Supreme Court upheld appellate decision ordering payment for facade works, rejecting contractor’s non-performance defense and subcontractor’s appeal as unfounded.

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 581 din 19 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea prin care reclamanta S.C. A. S.R.L.- societate aflată în reorganizare judiciară, reprezentată prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 268.175, 48 euro, la care se adaugă T.V.A., cu titlu de debit restant şi a sumei de 149.286,52 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente, calculate până la data introducerii acţiunii, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului, calculate până la plata efectivă a acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 04.05.2009 între cele două părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care reclamanta, în calitate de prestator, se obliga să organizeze şi să execute cu materialele sale şi pe riscul său lucrările (inclusiv remedierea oricăror defecte apărute pe durata contractului, precum şi refacerea lucrărilor care nu corespund specificaţiilor beneficiarului), iar pârâta, în calitate de beneficiar, se angaja să remunereze prestatorul pentru lucrările efectuate. Modalitatea în care se va face decontarea lucrărilor între cele două părţi a fost stabilită la art. 4.3-4.12 din contract, ea presupunând întocmirea situaţiilor de lucrări de către reclamantă, confirmarea sau infirmarea lor într-un termen de 10 zile lucrătoare, emiterea facturilor în termen de 5 zile de la data comunicării de către beneficiar a acceptului situaţiei de lucrări şi efectuarea plăţii în termen de 24 de ore de la încasarea banilor de la beneficiarul final, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data acceptării situaţiilor de lucrări.

Reclamanta a întocmit pentru lunile septembrie- octombrie 2011 trei situaţii de lucrări, care poartă şi ştampila pârâtei, precum şi patru facturi, dintre care numai primele două poartă această menţiune, împrejurare ce permite judecătorului ca pe calea unei prezumţii simple să tragă concluzia că au fost acceptate de către pârâtă, sub condiţia ca din celelalte probe să nu rezulte contrariul.

Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, prima instanţă a reţinut că între părţi au intervenit mai multe divergenţe pe parcursul executării contractului, legate de termenele de execuţie, calitatea materialelor şi a manoperei prestate de reclamantă, dar şi că aceste declaraţii conduc spre concluzia că reclamanta nu şi-a executat corespunzător obligaţiile asumate, procesul-verbal depus de reclamantă la ultimul termen de judecată confirmând că şi în prezent există infiltraţii la acoperiş. În aceste condiţii, tribunalul a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 5.1.13, 5.1.24 şi 5.1.27 din contractul încheiat între cele două părţi.

Or, fiind vorba despre un contract sinalagmatic, cauza obligaţiei asumate de fiecare parte o reprezintă obligaţia corelativă a co-contractantului. În măsura în care una dintre părţi nu îşi execută întocmai obligaţiile, lipseşte fundamentul executării obligaţiei corelative de către cealaltă parte, aceasta fiind îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare.

A apreciat tribunalul că faptul că în contract nu se face referire în mod expres la această posibilitate în privinţa obligaţiei de plată a pârâtei nu poate duce la o altă concluzie, întrucât contractul obligă părţile nu numai la ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul său, ci la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea o dă obligaţiei după natura sa (art. 970 alin. (2) din vechiul C. civ.). Or, pretinderea unor sume de bani, în condiţiile în care partea nu şi-a executat întocmai obligaţiile, contravine echităţii ce trebuie să guverneze raporturile contractuale în faza aducerii lui la îndeplinire, cererea reclamantei fiind nefondată sub acest aspect.

Pe de altă parte, prima instanţă a subliniat că nu trebuie omis că plata asumată de către pârâtă devenea exigibilă numai după aprobarea situaţiilor de lucrări, prezentată de reclamantă. Or, din declaraţia martorului C. rezultă că acesta era îndreptăţit, potrivit atribuţiilor de serviciu, să aprobe sau să infirme respectivele situaţii. În faţa instanţei de judecată acesta a precizat în mod expres că nu a aprobat respectivele situaţii, astfel încât emiterea facturilor ulterioare este lipsită de orice suport.

Faţă de toate acestea, considerând că pârâta este îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi că reclamanta nu a făcut dovada certă a acceptării situaţiei de lucrări aferente lunilor septembrie- octombrie 2011, a respins ca nefondată acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 57/C/2020 - A din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 142.447,89 euro, la care se adaugă TVA, precum şi la plata unor penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume, calculate de la data scadenţei până la plata efectivă; a respins restul pretenţiilor solicitate de către reclamantă şi a obligat apelanta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert, în favoarea expertului tehnic D..

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare prin care una din părţile contractului tinde sa obţină amânarea executării obligaţiilor sale, atunci când partea care pretinde această executare nu si-a îndeplinit ea însăşi propriile obligaţii.

Însă, această excepţie poate fi invocată doar în cazul neexecutării obligaţiei de către cealaltă parte contractanta, nu şi în cazul unei executări necorespunzătoare, cum este situaţia din speţă, deoarece temeiul juridic al excepţiei îl constituie interdependenta obligaţiilor reciproce ale părţilor, care presupune şi necesitatea existentei unei simultaneităţi de executare a obligaţiilor asumate. Or, în situaţia în care obligaţia a fost executată de către cocontractant, însă necorespunzător, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepţiei, respectiv amânarea executării obligaţiei corelative, până la executarea obligaţiei solicitate la plată.

A reţinut instanţa de apel că, în speţă, lucrările ce au făcut obiectul contractului, în ansamblul sau, nu doar cele ce fac obiectul cauzei, au fost predate beneficiarului final S.C. E. S.R.L., prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, iar în anexele 1-12 ale acestui proces-verbal, întocmit la o zi după data emiterii facturilor fiscale refuzate la plată, se consemnează modul în care s-au executat lucrările contractate, deficienţele constatate, remediile care trebuie îndeplinite şi termenul în care acestea se vor executa. Or, în aceste condiţii, nu se mai poate pune problema amânării executării obligaţiei de plată până la executarea obligaţiei corelative de executare a lucrărilor, ci a remedierii deficienţelor constatate la aceste lucrări şi a stabilirii cuantumului obligaţiei de plată în funcţie de modul în care a fost executată obligaţia a cărei plată se solicită.

