Conflict of jurisdiction in medical malpractice claim: direct action vs. special competence under Law 95/2006 and value threshold

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia Civilă la 30.01.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata către reclamant a sumei de 347.800 RON, din care 230.000 RON reprezintă daune morale, 100.000 RON reprezintă prejudiciu estetic şi 17.800 RON daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a chemat în garanţie pe S.C. D. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 7336/13.06.2019, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei sale materiale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că obiectul cererii îl constituie acţiunea în atragerea răspunderii civile delictuale pentru un act medical de malpraxis şi a reţinut incidenţa art. 687 din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

De aceea, Judecătoria Craiova a apreciat că legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială specială derogatorie de la cea de drept comun, stabilită în funcţie de locul actului de malpraxis reclamat (sediul punctului de lucru al pârâtei S.C. B. S.R.L. din Bucureşti, str. x, sector 2).

Pe cale de consecinţă, în baza art. 130 alin. (2), raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 687 din Legea nr. 95/2006, Judecătoria Craiova a respins excepţia necompetenţei ei materiale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pe rolul căreia a fost înregistrată la 15.07.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 8044/04.09.2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut în esenţă că litigiul are ca obiect o acţiune de drept comun întemeiată pe răspunderea civilă delictuală şi că reclamantul nu s-a adresat Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, neexistând o decizie pronunţată de această comisie care să fie contestată de reclamant în prezentul său demers judiciar.

Astfel, în absenţa contestării unei decizii a Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, chiar dacă reclamantul a precizat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006, instanţa a apreciat că nu a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, ci cu o acţiune în pretenţii, de drept comun.

Prin urmare, cum chiar legea specială prevede posibilitatea părţilor de a se adresa direct instanţei de drept comun fără a urma procedura instituită de Legea nr. 95/2006, iar valoarea pretenţiilor reclamantului depăşeşte pragul valoric de 200.000 RON prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., ţinând seama şi de dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., a considerat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dolj.

Totodată, a reţinut că din punct de vedere teritorial competenţa este alternativă, în raport cu art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., astfel că prin introducerea cererii la instanţa de la domiciliul său, reclamantul a optat pentru sesizarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a produs prejudiciul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 26.09.2019.

Prin încheierea din 31.10.2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile din cadrul aceluiaşi tribunal.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 pct. 4 şi 7 din Hotărârea nr. 16/29.10.2015 a Colegiului de conducere al Tribunalului Dolj, dar şi a art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere obiectul şi natura litigiului, respectiv cea de litigiu cu profesionişti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Dolj la 02.12.2019.

Prin sentinţa nr. 35/03.03.2020, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie prejudiciul material şi moral izvorât dintr-un act medical greşit, fiind invocate ca temei al răspunderii atât prevederile Legii nr. 95/2006, cât şi cele ale art. 1.357 şi art. 1.359 C. civ.

Astfel, instanţa a reţinut incidenţa art. 687 din Legea nr. 95/2006, care instituie o competenţă materială şi teritorială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul medical de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

A mai reţinut că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi şi că un argument suplimentar rezidă în aşezarea în cuprinsul Legii nr. 95/2006 a dispoziţiilor art. 687, respectiv în Capitolul VII intitulat "Dispoziţii finale", care prevede că pentru toate cazurile în care este reclamată săvârşirea unui act de malpraxis instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc respectivul act de malpraxis.

Cum în speţă, conform principiului disponibilităţii, reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile legii speciale, iar trimiterea la normele dreptului comun sunt în completarea acestui temei juridic, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Prin încheierea din 23.06.2020, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinţei nr. 35/03.03.2020, în sensul că se va trece şi menţiunea "constată ivit conflictul negativ de competenţă şi dispune înaintarea cauzei pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 24.07.2020.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele trei instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor S.C. B. S.R.L. şi C. la plata sumei totale de 347.800 RON, din care 230.000 RON reprezintă daune morale, suma de 100.000 RON reprezintă prejudiciu estetic şi suma de 17.800 RON daune materiale, fiind invocat ca temei juridic atât prevederi din Legea nr. 95/2006, cât şi cele ale art. 1.357-1.359 C. civ.

Răspunderea pentru malpraxis este reglementată în art. 679-685 din Legea nr. 95/2006 şi ea presupune, de regulă, o decizie emisă de Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, care poate fi contestată la judecătoria aflată în circumscripţia teritorială unde a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Articolul 684 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că o atare procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

În cauză, reclamantul a ales să sesizeze direct instanţa de judecată potrivit dreptului comun, fără a parcurge procedura din legea specială.

De aceea, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu nu aparţine judecătoriei în care a avut loc actul de malpraxis reclamat, conform art. 687 din Legea nr. 95/2006, având în vedere că ea nu soluţionează decât litigiile prevăzute de legea specială.

Pentru procedura prevăzută de dreptul comun, competenţa rămâne partajată între judecătorie şi tribunal, conform criteriului valoric.

Prin urmare, cum valoarea pretenţiilor unuia dintre capetele principale ale cererii depăşeşte pragul valoric de 200.000 RON, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 95 pct. 1, raportat la art. 94 pct. 1 lit. k), cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, instanţa în circumscripţia căreia reclamantul îşi are domiciliul.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.