Mortgage credit foreign exchange risk and abusive clauses; withdrawal of action leading to annulment of prior judgments

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 31 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C C. S.A. (actual S.C. C. S.A.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa: 1. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 7.1 lit. b) din contractul de credit ipotecar nr. x din 1 august 2008, cu privire la comisionul de acordare în cuantum de 2%, plătit la prima tragere şi calculat la valoarea creditului, să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract şi restituirea sumei de 1.501 CHF, achitată cu acest titlu; 2. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 6.2 din contractul de credit ipotecar, cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia "dobânda este variabilă, putând fi modificată în mod unilateral de către banca în funcţie de politica sa, de costurile sale de finanţare, de evoluţia pieţei financiar - bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valuta fără a exista consimţământul clientului" şi să dispună eliminarea acestei clauze din contract şi restituirea sumelor de bani percepute în plus; 3. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 6.8 din contractul de credit ipotecar, cu privire la rata dobânzii majorată, calculată conform condiţiilor prevăzute în contract şi restituirea sumei achitate cu acest titlu determinată în baza unei expertizei; 4. să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzuta la art. 10.2. din contractul de credit şi să dispună eliminarea acesteia; 5. să oblige pârâta la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2.1631 RON la 1 august 2008), curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului de credit; 6. să oblige pârâta la denominarea în monedă naţională a plăţilor şi la conversia în RON a creditului acordat, la cursul de schimb CHF/RON de la momentul semnării contractului şi la restituirea către reclamanţi a sumelor de bani achitate cu acest titlu; 7. să oblige pârâta la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plăţii lor şi până la data achitării efective a debitului; 8. cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7428/2016 din 25 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 844/2017 din 14 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei art. 5.2 din contractul de credit nr. x/1000/7861 din 1 august 2008, în varianta sa iniţială, în ceea ce priveşte modificarea dobânzii în mod unilateral de către bancă în funcţie de politica C. S.A., şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1650 din 14 septembrie 2018, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurentul afirmă că instanţa de apel a aplicat greşit principiul nominalismului şi a motivat în mod contradictoriu hotărârea deoarece a reţinut atât aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, cât şi a principiului nominalismului. Mai afirmă şi că prevederile contractuale a căror anulare se cere (referitoare la riscul valutar, comisionul de acordare, dobânda penalizatoare) nu au fost analizate din punct de vedere al caracterului abuziv şi nu s-a făcut trimitere la criteriile prevăzute de lege.

Autorul recursului invocă decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-186/16 Andriciuc, în temeiul căreia arată că instanţa de apel ar fi trebuit să verifice modul de funcţionare al clauzei de schimb valutar şi să verifice dacă împrumutaţii au avut informaţiile necesare şi dacă acestea au fost suficiente. Mai arată că instanţa a aplicat greşit principiul nominalismului şi apreciază că instanţele pot analiza şi caracterul abuziv al clauzelor privind preţul chiar dacă sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil.

Se mai susţine în memoriul de recurs că, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel caracterul justificat al comisionului de acordare, deşi acesta reprezintă o dobândă mascată şi creează un dezechilibru contractual în defavoarea recurentului.

Referitor la clauza privind dobânda penalizatoare, apreciază recurentul-reclamant că aceasta este de fapt o clauză penală mascată, interzisă în contractele de împrumut cu dobândă şi că nu este redactată într-un limbaj clar şi inteligibil.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

La 17 decembrie 2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei să ia act de renunţarea la acţiunea introductivă şi au depus în acest sens declaraţia autentificată sub nr. x din 19 noiembrie 2019.

Prin încheierea din 4 martie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1650 din 14 septembrie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părţilor, în vederea discutării cererii de renunţare la judecată.

La 10 aprilie 2020, intimata-pârâtă a solicitat instanţei să ia act de manifestarea de voinţă a reclamanţilor şi să admită recursul, cu anularea în tot a hotărârilor pronunţate anterior în cauză.

La termenul de la 29 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluţie a fost dispusă citarea părţilor pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând cererea formulată de recurenta-reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată. Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar alin. (4) prevede că "Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.".

Renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Din înscrisul intitulat "Declaraţie", depus la dosar şi autentificat de Societatea Profesională Notarială D. prin încheierea de autentificare nr. 8209 din 19 noiembrie 2019, rezultă că reclamanţii A. şi B. înţeleg să renunţe la judecata acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, acţiune formulată în contradictoriu cu S.C. C. S.A.

Totodată, se constată că intimata-pârâtă S.C. C. S.A., prin cererea depusă la dosar, şi-a exprimat în mod clar acordul expres de a se lua act de cererea de renunţare la judecată, formulată de reclamanţi, cu consecinţa admiterii recursului şi a anulării în tot a hotărârilor pronunţate anterior în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că manifestarea de dispoziţie este neîndoielnică şi neechivocă în sensul renunţării reclamanţilor la judecata acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, iar această manifestare de voinţă a părţilor se circumscrie principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunţarea reclamanţilor A. şi B. la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, va admite recursul declarat în cauză, va anula în tot decizia civilă nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi sentinţa nr. 844/2017 din 14 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A., şi în consecinţă:

Admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează în tot decizia civilă nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa nr. 844/2017 din 14 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.