nr. x/05.10.2001 emise în favoarea Ocolulul Silvic Tăuţii Măgherăuş. Astfel, conducta a fost amplasată pe un teren proprietate privată şi nu pe un teren proprietatea statului.

Curtea de Apel a apreciat că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. au fost aplicate în mod corect de prima instanţă cu prilejul respingerii cererii de suspendare a judecăţii formulată de parte. Ordonanţa din data de 30 mai 2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2017, atesta continuarea urmăririi penale cu privire la suspecţii C., D., E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi mărturie mincinoasă, referitoare la contractul de închiriere nr. x din data de 20.10.2013. Acest contract este folosit de reclamantă în prezentul litigiu pentru dovedirea prejudiciului pretins. Deşi este întrunită ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura suspendării este lăsată a aprecierea instanţei de judecată sub aspectul oportunităţii.

În speţă, conform actelor depuse de pârâta-apelantă şi având în vedere susţinerile reprezentantului reclamantei din faţa instanţei de apel, urmărirea penală a fost începută în data de 17.03.2017, iar până în prezent s-au efectuat puţine acte procesuale (înscrisuri, audierea suspecţilor), urmărirea penală fiind departe de finalizare deşi a trecut o perioadă îndelungată de timp. Reprezentantul pârâtei a susţinut că a fost audiat o singură dată, în cursul anului 2018, iar până în prezent nu i s-au mai adus la cunoştinţă nici un fel de acte de urmărire. O suspendare a judecăţii, în astfel de condiţii, era de natură a prelungi sine die, judecata în prezenta cauză deşi, după cum ambele părţi cunosc, au existat litigii asemănătoare derulate între ele începând cu anul 2011, fiind corectă motivarea primei instanţe sub aspectul analizei oportunităţii cererii de suspendare, prin raportare la stadiul cercetărilor penale efectuate până la acel moment şi la existenţa eventualelor remedii.

Argumentele apelantei privind lipsa unor remedii efective, nu sunt întemeiate, deoarece, urmând această linie de gândire, ar însemna ca în toate situaţiile în care s-ar începe urmărirea penală pentru o infracţiune care ar influenţa soluţia, suspendarea judecăţii să fie obligatorie, deoarece, ipoteza fiind aceeaşi, respectiv soluţionarea litigiului civil anterior celui penal, remediile, sau pretinsa lor lipsa sunt aceleaşi. Or, în mod evident nu aceasta a fost intenţia legiuitorului, care a reglementat un caz de suspendare facultativă în prezenta acestei ipoteze.

În ceea ce priveşte culpa apelantei B., ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, s-a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat ce derivă din decizia definitivă dată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj, în considerarea situaţiei de fapt ce a rămas neschimbată din 2015 până în prezent. Fapta ilicită a pârâtei consta în omisiunea de a face demersurile necesare pentru relocarea conductei de gaz amplasate pe terenul reclamantei intimate A. S.R.L..

Lipsa acceptului societăţii A. privind accesul pe terenul său, invocată în apel, este o apărare cu totul nejustificată, având în vedere conduita reclamantei, care a acţionat în judecată pârâta tocmai în scopul obţinerii, pe cale judiciară, a mutării conductei, respectiv a îngropării acesteia, operaţiune ce presupune implicit concursul pârâtei B., materializat prin efectuarea de către aceasta a unor lucrări de construcţie pe terenul reclamantei. Pârâtei nu îi lipsea acordul reclamantei pentru accesul pe teren, respectiv depozitare materiale de construcţii, ci urmărea încheierea unui contract de superficie cu privire la terenul proprietatea reclamantei, pe care este amplasată conducta, act juridic apreciat în mod corect de prima instanţă ca nefiind necesar pentru relocarea conductei de gaz.

Absenţa unui titlu care să confere un drept real asupra terenului conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, nu a fost considerată o apărare pertinentă. Nu s-a făcut dovada efectuării unor demersuri concrete la organele administraţiei publice locale în vederea emiterii unei autorizaţii de construire, nu există niciun refuz de emitere a actului administrativ motivat pe lipsa unui titlu asupra terenului şi a conductei. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 nu condiţionează în mod necesar emiterea autorizaţiei de construire de existenţa unui titlu asupra unui imobil, iar îndreptăţirea pârâtei la efectuarea acelor lucrări reiese din puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2011, nr. y/2014 respectiv nr. 3103/100/2015, în care s-a statuat asupra conduitei ilicite şi a culpei pârâtei B., constând în amplasarea în mod nelegal a conductei de distribuţie şi omisiunea de a face demersurile necesare pentru relocarea ei.

