Denial of insurance indemnity for fire damage due to missing operating licenses: validity of exclusion clauses and limits of cassation review regarding contractual interpretation.

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 4 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: (i) obligarea pârâtei la plata sumei de 2.179.667 RON (echivalentul sumei de 490.000 euro) reprezentând indemnizaţia pentru producerea riscului asigurat prin poliţa nr. x; (ii) obligarea pârâtei la plata sumei de 3.307.307,65 RON reprezentând prejudiciul produs societăţii reclamante prin refuzul plăţii indemnizaţiei de asigurare, această sumă fiind compusă din pierderea efectiv suferită, în valoare de 2.742.208,65 RON şi beneficiul nerealizat, în valoare de 565.099 RON; (iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5799 din 29 septembrie 2016, tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta prin lichidator judiciar.

Prin decizia civilă nr. 763/A din 03 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., solicitând casare deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii deoarece a aplicat de plano clauza prevăzută de art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare şi astfel a încălcat principiul disponibilităţii statuat de art. 9 C. proc. civ.. În mod greşit instanţa de apel a preluat apărarea intimatei din faza de fond şi de apel conform căreia reclamanta nu a avut autorizaţie pentru activitatea de producţie şi a generalizat-o în sensul că a constatat necesitatea unei autorizaţii la modul general. Mai arată partea că instanţa de apel a aplicat într-un mod rigid respectiva clauză, nu a analizat situaţia de fapt şi nu a aplicat dispoziţiile legale şi contractuale la respectiva situaţie de fapt.

Autoarea căii extraordinare de atac susţine şi că incendiul nu a fost cauzat de activitatea de producţie, arătând că nu există o legătură de cauzalitate între riscul produs şi activitatea neautorizată desfăşurată de reclamantă. În opinia aceleaşi părţi, prin aplicarea clauzei de exonerare fără a fi fost invocată de pârâtă în sens extins, instanţa de apel a depăşit limitele învestirii. Recurenta-reclamantă subsumează aceste critici cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, recurenta-reclamantă arată că au fost interpretate şi aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 1203 C. civ.. Se mai arată că art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare reprezintă o clauză standard neuzuală şi că instanţa de apel a greşit atunci când a reţinut că prin semnarea poliţei de asigurare, recurenta-reclamantă a acceptat în mod expres şi această clauză. Se susţine şi că din probele administrate societatea de asigurare nu a dovedit că ar deţine vreun exemplar al Condiţiilor de asigurare cu semnătura şi ştampila subscrisei şi nici că ar fi adus la cunoştinţa recurentei-reclamante situaţiile ce exclud acordarea despăgubirilor.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, autoarea căii de atac afirmă că prin invocarea clauzei de răspundere cuprinsă în art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare intimata-pârâtă îşi invocă propria culpă deoarece a consimţit să încheie poliţa de asigurare în lipsa tuturor autorizaţiilor şi astfel şi-a asumat indirect riscul asigurării unei construcţii potenţial neconformă din punct de vedere tehnic. Aceeaşi parte menţionează că intimata-pârâtă a recunoscut prin poliţa de asigurare şi prin întâmpinarea depusă la fond că a avut cunoştinţă de activitatea de producţie desfăşurată în spaţiul avariat.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel nu ar fi trebuit să aplice art. 4 lit. f), ci ar fi trebuit să analizeze mecanismul răspunderii contractuale. În continuare se prezintă argumentele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel ar fi trebuit să oblige intimata-pârâtă la plata sumelor menţionate în cererea de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 18 septembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar împotriva deciziei nr. 763/A din 03 aprilie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părţilor.

La acest termen s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluţie a fost dispusă citarea părţilor pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii deoarece a aplicat de plano clauza prevăzută de art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare şi astfel a încălcat principiul disponibilităţii statuat de art. 9 C. proc. civ., extinzând apărările prin care intimata a invocat lipsa unei autorizaţii emise pentru activitatea de producţie la invocarea lipsei unei autorizaţii pentru orice activitate desfăşurată de pârâtă.

