Appeals annulled for failing to state cassation grounds; insolvent claimant's damages claim and tax authority's challenge both rejected

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar B., a chemat-o în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.089.286 RON, reprezentând daune-interese pentru instituirea de către organele fiscale a unor măsuri asiguratorii excesive, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra debitului principal începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi urm. din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 407 din 08 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului şi, în consecinţă, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 576 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă a admis apelul promovat de apelanta-reclamantă A. S.R.L; a schimbat în tot hotărârea, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 987.762,76 RON, cu titlu de daune-interese şi dobânzi legale aferente acestei sume, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond; a obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

1. Recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în recurs.

În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că, în mod corect instanţa de apel a constatat că în speţă sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, însă a acordat cu titlu de despăgubiri suma de 987.762,76 RON, sumă ce nu coincide cu cea precizată în considerentele hotărârii. Astfel, în considerente se arată că prejudiciul poate fi cuantificat la suma de 920.904,35 RON şi constă în pierderile aferente activităţii economico-financiare din anii 2015-2016, dar şi din ratele de leasing achitate de recurentă înainte ca autoturismul să-i fie ridicat pentru neplată.

Recurenta-reclamantă consideră că modul în care s-a ajuns la acest cuantum al daunelor nu este explicit redat în cuprinsul considerentelor, motiv pentru care este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Astfel, arată recurenta-reclamantă că suma de 987.762,76 RON, din dispozitivul deciziei recurate, nu reprezintă suma despăgubirilor constând în pierderile aferente activităţii economico-financiare pentru anii 2015 şi 2016 şi a ratelor de leasing achitate până la ridicarea autoturismului deţinut în leasing, nici potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză şi nici potrivit unor calcule separate făcute de judecătorii din apel, calcule ce ar fi trebuit expuse pe larg în considerentele hotărârii atacate.

Cu privire la cuantumul prejudiciului la care consideră că este îndreptăţită, recurenta-reclamantă expune şi motive de critică privind valoarea prejudiciului, ca şi completare la categoriile de prejudicii reţinute de instanţa de apel (pierderile aferente anilor 2015 şi 2016, ratele de leasing achitate până la ridicarea autoturismului).

Astfel, arată că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, au mai fost evidenţiate şi alte pierderi, dând exemplu suma de 30.381 euro (139.367 RON), reprezentând suma rambursată de societatea reclamantă din creditul de 120.000 euro, din surse proprii - depuneri personale ale administratorului - şi care, în opinia sa, reprezintă tot un prejudiciu adus societăţii prin lipsirea de mijloace financiare pentru acoperirea creditelor în curs de derulare.

În continuare, recurenta-reclamantă expune argumentele pentru care apreciază că este îndreptăţită la un cuantum al despăgubirilor de 4.374.168,50 RON, aşa cum au fost precizate în raportul de expertiză, varianta expertului parte.

Prin urmare, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi în rejudecare, obligarea intimatei la plata sumei de 4.374.168,50 RON, cu titlu de daune, sumă la care să se adauge dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă a acestor sume, cu obligarea intimatei şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Recurenta-pârâtă Direcţia General Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate cu consecinţa anulării în tot a acesteia, respingerii cererii de chemare în judecată şi menţinerii sentinţei pronunţate de tribunal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivării recursului, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în mod nefondat a apreciat că poate fi reţinută o culpă în sarcina autorităţii fiscale. De asemenea, instanţa de apel nu a apreciat pertinenţa şi concludenta mijloacelor şi raţionamentelor propuse de către pârâtă, litigiul dintre părţi nefiind tranşat în mod judicios în calea apelului.

Recurenta-pârâtă susţine că obligaţiile faţă de bugetul de stat au fost generate de operaţiunile economice desfăşurate de reclamanta A. S.R.L. cu diferiţi furnizori, conform verificărilor documentelor financiar-contabile prezentate organelor de control fiscal de însăşi administratorul reclamantei; totodată, redă ce s-a dispus prin sentinţa civila nr. 11474/31.10.2014, definitivă prin decizia civilă nr. 479/26.03.2015, pronunţate în dosarul nr. x/2014, învederând că operaţiunile economice desfăşurate de A. S.R.L. cu furnizorii fac, la acest moment, obiectul dosarului penal nr. x/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Mai arată că, însăşi instanţa de executare, în verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii dispuse faţă de intimata-reclamantă, a reţinut că acestea au fost dispuse cu respectarea legii de la momentul la care au fost luate, până la concurenţa sumei de 1.371.532.5 RON, reprezentând 150% din valoarea prejudiciului estimat.