În acest sens, curtea de apel a reţinut că la dosarul cauzei, în ambele faze procesuale, s-a depus documentaţia tehnică care a stat la baza efectuării lucrărilor, înscrisuri referitoare la deficienţele constatate cu ocazia recepţiei lucrărilor, sesizările efectuate de locatarii imobilului, prin care se reclamă existenţa infiltraţiilor de apă, corespondenţa dintre părţi şi cea purtată cu beneficiarul final, legată de modul în care au fost remediate sau nu deficienţele semnalate şi măsurile care s-au întreprins, documentaţia tehnică referitoare la materialele puse în operă şi fotografii ale lucrărilor efectuate.

În continuare, analizând materialul probator administrat în ambele faze procesuale, curtea de apel a constatat că între părţi au intervenit mai multe divergenţe pe parcursul executării contractului, legate de termenele de execuţie, de calitatea materialelor şi a manoperei prestate de către reclamantă, divergenţe care au dus la refuzul plăţii contravalorii lucrărilor efectuate în lunile septembrie - octombrie 2011.

Totodată, analizând situaţiile de lucrări depuse la dosar, a constat că acestea poartă stampila rotundă a societăţii pârâte şi o semnătură, însă fără a se putea identifica persoana care a semnat înscrisurile respective. Facturile proforma întocmite au aplicată o stampilă dreptunghiulară care aparţine secretariatului societăţii pârâte, iar facturile fiscale nu poartă niciun fel de ştampilă sau semnătură şi cuprind o altă sumă decât cea menţionată în facturile proforma, deoarece valoarea în euro este raportată la un alt curs valutar.

A apreciat instanţa de apel că împrejurarea că situaţiile de lucrări depuse la dosar poartă ştampila rotundă a societăţii pârâte, nu poate fi considerată o dovadă certă a existenţei întregii obligaţii de plată a pârâtei-intimate, în condiţiile în care din restul materialului probator rezultă contrariul, respectiv faptul că o parte din lucrările efectuate nu au respectat condiţiile de calitate impuse de documentaţia tehnică şi contractul încheiat între părţi, precum şi faptul că au fost facturate lucrări care exced contractului încheiat. Sub acest aspect, a apreciat că în mod judicios a reţinut tribunalul că în baza acestor situaţii de lucrări se poate reţine doar prezumţia existenţei unei obligaţii de plată a pârâtei, prezumţie care poate fi răsturnată prin proba contrară.

Într-adevăr, aspectele tehnice constatate prin situaţiile de lucrări, care au valoarea unui înscris sub semnătură privată, nu pot fi combătute prin proba testimonială, astfel cum invocă apelanta, însă acest aspect nu poate duce în mod automat la recunoaşterea valorii probatorii certe a înscrisurilor respective, în condiţiile în care din alte probe aflate la dosar rezultă contrariul celor consemnate, respectiv executarea defectuoasă a lucrărilor, cu vicii majore de execuţie, care nu au fost remediate de reclamantă nici înlăuntrul termenului stabilit la recepţia lucrărilor şi nici ulterior, deficienţe care denotă nerespectarea obligaţiei asumate de către reclamantă şi duc la lipsa unui temei în baza căruia să se solicite plata contravalorii lucrărilor efectuate defectuos, neremediate de către reclamantă în mod corespunzător şi care duc la imposibilitatea utilizării în condiţii optime a lucrării efectuate.

Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, în cadrul acestor situaţii de lucrări sunt cuprinse şi lucrări care nu fac parte din contractul încheiat între părţi şi în anexele acestuia, cu privire la care apelanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte necesitatea şi raţiunea pentru care au fost executate, independent de lucrările stabilite contractual. Aşa fiind, instanţa de apel a prezumat că acestea au fost efectuate în vederea realizării închiderilor la acoperiş, cum arată expertul tehnic, iar în această situaţie preţul lor este inclus în cel stabilit pentru realizarea acoperişului şi nu pot fi facturate de două ori.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că nu se poate omite că executarea acestor lucrări, neenumerate în contract, nu a fost acceptată de către beneficiar, simpla semnare a situaţiei de lucrări nefiind suficientă pentru a se constata existenţa unei obligaţii de plată, în condiţiile în care lucrările efectuate sunt facturate la un preţ care nu este stabilit contractual, iar din materialul probator administrat rezultă că lucrarea în care acestea se înglobează, respectiv acoperişul, a fost efectuată defectuos.

Prin urmare, cu privire la aceste lucrări neidentificate în raport de categoriile de lucrări enumerate în contract şi în anexele acestuia, în valoare totală de 15.409,30 euro (268.174,83 total anexa1 - 252.765,53 total anexa2 expertiză), curtea de apel a reţinut că cererea reclamantei este neîntemeiată şi nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte restul lucrărilor, evidenţiate în cele trei situaţii de lucrări, în valoare totală de 252.765,53 euro, sumă rezultată după efectuarea corecţiilor asupra sumelor de către expert, explicitate la obiectivul nr. 1 lit. A) al expertizei şi scăderea sumei de 15.409,30 euro, instanţa de apel a constatat că acestea vizează lucrări efectuate la acoperiş în valoare totală de 105.151,15 euro şi lucrări la faţade în valoare totală de 147.614,38 euro, explicitate la poziţiile 1-5 ale anexei 2 la expertiză, respectiv poziţiile 6-11 ale anexei 2, astfel cum rezultă din cuprinsul expertizei tehnice cu cele două răspunsuri la obiecţiuni, în special răspunsul nr. 2 la obiecţiuni în care se defalcă lucrările separat pe cele două categorii.