În încercarea de a obţine exonerarea de răspundere, pârâta apelantă a invocat dispoziţiile art. 1352 C. civ., mai precis "fapta victimei", însă nu a probat existenţa unui refuz a reclamantei privind accesul pe terenul său sau privind demersuri concrete ce urmau a fi efectuate de reclamantă, şi nu au fost efectuate de aceasta, pentru relocarea conductei.

Nu s-a reţinut nici existenţa abuzului de drept din partea reclamantei, în sensul art. 15 C. civ., deoarece aceasta nu se prevalează de un drept pentru a vătăma pârâta, ci dimpotrivă, din considerentele de mai sus, ea este cea prejudiciată de inacţiunea pârâtei.

Referitor la prejudiciu, reclamanta a depus pentru dovedirea sumei de 450.000 RON, pretinse cu titlu de despăgubire pentru perioada 01.11.2015-01.10.2017, copie certificată a contractului de închiriere nr. x/20.10.2013, încheiat pentru 10 ani, respectiv de la data de 01.11.2013 pana la data de 01.11.2012. Şi cu privire la acest aspect s-a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 357/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în cadrul căreia s-a statuat asupra imposibilităţii îndeplinirii de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin contract. După cum s-a arătat mai sus, situaţia de fapt reţinută în dosarul nr. x/2015 nu este diferită faţă de cea reţinută în prezentul dosar, pretenţiile reclamantei fiind întemeiate pe acelaşi contract de închiriere, diferenţa constând în perioada pentru care se solicită despăgubiri. Probele relevante în sensul menţinerii aceeaşi situaţii de fapt au fost reprezentate de adresa trimisă de pârâtă reclamantei în data de 10.11.2017, prin care se solicită încheierea unui contract pentru stabilirea unui drept de superficie, respectiv de procesul-verbal de conciliere din data de 19.06.2015.

Argumentul apelantei referitor la cuantumul prejudiciului, respectiv că s-ar putea solicita cu acest titlu doar sumele de bani aferente întârzierii încasării chiriilor lunare au fost înlăturate, reţinându-se că, din cauza amplasării conductei, terenul nu a putut fi pus la dispoziţia F. în perioada 01.11.2015-01.10.2017, motiv pentru care, aceasta din urmă nu putea datora contraprestaţia. Chiar dacă situaţia terenului s-ar reglementa până la finalul contractului, s.c. F., nu poate fi obligată la plata unei chirii pentru o perioada în care nu a beneficiat de folosinţa bunului.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie, soluţia primei instanţe s-a reţinut că motivul pentru care pârâta a chemat în garanţie Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva şi Direcţia Silvica Maramureş este pretinsa calitate de proprietar al Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş şi căreia, în această calitate, i-ar reveni şi obligaţia de a face demersurile pentru relocarea conductei. Or, după cum s-a statuat în litigiul derulat între părţi în dosarul nr. x/2011, ce beneficiază de putere de lucru judecat în cauză, pârâta apelanta este cea în sarcina căreia s-a reţinut conduita ilicită constând în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin amplasarea conductei de gaz cu ignorarea prevederilor certificatului de urbanism nr. x/19.12.2000 şi a autorizaţiei de construire nr. 135/058.10.2001 şi ulterior, în dosarul nr. x/2015, conduita ilicită a aceleiaşi pârâte, constând în omisiunea de a efectua demersurile pentru relocarea conductei de gaz.

În cauză nu s-a depus nici o dovadă care să ateste calitatea de proprietar a chematelor în garanţie asupra conductei de distribuţie. Dimpotrivă, această calitate a fost reţinută implicit de Curtea de Apel Cluj în analiza faptei ilicite imputate pârâtei, în cadrul dosarului nr. x/2015 Dat fiind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, pârâta apelantă nu poate obţine o altă interpretare a aceloraşi mijloace de probă (certificatului de urbanism nr. x/19.12.2000 şi a autorizaţiei de construire nr. 135/058.10.2001, memoriu tehnic întocmit de s.c. G. s.r.l.). De asemenea, având în vedere caracterul definitiv al deciziilor nr. 156/2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2011(menţinută prin decizia pronunţată în recurs de ICCJ nr. 2610/2014) şi al deciziei nr. 357/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015 asupra aspectelor sus-menţionate, apelanta nu se poate prevala cu succes de sentinţa civila nr. 1837/19.11.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, disjuns din dosarul nr. x/2015, în prezent atacată cu apel, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, recurenta a susţinut neîndeplinirea cerinţelor cumulative pentru antrenarea răspunderii sale delictuale.

În privinţa inexistenţei culpei sale, a invocat dispoziţiile art. 1352 C. civ. referitoare la fapta victimei, respectiv refuzul nejustificat al reclamantei de a încheia convenţia de constituire a dreptului de superficie asupra terenului său, care să facă posibilă obţinerea autorizaţiei de construire pentru îngroparea conductei, simplul acord de principiu nefiind suficient pentru demararea lucrărilor, contrar susţinerilor instanţelor de fond deoarece autorităţile nu pot ţine cont de acordul implicit, iar hotărârile pronunţate în litigiile anterioare dintre părţi nu le sunt decât opozabile.

