Challenge to public official’s performance evaluation rating under H.G. 1084/2001 methodology
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the lower court’s judgment that rejected the plaintiff’s claim. The dispute involved a public customs official, acting as a regional director, who challenged the professional performance rating ("very good") assigned by the National Customs Authority for the 2002 evaluation year, arguing that the uniform grading of criteria underestimated his actual performance and that an "exceptional" rating was due. The court held that the evaluation was legally valid because it strictly adhered to the procedural requirements of Government Order No. 1084/2001, including the completion, interview, and countersignature of the assessment report, and the plaintiff failed to provide evidence that the objective quantity and quality of his work were not properly considered in the grading.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Challenge to public official’s performance evaluation rating under H.G. 1084/2001 methodology: Împotriva sentinței a declarat recurs, B.E., invocând prevederile art. 304 pct. 9, 10 și 11 și art. 3041 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, la data de 2 aprilie 2003, reclamantul B.E. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând modificarea calificativului profesional obținut la evaluarea pe anul 2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că funcționează ca director al Direcției Regionale Vamale Iași și, având în vedere rezultatele muncii desfășurate în această calitate, în cursul anului 2002, activitatea sa a fost subevaluată prin notarea cu nota 4, la toate criteriile de apreciere.
Prin sentința nr. 153 din 27 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului a fost realizată de fosta Direcție Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor, raportul fiind corect întocmit, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1084/2001, prin care s-a aprobat metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici, precum și cea de contestare a calificativelor acordate.
Instanța de fond a mai constatat că nu s-a arătat și nu s-a dovedit vreun motiv pentru care raportul de evaluare a fost întocmit eronat și nici reclamantul nu a precizat ce calificativ i s-ar fi cuvenit, având în vedere că în baza notelor primite, a obținut calificativul final „foarte bun”.
Împotriva sentinței a declarat recurs, B.E., invocând prevederile art. 304 pct. 9, 10 și 11 și art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, reclamantul a arătat că față de realizările instituției pe care o conduce în anul 2002, notarea numai cu nota 4, a tuturor criteriilor de performanță, nu exprimă corect performanțele sale profesionale, activitatea fiind subevaluată, iar calificativul cuvenit, fiind cel de „excepțional”.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, evaluarea activității desfășurate de reclamant, în perioada 1 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2002, a fost consemnată în raport, act încheiat cu respectarea procedurii prevăzute la secțiunea a 2-a din metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici, aprobată prin H.G. nr. 1084/2001.
Astfel, în raport sunt menționate obiectivele individuale, criteriile de performanță avute în vedere și gradul lor de importanță, notarea acestora și stabilirea calificativului final al evaluării, care este cel de „foarte bun”.
Raportul de evaluare este semnat de reclamant și consemnează și comentariile acestuia, ceea ce presupune că au fost respectate toate cele trei etape ale procedurii de evaluare, respectiv, completarea actului, interviul și contrasemnarea înscrisului.
Deși nemulțumit de rezultatul evaluării, reclamantul nu a dovedit, prin contestația depusă, neînsoțită de alte înscrisuri, că evaluarea performanțelor sale individuale a fost incorectă și că, la notarea criteriilor de performanță nu au fost avute în vedere, în mod obiectiv cantitatea și calitatea activității desfășurate.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 153/CA din 27 octombrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.