Referitor la lucrările aferente faţadelor, facturate în suma totală de 147.614,38 euro, descrise la poziţiile 6-11 în anexa nr. 2 a raportului de expertiză, curtea de apel a constatat că pretenţiile apelantei-reclamante sunt întemeiate, însă în limita sumei stabilite de expertul tehnic în urma măsurătorilor efectuate şi explicitate sub aspectul cantităţilor efectiv realizate şi a valorii acestora în cadrul răspunsului la obiecţiuni nr. 2 depus la filele x apel, respectiv a sumei de 142.447,89 euro.

Cu privire la aceste lucrări, a notat că prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, încheiat între intimata pârâtă şi beneficiarul final al lucrării, S.C. E. S.R.L., comisia de recepţie a acceptat recepţia pentru obiectivele menţionate în cuprinsul procesului-verbal, cu condiţia executării lucrărilor de remediere specificate în anexele procesului-verbal, stabilindu-se un termen de remediere de 90 zile, dar şi măsuri de remediere referitoare la plăcile de F. folosite la placarea faţadei.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a constatat că, în ceea ce priveşte lucrările efectuate la faţade, măsurile de remediere stabilite au fost respectate, cu excepţia celor legate de înlocuirea plăcilor cu unele de grosimea stabilită în caietul de sarcini, deficienţă care a apreciat că nu-i poate fi imputată reclamantei, în condiţiile în care acesteia nu i s-a solicitat prin contractul încheiat cu pârâta montarea unor plăci cu dimensiunea de 10 mm grosime, iar contractul încheiat între pârâtă şi beneficiarul final nu-i este opozabil, fiind terţ faţă de acesta.

În aceste condiţii, a apreciat că refuzul pârâtei de a achita contravaloarea lucrărilor aferente faţadei este unul nejustificat, câtă vreme reclamanta a respectat dimensiunea plăcilor stabilită în contractul încheiat cu pârâta, care, potrivit art. 969 C. civ., reprezintă legea părţilor şi nu s-au constatat alte deficienţe de execuţie sau calitate în privinţa lucrării efectuate ori acestea au fost remediate înlăuntrul termenul stabilit în acest sens.

Cu toate acestea, curtea de apel a reţinut că reclamantei nu i se cuvine a i se achita întreaga sumă stabilită prin situaţiile de lucrări referitoare la faţade, în condiţiile în care, în urma măsurătorilor efectuate, expertul tehnic a stabilit diferenţe cu privire la suprafeţele indicate în situaţiile de lucrări şi cele rezultate în urma măsurătorilor efectuate la faţa locului.

Prin urmare, deoarece în urma măsurătorilor efectuate asupra cantităţilor de lucrări aferente faţadelor a rezultat o altă suprafaţă decât cea arătată în situaţiile de lucrări, curtea de apel a reţinut că suma datorată de către pârâtă este cea stabilită în urma măsurătorilor efectuate potrivit prevederilor art. 4.3 din contract, respectiv suma de 142.447,89 euro la care se adaugă T.V.A., sau echivalentul în RON al acestei sume la cursul de la data plăţii.

De asemenea, deoarece refuzul plăţii acestei sume de către pârâtă la scadenţă este unul nejustificat, în conformitate cu prevederile art. 13.1 din contract şi art. 970 şi 1066 C. civ., a reţinut că aceasta datorează reclamantei şi penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului restant, începând cu data scadenţei până la plata efectivă a sumei.

Referitor la apărarea invocată de pârâtă, în sensul că nu poate fi obligată la plata niciunei sume de bani, deoarece lucrările solicitate la plată depăşesc preţul total al lucrării contractate, respectiv 999.394,40 euro, la care se adaugă T.V.A., curtea de apel a constatat că aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care lucrările facturate şi achitate de pârâtă se situează sub valoarea totală a contractului, iar suma mai sus stabilită, aferentă faţadelor, se include în valoarea totală convenită.

În ceea ce priveşte lucrările efectuate la acoperiş, în valoare totală de 105.151,15 euro, fără T.V.A., arătate la punctele 1-5 în anexa la raportul de expertiză, curtea de apel a constatat că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece aceasta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate prin contract, lucrările efectuate fiind defectuos executate, fără să fie remediate într-o manieră care să permită folosirea lucrării potrivit scopului acesteia, existând deficienţe majore atât în privinţa materialelor folosite, cât şi a manoperei.

Curtea de apel a apreciat că nu pot fi primite susţinerile apelantei, în sensul că nu i se poate imputa nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la membrana G. de 1,50 mm grosime prevăzută în caietul de sarcini şi contract, care s-a înlocuit cu o altă membrană PVC, pe considerentul că în anexa 1 a contractului, în art. 1.1 pct. 1 se specifică obligaţia de a utiliza hidroizolaţie din membrană PVC tip G., care ar însemna că poate fi utilizată şi o membrană similară de alt tip. Aceasta, întrucât, în anexa contractului nu se menţionează posibilitatea de a se utiliza un produs similar, iar utilizarea termenului tip se referă la felul produsului, nu la posibilitatea de a se utiliza alt produs similar.

Aşa fiind, a apreciat că se impune respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor efectuate la acoperiş, în cuantum de 105.151,15 euro.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de apelanta- reclamantă, curtea de apel, având în vedere că pretenţiile acesteia au fost admise doar în parte, iar cheltuielile cu expertiza au fost achitate parţial şi de pârâtă, în temeiul prevederilor art. 274 şi urm. C. proc. civ., a obligat intimata- pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, având în vedere că apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita onorariul expertului desemnat în cauză, în cuantum de 5.000 RON, in temeiul art. 201 şi urm C. proc. civ. şi art. 20-23 din O.G. nr. 2/2000 a obligat-o la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând diferenţă onorariu expertiză tehnică, în favoarea expertului tehnic D..

Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C.I.I. H., a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii şi cu interpretarea greşita a actelor juridice deduse judecăţii, respectiv contractul nr. x/04.05.2009 şi situaţiile de lucrări solicitate la plată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.,

Concretizând, a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ. şi a interpretat în mod greşit dispoziţiile contractuale cu privire la preţul contractului.

Mai mult, a arătat că în mod greşit, schimbând înţelesul vădit al contractului încheiat de părţi, curtea de apel a reţinut că acceptarea expresă a situaţiilor de lucrări ar constitui doar o simplă prezumţie privind existenţa unei obligaţii de plată a intimatei-recurente, în condiţiile în care dispoziţiile contractuale prevăd în mod expres faptul că plata preţului se va efectua de către beneficiar lunar, în baza situaţiilor de lucrări, aprobate de beneficiar.

A subliniat această recurentă că situaţiile de lucrări acceptate nu au doar valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, care pot fi combătute prin administrarea altor probe, întrucât s-ar ajunge la ignorarea voinţei exprese a părţilor.

Pe de altă parte, a arătat că devine incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea pronunţată cuprinzând motive contradictorii. Astfel, în mod corect a reţinut curtea de apel că "excepţia neexecutării contractului, cu consecinţa neachitării preţului lucrărilor, poate fi invocată doar în cazul neexecutării obligaţiei de către cealaltă parte contractantă, nu şi în cazul unei executări necorespunzătoare, cum este situaţia din speţă, deoarece temeiul juridic al excepţiei îl constituie interdependenţa obligaţiilor reciproce ale părţilor, care presupune şi necesitatea existenţei unei simultaneităţi de executare a obligaţiilor asumate. Ori, în situaţia în care, obligaţia a fost executată de către cocontractant, însă necorespunzător, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepţiei, respectiv amânarea executării obligaţiei corelative până la executarea obligaţiei solicitate la plată. (...). În aceste condiţii, nu se mai poate pune problema amânării executării obligaţiei de plată până la executarea obligaţiei corelative a lucrărilor, ci a remedierii deficienţelor constatate la aceste lucrări."

Instanţa a reţinut că obligaţia de plată asumată prin contract nu ar mai trebui amânată, din moment ce lucrările au fost executate, pentru ca, ulterior, în mod contradictoriu, să reţină că totuşi cuantumul obligaţiei de plată se stabileşte în funcţie de modul în care a fost executată obligaţia a cărei plată se solicită, deşi chiar aceasta a reţinut că obligaţia de plată asumată prin contract nu poate fi amânată.

În ceea ce priveşte preţul contractului nr. x/04.05.2009, a susţinut că în mod greşit, cu încălcarea art. 977 şi 982 C. civ., a reţinut curtea de apel că acesta este un preţ global şi că preţul contractului ar fi de 999.394.40 euro fără TVA.

Aceasta, întrucât "valoarea fermă" care a fost reţinută de instanţa de apel ca fiind prevăzuta de contract nu se referă la valoarea fermă a contractului în sine, ci la faptul că preţurile unitare sunt ferme si nerevizuibile, aşa cum se menţionează în art. 4.3 din contractul de prestări servicii.

De esenţă a apreciat că este prevederea din actul adiţional nr. x, care la art. 2 specifică faptul că preţurile unitare pentru lucrările de executat "se modifică", dar mai mult, "preţurile sunt valabile 6 luni de la data încheierii actului adiţional". Ca atare, niciuna din prevederile exprese ale contractului şi ale actelor adiţionale nu conduce spre concluzia că preţul contractului este unul ferm, aceasta fiind o concluzie greşită a instanţei de judecată, care a aplicat în mod eronat principiile de interpretare a convenţiilor şi nu a ţinut cont de voinţa părţilor, aşa cum a fost aceasta redată în cadrul contractului şi cum ar fi trebuit să reiasă din interpretarea întregului conţinut al contractului, în ansamblul său.

Referitor la lucrările care a apreciat instanţa de apel că nu se regăsesc în contract, a arătat această recurentă că, potrivit art. 4.3 din contract, cantitatea facturată va fi cea real executată, acceptată de beneficiar şi de prestator. În aceste condiţii, dat fiind faptul că lucrările (suplimentare) cuprinse în cadrul situaţiilor de lucrări au fost executate (fiind în mod evident comandate de beneficiar, după cum au mai procedat părţile şi în alte ocazii, lucrările astfel comandate anterior fiind plătite) şi ulterior au fost expres acceptate de beneficiar, acestea ar fi trebuit achitate, în condiţiile în care a operat o modificare tacită a contractului,

În opinia recurentei, faptul că aceste lucrări au făcut obiectul înţelegerii dintre părţi rezultă din probatoriul administrat, iar instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convenţiile "obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa" şi să ia act de uzanţele dintre părţi, care au presupus comandarea şi au convenit executarea unor lucrări suplimentare, care nu sunt cuprinse într-un act adiţional, dar sunt acceptate de beneficiar şi unele au fost achitate (anterior situaţiilor de lucrări litigioase).

În ceea ce priveşte lucrările neregăsite fizic în cadrul raportului de expertiză, în cuantum de 5.166,49 euro, recurenta a susţinut că, potrivit prevederilor contractuale, aprobarea situaţiilor de lucrări se face atât cantitativ cât şi calitativ. Or, documentele existente la dosar relevă faptul că lucrările a căror plată o solicită au fost verificate din punct de vedere cantitativ şi acceptate, prin semnarea situaţiilor de lucrări.

