Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1506/2020 AI generated

Suspension of civil proceedings pending criminal investigation for fraud: decisive influence of criminal case on annulment of contracts

Case Number Decizia nr. 1506/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to suspend civil proceedings and thereby allowing the judicial liquidator to prevail in establishing the validity of the stay. The dispute concerned a challenge against a procedural order suspending a civil suit for the annulment of two legal assistance contracts, filed by the judicial liquidator of a bankrupt company against a law firm and its representatives, who argued that the suspension—based on a pending criminal investigation for forgery and fraud—unduly delayed insolvency proceedings and violated the obligation for celerity under bankruptcy law. The decisive legal basis was Article 413(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which the court interpreted as permitting suspension when a related criminal case exerts a decisive influence on the civil outcome, holding that this procedural measure was compatible with and not preempted by the special provisions of the Insolvency Law (Law No. 85/2006) regarding the rapid protection of creditors' interests.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 493 C. proc. civ, art. 413 alin. (2) C. proc. civ, art. 413 alin. (1) C. proc. civ, art. 413 alin. (3) C. proc. civ; Suspension of civil proceedings pending criminal investigation for fraud: decisive influence of criminal case on annulment of contracts: În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Keywords

AI generated
suspension of bankruptcy proceedings annulment of contract article of civil procedure fraud on creditors judicial law pending proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 1068/F/09.11.2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea modificată şi completată, formulată de A.., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de Avocat C., C., D. şi E., a dispus anularea contractelor de asistenţă juridică nr. 2696/07.11.2012 şi nr. 2697/07.11.2012 încheiate între debitoarea-reclamantă S.C. B. S.R.L. şi Cabinetul de Avocat C. şi a repus părţile în situaţia anterioară încheierii contractului, în sensul că a dispus restituirea sumei de 1.359.738,10 RON în contul unic al debitoarei-reclamante, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la 19.11.2013 până la data plăţii efective a debitului principal; a fost respins capătul de cerere vizând antrenarea răspunderii patrimoniale în solidar a pârâţilor C., D. şi E..

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L., Cabinet de Avocat C. şi C. au declarat apel, iar A.., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., a formulat apel incident.

Prin încheierea din 25.10.2018, dată în dosarul nr. x/2013-A, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018

Pentru a dispune astfel, a reţinut că împotriva apelantei C. a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, în formă continuată, în legătură cu contractele de asistenţă juridică nr. 2696 şi 2697 din 07.11.2012, aşa încât a apreciat că soluţionarea dosarului penal are o înrâurire hotărâtoare asupra pricinii de faţă.

Împotriva acestei încheieri, A.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L., societate în faliment, a declarat recurs.

În motivare, a evocat dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 şi a subliniat că are obligaţia de a asigura desfăşurarea cu celeritate a procedurii falimentului S.C. B. S.R.L., iar suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 împiedică realizarea acestui deziderat şi, în consecinţă, amână îndestularea creditorilor înscrişi la masa credală.

A mai susţinut recurenta că, într-adevăr, soluţionarea dosarului penal are legătură cu prezenta cauză, însă nu are o înrâurire hotărâtoare asupra acestuia, pentru a justifica măsura adoptată în etapa apelului.

În final, a arătat că suspendarea judecăţii a fost dispusă la 25.10.2018, iar dosarul penal nu a fost încă finalizat şi a subliniat că, având în vedere specificul cauzei, se impune soluţionarea cu celeritate a acesteia, readucerea sumelor de bani în patrimoniul societăţii fiind în interesul creditorilor, cu atât mai mult cu cât există riscul ca în această perioadă debitoarea să îşi diminueze patrimoniul.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs.

Prin notele scrise depuse la 10.03.2020, recurenta a solicitat introducerea în cauză a noului lichidator judiciar, C.I.I. F., în locul A..

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17.06.2020, a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lui.

Analizând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constă că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a suspendării judecăţii apelurilor.

Pornind de la obligaţiile ce îi revin din perspectiva calităţii de lichidator judiciar, recurenta critică măsura suspendării judecăţii apelurilor, susţinând că prin aceasta se întârzie procedura falimentului şi că se amână îndestularea creditorilor, în condiţiile în care dosarul penal nu are o înrâurire hotărâtoare asupra prezentului litigiu.

În acest sens, recurenta a invocat art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ce instituie obligaţia organelor care aplică procedura insolvenţei de a asigura protecţia intereselor tuturor participanţilor la această procedură, în condiţii de celeritate, părţile interesate putând să apeleze la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, şi să uzeze de toate garanţiile procesuale pentru apărarea drepturilor lor.

Înalta Curte reţine că suspendarea judecăţii pricinii în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 25.10.2018, a fost determinată de existenţa dosarului penal nr. x/2018, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea. Evaluând oportunitatea întreruperii cursului judecăţii, instanţa de apel a avut în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei şi legătura dintre cele două procese, în condiţiile începerii urmăririi penale pentru infracţiuni care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată.

Acţiunea civilă de faţă are ca obiect anularea contractelor de asistenţă juridică nr. 2696 şi 2697 din 07.11.2012, lichidatorul S.C. B. S.R.L. susţinând că acestea au reprezentat un mijloc fraudulos de sustragere a unor sume semnificative din conturile societăţii, care a fost prejudiciată în acest mod.

Acţiunea penală demarată în legătură cu modalitatea în care au fost încheiate cele două contracte de asistenţă juridică face obiectul dosarului penal nr. x/2018, în cadrul căruia a fost declanşată urmărirea penală împotriva intimatei C. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, în formă continuată.

În aceste condiţii, în care ambele pricini vizează contractele de asistenţă juridică încheiate de către foştii asociaţi ai S.C. B. S.R.L. cu Cabinetul de Avocat C., legătura dintre cele două dosare este evidentă, iar hotărârea penală are o înrâurire decisivă asupra celei ce urmează a se pronunţa în prezenta cauză, aşa încât Înalta Curte constată că măsura suspendării a fost justificată şi dată cu corecta aplicare a art. 413 alin. (2) C. proc. civ., chiar dacă art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 instituie în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a asigura protecţia intereselor tuturor participanţilor la procedura insolvenţei, în condiţii de celeritate; dispoziţiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incompatibile cu normele speciale în materie de insolvenţă.

Tot în contextul invocării art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost adusă în discuţie pretinsa durată, de mai mult de un an, a urmăririi penale.

Cu toate că recurenta nu a invocat ipoteza art. 413 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat-o în analiză şi a constatat că norma legală indicată mai sus instituie un caz în care instanţa poate reveni asupra suspendării, atunci când urmărirea penală care a determinat-o durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea. În speţă însă, urmărirea penală era finalizată deja la 25.10.2018, data pronunţării încheierii atacate, rechizitoriul fiind emis anterior acestui moment.

Prin urmare, în condiţiile în care efectul suspendării este unul general şi că nu se pot reţine criticile vizând aprecierea eronată a instanţei de apel asupra necesităţii şi oportunităţii măsurii sistării temporare a judecăţii din perspectiva art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F., împotriva încheierii din 25.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013-A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2020.