Admissibility of third-party intervention at appellate stage and requirement of alignment with the principal party's interest in insolvency administrator replacement.

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele dosarului şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin încheierea din 26.02.2019, dată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a înlocuit administratorul judiciar A.. al debitoarei S.C. B. S.A. cu administratorul judiciar C.. şi a dispus încetarea atribuţiilor celor dintâi, precum şi efectuarea unei adrese către noul administrator pentru încunoştinţarea numirii, cu menţiunea de a depune raportul de activitate cu minimum 7 zile înainte de termenul de judecată şi de a urmări desfăşurarea tuturor dosarelor în care debitoarea este parte.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar E.. şi creditoarea Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. au declarat recurs, calificat ca fiind apel prin încheierea din 21.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

La 21.11.2019, S.C. F. ŞI CONSTRUCŢII CĂI FERATE S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală, iar în subsidiar cerere de intervenţie accesorie în interesul Comitetului creditorilor, în ipoteza respingerii celei principale.

În practicaua încheierii din 02.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală, în raport cu art. 62 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că a fost formulată direct în apel, fără a exista acordul expres al tuturor părţilor; a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, în raport cu art. 67 alin. (3) C. proc. civ., constatând că doi dintre membrii Comitetului creditorilor au calitatea de apelanţi şi în consecinţă, o poziţie contradictorie cu cea a titularului cererii de intervenţie; referitor la interesul celui de-al treilea membru al Comitetului creditorilor, instanţa a reţinut că acesta nu şi-a manifestat atitudinea în proces, în sensul că nu a formulat nicio apărare nici în faţa instanţei de fond, nici în apel, astfel că nu a putut aprecia poziţia petentei, în raport cu cea a părţii în favoarea căreia a intervenit.

Împotriva acestei încheieri, S.C. F. ŞI CONSTRUCŢII CĂI FERATE S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei în totalitate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curţii de apel.

Cu privire la cererea de intervenţie principală, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 61 şi 62 C. proc. civ., afirmând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la existenţa unui proces pe rol şi unui interes propriu justificat de către intervenient, pretinderea unui drept strâns legat de dreptul dedus judecăţii, precum şi lipsa calităţii de parte originară a intervenientului.

Astfel, a arătat că prima condiţie constând în existenţa unui proces este îndeplinită, întrucât litigiul dintre părţi este încă în stare de judecată.

Recurenta a apreciat că şi cea de-a doua condiţie referitoare la existenţa unui interes propriu al intervenientului este justificată, întrucât are calitatea de creditoare în procedura insolvenţei debitoarei S.C. B. S.A., iar înlocuirea practicianului în insolvenţă priveşte orice creditor înscris la masa credală; de asemenea, a susţinut că şi cea de-a treia condiţie, vizând pretinderea de către intervenient a unui drept strâns legat de dreptul dedus judecăţii, este îndeplinită, deoarece în cadrul dosarului nr. x/2019 se pune în discuţie posibilitatea înlocuirii administratorului judiciar, ca urmare a unei activităţi defectuoase.

Prin memoriu, recurenta a criticat şi dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie formulată în interesul Comitetului creditorilor, la 06.07.2020, susţinând că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 61 şi 62 C. proc. civ., căci cererea de intervenţie accesorie a fost formulată în interesul Comitetului creditorilor, având în vedere faptul că toţi membrii săi urmăresc acelaşi interes, şi anume recuperarea creanţelor de la debitoare.

În continuare, a redat conţinutul art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 şi a arătat că într-o cerere de înlocuire a administratorului judiciar Comitetul creditorilor deţine calitate procesuală, putând formula cereri şi apărări.

Sub un prim aspect, deşi a fost legal citat, Comitetul creditorilor nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la înlocuirea administratorului judiciar, iar instanţa de apel în mod vădit nelegal a prezumat intenţia Comitetului, considerând că apărările recurentei ar fi contrare interesului colectiv.

Faptul că doi din cei trei membri ai Comitetului creditorilor ar avea interese contrare faţă de apărările formulate prin cererea de intervenţie nu poate justifica soluţia adoptată, atât timp cât apărările recurentei nu vizează interesul propriu al fiecărui creditor, ci interesul colectiv, şi anume cel de recuperare al creanţelor de la debitoarea S.C. B. S.A.

În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. B. S.A., prin fostul administrator judiciar A.., a solicitat respingerea recursului.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile privind încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 61 şi 62 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererilor de intervenţie principală şi accesorie ca inadmisibile, sunt nefondate, acestea urmând a fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a învestit instanţa de judecată, în etapa apelului, cu o cerere de intervenţie principală, în susţinerea căreia a arătat că justifică un interes din perspectiva calităţii sale de creditoare în litigiul ce vizează procedura insolvenţei debitoarei S.C. B. S.A. şi că înlocuirea administratorului judiciar priveşte orice creditor al acesteia, precum şi cu o cerere de intervenţie accesorie formulată în interesul Comitetului creditorilor, în ipoteza respingerii celei principale.

