Jurisdictional decline to hear recusal declarations where court-as-party status did not exhaust judge panel formation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its own material jurisdiction and referred the case back to the Iaș Court of Appeal, effectively reversing the lower court's decision to forward the matter to the Supreme level. The underlying dispute involved a civil lawsuit against the Court of Appeal itself for the restitution of withheld income taxes and social contributions from delayed damages payments, which triggered a procedural incident where numerous judges from various sections of the Iaș Court of Appeal declared themselves recused due to the institution's status as a party to the litigation. The Supreme Court determined that the Iaș Court of Appeal had improperly invoked Article 50(2) of the Code of Civil Procedure to transfer the recusal declarations, finding that the impossibility of forming a trial panel had not been met because judges from other sections (specifically the Criminal Section) had not declared themselves recused and the internal regulatory rules for assigning such procedural incidents to non-civil sections had not been exhausted. Consequently, the Supreme Court held that the statutory condition for the exercise of hierarchical superior jurisdiction over recusal matters was not fulfilled, ordering the Iaș Court of Appeal to retain jurisdiction to adjudicate the pending recusal declarations.
Legislator headnote
AI generatedart. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 50 alin. (2) C. proc. civ, art. 43 alin. (2) C. proc. civ, Articolul 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ; Jurisdictional decline to hear recusal declarations where court-as-party status did not exhaust judge panel formation: Totodată, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020
Asupra declaraţiei de abţinere de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 20.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor reprezentând impozit şi contribuţii individuale reţinute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eşalonată şi întârziată a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1062/12.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 1244/16.11.2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, până la remedierea stării de fapt, precum şi la plata dobânzilor şi la actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1559/22.10.2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei sumele reprezentând impozit şi contribuţii individuale reţinute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eşalonată şi întârziată a sentinţei civile nr. 1062/12.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 1244/16.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a obligat pârâta să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumelor reprezentând impozit şi contribuţii individuale, ce urmează a fi restituite potrivit hotărârii, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, iar cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
După repartizarea aleatorie a cauzei, prin cereri succesive, judecători din cadrul secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale, secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi secţiei Civile, respectiv B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. şi AA. au declarat că se abţin de la soluţionarea pricinii, deoarece Curtea de Apel Iaşi este parte în litigiu, invocând art. 43 şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Prin încheierea din 16.07.2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulate de judecătorii Z. şi AA., în temeiul art. 50 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel, a reţinut imposibilitatea formării unui complet de judecată.
Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale, cu privire la care reţine următoarele:
Potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se abţină de la judecarea pricinii.
Articolul 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. prevede că judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
Totodată, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară.
Aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor legale care reglementează instituţia abţinerii, prin acest mijloc procesual judecătorul care apreciază că se află într-o situaţie de incompatibilitate are posibilitatea de a sesiza acest aspect şi de a solicita retragerea sa de la judecata cauzei, pentru a nu exista nicio suspiciune cu privire la imparţialitatea sa şi pentru a fi respectat dreptul tuturor părţilor la un proces echitabil, astfel cum este consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La 16.07.2020, când s-a dispus înaintarea pricinii către Înalta Curte, în temeiul art. 50 alin. (2) C. proc. civ., la nivelul Curţii de Apel Iaşi au fost soluţionate succesiv unsprezece declaraţii de abţinere formulate de către judecători din cadrul secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale, secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi secţiei Civile ale Curţii de Apel Iaşi, de la soluţionarea dosarului nr. x/2018
La 08.07.2020, declaraţia de abţinere a domnilor judecători Z. şi AA. de la judecarea aceluiaşi dosar nu a mai fost soluţionată, invocându-se imposibilitatea constituirii unui complet de judecată, având în vedere că a fost epuizată lista cu judecătorii secţiilor civile din cadrul Curţii Apel Iaşi.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că lista judecătorilor din cadrul celor trei secţii nu a fost epuizată, aşa cum a relevat evidenţa informatizată a judecătorilor Curţii de Apel Iaşi.
Sub un al doilea aspect, reţine că, în cauza de faţă, declaraţiile de abţinere au fost formulate doar de către judecători din cadrul secţiei de litigii de muncă şi asigurări sociale, secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi secţiei Civile de la nivelul Curţii de Apel Iaşi, nu şi din cadrul secţiei Penale.
Din dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că declaraţia de abţinere se judecă de instanţa ierarhic superioară în cazul în care nu se poate alcătui completul de judecată, fără a se face distincţie în funcţie de materie.
Totodată, art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a C.S.M., prevede că:
"(1) incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei. (2) Dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (1) se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu. Dacă mai există un singur complet care judecă în acea materie, cauza se repartizează acestuia. (3) Cauzele în care toţi judecătorii unei secţii au devenit incompatibili să judece se repartizează conform regulilor stabilite de colegiul de conducere".
Astfel, sintagma privind "alcătuirea completului de judecată" din conţinutul art. 50 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere compunerea cu numărul de judecători prevăzut de lege.
În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, competenţa instanţei ierarhic superioare de a judeca abţinerea este incidentă numai în situaţia în care nu se poate alcătui completul de judecată pentru soluţionarea declaraţiilor de abţinere.
Or, astfel cum s-a arătat mai sus, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu reiese imposibilitatea alcătuirii completului, nefiind incidente prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va declina în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a declaraţiei de abţinere formulată de domnii judecători Z. şi AA. de la soluţionarea dosarului nr. x/2018
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a declaraţiei de abţinere formulată de domnii judecători Z. şi AA. de la soluţionarea dosarului nr. x/2018
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.