Tot cu încălcarea art. 969 C. civ. şi interpretarea greşită a contractului a apreciat recurenta că a fost respins capătul de cerere vizând acordarea contravalorii lucrărilor de hidroizolaţie, în condiţiile în care executarea acestora şi acceptarea de către recurenta-intimată a situaţiilor de lucrări a dus, conform contractului încheiat de părţi, la naşterea obligaţiei de plată a acestor lucrări.

În opinia recurentei, în mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că lucrările efectuate au fost defectuos executate, fără a fi remediate într-o manieră care să permită folosirea lucrării potrivit scopului acesteia şi că ar exista deficienţe majore, atât în privinţa materialelor folosite, cât şi a manoperei, atât timp cât imobilul a fost recepţionat de către beneficiarul final al lucrării, încheindu-se actele necesare care au permis inclusiv înscrierea acestei construcţii în cartea funciară.

A susţinut recurenta că nici instanţa şi nici expertul nu puteau să pună sub semnul întrebării cele consemnate în procesul-verbal nr. x din 27.11.2012 cu privire la impermeabilitatea acoperişului, astfel că, din această perspectivă, hotărârea este lipsită de temei legal.

Tot în mod greşit a apreciat recurenta că a dat curtea de apel relevanţă necondiţionată raportului de expertiză cu privire la membrana PVC utilizată şi la lucrările de termoizolaţii din vată minerală, atât timp cât există documente la cartea construcţiilor care le atestă conformitatea.

Pe de altă parte, a susţinut că hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată şi în condiţiile în care nu s-a făcut de către partea adversă dovada faptului că lucrările nu au fost remediate, subliniind că nu trebuia să dea forţă probantă decisivă actelor depuse în probaţiune de expert, cu încălcarea dreptului la apărare, şi nici celor pentru care nu există dovada că i-au fost comunicate, nefiindu-i astfel opozabile.

În final, a arătat că încălcând dispoziţiile art. 274 şi 276 C. proc. civ., instanţa de apel, deşi i s-au admis parţial cererile, nu a obligat partea adversă nici măcar în parte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert şi cheltuieli de transport.

Prin memoriul său de recurs, S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că, în contra celor reţinute de instanţa de apel, excepţia de neexecutare a contractului este întemeiată.

A subliniat recurenta că în mod netemeinic şi nelegal i-a negat instanţa de apel dreptul de a se prevala de excepţia de neexecutare a contractului, reţinând că excepţia nu poate fi ridicată decât în cazul neexecutării unei obligaţii, nu si în cazul unei executări necorespunzătoare.

Or, art. 1020 C. civ. nu condiţionează invocarea acestei apărări de neexecutarea integrală a obligaţiei asumate contractual, fiind suficientă şi necesară o executare parţială necorespunzătoare, însă esenţială în raport cu obiectul contractului şi natura obligaţiilor contractuale neexecutate.

Excepţia de neexecutare operează ca o modalitate a justiţiei private, nefiind necesară o solicitare adresată instanţei de judecată şi nici punerea în întârziere a celeilalte părţi, producându-şi efectele specifice prin simpla opunere a sa părţii care cere executarea contractului

A arătat recurenta că, spre deosebire de rezoluţiune, în cazul invocării excepţiei de neexecutare, partea care a invocat-o rămâne legată de contract, iar dacă cealaltă parte îşi execută obligaţiile, atunci şi partea care s-a prevalat de excepţie va trebui să-şi execute propriile obligaţii, iar, în caz contrar, poate solicita rezoluţiunea.

Potrivit recurentei, contrar celor reţinute de curtea de apel, executarea unor lucrări neconforme cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură, reprezintă, în fapt, o neexecutare a lucrărilor contractate, prestatorul executând alte lucrări decât cele care constituie obiectul contractului. Aşa fiind, a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., care consacră principiul forţei obligatorii a contractului.

În continuare, recurenta a redat fragmente din decizia atacată şi a subliniat că, în mod nelegal, lipsind de eficienţă juridică apărările formulate în susţinerea excepţiei neexecutării contractului, curtea de apel a reţinut că lucrările de placare a faţadei au fost executate necorespunzător, fără respectarea specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini şi din proiectul de arhitectură, însă a reţinut, netemeinic, că nu s-a făcut dovada transmiterii caietului de sarcini către prestator.

În acest context, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că nu se poate reţine că partea adversă nu a cunoscut conţinutul caietului de sarcini, subliniind că în absenţa proiectului din care face parte caietul de sarcini prestatorul nu ar fi fost în măsură să înceapă execuţia lucrărilor şi, mai mult decât atât, faptul că a primit proiectul nu poate fi negat de intimată, care a semnat în acest sens.

A mai susţinut această recurentă că, în contra celor reţinute de instanţa de apel, contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare, se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., în calitate de antreprenor general, cu beneficiarul final S.C. E. S.R.L, prin Anexa nr. 1 la contractul de subcontractare făcându-se trimitere la specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, componentă a proiectului pus la dispoziţie de către beneficiarul final.

Aşadar, clauzele contractuale alcătuiesc un întreg, neputând fi desprinse unele de altele. Or, potrivit art. 982 C. civ., clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg.

A subliniat recurenta că, deşi a reţinut ineficienta excepţiei de neexecutare a contractului, instanţa de apel a respins, în parte, pretenţiile intimatei - reclamante, tocmai raportat la excepţia de neexecutare a contractului, decizia recurată fiind grefată, în mod evident, pe neexecutarea conformă a lucrărilor de către intimată, sub aspectul calităţii lucrărilor executate şi al nerespectării termenului de execuţie asumat.

Practic, intimata-reclamantă, cu nerespectarea prevederilor contractuale, a executat lucrări de calitate îndoielnică, lucrări care au fost refuzate integral la plată de beneficiarul final.

Nu în ultimul rând, a arătat că instanţa de apel a nesocotit caracterul unitar al lucrărilor contractate, procedând la disocierea, separarea acestora, cu încălcarea prevederilor contractuale aplicabile.

