Whether a unilateral payment commitment constitutes a new juridical act or a debt acknowledgment for statute of limitations purposes

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. x/08.02.2016, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Medical Veterinar Dr. A., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 227.119,66 RON, reprezentând debit datorat în baza angajamentului de plată nr. x/05.12.2014 şi a contractului de concesiune nr. x/2006 încheiat între părţi, constând în redevenţă neachitată, dobânzi şi penalităţi.

Prin sentinţa civilă nr. 179/2017 din 10 noiembrie 2017, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis cererea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, obligând pârâtul Cabinet Medical Veterinar Dr. A. să achite reclamantei suma de 227.119,66 RON cu titlu de redevenţă, dobânzi şi penalităţi aferente, conform angajamentului de plată nr. x/2014 şi a contractului de concesiune nr. x/30.06.2006.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel pârâtul Cabinet Medical Veterinar Dr. A..

Prin decizia nr. 1435A/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă Agenţia Domeniilor Statului şi a fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că s-a admis, în parte, acţiunea şi a fost obligat pârâtul să achite reclamantului sumele restante, reprezentând redevenţă, dobânzi şi penalităţi aferente perioadei 2009 - 2011.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obligaţiile restante aferente anilor 2006-2009 erau prescrise la momentul încheierii angajamentului de plată nr. x/2014, care are valoarea unei recunoaşteri de datorie.

La 11 ianuarie 2019, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1435A/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârât, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1327 din C. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut în mod greşit că noul înscris, denumit "angajament", încheiat unilateral de pârâtul în cauză, nu reprezintă un act juridic care a generat un raport obligaţional nou, distinct de cel rezultat din contractul de concesiune, ci reprezintă recunoaşterea datoriei născută în baza contractului, aspect menţionat expres în cuprinsul actului.

Astfel, având în vedere că recunoaşterea datoriei a fost una voluntară, neîndoielnică, fără a fi afectată de condiţie sau rezervă din partea autorului, curtea de apel a concluzionat eronat că angajamentul este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Contrar opiniei curţii de apel, recurenta consideră că angajamentul de plată nr. x/05.12.2014 este un act juridic unilateral, care a născut un raport juridic obligaţional nou, distinct de cel născut în baza contractului de concesiune, întrucât a fost semnat de partea adversă şi înregistrat la sediul recurentei, în contextul în care reprezentantul legal al intimatului-pârât urmărea încheierea unui nou contract de concesiune cu Agenţia Domeniilor Statului, cu altă firmă reprezentată tot de acesta, ceea ce s-a şi realizat.

Astfel, între recurentă, în calitate de concedent şi S.C. B. S.R.L., în calitate de concesionar, reprezentată legal de A., s-a perfectat contractul de concesiune nr. x/2014, pentru aceleaşi bunuri imobile, clădire şi teren, exploatate mai întâi prin contractul nr. x/2006, respectiv cele aferente Circumscripţiei Sanitar Veterinare Adunaţii Copăceni, jud. Giurgiu.

Arată că, în lipsa angajamentului de plată nr. x/05.12.2014, nu ar fi fost posibilă încheierea noului contract. Prin urmare, nu se poate accepta că acest înscris este un act juridic nou, ce produce efecte juridice doar atunci când există un interes în acest sens al părţii semnatare pentru perfectarea unei noi relaţii contractuale, dar reprezintă doar o recunoaştere de datorie, atunci când beneficiarul actului, în speţă Agenţia Domeniilor Statului, pretinde executarea de către autor a obligaţiilor nerespectate.

Confom dispoziţiilor art. 1327 C. civ., promisiunea unilaterală reprezintă în esenţă un act juridic distinct, pe deplin valabil, prin care autorul său se obligă faţă de un terţ, independent de acceptarea din partea acestuia a actului, să execute o anumită prestaţie. Dacă terţul acceptă beneficiul actului unilateral, poate pretinde executarea de la autorul actului, în condiţiile generate de principiul forţei obligatorii a contractului sau poate cere despăgubiri pentru încălcarea obligaţiei asumată prin respectivul angajament unilateral.

