Damages for breach of memorandum cash-flow obligation; interpretation of pre-contractual commitments and appellate evidence admissibility

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500.000 euro (echivalentul în RON, în vederea stabilirii taxei de timbru, al sumei de 2.233.600 RON, la un curs BNR de 1 euro = 4.4672 RON), cu titlu de daune-interese datorate de către pârâtă în temeiul art. 3 din memorandumul încheiat între parţi la 18 ianuarie 2015 şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2016, astfel cum a fost îndreptată, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a încuviinţat, la solicitarea reclamantei A. S.R.L., proba cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei, fiind respinsă proba cu martori, proba cu expertiza tehnică în construcţii şi proba cu cercetarea la faţa locului. Totodată, au fost încuviinţate, la cererea pârâtei B. S.A., proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei şi a fost respinsă proba cu martori solicitată de pârâtă, ca nefiind concludentă.

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 1 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500.000 euro cu titlu de daune interese şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 38.183 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Împotriva sentinţei primei instanţe şi a încheierii de şedinţă din 20 octombrie 2016 a declarat apel pârâta B. S.A.

Prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, proba cu martori solicitată de pârâtă B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1124 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelurile formulate de pârâtă B. S.A. împotriva încheierilor de şedinţă din 20 octombrie 2016 şi 16 martie 2018 şi a sentinţei civile nr. 301 din 1 februarie 2017, ca nefondate; a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 14.734,58 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2018, a declarat recurs pârâtă B. S.A., solicitând casare deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că a încheiat cu intimata-reclamantă un memorandum prin care s-a stabilit modalitatea de colaborare a părţilor în legătură cu procedura de achiziţie demarată de Primăria Mioveni. În baza acestui memorandum, urma să se încheie un contract de sub-contractare de servicii. Intimata-reclamantă a refuzat să recunoască integral obligaţiile la care fac trimitere clauzele memorandumului, între care aceea de a asigura, pe o perioadă de 4 luni, un cash-flow necesar începerii şi derulării lucrărilor din construcţii. Mai arată partea că intimata-reclamantă a recunoscut că această obligaţie era inclusă în fişa de date, dar a susţinut că fişa de date este un document exterior, care nu produce efecte în relaţiile dintre recurentă şi intimată, iar instanţele inferioare, în mod greşit, au preluat aceste susţineri, cu încălcarea art. 8 din contractul de lucrări.

Autoarea căii de atac consideră că instanţa de apel nu a motivat concluzia conform căreia nu se poate reţine transferul obligaţiilor din fişa de date în propunerile tehnice şi financiare. Se afirmă că sentinţa reflectă un raţionament contradictoriu pe care recurenta-pârâtă l-a criticat în apel, iar instanţa de apel a respins aceste critici fără motivare. Pe o parte, curtea de apel a preluat motivarea instanţei de fond, iar pe de altă parte nu a analizat argumentele prin care recurenta-pârâtă a susţinut că, ulterior câştigării licitaţiei, intimata-reclamantă a refuzat semnarea unui contract de sub-contractare care să includă obligaţiile expres angajate.

Recurenta-pârâtă afirmă că instanţa de apel s-a îndepărtat de la problematica cu care a fost învestită prin calea de atac şi că a denaturat înţelesul art. 6 din contract pe care l-a interpretat în sensul că obligaţia recurentei de a subcontracta decurgea din oferta intimatei. Se susţine şi că, în temeiul art. 8 din memorandum au fost integrate în textul contractului şi documentele din faza de pre-atribuire, dar curtea de apel a lecturat parţial aceste documente. În opinia recurentei-pârâte, finalizarea procedurii de achiziţie publică şi atribuirea contractului nu erau singurele condiţii ce trebuiau îndeplinite de intimata-reclamantă pentru încheierea contractului de sub-contractare.