În opinia recurentei, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi art. 973 C. civ., respectiv cu neobservarea prevederilor art. 5.1.29 din contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, instanţa de apel a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că nu i se poate imputa intimatei-reclamante neexecutarea obligaţiilor contractuale, prin executarea lucrărilor de placare a faţadelor cu nerespectarea specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură.

În acest context, a arătat că eşecul părţii adverse în executarea corespunzătoare şi în termen a lucrărilor încredinţate s-a repercutat asupra relaţiei cu beneficiarul final, care a refuzat plata şi a executat garanţia de bună-execuţie în sumă de 398.549,47 euro.

A subliniat recurenta că la dosarul cauzei au fost depuse reclamaţiile beneficiarului final al lucrărilor, în ceea ce priveşte nivelul calitativ, materialele ce trebuiau a fi puse în operă şi dovada executării scrisorii de garanţie bancară, dar şi că, în urma administrării probei cu expertiză tehnică judiciară imobiliară, s-a demonstrat fără drept de tăgadă că lucrările executate nu corespund cerinţelor impuse prin prevederile contractuale, specificaţiile tehnice din caietul de sarcini şi proiectul de arhitectură.

Cu toate acestea, instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., a apreciat, în mod netemeinic şi nelegal, că intimata-reclamantă şi-a executat obligaţiile asumate contractual, lucrările de placare a faţadelor, în contradicţie cu probatoriile administrate fiind considerate de către instanţă ca fiind executate în mod corespunzător.

O altă critică, pe care această recurentă a înţeles să o circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.

Potrivit recurentei, instanţa de apel, interpretând greşit contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, procedând la disocierea contractului de specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, precum şi de proiectul de arhitectură.

Or, în absenţa caietului de sarcini, parte componentă a proiectului, nu puteau fi executate lucrările contractate. Împrejurarea că intimata nu a respectat obligaţia de a executa lucrările conform proiectului a făcut în cele din urmă ca lucrarea executată să fie, în integralitate, neconformă şi neacceptată la plată de beneficiarul final.

În final, a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, devenind incidente astfel dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, executarea defectuoasă a lucrărilor, cu vicii majore de execuţie, niciodată remediate, iar, pe de altă parte, exclude de facto şi de iure culpa contractuală a prestatorului, în ceea ce priveşte executarea necorespunzătoare, mai precis neexecutarea lucrărilor de placare a faţadelor, conform specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini şi din proiectul de arhitectură.

În acest context, a arătat că executarea neconformă a lucrărilor, cu nerespectarea specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini şi din proiectul de arhitectură, a fost asumată de partea adversă, împrejurare atestată de demersul ulterior făcut de către administratorul societăţii intimate, care a încercat să obţină acceptul beneficiarului final cu privire la calitatea materialelor puse în operă.

Beneficiarul final a respins însă lucrările executate cu nerespectarea specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini şi din proiectul de arhitectură şi a solicitat înlocuirea plăcilor de eter color de 8 mm, cu acelea prevăzute în proiect, de 10 mm, măsură neadusă la îndeplinire de prestator.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Ambele recurente au indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În mod prioritar, Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurente, deoarece calea de atac dedusă judecăţii are caracter extraordinar şi este lipsită de valenţe devolutive; ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greşită aplicare a legii, recurentele solicită reevaluarea materialului probator, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanţa supremă.

Înalta Curte notează că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele de fond, presupune că la data de 04.05.2009 între cele două părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care reclamanta, în calitate de prestator, se obliga să organizeze şi să execute cu materialele sale şi pe riscul său lucrările (inclusiv remedierea oricăror defecte apărute pe durata contractului, precum şi refacerea lucrărilor care nu corespund specificaţiilor beneficiarului), iar pârâta, în calitate de beneficiar, se angaja să remunereze prestatorul pentru lucrările efectuate. Modalitatea în care urma a se face decontarea lucrărilor între cele două părţi a fost stabilită la art. 4.3-4.12 din contract, ea presupunând întocmirea situaţiilor de lucrări de către reclamantă, confirmarea sau infirmarea lor într-un termen de 10 zile lucrătoare, emiterea facturilor în termen de 5 zile de la data comunicării de către beneficiar a acceptului situaţiei de lucrări şi efectuarea plăţii în termen de 24 de ore de la încasarea banilor de la beneficiarul final, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data acceptării situaţiilor de lucrări.

Reclamanta a întocmit pentru lunile septembrie- octombrie 2011 trei situaţii de lucrări, precum şi patru facturi.

Între părţi au intervenit mai multe divergenţe pe parcursul executării contractului, legate de termenele de execuţie, de calitatea materialelor şi a manoperei prestate de către reclamantă, divergenţe care au dus la refuzul plăţii contravalorii lucrărilor efectuate în lunile septembrie - octombrie 2011 de către pârâtă şi au generat prezentul litigiu.

Instanţa de apel a reţinut că, întrucât lucrările efectuate au fost predate beneficiarului final S.C. E. S.R.L., prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, iar în anexele 1-12 ale acestui proces-verbal se consemnează modul în care s-au executat lucrările contractate, deficienţele constatate, remediile care trebuie îndeplinite şi termenul în care acestea se vor executa, în speţă nu se mai pune problema amânării plăţii acestor lucrări, astfel că nu se mai poate invoca, în acest stadiu, excepţia neexecutării contractului.