Poziţia procesuală a terţului exprimată în cadrul cererii incidentale este în sensul temeiniciei dispoziţiei de înlocuire a fostului administrator judiciar.

Soluţia dată cererii de intervenţie principale a fost fundamentată pe art. 62 alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii ca inadmisibilă, ca urmare a lipsei acordului expres al părţilor din etapa procesuală a apelului cu privire la cerere.

Criticile recurentei ignoră considerentele din încheierea atacată reţinute sub aspectul inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală, în raport cu prevederile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., a căror incidenţă a fost reţinută în mod legal, argumentele recurentei vizând în esenţă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate din perspectiva art. 61 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul existenţei unui proces în curs de desfăşurare, justificării interesului său propriu şi pretinderea unui drept aflat în strânsă legătură cu cel dedus judecăţii, precum şi cea a lipsei calităţii sale de parte originară, chestiuni ce nu au făcut obiectul analizei instanţei.

Trecând peste aceste observaţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente, reţinând în mod just inadmisibilitatea intervenţiei S.C. F. ŞI CONSTRUCŢII CĂI FERATE S.R.L. formulată în cadrul dosarului nr. x/2019, în cele două forme.

Potrivit art. 61 alin. (2) C. proc. civ., intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Intervenţia voluntară principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor iniţiale, iar prin intermediul acesteia se urmăreşte valorificarea de către terţ a unui interes propriu, diferit de cel al părţilor, fiind suficientă constatarea unei strânse legături între acestea.

Momentul până la care poate fi făcută intervenţia principală este prevăzut de art. 62 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., regula fiind că intervenţia poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. Prin excepţie, intervenţia principală poate fi promovată şi în etapa procesuală a apelului, dar numai cu acordul expres al părţilor.

Prin învestirea cu o cerere de intervenţie, în etapa procesuală a apelului, instanţa este îndrituită să verifice condiţiile de formă ale cererii, având în vedere că aceasta reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale din litigiu.

Întrucât normele procedurale pretind acordul expres al părţilor din etapa procesuală a apelului, rezultă că învoiala nu poate fi dedusă pe cale de interpretare din neprezentarea părţilor în faţa instanţei de apel sau din lipsa unui răspuns al lor, în ipoteza în care au fost citate cu menţiunea de a-şi preciza poziţia procesuală, criticile recurentei dezvoltate sub acest aspect cu ocazia susţinerilor orale fiind nefondate.

În cauză, neexistând un acord expres unanim pentru formularea intervenţiei principale direct în apel, deşi părţilor le-a fost comunicată în prealabil cererea incidentală, Înalta Curte constată că nu este întrunită cerinţa imperativă impusă de art. 62 alin. (3) C. proc. civ., astfel că dispoziţia instanţei de apel de respingere ca inadmisibilă în principiu a cererii de intervenţie principală este legală.

În considerarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de apel a analizat cererea de intervenţie accesorie promovată în apărarea Comitetului creditorilor, formulată în subsidiar, în ipoteza respingerii celei principale, pe care a respins-o ca inadmisibilă; şi această măsură a fost criticată în recurs.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei vizând încălcarea art. 61 şi art. 62 C. proc. civ., prin prisma cărora a arătat că în mod greşit s-a apreciat că apărările sale ar fi contrare interesului colectiv al Comitetului creditorilor.

Potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu are o poziţie subordonată părţii în favoarea căreia intervine, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin interesului părţii în favoarea căreia a intervenit.

În litigiul de faţă, cererea de intervenţie accesorie a fost formulată în etapa procesuală a apelului declarat împotriva încheierii din 26.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2013, privind înlocuirea administratorului judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. cu un alt practician în insolvenţă, în temeiul art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014. Cele două apelante, în calitate de creditoare, au invocat netemeinicia dispoziţiei de înlocuire a practicianului de insolvenţă.

Argumentele recurentei în sensul că apărările sale vizează interesul colectiv şi că în mod nelegal a fost prezumată intenţia Comitetului creditorilor nu pot fi reţinute.

În speţă, Înalta Curte constată că pledoaria recurentei dezvoltată în demersul său este în antiteză cu cea a Comitetului creditorilor, fiindcă apărările promovate prin intervenţia accesorie sunt în sensul temeiniciei măsurii de înlocuire a administratorului judiciar, iar interesul Comitetului este cel de menţinere a fostului practician în insolvenţă, având în vedere că doi dintre cei trei membri ai Comitetului au calitatea de apelanţi, invocând netemeinicia măsurii de înlocuire, iar cel de-al treilea a înţeles să rămână în pasivitate.

Prin urmare, având în vedere poziţia contradictorie expusă, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, reţinând atât incidenţa art. 67 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva lipsei interesului comun al terţului cu cei doi creditori, cât şi imposibilitatea aprecierii poziţiei procesuale a celui de-al treilea creditor, în raport cu cea a terţului.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta S.C. F. ŞI CONSTRUCŢII CĂI FERATE S.R.L. împotriva încheierii din 02.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.