Peremption deadline start date: definitive closure of insolvency versus individual notice to non-participating parties

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 21.06.2013, reclamanţii A. şi S.C. INAIR SUMMIT S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L., solicitând în principal instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta S.C. B. S.A. la restituirea către reclamant a sumei de 20.000 euro, iar în subsidiar să constate că reclamantul a desfăşurat raporturi de muncă cu S.C. B. S.A. începând cu 24.09.2012, dată de la care pârâta să fie obligată la plata către reclamant a drepturilor salariale; a mai solicitat instanţei să constate că natura contractului de formare profesională "type rating" este fie cea a unui contract de calificare profesională încheiat în temeiul art. 202 din Codul muncii, fie cea a unui contract de adaptare profesională încheiat în temeiul art. 204 din Codul muncii, fie a unui act adiţional de formare profesională la contractul de muncă în temeiul art. 196 din Codul muncii; în al doilea subsidiar, a solicitat instanţei să dispună rezilierea contractului de formare profesională; în al treilea subsidiar, a pretins anularea aceluiaşi contract, iar ca ultim subsidiar, anularea deciziei de concediere nr. 2261/20.05.2013, reintegrarea reclamantului şi obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 99/20.01.2014, Tribunalul Constanţa, secţia Civilă a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecata cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. şi de renunţarea reclamantei S.C. INAIR SUMMIT S.R.L. la judecată, în contradictoriu cu ambele pârâte; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 20.000 euro şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin încheierea din 25.11.2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, a suspendat judecata apelului, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.A., prin încheierea nr. 101/23.01.2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 252/CM/24.09.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de apelantul A. şi a constatat perimat apelul, reţinând că de la 05.11.2018, când a rămas definitivă sentinţa prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei S.C. B. S.A., au trecut mai mult de 6 luni, în care pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

În motivare, a arătat că perimarea este sancţiunea care intervine pentru rămânerea în nelucrare a pricinii din motive imputabile părţii, astfel că se impune analiza culpei sale, dar şi a intimatelor-pârâte.

În acest sens, a arătat că revine intimatei S.C. B. S.A. culpa principală pentru rămânerea în nelucrare a cauzei, întrucât, aşa cum aceasta a înţeles şi a insistat, prin administrator judiciar, să suspende judecata apelului, tot ea trebuia să întreprindă aceleaşi diligenţe în a informa instanţa că a ieşit din insolvenţă şi că se impune repunerea pe rol a cauzei.

De asemenea, a susţinut că data de la care începe să curgă termenul de perimare diferă în funcţie de momentul la care părţile au luat cunoştinţă de împrejurarea că societatea a ieşit din insolvenţă.

Astfel, dacă pentru S.C. B. S.A. termenul începe să curgă de la momentul pronunţării sau eventual de la cel al comunicării hotărârii prin care s-a dispus ieşirea din insolvenţă, pentru terţi, cum este şi cazul său, acest moment trebuie să coincidă cu cel la care au cunoscut o atare împrejurare.

Potrivit recurentului, a decide că termenul de perimare a început să curgă pentru toate părţile în acelaşi moment înseamnă a pune semnul egalităţii între poziţia pe care se află partea care a participat la procesul vizând reorganizarea şi cea care nu a participat şi căreia nu i-au fost comunicate actele procedurale în legătură cu desfăşurarea respectivului proces.

A susţinut recurentul că, în ceea ce îl priveşte, momentul de la care începe să curgă termenul de perimare coincide cu cel în care a aflat că procedura de insolvenţă a S.C. B. S.A. a fost închisă, iar acesta nu poate fi decât acela în care a primit citaţia şi actele aferente.

Or, citaţia a fost emisă în 03.06.2019 şi i-a fost comunicată ulterior, astfel că termenul de perimare nu s-a împlinit.

Intimata S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17.06.2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lui.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării, ca urmare a stabilirii eronate a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea dedusă judecăţii, recurentul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect drepturi băneşti, iar în etapa apelului, prin încheierea din 25.11.2014, judecata pricinii a fost suspendată, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.A. prin încheierea nr. 101/23.01.2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Ca efect al deschiderii procedurii insolvenţei, intervine suspendarea tuturor acţiunilor, judiciare sau extrajudiciare, ori a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Măsura stabilită prin textul de lege enunţat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv şi concursual în care creditorii unui debitor aflat în starea de insolvenţă să îşi poată valorifica drepturile împotriva acestuia.

Prin urmare, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală şi ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării. Scopul acestei măsuri vizează protejarea creditorilor, iar aceasta operează cât timp societatea debitoare se află sub incidenţa legii speciale.

În cauză, debitoarea S.C. B. S.A. s-a aflat în procedura insolvenţei până la 05.11.2018, data rămânerii definitive a sentinţei comerciale nr. 1138/10.10.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin care s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare faţă de aceasta şi reinserţia sa în circuitul economic.

Până la acest moment a produs efecte măsura suspendării judecăţii apelului

De la data încetării cauzei care a condus la suspendarea pricinii, părţile implicate în judecarea prezentului proces aveau obligaţia ca în termenul de 6 luni, reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., să solicite redeschiderea judecăţii.

Sub acest aspect, se reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea, care reflectă o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerinţe ce decurg din conţinutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanţa să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Sancţiunea perimării aplicată în cauză de către instanţa de apel are la bază comportamentul culpabil al părţilor pentru lăsarea în nelucrare a pricinii mai mult de 6 luni, apreciindu-se că momentul de la curge termenul de perimare este reprezentat de data de 05.11.2018 şi că acesta s-a împlinit la 05.05.2019, reţinând că perimarea a operat şi că cererea recurentului de reluare a judecăţii din 24.09.2019 a fost formulată după expirarea termenului reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că unicitatea datei împlinirii termenului de perimare presupune existenţa unui singur moment ca punct de referinţă pentru declanşarea curgerii acestuia, care în speţă nu poate fi decât ziua de 05.11.2018, când a rămas definitivă sentinţa comercială nr. 1138/10.10.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.A., criticile privind stabilirea unui alt moment de la care începe să curgă termenul de perimare pentru recurent, diferit de cel al intimatei, sunt nefondate.

Comportamentul nediligent al părţilor care nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în intervalul de 6 luni, cuprins între 05.11.2018 şi 05.05.2019, a fost sancţionat în mod corect de către instanţa de apel, reţinând că în speţă a operat perimarea, în condiţiile în care nu a existat vreun caz de întrerupere sau de suspendare al termenului de perimare, în condiţiile de la art. 417 şi art. 418 C. proc. civ. şi că nu se putea dispune din oficiu reluarea judecăţii, neexistând vreo dispoziţie procedurală în acest sens.

Legat de culpa privind lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul o atribuie tuturor părţilor implicate în proces, iar nu doar uneia, fiind nefondate susţinerile recurentului, prin care tinde să demonstreze lipsa culpei sale în ce priveşte introducerea unei cereri de redeschidere în intervalul de 6 luni de la închiderea procedurii de insolvenţă.

Prin urmare, cum instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect în cauză dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., calculând termenul de perimare de la data rămânerii definitive a sentinţei de închidere a procedurii de insolvenţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 252/CM/24.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 252/CM/24.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.