Pornind de la această premisă, curtea de apel a analizat, prin prisma probatoriului administrat în cauză, care sunt lucrările executate conform contractului şi a obligat pârâta doar la plata acestora.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de prim control judiciar, susţinând că aceasta a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora contractul reprezintă legea părţilor, dar şi pe cele ale art. 977 şi 982 C. civ., care reglementează regulile de interpretare a convenţiilor.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator; astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit a reţinut curtea de apel că preţul contractului este unul global, în cuantum de 999.394.40 euro fără TVA; că, dat fiind faptul că lucrările (suplimentare) cuprinse în cadrul situaţiilor de lucrări au fost executate (fiind în mod evident comandate de beneficiar, după cum au mai procedat părţile şi în alte ocazii, lucrările astfel comandate anterior fiind plătite) şi ulterior au fost expres acceptate de beneficiar, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convenţiile "obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa" şi să ia act de uzanţele dintre părţi, care au presupus comandarea şi au convenit executarea unor lucrări suplimentare, care nu sunt cuprinse într-un act adiţional, dar sunt acceptate de beneficiar şi unele au fost achitate; că în ceea ce priveşte lucrările neregăsite fizic în cadrul raportului de expertiză, în cuantum de 5.166,49 euro, documentele existente la dosar relevă faptul că lucrările a căror plată o solicită au fost verificate din punct de vedere cantitativ şi acceptate, prin semnarea situaţiilor de lucrări; că în mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că lucrările de hidroizolaţie au fost defectuos executate, fără a fi remediate într-o manieră care să permită folosirea lucrării potrivit scopului acesteia; că în mod greşit a dat curtea de apel relevanţă necondiţionată raportului de expertiză cu privire la membrana PVC utilizată şi la lucrările de termoizolaţii din vată minerală, atât timp cât există documente la cartea construcţiilor care le atestă conformitatea şi că hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată şi în condiţiile în care nu s-a făcut de către partea adversă dovada faptului că lucrările nu au fost remediate, subliniind că nu trebuia să dea forţă probantă decisivă actelor depuse în probaţiune de expert.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, stabilite de instanţele de fond pe baza vastului probatoriu administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, sub pretextul încălcării dispoziţiilor art. 969, art. 970, art. 977 şi art. 982 C. civ., recurenta-reclamantă a criticat, în realitate, modul de administrare sau interpretare a probelor şi modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greşit, schimbând înţelesul vădit al contractului încheiat de părţi, curtea de apel a reţinut că acceptarea expresă a situaţiilor de lucrări ar constitui doar o simplă prezumţie privind existenţa unei obligaţii de plată a intimatei-recurente, în condiţiile în care dispoziţiile contractuale prevăd în mod expres faptul că plata preţului se va efectua de către beneficiar lunar, în baza situaţiilor de lucrări, aprobate de beneficiar.

A subliniat această recurentă că situaţiile de lucrări acceptate nu au doar valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, care pot fi combătute prin administrarea altor probe, întrucât s-ar ajunge la ignorarea voinţei exprese a părţilor.

În mod prioritar, Înalta Curte subliniază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancţionează doar schimbarea naturii sau înţelesului lămurit ori vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, iar nu interpretarea sa greşită.

Această concluzie rezultă în urma interpretării gramaticale a textului legal, din utilizarea de către legiuitor a verbului "a interpreta" la modul gerunziu; prin urmare, interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii trebuie înţeleasă doar în dependenţă cu verbul la modul personal, care în textul legii are în vedere schimbarea naturii sau înţelesului lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia.

În acest context, se impune a se atrage atenţia că aspectele legate de interpretarea probatoriului, dezvoltate de recurentă subsumat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu fac obiect al examinării instanţei supreme, a cărei analiză este limitată, aşa cum s-a arătat şi în precedent, doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie, recursul fiind o cale de atac nedevolutivă.

Dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a evocat-o doar pe cea vizând existenţa unor motive contradictorii.

Din această perspectivă, a susţinut că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că obligaţia de plată asumată prin contract nu ar mai trebui amânată, din moment ce lucrările au fost executate, pentru ca, ulterior, în mod contradictoriu, să reţină că totuşi cuantumul obligaţiei de plată se stabileşte în funcţie de modul în care a fost executată obligaţia a cărei plată se solicită.

Înalta Curte subliniază că, atunci când vizează doar considerentele, contradicţia la care se referă art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată. Se întâlnesc asemenea situaţii atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

În speţă, nu se regăseşte o atare situaţie. Astfel, raţionamentul curţii de apel nu este unul contradictoriu. Dimpotrivă, este unul logic, reţinându-se că, raportat la etapa de execuţie a contractului, nu se mai poate da eficienţă excepţiei de neexecutare a contractului, al cărei efect constă în amânarea executării obligaţiei de plată a beneficiarului până la executarea lucrărilor de către prestator. Curtea de apel a apreciat deci, că pentru lucrările executate corespunzător nu se justifică amânarea plăţii, iar, în condiţiile în care lucrarea a fost deja predată beneficiarului final, pentru lucrările executate neconform, care nu au fost remediate conform înţelegerii părţilor, pârâta nu datorează plata.

Nici criticile vizând încălcarea dispoziţiilor art. 274 şi 276 C. proc. civ. nu sunt apte să conducă la admiterea recursului declarat de această recurentă.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, încălcând textele de lege sus-menţionate, instanţa de apel, deşi i s-au admis parţial cererile, nu a obligat partea adversă nici măcar în parte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert şi cheltuieli de transport.

Analiza considerentelor deciziei atacate relevă însă faptul că instanţa de prim control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor legale sus-menţionate, reţinând că "deoarece pretenţiile solicitate de către reclamantă au fost admise doar în parte, iar cheltuielile cu expertiza au fost achitate parţial şi de către pârâtă, în temeiul prevederilor art. 274 şi urm. C. proc. civ. instanţa va dispune obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată în favoarea apelantei reclamante."

