Quantum of moral damages for wrongful death in motor vehicle accident and the role of judicial precedent in non-patrimonial compensation

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - Asigurare Reasigurare S.A. şi cu intervenientul D., obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 euro pentru fiecare reclamant, ca urmare a accidentului rutier produs la data de 8 decembrie 2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 8 decembrie 2012, E. a fost victima unui accident rutier provocat de D., accident produs în Municipiul Târgu Mureş, în urma căruia a rezultat decesul victimei, aceasta având calitatea de soţie, respectiv de mamă a reclamanţilor, autoturismul implicat în accident având încheiat contractul de asigurare la societatea pârâtă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 453 C. proc. civ., art. 1349 C. civ., art. 19 şi 20 C. proc. pen., art. 148 alin. (2) Constituţia României, Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011, Directivele 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE ŞI 90/232/CEE, 2000/26/CE, 2005/14/CE, 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 4909 din 17 septembrie 2015, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, instanţa apreciind că, în determinarea instanţei competente teritorial, sunt incidente în raport cu natura cauzei dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 25 mai 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2144 din 15 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor. S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., A. şi B. ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesual activă.

În considerentele sentinţei Tribunalul a constatat că lipsesc de la dosar documentele de stare civilă care să ateste o legătură de rudenie de natura celei prevăzute la art. 1391 din C. civ.

Prin decizia civilă nr. 220 din 8 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2144 din 15 septembrie 2016 a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, s-a anulat sentinţa apelată şi s-a acordat termen pentru evocarea fondului, constatându-se că apelanţii-reclamanţi au făcut dovada calităţii procesuale active şi că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, deşi avea posibilitatea ca, în condiţiile articolului 22 alin. (2) C. proc. civ., să solicite părţilor administrarea probelor necesare soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Prin decizia civilă nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, după evocarea fondului, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., A. şi B..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 30.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant), echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei civile nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recurs reclamanţii A., A. şi B..

Prin decizia nr. 4011 din 20 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul a fost admis, iar decizia recurată a fost casată cu trimitere spre judecare.

În cuprinsul considerentelor s-a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, referitoare la legislaţia şi jurisprudenţa din România şi nu a ţinut cont, cu prilejul cuantificării daunelor morale, de toate criteriile jurisprudenţiale în materie şi practica judiciară în cauze similare.

Totodată, s-a stabilit de către instanţa de casare că, în rejudecare, instanţa de trimitere va determina cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la circumstanţele particulare ale speţei, astfel cum acestea rezultă din probele administrate, sens în care va ţine seama de consecinţele suportate de reclamanţi în urma decesului soţiei/mamei acestora, precum şi de criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi de jurisprudenţa în cauze similare.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 514 din 20 martie 2019, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., A. şi B., în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. - Asigurare Reasigurare S.A. şi intervenientul D..

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a câte 50.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele apecte:

La nivel legislativ nu s-au stabilit limite maxime şi minime în ceea ce priveşte acest tip de prejudicii. Pe de altă parte, din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, au avut în vedere o judecată în echitate, prin raportare la consecinţele negative suferite de reclamanţi.

Referitor la practica depusă de reclamanţi, Curtea reţinut că nu se poate ignora faptul că aceasta ţine cont şi de particularităţile fiecărei situaţii de fapt în parte, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei fiind cea chemată să aplice legea la un caz particular, varietatea situaţiilor faptice raportat la scala consecinţelor explicând tocmai diferenţele între sumele acordate în situaţii care, în aparenţă, sunt similare.

În privinţa jurisprudenţei depuse de pârâtă după închiderea dezbaterilor, Curtea a apreciat că nu poate fi avută în vedere, nefiind respectată cerinţa discutării în condiţii de contradictorialitate a tuturor împrejurărilor care pot fi influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată.

Curtea a mai observat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, însă a arătat că instanţa trebuie să se raporteze la consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, la importanţa valorilor morale lezate, la măsura în care au fost lezate aceste valori şi la intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, la măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, dar şi la nivelul de dezvoltare al societăţii.

S-a apreciat că, în cauză, suma pretinsă de reclamanţi cu titlu de daune morale este una exagerată, prin raportare chiar la practica judiciară depusă de aceştia şi că, în egală măsură, suma oferită acestora de către pârâtă nu este suficientă pentru a constitui o compensaţie echitabilă a pierderii suferite.

La data de 13 iunie 2019, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 514/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta invocă faptul că instanţa de apel a făcut referiri vagi la situaţia de fapt, ignorând împrejurarea că cei trei reclamanţi sunt persoane majore cu alte familii constituite, acordând acestora sume de bani disproporţionate în raport cu elementele de fapt şi situaţia acestei familii.