Criticile sunt nefondate. Instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată, între altele, pe dispoziţiile art. 2199-2220 C. civ., care reglementează contractul de asigurare, prin care a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata indemnizaţiei pentru producerea riscului asigurat, conform poliţei de asigurare nr. x. În apărare, intimata-pârâtă a invocat art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare Mod. IMM07/ ianuarie 2012, menţionate în preambulul poliţei de asigurare, prin care se prevede că asigurătorul nu despăgubeşte daunele "produse bunurilor pentru care nu există autorizaţii legale de construcţie/instalaţie, autorizaţii/avize de funcţionare emise de organele în drept (…)". Instanţa de apel a analizat aceste apărări astfel cum au fost formulate şi a reţinut că ipoteza de excludere invocată de intimata-pârâtă se referă la lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu pentru activitatea de producţie. Din considerentele deciziei atacate nu rezultă că instanţa de apel ar fi extins sau ar fi adăugat la susţinerile părţilor şi nici că ar fi schimbat cauza sau temeiul juridic al acţiunii, iar decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea principiului disponibilităţii şi în limitele învestirii instanţei. Nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de modul în care curtea de apel a interpretat şi aplicat prevederile contractuale nu constituie un aspect de nelegalitate care să poată fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a mai susţinut şi că instanţa de apel nu a analizat situaţia de fapt, nu a aplicat dispoziţiile legale şi contractuale la respectiva situaţie de fapt şi nu a ţinut cont de faptul că incendiul nu a fost cauzat de activitatea de producţie, arătând că nu există o legătură de cauzalitate între riscul produs şi activitatea neautorizată desfăşurată de recurenta-reclamantă. Aceste critici nu vor fi reţinute deoarece aspectele relevate aduc în discuţie situaţia de fapt şi prevederile contractuale, care au fost deja analizate în stadiul procesual al apelului şi care nu mai pot fi reanalizate în recurs.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi s-a susţinut că art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare reprezintă o clauză standard neuzuală şi că instanţa de apel a greşit atunci când a reţinut că prin semnarea poliţei de asigurare, recurenta-reclamantă a acceptat în mod expres şi această clauză, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 1203 C. civ.

Nici aceste critici nu pot fi primite. Conform dispoziţiilor art. 1203 C. civ., clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte. Din analiza detaliată făcută de instanţa de apel legat de modalitatea în care părţile au semnat poliţa de asigurare şi documentele aferente, rezultă că recurenta-reclamantă a acceptat în mod expres prevederile condiţiilor de asigurare care includ şi art. 4 lit. f) prin semnarea poliţei de asigurare. Se arată în considerentele deciziei atacate că în preambulul poliţei de asigurare există menţiunea "potrivit prevederilor Condiţiilor Generale de Asigurare, a Condiţiilor Particulare (Mod. IMM07/ ianuarie 2012) (…) toate făcând parte din contractul de asigurare. Prin semnarea poliţei de asigurare, Asiguratul declară că a luat cunoştinţă despre cuprinsul contractului, este de acord cu conţinutul acestuia şi l-a primit." Argumentele legate de inaplicabilitatea clauzei de excludere au fost prezentate de autoarea recursului şi în faţa instanţei de apel, iar această instanţă le-a analizat şi le-a respins. Partea nu poate solicita instanţei de recurs reaprecierea aceloraşi argumente prin care se tinde de fapt la calificarea şi interpretarea unei clauze contractuale (art. 4 lit. f), aspect ce nu poate fi analizat din perspectiva cazului de casare invocat pentru că nu reprezintă o situaţie de încălcare sau aplicare greşită a unei norme materiale.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că prin invocarea clauzei de răspundere cuprinsă în art. 4 lit. f) din Condiţiile de asigurare, intimata-pârâtă îşi invocă propria culpă deoarece a consimţit să încheie poliţa de asigurare în lipsa tuturor autorizaţiilor şi astfel şi-a asumat indirect riscul asigurării unei construcţii potenţial neconforme din punct de vedere tehnic. Şi aceste critici sunt nefondate deoarece autoarea căii de atac reia susţineri care au fost deja analizate şi respinse de instanţa de fond şi pe care aceeaşi parte nu le-a inclus în cadrul motivelor de apel, nefiind supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel. Instanţa supremă reţine şi că analiza acestor critici impune o devoluare a fondului, recurenta-reclamantă referindu-se la împrejurări de fapt legate de încheierea poliţiei de asigurare şi de aspecte pe care părţile le cunoşteau sau nu la data naşterii raportului juridic (de ex. tipul de activitate ce urma să se desfăşoare în depozitul asigurat, ce fel de autorizaţii/avize deţinea recurenta-reclamantă la acel moment).

Din aceleaşi motive, Înalta Curte nu va avea în vedere nici criticile legate de cuantumul prejudiciului în dovedirea căruia recurenta-reclamantă invocă raportul de expertiză contabilă întocmit în faţa primei instanţe. În calea extraordinară de atac a recursului nu se poate cere reaprecierea probelor întrucât s-ar ajunge la o rejudecare pe fondul cauzei, demers care depăşeşte cadrul de analiză al motivelor de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 763/A din 03 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 763/A din 03 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.