Prin cererea sa de recurs, S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. a susţinut, în esenţă, că în mod netemeinic şi nelegal i-a negat instanţa de apel dreptul de a se prevala de excepţia de neexecutare a contractului şi a apreciat că nu i se poate imputa intimatei-reclamante neexecutarea obligaţiilor contractuale, prin executarea lucrărilor de placare a faţadelor cu nerespectarea specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură, în condiţiile în care contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare, se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., în calitate de antreprenor general, cu beneficiarul final S.C. E. S.R.L.

Având în vedere că aceste critici au fost dezvoltate succesiv în susţinerea tuturor celor trei motive de recurs indicate, instanţa supremă le va analiza în mod global, fără a mai relua consideraţiile de principiu cu privire la ipotezele care justifică invocarea art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, cu încălcarea art. 969 şi 1020 C. civ., instanţa de apel i-a negat dreptul de a se prevala de excepţia de neexecutare a contractului, Înalta Curte, în acord cu recurenta-pârâtă, reţine că în cazul invocării excepţiei de neexecutare, partea care a invocat-o rămâne legată de contract, iar dacă cealaltă parte îşi execută obligaţiile, atunci şi partea care s-a prevalat de excepţie va trebui să-şi execute propriile obligaţii.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare prin care una din părţile contractului tinde sa obţină amânarea executării obligaţiilor sale, atunci când partea care pretinde această executare nu si-a îndeplinit ea însăşi propriile obligaţii. A apreciat însă că, în situaţii precum cea din speţa de faţă, în care lucrările ce au făcut obiectul contractului, în ansamblul său, nu doar cele ce fac obiectul cauzei, au fost predate beneficiarului final S.C. E. S.R.L., prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepţiei, respectiv amânarea executării obligaţiei corelative până la executarea obligaţiei solicitate la plată.

Prin urmare, raportat la stadiul de execuţie a contractului, în mod judicios a apreciat curtea de apel că nu se mai poate pune problema amânării executării obligaţiei de plată până la executarea obligaţiei corelative de executare a lucrărilor.

Altfel spus, având în vedere că lucrările ce fac obiectul litigiului fuseseră predate beneficiarului final, dar şi că cele la execuţia cărora s-au constatat deficienţe nu au fost remediate în termenul stabilit prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în mod corect a reţinut curtea de apel că nu se mai justifică amânarea executării obligaţiei corelative de plată a preţului şi a procedat la analiza modului de executare a obligaţiilor asumate de prestator, stabilind, prin prisma vastului material probator administrat, care dintre lucrări au fost executate conform contractului, astfel că nu se justifica plata lor cu întârziere şi care au fost executate necorespunzător şi nu au fost remediate, pentru care nu se justifică plata.

Aşa fiind, această critică formulată de recurenta-pârâtă apare ca fiind neîntemeiată, de vreme ce instanţa de apel nu i-a negat, în mod nelegal, dreptul de a invoca în apărare excepţia de neexecutare a contractului, ci a apreciat că, în acest stadiu al executării contractului, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepţiei, respectiv amânarea executării obligaţiei de plată până la executarea lucrărilor.

Cealaltă critică a recurentei, dezvoltată atât subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi celui prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol, vizează obligarea sa la plata lucrărilor aferente faţadelor.

Potrivit autoarei căii de atac, în mod greşit a obligat-o curtea de apel la plata acestor lucrări, în condiţiile în care partea adversă a utilizat în executarea lor plăci de 8 mm, iar nu de 10 mm, aşa cum prevedea caietul de sarcini aferent contractului de antrepriză încheiat de S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., în calitate de antreprenor general, cu beneficiarul final S.C. E. S.R.L.

Recurenta a susţinut că în mod greşit a dat prevalenţă curtea de apel contractului de subantrepriză, în care se specifica utilizarea unor plăci de 8 mm, în condiţiile în care caietul de sarcini, care impunea utilizarea unora de 10 mm, a fost pus la dispoziţia prestatorului, iar contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare, se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., în calitate de antreprenor general, cu beneficiarul final S.C. E. S.R.L.

În aceste condiţii, recurenta a apreciat că instanţa de apel a încălcat regula specială de interpretare prevăzută de art. 982, potrivit căreia toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg, precum şi dispoziţiile art. 969 şi 973 C. civ., care instituie principiile forţei obligatorii a contractului şi relativităţii efectelor acestuia.

Înalta Curte constată însă că interpretarea pe care o propune recurenta tinde să încalce art. 983 C. civ., întrucât însăşi autoarea recursului recunoaşte că în contractul încheiat cu partea adversă s-a prevăzut obligaţia acesteia de a utiliza pentru executarea lucrărilor la faţade plăci de 8 mm; or, într-un atare caz, clauza fiind îndoielnică, ea trebuie să fie interpretată în favoarea celui care se obligă, respectiv S.C. A. S.R.L.

Nici critica dezvoltată de această recurentă subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel a reţinut, în mod contradictoriu, pe de o parte, executarea defectuoasă a lucrărilor, cu vicii majore de execuţie, niciodată remediate, iar, pe de altă parte, a exclus de facto şi de iure culpa contractuală a prestatorului în ceea ce priveşte executarea necorespunzătoare a lucrărilor de placare a faţadelor, care a condus la neacceptarea acestora de beneficiarul final.

Fără a relua cele arătate în precedent, instanţa supremă constată că raţionamentul curţii de apel nu este unul contradictoriu, aceasta reţinând că, într-adevăr, lucrările la faţade au fost executate cu utilizarea unor plăci de 8 mm, iar nu de 10 mm, cum prevedea caietul de sarcini, însă acest lucru nu îi poate fi imputat prestatorului, în condiţiile în care prin contractul de prestări servicii acesta s-a obligat să utilizeze plăci de 8 mm.

În considerarea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte reţine că decizia atacată este legală, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C.I.I. H. şi de recurenta-pârâtă S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. împotriva deciziei nr. 57/C/2020 - A din 13 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iulie 2020.