În raport cu motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, având în vedere că pentru daunele morale nu există dispoziţii legale stricte privind cuantificarea, criterii obiective sau bareme prestabilite aşa cum există în unele ţări din UE care să poată ajuta judecătorul la aprecierea unei astfel de suferinţe, singurele criterii fiind cele legate de practica judiciară pronunţată în cauze similare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către curţile de apel din România, ca instanţe de control judiciar.

Se mai arată că instanţa de apel nu a avut în vedere diminuarea daunelor raportat la jurisprudenţa în materie, depusă după închiderea dezbaterilor, dar înainte de pronunţarea hotărârii, ci a făcut o referire generală la jurisprudenţa în materie încălcând astfel normele de drept material.

În opinia recurentei, practica judiciară a arătat că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale şi unele criterii obiective, de exemplu corelarea pretenţiilor la condiţiile socio - economice individuale ale reclamanţilor, precum şi la nivelul general (venitul mediu la nivel naţional, etc.) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În acest sens pârât a redat extrase din decizia nr. 422 din 4 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Recurenta precizează că instanţa nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, validându-le necondiţionat. Astfel, se arată, limita maximă de despăgubire prevăzută de lege se referă la un întreg eveniment rutier indiferent de numărul persoanelor prejudiciate direct sau indirect, neputând fi adusă drept argument legal în solicitarea unor astfel de daune.

În susţinerea nelegalităţii deciziei atacate din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă nerespectarea de către instanţă a prevederilor art. 49 din Norma CSA nr. 14/201, emisă în baza Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în Romania, care reglementează faptul că:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere, în caz de deces (…) daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România" şi redă extrase din deciziile nr. 373 din 8 februarie 2018 şi nr. 2780 din 8 decembrie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Recurenta concluzionează în sensul că raportarea daunelor la jurisprudenţa în materie era esenţială, având în vedere particularităţile speţei.

La data de 20 august 2019, intimaţii-reclamanţi A., A. şi B. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală.

În raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimaţii arată că recurenta se prevalează de aspectele relevate în mod pur formal, încercând să câştige un nou grad de jurisdicţie şi astfel să obţină casarea hotărârii şi rejudecarea acesteia cu speranţa pronunţării unei hotărâri prin care să se reducă cuantumul despăgubirilor, pierzând din vedere faptul că relaţiile strânse între membrii familiei, precum şi suferinţa produsă recurenţilor de moartea mamei, respectiv a soţiei au fost analizate şi avute în vedere de instanţă.

Consideră intimaţii că instanţa a realizat o analiză amplă în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor raportat la împrejurările şi circumstanţele producerii accidentului, decizia fiind pronunţată cu respectarea garanţiilor instituite prin art. 425 din C. proc. civ., care prevede obligativitatea motivării soluţiei pronunţate atât prin raportare la motivele de fapt cât şi la motivele de drept.

Cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimaţii precizează că, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanţa a analizat practica judiciară depusă la dosarul cauzei având în vedere toate principiile configurate de aceasta, respectiv consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Intimaţii consideră că instanţa a avut în vedere în mod global întreaga practică judiciară existentă la dosarul cauzei, atât cea depusă de subsemnaţii cât şi de pârâta recurentă, făcând aplicarea acestor principii cu privire la situaţia de fapt concretă dedusă judecăţii în cadrul prezentului dosar.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 9 iunie 2020, a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 514 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Instanţa de apel a realizat într-o manieră coerentă o analiză amplă a prejudiciului în raport cu fiecare dintre elementele rezultate din circumstanţele şi împrejurările cazului, stabilirea importanţei prejudiciului moral fiind motivată în raport cu valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere,cu măsura în care a fost lezată această valoare şi cu intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către intimaţii-reclamanţi.

A reţinut astfel instanţa că "într-adevăr, pentru suferinţa unui soţ care îşi pierde soţia sau a unui copil care îşi pierde mama, în situaţia unor relaţii de familie puternice, astfel cum au dovedit reclamanţii, pentru consecinţele devastatoare pe care tragedia le-a produs asupra psihicului acestora, nicio sumă de bani nu poate înlocui această pierdere şi nu poate alina durerea produsă. Pe de altă parte despăgubirile trebuie să fie corespunzătoare daunelor suferite, în virtutea principiului reparaţiei integrale".