Recurenta a apreciat că reclamanta acţionează cu rea-credinţă, săvârşind un abuz de drept, deoarece refuză să îşi exprime acordul formal pentru efectuarea lucrărilor de îngropare, conduită ce ar conduce la evitarea producerii prejudiciului invocat, conform art. 1357 C. civ.

Totodată, a invocat nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată fundamentată exclusiv pe autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 357/2017 în ceea ce priveşte calitatea sa de proprietar al conductei, în ciuda absenţei unor menţiuni în acest sens în cuprinsul hotărârilor anterioare. Recurenta a susţinut că, prin finanţarea şi edificarea conductei, Direcţia Silvică Maramureş a devenit proprietara acesteia şi nu a operat niciun transfer de la aceasta, exercitându-şi doar obligaţiile legale ce îi revin în calitate de operator de distribuţie a gazelor naturale, iar inacţiunea chematelor în garanţie o împiedică să întreprindă demersuri pentru relocarea conductei.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiat recursul prntru următoarele motive:

Soluţia instanţei de apel a avut în vedere situaţia de fapt reţinută şi de prima instanţă privind existenţa unei conducte de distribuţie gaze naturale amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, care determină diminuarea dreptului de folosinţă asupra terenului.

Sub aspectul îndeplinirii cerinţelor pentru atragerea răspunderii civile delictuale din partea pârâtei a fost reţinut în mod preponderent efectul autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti definitiv pronunţate anterior între aceleaşi părţi în litigii izvorând din situaţia de fapt amintită.

În prezenta cauză, pârâta nu a negat existenţa conductei care îngrădeşte folosinţa terenului reclamantei şi nici asumarea anterioară a obligaţiei de îngropare, dar a susţinut în mod constant că această lucrare nu poate fi efectuată fără concursul reclamantei, în calitate de proprietar al terenului traversat de conductă, invocând, în apărarea sa, dispoziţiile art. 1354 si 1357 C. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate nega de plano autoritatea de lucru judecat a hotărârilor ce au fost pronunţate anterior între aceleaşi părţi (dosarele nr. x/2015, y/2011*), în condiţiile în care acestea au avut ca obiect acţiuni promovate de aceeaşi reclamantă pentru acoperirea de către pârâtă a prejudiciului suferit ca urmare a aceleiaşi situaţii de fapt. Diferenţa faţă de litigiile anterioare ar consta în perioada suplimentară pentru care se solicită plata despăgubirilor, fapta invocată având caracter continuu.

Doar că, tocmai în considerarea întinderii în timp a situaţiei litigioase, se impunea verificarea menţinerii situaţiei de fapt reţinută de instanţele anterioare sub aspectul îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâtei, faptele şi conduita fiecărei părţi în litigiu ulterior pronunţării precedentelor hotărâri putând influenţa producerea prejudiciului invocat. Totodată, o modificare a situaţiei de fapt avută în vedere de instanţe la pronunţarea hotărârilor anterioare ar afecta şi menţinerea autorităţii de lucru judecat acestora.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, trebuie menţionat în acest cadru şi faptul că litigiile anterioare au avut ca obiect tot plata despăgubirilor, niciuna din hotărârilor anterioare neavând dispoziţii referitoare la obligarea pârâtei la îngroparea conductei, iar necesitatea unor demersuri din partea reclamantei, în calitate de proprietar al terenului pe care se impune efectuarea lucrărilor efective de modificare a conductei, în vederea autorizării şi permiterii executării acestor lucrări, simpla afirmare a acordului nefiind suficientă.

Din această perspectivă nuanţată şi nemijlocită, se impunea a fi analizată şi incidenţa dispoziţiilor art. 1354 si 1357 C. civ. invocate de apelanta - pârâtă şi reiterate în recursul de faţă, pentru o corectă aplicarea a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt relevantă.

Faţă de cele reţinute, apeciem că decizia atacată nu cuprinde motivarea în fapt şi în drept referitoare la toate aspectele şi apărările invocate pentru o judicioasă soluţionare a cauzei, atât cu privire la acţiunea principală, cât şi la cererea de chemare în garanţie, această critică subsumându-se deopotrivă pct. 6 şi 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În acest cadru, subliniem că recurenta a indicat în mod eronat motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., argumentele sale circumscriindu-se motivului prevăzut la pct. 6 şi acoperind ambele cereri deduse judecăţii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul şi va casa decizia atacată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare cu luarea în considerare a normelor incidente indicate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 310/2019 din 27 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimatele-chemate în garanţie REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA şi DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2020.