Recurenta-pârâtă susţine că, în mod corect a reţinut instanţa de fond, în motivarea sentinţei civile nr. 407/08.03.2018, faptul că nu există un element de probă care să ateste că pierderile societăţii îşi au cauza în instituirea măsurilor asigurătorii peste cuantumul legal şi că, tocmai măsura popririi a determinat pierderile suferite în anii 2015-2016 de către reclamantă, pierderi raportate în mod eronat la cifra de afaceri din anii 2012-2016.

Astfel, apreciază că, în speţă, nu s-a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a organului fiscal de executare.

Recurenta-pârâtă mai arată că, până la anularea definitivă de către o instanţă judecătorească, aceste măsuri asigurătorii şi-au produs efectele specifice unui act de executare, cu atât mai mult cu cât o suspendare a executării acestor acte de executare nu a fost dispusă de către instanţa de judecată, în dosarul civil nr. x/2014

În concluzie, consideră ca fiind nefondată aserţiunea reclamantei, în sensul că, în perioada 30.05.2014 - 31.10.2014 (data pronunţării sentinţei civile nr. 11474 de către Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2014) aceasta a fost prejudiciată cu sume importante prin "menţinerea abuzivă a măsurilor asigurătorii", activitatea sa fiind blocată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care nu au înţeles să depună puncte de vedere la acesta.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul recurentei-reclamante a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la critica, subsumată acestui motiv de casare, privind existenţa unor dispoziţii contradictorii în hotărârea instanţei de apel, sub aspectul cuantumului prejudiciului, Înalta Curte reţine că motivul invocat nu poate face obiectul recursului, având în vedere interdicţia stabilită de dispoziţiile art. 445 C. proc. civ.

Stabilirea cuantumului prejudiciului este o chestiune de calcul pe baza probelor de la dosar, aşa încât, dacă s-a strecurat o eroare de calcul sau există dispoziţii potrivnice cu privire la acest calcul, acestea pot fi îndreptate sau lămurite după procedura prevăzută de art. 442-443 C. proc. civ., pe baza verificării actelor din dosar.

În ce priveşte criticile privind cuantificarea prejudiciului în raport de alte pierderi, evidenţiate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, instanţa supremă reţine că nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie a hotărârii recurate, întrucât vizează restabilirea situaţiei de fapt prin reevaluarea probatoriului administrat de către instanţele de fond.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei-reclamante cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei nr. 576 din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă.

Recursul recurentei-pârâte a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciindu-se că instanţa de apel a procedat la o aplicare greşită a normelor de drept material.

Cu privire la prima critică subsumată acestui motiv de casare, constând în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, fiind invocată încălcarea unor norme de procedură, critica se încadrează în dispoziţiile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a fi analizată din această perspectivă.

Astfel, se reţine că, în privinţa acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă nu dezvoltă adevărate critici de nelegalitate, ci, în esenţă, urmăreşte ca instanţa de recurs să procedeze la o nouă devoluţiune a cauzei, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel. Totodată, recurenta-pârâtă tinde, într-o manieră nepermisă în acest cadru procesual, la readministrarea şi reevaluarea probatoriului, precum şi la punerea în discuţie a unor elemente factuale deja soluţionate de instanţa de apel, fiind, în realitate, nemulţumită de modul de apreciere a susţinerilor sale, prin decizia recurată.

Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt nu poate fi realizată în această cale extraordinară de atac, care urmăreşte doar stabilirea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, aspectele factuale şi criticile de netemeinicie fiind incompatibile cu această cale de atac nedevolutivă.

În ce priveşte critica, subsumată de recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 din C. civ., instanţa supremă reţine că aceasta este formal invocată, prin susţinerile formulate recurenta-pârâtă limitându-se la aprecierea probatoriului în vederea stabilirii culpei părţilor şi neformulând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea unor nemulţumiri faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, or, recurenta-pârâtă nu a demonstrat încălcarea legii, în realitate, fiind nemulţumită de aprecierea făcută de instanţa de apel cu privire la probele pe baza cărora a reţinut întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a organului fiscal de executare.

În consecinţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a anula recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 576 din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. şi de recurenta-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 576 din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iulie 2020.