Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1494/2020 AI generated

Territorial competence in commercial disputes: prohibition on reopening dismissed incompetence exceptions under the 1865 Civil Procedure Code.

Case Number Decizia nr. 1494/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the plaintiff, resolving a negative conflict of jurisdiction by determining that the Court of Alexandria is the territorially competent court to hear the case, rendering the decision irreversibly final. The dispute involved a commercial claim for partial payment of a grain supply contract, which triggered a procedural conflict after the Court of Alexandria initially dismissed a territorial incompetence exception but later erroneously reversed its position and declined jurisdiction to the Court of Câmpulung, which in turn referred the matter back to Alexandria and the High Court. The decisive legal basis was the principle of preclusion (res judicata) under the old Civil Procedure Code of 1865, specifically the binding nature of interlocutory orders under Article 268, which prohibited the Alexandria court from reopening the dismissed exception after it had previously ruled on competence; furthermore, the court held that the new Code of Civil Procedure did not apply to this litigation because the proceedings were initiated prior to the new law's effective date.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 alin. (1) din C. proc. civ, art. 119 din C. proc. civ, art. 10 pct. 4 C. proc. civ, art. 107 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 10 pct. 4 din C. proc. civ; Territorial competence in commercial disputes: prohibition on reopening dismissed incompetence exceptions under the 1865 Civil Procedure Code: În motivare, reclamanta a arătat că, în baza raporturilor contractuale, a livrat pârâtei grâu, pentru care a emis facturile nr. x/06.04.2004, nr. x/01.09.2004 şi nr. x/05.04.2004, iar din totalul sumei datorate cu titlu de preţ, pârâta refuză în mod nejustificat plata sumei de 20.842,10 RON. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1295 C. civ. de la 1864 şi ale Codului comercial de la 1887.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code conflict of jurisdiction commercial contract res judicata territorial law reopening of proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 04.04.2007, sub numărul x/2007, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.842,10 RON, cu titlu de preţ parţial, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru în valoare de 1.305 RON şi timbru judiciar în valoare 1 leu.

Prin sentinţa civilă nr. 290/2020 din 25.02.2020, Judecătoria Alexandria a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, cererea de chemare în judecată se depune la instanţa în care are sediul pârâta. Totodată, în raport de dispoziţia cuprinsă în art. 119 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căreia "cererile în materie de societate, (...) sunt de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are sediul principal" şi de sediul pârâtului, a reţinut că instanţa competentă este Judecătoria Câmpulung.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la 19.05.2020, care, prin sentinţa civilă nr. 997/2020 din 16 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Câmpulung a reţinut că, prin intrarea în vigoare la 1 octombrie 2011 a Legii nr. 71/2010, au fost abrogate dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, care statuau competenţa teritorială alternativă în materie comercială, dar la momentul înregistrării cauzei, acestea erau în vigoare şi aplicabile. A mai reţinut instanţa că nu se poate vorbi de aplicarea dispoziţiilor art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, reţinute în considerentele sentinţei de declinare a Judecătoriei Alexandria, care au intrat în vigoare la 15.02.2013 şi care nu erau în vigoare la data înregistrării cererii pe rolul Judecătoriei Alexandria, dată faţă de care se stabileşte competenţa instanţei şi verificarea acesteia.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 24 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu denumirea marginală - Legea aplicabilă proceselor noi, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Judecătoria Câmpulung a apreciat că, în cauză, ne aflăm în prezenţa unei competenţe alternative, aşa cum era ea prevăzută de art. 10 pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865 la momentul înregistrării acţiunii, respectiv cea a sediului pârâtei concomitent cu instanţa locului plăţii, care este Judecătoria Alexandria, pe teritoriul căreia îşi avea sediul banca unde urma să se facă plata către reclamantă. Atunci când reclamantul are la alegere între mai multe instanţe deopotrivă competente, sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, instanţa care a sesizat conflictul a reţinut şi data la care Judecătoria Alexandria şi-a verificat competenţa, respectiv la 12 ani de la momentul la care s-a înregistrat acţiunea reclamantei, dată la care a pus în discuţie excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă şi după ce, în prealabil, a dispus suspendarea cauzei, fără să pună mai întâi în discuţie competenţa şi excepţia de necompetenţă, care în ordinea de punere în discuţie a excepţiilor era prioritară.

Înalta Curte, procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost învestită conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 04.04.2007, sub nr. x/2007, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 20.842,10 RON cu titlu de preţ parţial, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza raporturilor contractuale, a livrat pârâtei grâu, pentru care a emis facturile nr. x/06.04.2004, nr. x/01.09.2004 şi nr. x/05.04.2004, iar din totalul sumei datorate cu titlu de preţ, pârâta refuză în mod nejustificat plata sumei de 20.842,10 RON. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1295 C. civ. de la 1864 şi ale Codului comercial de la 1887.

La 20.04.2007, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Alexandria de a soluţiona litigiul dedus judecăţii, prin prisma prevederilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, susţinând că reclamanta ar fi trebuit să introducă prezenta cerere la Judecătoria Câmpulung. Totodată, pârâta a solicitat decăderea reclamantei din drepturile prevăzute de art. 76 din Legea insolvenţei nr. 85/2006 coroborate cu cele menţionate de art. 62 alin. (1) lit. b) precum şi cu cele ale art. 108 alin. (2) lit. a) şi alin. (6) din aceeaşi lege.

Prin încheierea din 29.06.2007, Judecătoria Alexandria a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, reţinând în considerentele încheierii că, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 10 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului este competentă şi instanţa locului plăţii în cererile privitoare la obligaţii comerciale.

Astfel, de la acest moment procedural, Judecătoria Alexandria s-a declarat competentă să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii, fiind incidente dispoziţiile art. 158 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 147 C. proc. civ. de la 1865, "dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecători şi de grefier" iar, potrivit art. 268 din acelaşi cod, "încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărârile. Judecătorii nu sunt legaţi de aceste încheieri. Ei sunt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei".

Încheierea de şedinţă este un act procedural a cărui importanţă deosebită rezidă tocmai în consemnarea activităţii desfăşurate la fiecare termen de judecată. Prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt care le conferă şi calitatea de a anticipa decizia finală. Asupra acestor încheieri instanţa nu mai poate reveni, aşa cum precizează textul alin. (3) al art. 268 C. proc. civ. de la 1865.

Din actele dosarului, instanţa supremă constată că, la termenul din 25.02.2020, Judecătoria Alexandria în mod nelegal a repus în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale, încălcând caracterul interlocutoriu al încheierii din 29.06.2007 a aceleiaşi instanţe.

Întrucât prima instanţă aflată în conflict a respins deja excepţia de necompetenţă teritorială invocată prin întâmpinare, nu mai putea reveni asupra acestei dispoziţii.

În plus, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Întrucât prezentul proces rămâne supus legii vechi - C. proc. civ. din 1865, temeiurile de drept reţinute de Judecătoria Alexandria în prima sentinţă de declinare sunt lipsite de relevanţă.

În temeiul art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze pricina este Judecătoria Alexandria.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iulie 2020.