Jurisdiction for annulling arbitration awards in public procurement: procedural law applies from arbitration filing date

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 20 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta A., să dispună anularea sentinţei arbitrale nr. 26 din 18 aprilie 2019, a sentinţei arbitrale nr. 40 din 18 iunie 2019, a sentinţei arbitrale nr. 46 din 11 iulie 2019 şi a încheierii de îndreptare din 17 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017.

La primul termenul de judecată de la 6 decembrie 2019, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa rămânând în pronunţare pe această excepţie.

Prin încheierea din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţiile civile specializate în litigii cu profesionişti.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut, în esenţă, că prin considerentele Deciziilor nr. 18/2016, nr. 6/2017 şi nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a arătat că în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

A mai reţinut instanţa că a fost învestită cu acţiunea în anulare a sentinţelor arbitrale şi a încheierii de îndreptare, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017 într-o cauză privind executarea acordului contractual având ca obiect execuţie lucrări (reabilitarea DN 76), încheiat la 2 octombrie 2012.

Curtea a constatat că soluţionarea cauzei nu este de competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal, întrucât nu se subsumează litigiilor de contencios administrativ şi fiscal prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi nici litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (forma în vigoare la data formulării prezentei cereri), ci litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, în conformitate cu care "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante."

S-a mai reţinut că sunt aplicabile regulile de competenţă în vigoare la data formulării acţiunii în anulare a sentinţelor arbitrale (13 august 2019) şi nu regulile de competenţă în vigoare la data formulării cererii arbitrale (27 noiembrie 2017), iar competenţa de soluţionare a fost stabilită în favoarea secţiilor civile specializate ale Curţii de Apel Bucureşti.

Ca urmare, cauza a fost înaintată spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la 5 martie 2020 sub nr. x/2020.

Prin cererea depusă la 18 iunie 2020, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei civile şi a solicitat declinarea cauzei la secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar la termenul de la 19 iunie 2020, instanţa a pus în discuţia părţilor această excepţie şi a rămas în pronunţare pe acest aspect.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, a trimis dosarul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acţiunii în anulare formulată de reclamantă, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că litigiul priveşte executarea unui contract de achiziţie publică şi că normele de procedură aplicabile unui dosar sunt normele de procedură de la momentul începerii procesului, care se stabilesc prin aplicarea dispoziţiilor art. 24 şi 25 C. proc. civ., care reglementează orice succesiune de norme de procedură civilă ivită după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., şi nu prin aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 care cuprinde norme tranzitorii speciale doar între Vechiul şi Noul C. proc. civ.

A mai reţinut instanţa că litigiul în speţă se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale ale art. 53 din Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la data formulării cererii arbitrale, respectiv înainte de modificările survenite începând cu 2 august 2018, şi că judecata arbitrală şi judecata în faţa instanţei de judecată, odată declanşată de nemulţumirea unei părţi cu privire la judecata arbitrală, trebuie să alcătuiască un tot, iar legea procedurală, odată aplicabilă procesului în faţa instanţei arbitrale, este legea procedurală care va fi aplicabilă şi procesului în faţa instanţei de judecată. Aşa fiind, faţă de data introducerii cererii arbitrale (27 noiembrie 2017), moment în care competenţa de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţie aparţinea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus trimiterea dosarului către această secţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Nici una din cele două instanţe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine dezlegările date în cuprinsul Deciziei nr. 17/2018, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, excepţia de necompetenţă din prezenta cauză fiind în mod legal invocată de pârâtă la primul termen de judecată, cu respectarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ.

Pentru a stabili competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei, Înalta Curte observă că instanţa a fost învestită cu o acţiune în anularea sentinţelor arbitrale şi a încheierii de îndreptare, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017 într-o cauză privind executarea acordului contractual având ca obiect execuţie lucrări.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, Înalta Curte reţine că instanţa arbitrală a fost sesizată cu o acţiune privind executarea unui contract de achiziţie publică, care se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Pentru a soluţiona conflictul de competenţă, instanţa supremă trebuie să determine care este forma legii nr. 101/2016 aplicabilă speţei de faţă, forma în vigoare la momentul introducerii cererii arbitrale (27 noiembrie 2017) sau forma în vigoare la momentul formulării acţiunii în anulare (13 august 2019), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care îşi produce efectele începând cu 2 august 2018.

Pentru a stabili acest lucru, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. care statuează că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea lor în vigoare. În cazul de faţă, data începerii procesului trebuie apreciată în sens larg, ca fiind data sesizării instanţei arbitrale, şi nu data sesizării instanţei cu acţiunea în anulare, în caz contrar existând riscul ca o etapă a procesului să se judece conform unor norme procedurale, iar cealaltă etapă conform unor norme procedurale modificate. În soluţionarea acţiunii în anulare, instanţa de judecată nu se comportă ca o instanţă de recurs, dar este obligată să verifice desfăşurarea procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 608 C. proc. civ.. Această verificare a art. 608 se face prin raportare şi la toate articolele anterioare lui art. 608, respectiv de la primul articol din Cartea a IV-a "Despre arbitraj" din C. proc. civ. pentru că instanţa arbitrală trebuie să îşi desfăşoare activitatea în condiţiile art. 541 - 607 din acelaşi cod.

Judecata arbitrală şi judecata în faţa instanţei de judecată, odată declanşată de nemulţumirea unei părţi cu privire la judecata arbitrală, trebuie să alcătuiască un tot, iar legea procedurală, odată aplicabilă procesului în faţa instanţei arbitrale, este legea procedurală care va fi aplicabilă şi procesului în faţa instanţei de judecată.

Apreciind că art. 53 din Legea nr. 101/2016 este o normă de procedură, ea se va aplica în forma existentă la momentul începerii procesului, respectiv la momentul introducerii cererii arbitrale, şi aplicabilă înainte de 2 august 2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018) care stabilea competenţa de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţie publică în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte va mai avea în vedere şi dispoziţiile art. 610 C. proc. civ. şi, raportat la obiectul dosarului, va constata că este competentă în soluţionarea cauzei curtea de apel.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanţele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.