În memoriul de recurs se arată că pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt ar fi fost necesară administrarea probei cu martori, care a fost cerută de parte şi respinsă de instanţa de apel ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă recurată. Se mai arată că instanţa de apel a refuzat să judece apelul împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că recursul este nul.

Prin încheierea din 4 martie 2020, au fost respinse excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului, care a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părţilor.

La acest termen s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluţie a fost dispusă citarea părţilor pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând decizia şi încheierea atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta susţine, în esenţă, că motivarea instanţei de apel a depăşit limitele învestirii, că prin respingerea probei cu martori s-a încălcat dreptul la apărare şi că instanţa de apel a refuzat să judece apelul împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Criticile sunt nefondate.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a analizat apelurile aşa cum au fost formulate, având în vedere în mod separat apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 16 martie 2018 şi pe cel formulat împotriva sentinţei şi încheierii de şedinţă din 20 octombrie 2016. Mai mult decât atât, susţinerea recurentei-pârâte privind despăşirea limitelor învestirii are caracter formal deoarece în memoriul de recurs nu se dezvoltă critici concrete legate de acest aspect.

Legat de încălcarea dreptului la apărare, recurenta-pârâtă critică încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2018 prin care curtea de apel a respins proba cu martori cerută de parte ca inadmisibilă. Instanţa supremă reţine că această decizie a curţii de apel este motivată prin raportare la dispoziţiile art. 309 alin. (5) C. proc. civ., în încheiere menţionându-se că, faţă de teza probatorie susţinută de partea care a propus proba cu martori, administrarea acesteia apare ca inadmisibilă. Instanţa de apel, în calitatea sa de instanţă devolutivă, este suverană în aprecierea probelor (inclusiv în ceea ce priveşte admisibilitatea lor) şi nu i se poate cere instanţei de recurs, care cenzurează exclusiv aspecte de nelegalitate, să reaprecieze în privinţa probatoriului.

În ceea ce priveşte analiza apelului împotriva încheierii de şedinţă din 16 martie 2018, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a răspuns în decizia recurată criticilor formulate de parte şi a arătat de ce apelul formulat împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, se poate cere casarea acesteia. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac arată că raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu, că anumite critici au fost respinse fără motivare, că unul din motive nu a fost analizat şi că motivarea este identică cu motivarea primei instanţe.

Aceste critici nu pot fi reţinute deoarece susţinerile prin care recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile cazului de casare menţionat mai sus sunt formale şi exprimă nemulţumirea acesteia faţă de modul în care curtea de apel a analizat aspecte de fapt legate de existenţa obligaţiei intimatei-reclamante de a asigura un anume cash-flow şi de modul în care instanţa de apel a interpretat înscrisurile depuse la dosar. Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod din acelaşi cod statuează că încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material constituie un motiv de nelegalitate care determină reformarea hotărârii atacate. Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă afirmă că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 5 din memorandumul încheiat între recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă şi ale art. 6 şi 8 din contractul de lucrări nr. x din 10 septembrie 2015 încheiat între Oraşul Mioveni şi Asocierea C. din care făcea parte şi recurenta-pârâtă.

Criticile nu sunt fondate. Recurenta-pârâtă reia susţinerile prezentate în memoriul de apel fără a releva aspecte noi care să reprezinte critici de nelegalitate ale deciziei recurate. Întreaga argumentaţie se bazează pe interpretarea unor clauze contractuale asupra cărora părţile au o viziune diferită. Nu rezultă din această argumentaţie în ce mod a greşit instanţa de apel atunci când a apreciat, în temeiul art. 1166 şi art. 1279 C. civ., că memorandumul dintre părţi reprezintă o promisiune de a contracta, care include toate condiţiile necesare pentru încheierea contractului de sub-contractare şi a cărui nerespectare atrage incidenţa clauzei penale şi obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor interese.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1124 din 17 mai 2018 şi a încheierii din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 12.361,67 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1124 din 17 mai 2018 şi a încheierii din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.361,67 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.