De asemenea, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, instanţa s-a raportat în motivare la relaţiile strânse între membrii familiei, precum şi suferinţa produsă reclamanţilor urmare a evenimentului rutier, reţinând totodată şi faptul că recurenţii sunt persoane majore, în cauză nefiind vorba despre un copil minor în condiţiile în reclamanţii au făcut dovada unor legături de familie extrem de puternice.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost motivată cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. care prevede obligativitatea motivării soluţiei pronunţate atât prin raportare la elementele de fapt şi de drept, din considerentele deciziei recurate rezultând cu evidenţă motivele în temeiul cărora instanţa şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de apel a făcut, în cadrul unor considerente coerente şi pertinente, o analiză completă a stării de fapt deduse judecăţii prin raportare la toate elementele aduse în discuţie de părţi, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se dovedeşte a fi nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Argumentaţia adusă în susţinerea acestui motiv de casare nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Referitor la critica privind faptul că jurisprudenţa depusă de recurentă după închiderea dezbaterilor nu a fost luată în considerare de instanţa de apel, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia dat fiind faptul că, în mod legal, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi avută în vedere, întrucât nu a fost respectată cerinţa discutării în condiţii de contradictorialitate a tuturor împrejurărilor care pot influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată.

Această statuare a instanţei de apel respectă principiul contradictorialităţii consacrat de art. 14 C. proc. civ.

De subliniat că această critică a fost analizată de Înalta Curte din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât vizează încălcarea de către instanţa de apel a unei norme de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, încadrarea în drept a acestei critici făcută de către recurentă fiind astfel improprie.

În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea de către instanţa de apel a art. 49 din Norma ASF, este de reţinut că aceasta este emisă în executarea legii (Legea nr. 136/1995), fără a putea să instituie sau să modifice reguli ori principii în legătură cu repararea prejudiciului cauzat prin fapta delictuală a persoanei asigurate, pe care actul normativ însuşi nu le prevede.

Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule", iar potrivit art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare".

Or, în ceea ce priveşte "dezdăunarea", respectiv stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie să se aibă în vedere principiile şi reglementarea specifică răspunderii civile delictuale.

În analiza cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a reţinut în mod corect că stabilirea întinderii unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare şi că la nivel legislativ şi jurisprudenţial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce priveşte acest tip de despăgubiri.

Jurisprudenţa invocată de părţi reprezintă un punct de reper dar nu este esenţială atât timp cât nu este una constantă şi generalizată, astfel că, pentru asigurarea unui cuantum proporţional al daunelor morale, instanţa nu poate face abstracţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

Înalta Curte constată că, în cuantificarea prejudiciului, instanţa de apel a analizat în mod temeinic datele concrete ale cauzei şi s-a raportat în mod pertinent la consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan psihic, la importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, la măsura în care reclamanţilor le-a fost afectată situaţia familială.

La evaluarea despăgubirilor cuvenite rudelor victimei cu titlu de daune morale, instanţa de apel a avut în vedere necesitatea găsirii unui just echilibru între despăgubire şi daună, pentru a nu se depăşi un nivel rezonabil al daunelor acordate, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de suferinţele încercate şi dovedite de către soţul şi copiii victimei, precum şi de faptul că sumele de bani nu pot fi decât o încercare de alinare a suferinţei şi nu pot constitui, din punct de vedere uman, chiar echivalentul suferinţei încercate.

Referitor la practica judiciară depusă de reclamanţi, Curtea a reţinut în mod corect că nu se poate ignora faptul că aceasta ţine cont şi de particularităţile fiecărei situaţii de fapt în parte, numai instanţa învestită cu soluţionarea cauzei fiind cea chemată să aplice legea la un caz particular. De altfel, din considerentele deciziei atacate rezultă faptul că instanţa a analizat practica judiciară depusă la dosarul cauzei având în vedere toate principiile configurate de aceasta: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

De altfel, această critică este strict formală, prin intermediul acesteia, recurenta tinzând să obţină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul diminuării acestora.

Aşa cum s-a arătat, pentru stabilirea cuantumului prejudiciului nu sunt prevăzute criterii ce ar putea fi avute în vedere de părţi şi de instanţa de judecată, cuantumul prejudiciului urmând a fi determinat în funcţie de elementele specifice, concrete ale speţei.

În acest context, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei. Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, cenzurarea modului în care instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate. Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legi, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Faţă de trimiterile jurisprudenţiale făcute de recurentă, cu referire la aspectul criticat, este de menţionat şi faptul că jurisprudenţa naţională nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu este dovedită în condiţiile cerute de art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 514 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimaţilor-reclamanţi, privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.