Pentru aceste motive, recurenta susţine că a învederat în faţa instanţei de apel că angajamentul de plată nr. x/05.12.2014 nu constituie un caz de întrerupere a termenului de prescripţie, fiind un act juridic unilateral, care a născut un raport juridic obligaţional nou, distinct de cel născut în baza contractului de concesiune nr. x/30.06.2006.

În aceste condiţii, recurenta solicită obligarea promitentului, conform principiului forţei obligatorii a contractului, la achitarea debitului datorat, ulterior împlinirii termenului de plată asumat prin angajamentul de plată nr. x/05.12.2014, care a născut un raport juridic obligaţional nou, distinct de cel născut în baza contractului de concesiune.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., la 8 februarie 2019 .

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea nr. 753 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel cum a fost îndreptată, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 24 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus scoaterea dosarului de pe rolul cauzelor înregistrate conform C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 310/2018 şi trecerea acestuia pe rolul cauzelor înregistrate în Completul de filtru potrivit C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, desemnând raportor în cauză pentru întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 ianuarie 2020 a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

La 17 februarie 2020, intimatul-pârât a depus la dosar precizări, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul-reclamant şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul-pârât, a admis în principiu recursul şi a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14.04.2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La 27.07.2020, intimatul-pârât a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1327 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, atunci când a apreciat că înscrisul din 04.12.2014, cu nr. 5650/2014, nu reprezintă un act juridic generator de obligaţii noi, ci doar o recunoaştere de datorie capabilă să producă efectul întreruptiv al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte reţine că, între părţi, s-a încheiat contactul de concesiune nr. x/30.06.2007, pentru o durată de 5 ani. În Cap. IV al acestui contract se menţionează că redevenţa datorată pentru suprafaţa desfăşurată a clădirii ocupate este de 25.100 RON/an, achitată într-o singură tranşă, respectiv până la 15 decembrie a anului în curs.

La 4 decembrie 2014, intimatul-pârât a semnat documentul intitulat "angajament", prin care s-a obligat să achite debitul în sumă de 203.553,76 RON, în patru tranşe lunare, către recurenta-reclamantă.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa supremă apreciază că acest înscris nu are valoarea unui act juridic generator de raporturi obligaţionale noi, în sensul dispoziţiilor art. 1327 din C. civ. adoptat prin Legea 287/2009.

Capitolul al II-lea din Titlul al II-lea ("Izvoarele obligaţiilor") al Cărţii a V-a ("Despre obligaţii") din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 este rezervat reglementării generale a actului juridic unilateral. Una dintre ipotezele evidenţiate de legiuitor, în care actul juridic unilateral este izvor de obligaţii, o constituie promisiunea unilaterală reglementată de art. 1327 din C. civ. adoptat prin Legea 287/2009. Prin promisiunea unilaterală, bazată pe intenţia serioasă şi conştientă de a se obliga, independent de acceptarea beneficiarului, numai autorul promisiunii are obligaţii, iar destinatarul beneficiar, în calitate de creditor al obligaţiilor promitentului, poate refuza dreptul astfel născut. Prin urmare, promisiunea unilaterală presupune inexistenţa unui raport juridic anterior între promitent şi beneficiar.

Or, înscrisul denumit "angajament" este semnat de Dr. A., în calitate de fost concesionar în baza contractului nr. x/30.06.2006, aferent CSV Adunaţii Copăceni, astfel că este evidentă referirea neîndoielnică la acest contract ca reprezentând izvorul obligaţiei de plată.

Prin urmare, în mod corect a calificat instanţa de apel acest înscris ca fiind o recunoaştere de datorie, voluntară, neîndoielnică, neafectată de vreo condiţie sau rezervă din partea autorului ei, de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, fără însă a afecta prescripţiile deja împlinite, criticile recurentei privind incidenţa dispoziţiilor art. 1327 C. civ. fiind nefondate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală şi că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanţa nr. x/03.10.2019 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 1435A/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iulie 2020.